duminică, 23 iulie 2017

Froome cu mingea in fata portii goale

Dupa etapa de contratimp de la Marseille putine lucruri au mai ramas de clarificat in ultima etapa a Turului Frantei, de la Paris.

Froome este foarte aproape sa castige pentru a patra oara Turul Frantei. Trebuie doar sa defileze prin Paris si sa nu i se intample vreo ciudatenie sau vreo nefacuta ca sa-si ia titlul, dupa ce a parut ca a facut cel mai economic Tur al Frantei posibil.

Cateva incertitudini tot mai exista: daca va castiga Greipel sprintul de la Paris si daca echipa Sky va lupta sa-l dea jos de pe podium pe Romain Bardet, ca sa-l puna acolo pe Mikel Landa, care se afla la doar o secunda distanta de Bardet si de locul 3. Va fi Froome la trena pentru Landa? Greu de crezut, dar nu imposibil.

Contratimpul de la Marseille a fost, asa cum era de asteptat, in beneficiul lui Froome, care s-a mai detasat de urmaritorii sai. Rigoberto Uran a profitat si el de contratimp pentru a ajunge pe locul 2 in clasamentul general, distantandu-se de Bardet, care s-a dovedit a fi cel mai vulnerabil in aceasta proba.

Urmaritorii lui Froome s-au dovedit incapabili sa-l detroneze pe munte. Froome a jucat la siguranta, a asteptat sa vina atacurile ca sa aiba ce anihila. Doar Bardet si echipa lui au fost mai combativi in Alpi, dar fara sperante reale de a obtine ceva.

Se pare ca tactica termina spectacolul si ca stiinta a stabilit ca atacurile pe munte fara o baza reala duc la pierderea de secunde in final. Uran a fost mereu in spatele lui Froome, a putut sa tina ritmul, dar nu a putut sa atace.

Peste putin timp vom vedea cum se va sfarsi aceasta competitie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu