sâmbătă, 8 octombrie 2016

Plagiatele sunt greu de dovedit intr-o tara cu reguli aproximative pentru pilosi

Ma surprinde sa vad cum apar comunicate contradictorii pe tema plagiatelor.

Mai intai s-a spus despre Petre Toba si Florentin Pandele ca nu au plagiat, apoi s-au schimbat "expertii" din comisia Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), iar ultimii "experti", fiind probabil mai "experti" decat vechii "experti", au stabilit ca Petre Toba si Florentin Pandele au plagiat (sursa, de exemplu, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21338654-exclusiv-verdict-plagiat-cazurile-petre-toba-florentin-pandele-comisiile-specialitate-urmeaza-verdictul-final-cnatdcu.htm?nomobile=). Dar procedurile sunt greoaie, iar verdictul final se va da in zilele urmatoare prin vot electronic. Ce inseamna asta? Ca s-a constatat ca sunt pasaje copiate fara citarea sursei, dar ramane de vazut cum voteaza in final "expertii"?

Dupa cum se vede, daca la vot nu conteaza cu cine voteaza lumea, ci doar cine se ocupa de numararea voturilor, tot asa, in cazul plagiatelor, nu conteaza care e adevarul, ci doar ce afirma comisia de "specialitate".

In cazul plagiatului mi se pare ciudat modul in care se ia decizia de plagiat. Adica nu conteaza daca s-au preluat pasaje fara citarea operelor preluate, ci doar ce vrea o comisie sa spuna, chiar si in dispret fata de adevar.

Dupa cum vedem, multe cariere s-au construit prin frauda. Iar daca a mers si asa, inseamna fara dubii ca invatamantul si stiinta nu conteaza deloc in cariera si in practicarea unei profesii, ci doar pilele. Diplomele si titlurile sunt doar niste hartii menite sa salveze aparentele.

Mai este o lucrare de doctorat in suspensie: cea a Laurei Codruta Kovesi. Initial, in 2012, s-a stabilit ca nu este un plagiat, doamna Kovesi a afirmat ca a citat din propriile lucrari, semnate cu numele anterior casatoriei, dar adversarii nu se lasa si sustin in continuare ca lucrarea sa este un plagiat si ca decizia de neplagiat din 2012 s-a stabilit in fals. Ramane de vazut cum se va termina acest capitol.

Este surprinzator ca doua tabere pot sustine situatii total opuse cu aceeasi vehementa, iar adevarul sa nu poata fi stabilit! Asa ceva nu poate exista decat intr-o lume a pilelor si a coruptiei!

In cazul in care se stabileste ca adevarul apartine uneia dintre tabere, cealalta tabara ar trebui sa suporte consecinte. De exemplu, daca se stabileste ca o lucrare este plagiata, se ridica semne de intrebare referitoare la persoana care a avut rol de coordonator sau indrumator al aspirantului la titlul de doctor. Sau daca o decizie de neplagiat s-a dat in fals, atunci falsificatorii ar trebui sa raspunda in fata legii, in speranta ca legea romaneasca mai are chef sa pedepseasca ceva in Romania.

Singurul fapt evident este ca avem o gramada de "doctori" si ca Romania este in continuare o mare mizerie, fiind pe primele locuri la rele si pe ultimele locuri la bune. "Doctorasii" de ocazie din fruntea tarii s-au dovedit mai degraba specialisti in furtul masiv de bani publici si in saracirea legalizata a populatiei, in loc sa puna in practica proiecte de larg interes national si international, pentru a se asigura prosperitatea romanilor si dezvoltarea Romaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu