vineri, 30 noiembrie 2012

Sclavie de facto si exploatare in Romania

A aparut stirea ca Romania este pe ultimul loc in UE la ponderea in PIB a cheltuielilor sociale.

Conform sursei http://www.mediafax.ro/economic/romania-pe-ultimul-loc-in-ue-dupa-ponderea-in-pib-a-cheltuielilor-pentru-protectie-sociala-10352919,

"România, pe ultimul loc în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială

România a coborât de pe penultima pe ultima poziţie în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecţie socială, cu numai 17,6%, după ce a făcut schimb de locuri cu Letonia, iar nivelul cheltuielilor din România se află la circa jumătate din media UE de 30%."


In plus, dupa ce ca ponderea in PIB a cheltuielilor sociale se afla la un nivel jalnic in Romania, valoarea PIB-ul insusi pe cap de locuitor este jalnica pentru Romania. Confrom sursei http://www.antena3.ro/economic/biz-news/romania-si-bulgaria-cel-mai-mic-pib-pe-cap-de-locuitor-din-ue-172222.html,

"Valoarea Produsului Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat în 2011 la 49% din media Uniunii Europene, iar ţara noastră ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB pe locuitor exprimat în PPS a fost de 45% din media UE."

In plusul plusului, dupa ce ca ponderea in PIB a cheltuielilor sociale se afla la un nivel jalnic si valoarea PIB-ul pe cap de locuitor este jalnica, in Romania munca se taxeaza crancen si este salarizata foarte prost.

Altfel spus, o noua dovada a sclaviei de facto din Romania.

Aceasta situatie nu a impiedicat pomanagiii si hotii din fruntea statului mafiot sa considere de-a lungul timpului romanii ca fiind milogi, puturosi, cersetori etc.

joi, 29 noiembrie 2012

Europa in recesiune prelungita investeste in... China

Statele Uniunii Europene vand gogosi propriilor cetateni, mimand planuri de redresare si asa zise programe de creare de locuri de munca. In fapt, cam peste tot in Uniunea Europeana se maresc taxele si se disponibilizeaza angajatii.

Nu ar trebui sa ne mire acest lucru, din moment ce marile companii, de exemplu producatorii auto europeni, investesc masiv de ani de zile in China. Odata cu transferul capitalurilor se transfera si o buna parte din locurile de munca in China, unde salariile sunt de 10-20 de ori mai mici decat in Europa. O noua situatie de dumping social, as spune eu.

Grupul Renault, unul dintre ultimii mari producatori auto care inca nu s-a implementat in China, are in vedere in acest moment acest lucru. Conform sursei http://www.mediafax.ro/economic/renault-vrea-sa-fabrice-200-000-de-vehicule-pe-an-la-o-fabrica-aflata-in-proiect-in-china-10353450,

"Renault, unul dintre putinii mari producatori auto care nu produce în China, vrea sa construiasca o uzina cu o capacitate de 200.000 de vehicule pe an în centrul tarii, la Wuhan, iar proiectul ar putea avea nevoie de sprijin politic, a declarat pentru AFP o sursa chineza apropiata situatiei.
...
Potrivit publicatiei chineze, investitia initiala a Renault în aceasta fabrica ar putea fi de 800 de milioane de euro.

Primul model care va fi fabrica de Renault în China va fi vehiculul 4X4 Koleos, care este deja asamblat în Coreea de Sud. Anul trecut, constructorul francez a vândut în China 24.000 de Koleos, un numar nesemnificativ comparativ cu piata de 14,5 milioane de automobile."


In schimb, grupul Volkswagen are ambitii uriase, anuntand investitii de peste 14 miliarde de euro in China! Conform sursei http://www.voom.ro/stiri/volkswagen-investeste-14-miliarde-euro-in-china,

"China este principala piata auto din lume iar VW vrea sa fie un jucator de baza in tara asiatica, ca parte a planului de a deveni primul producator mondial in 2018.

Volkswagen a anuntat un plan de investitii de 14,3 miliarde de euro pentru a extinde productia si vanzarile pe piata din China.

Cei peste 14 miliarde de euro vor fi cheltuiti in perioada 2012-2016 si sunt bani proveniti din planul de investitii globale de peste 63 de miliarde de euro. VW doreste sa devina primul producator mondial in 2018 iar pentru acest lucru a planificat un plan de investitii de peste 60 de miliarde de euro la nivel global in urmatorii cinci ani."


In schimb, economia Europeana este din ce in ce mai centralizata, banii venind in primul rand de la bugetul Uniunii. Acesta pare mai degraba un sistem de spublerat banii publici de catre cei care-i gestioneaza. Nu stiu cu ce eficienta se cheltuiesc banii europeni din moment ce recesiunea ai austeritatea sunt la ordinea zilei in Europa de cativa ani.

De aceea, stirea care urmeaza nu este deloc surprinzatoare, acesta fiind tiparul la care ne vom astepta in intreaga Europa. Alfam de pe sursa http://www.mediafax.ro/economic/italia-se-indreapta-spre-o-recesiune-prelungita-si-ar-putea-avea-nevoie-de-ajutor-in-2013-10356132:

"Pietele s-au concentrat în acest an pe un posibil program de sprijin financiar pentru Spania, dar analistii spun ca Italia, care se îndreapta spre o recesiune prelungita, ar putea la rândul ei sa aiba nevoie de ajutor în 2013, potrivit analistilor citati de CNBC.
...
Analisti ai altor banci si institute de cercetare sunt de acord ca recesiunea din Italia va fi mai grava decât anticipeaza pietele financiare.

"Masurile de austeritate, concentrate mai mult pe cresterea fiscalitatii decât pe reducerea cheltuielilor, si conditiile dificile de creditare vor apasa economia, iar piata va trebui sa tina cont", a declarat Silvio Peruzzo, analist la Nomura."


Cui ii mai pasa de economia si de cetatenii Europei?

miercuri, 28 noiembrie 2012

Dedicatii electorale

Postez doua dedicatii electorale care ar trebui puse in bucla, ca un motto, in timpul campaniilor electorale sau atunci cand vine vorba despre politica si politicieni.

Este vorba de o creatie moderna (2003) si de una clasica (1939), dar care pare scrisa acum 30 de secunde. Dupa parerea mea, ambele denunta ticalosia politica si ipocrizia politicienilor.

B.U.G. Mafia - "Romaneste" (2003)

I:
Taci, taci, taci ! Taci dracu'!
Daca mai scoti un cuvant cred ca-mi explodeaza capu'
Esti senator, dai sperante pe la televizor
Cand tu de fapt vrei doar sa furi in viitor
Te acuz de abuz,
Furi viitorul meu si al altor cateva milioane de romani
Si eu ti-o dau la ***
Nu accept si nu suport pe unul care cauta ciresa ca s-o infiga in tort
Ce ne mai povestesti tu, ne omori cu zile
La fiecare patru ani oferi pastile ca un traficant de bile
Da' cu costum, camasa alba si cu cravata
Nu reprezinti decat o pata pe acea harta
Facuta pentru noi toti din ganduri de mai bine ale unor oameni morti
Romaneste iti spun, daca este se compar
Ar trebui eliberati toti cei din penitenciar.

(Ca) Tu esti ala care-mi spune mie
Ca tu vrei sa m-ajuti sa traiesc
Cand tu vrei sa-mi dai moartea in dar
Nu eu, tu ar trebui sa fii la penitenciar.

II:
E din ce in ce mai rau insa tu vorbesti de bine
Promiti de fiecare data zile mai senine
Lumea e satula de atata cacat
Pe care tu l-ai mancat la fiecare mandat
Adica tu esti ala care ne-ngroapa de vii
Care ne fura si ultima sansa de a trai.
Esti doar un amator de viata buna ***
In rest, doar te doare in ***
Copiii se nasc fara nici un viitor
Deci domnule ministru, deputat sau senator
Cand tu apari mereu cu masca ta
La fel si tot de atatea ori iti doresc eu tie moartea.
Lacomia ta e mare pentru o tara in care
Trebuie sa furi ca sa iti iei mancare
Romaneste iti spun, daca este se compar
Ar trebui eliberati toti cei din penitenciar.

(Ca) Tu esti ala care-mi spune mie
Ca tu vrei sa m-ajuti sa traiesc
Cand tu vrei sa-mi dai moartea in dar
Nu eu, tu ar trebui sa fii la penitenciar.

III:
Nu cumva tu mi-ai furat o vila, o masina
O urma de speranta sa mai ies la lumina
Nu mai spune tu ce e bine si ce nu
Nu vorbi tu de dreptate ca nu stii ce inseamna, frate
Nu e nici o vrajeala, nu e nici o caterinca
Fur de la tine, intelegi de ce, fiindca...
Un copil fura dintr-un magazin, ia 4 ani
Un minstru corupt, ce face el...doarme pe bani
Il *** in gat, ii iau tot si traiesc ca el
Si sa traiasca el ca mine fara bani in cartier
La acelasi nivel cu toata lumea din strada
Sa se gandeasca la ce *** sa puna pe masa
Ca daca eu sunt criminal, tu ce esti, unul legal
A, da, tu esti doar un criminal legal.
Romaneste iti spun, daca este se compar
Ar trebui eliberati toti cei din penitencïar.

(Ca) Tu esti ala care-mi spune mie
Ca tu vrei sa m-ajuti sa traiesc
Cand tu vrei sa-mi dai moartea in dar
Nu eu, tu ar trebui sa fii la penitenciar.

TU!

Versurile au fost preluate de pe sursa http://www.versuri-si-creatii.ro/versuri/b/b-u-g-mafia-8zudtzu/romaneste-6zutdoh.html.

Constantin Tanase - "Si cu asta ce-am facut?" (1939)

Ne-am trezit din hibernare
Si-am strigat cit am putut:
- Sus Cutare!
- Jos Cutare!?
Si cu asta ce-am facut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am facut?

Ca mai bine sa ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar traim in saracie
Si cu asta ce-am facut?

Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am facut?

Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine!
Si cu asta ce-am facut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decazut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am facut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte
Si cu asta ce-am facut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a vazut,
Tara-i plina de vedete
Si cu asta ce-am facut?

Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarasi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am facut?

Versurile au fost preluate de pe sursa http://iasi365.com/blog/8096-si-cu-asta-ce-am-facut-constantin-tanase-1939.

marți, 27 noiembrie 2012

Aberatii si traznai in campania electorala

Campania electorala pentru alegerile parlamentare de la 09.Decembrie.2012 este doar un alt meci jalnic dintre hoti si prosti. Presa este plina de relatari despre ciudateniile din campanie.

Ma agaseaza toata aceasta prosteala de campanie, de aceea mi-am batut joc de sloganul ARD ("Reporneste inima Romaniei!") pe celalalt blog, unde pot sa postez imagini:
http://lmar2012b.blogspot.ro/2012/11/bucurestiul-campaniei-electorale-6-mr.html

In continuare citez cateva surse care prezinta situatii de campanie electorala.
1. http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/candidatii-spun-lucruri-traznite-284725.html

"Candidaţii pentru Parlamentul României folosesc tot felul de tehnici pentru a obţine voturile electoratului. Promisiunile lor devin de multe ori absurde. Un candidat care vrea să-l înfrângă pe socrul premierului Ponta, promite că noua Constituţie va fi cea americană, tradusă de Google, PRM vrea alianţă cu UDMR pentru regionalizare, miniştrii vin pe bani publici să-şi susţină candidaţii. Şi Curtea de Conturi face controale şi trimite rapoarte exact în campania electorală, mai ales când trebuie demolat un anume candidat."

2. http://www.ziaruldeiasi.ro/editorial/candidatii-fac-promisiuni-mincinoase~ni94qr

"Deputatii si senatorii stiu ca pot da telefoane la ministri sa le ceara bani, stiu ca acestia din urma se vor executa si le vor indeplini toate fanteziile.

Odata cu demararea campaniei electorale suvoiul de promisiuni a inceput sa curga asemenea unui rau umflat. Toti candidatii au pus pe masa artileria grea si trag in toate directiile, doar, doar o sa primeasca numarul necesar de voturi ca sa prinda un loc in Parlament pentru urmatorii patru ani. La fel se desfasoara campania electorala si in alte state, care au in spate sute de ani de democratie. Deosebirea fundamentala in cazul nostru este ca persoanele care isi doresc un loc de deputat sau senator au ajuns sa propuna votatilor lucruri cat de poate de marunte si care nu tin de atributiile unui parlamentar. De exemplu, candidatul X le propune celor din colegiul sau ca va muta institutia Y din zona fiindca incurca traficul. O alta persoana ii imbie de oameni cu ideea unui Case de Ajutor Reciproc si un spital. Un altul spune ca va gasi fonduri sa ridice o biserica. Mai rau, in mediul rural candidatii fac tot soiul de promisiuni obscure: constructia unui drum, a nu stiu ce scoala sau a vreunui podet care sa duca la matusa de pe deal.

Problemele abordate de ei sunt cat se poate de reale pentru oamenii din zona vizata. Fac parte din viata lor de zi cu zi. Ciudat este ca nu sta in puterea unui parlamentar sa faca nimic din chestiunile concrete pe care le propun. Un deputat sau un senator nu poate decat sa voteze o lege sau alta care are rolul de a ajuta sau imbunatati viata persoanelor in general, nu in particular. O lege trebuie sa fie egala tuturor, ea nu poate sa se refere la colegiul Z din judetul Iasi decat in cazuri absolut exceptionale."


3. http://ziuadecj.realitatea.net/politica/candidatii-clujeni-scriu-lucruri-traznite-in-declaratiile-de-avere--101088.html

"Candidata FC pare a fi ilustrarea faptului că nu merită să te angajezi în industria hotelieră. Aşa s-ar spune atâta vreme cât, în calitate de proprietară a unui cunoscut hotel clujean şi-a acordat, pentru funcţia de director, un salariu de doar 1.081 lei pe lună. Pentru exact aceeaşi retribuţie, soţul candidatei prestează ca administrator al hotelului. Dar în materie de salarii, toate recordurile sunt bătute de colega sa de partid, Felicia Gheorghiu. Ca director general al propriei firme, aceasta şi-a acordat un salariu de numai 719 lei, mai mic chiar decât al directorului de marketing, post ocupat de soţ, retribuit cu 1.055 lei. Până şi cu directorul executiv al firmei, fiica sa, a fost mai generoasă, plătind-o cu 733 de lei pe lună."

luni, 26 noiembrie 2012

Campanie electorala mizerabila pentru alegerile parlamentare 2012

Campania electorala actuala este caracterizata de apatie, sloganuri demagogice si bataie de joc pe fata. Toate acestea sunt adresate electoratului de catre candidati aroganti si cinici.

Vineri, 23.11.2012, am facut o plimbarica prin oras, prilej cu care am luat pulsul electoral si pulsul edilitar al momentului.

Strazile principale sunt pline de panouri electorale. Candidatii sunt afisati abundent, asa cum nu au fost niciodata promovate mari lanturi de magazine sau marile marci comerciale. Semn ca banii alocati campaniilor electorale depasesc cu mult banii alocati campaniilor publicitare.

Candidatii sunt foarte atenti sa nu promita nimic in campanie. Se pare ca milioanele de alegatori profund imbecilizati nici nu au vreo pretentie de la alesi.

Nu, alegatorii nu au nevoie de locuri de munca, de salarii decente, de orase curate, de sanatate, de educatie (la alegeri chiar nu este necesara sau dorita educatia), de gestionarea corecta a banilor publici, de eradicarea coruptiei, de institutii publice care sa ofere servicii de calitate cetatenilor, de reducerea taxelor (excesive si inutile, gandite doar pentru jefuirea legala a cetatenilor).

As indrazni sa fac afirmatia ca principalul factor mobilizator pentru participarea la vot este mita electorala, mai mult sau mai putin mascata. Voi incerca sa argumentez aceasta afirmatie intr-un articol separat.

Daca este adevarat ca voturile se cumpara, atunci orice program de partid sau de candidat isi pierde logica normala de a exista. Programele de partid mai exista doar pentru acoperire, pentru a arunca praf demagogic in ochii naivilor, pentru simularea democratiei si pentru o baza minimala de discutie cu partenerii externi. Adica exact ceea ce se intampla si in momentul de fata.

In spiritul acestei situatii, adica a inexistentei unor programe politico-economico-sociale reale, candidatii actuali ofera sloganuri electorale fara sens, aruncate in bataie de joc pe afisele de campanie.

Pe strazi am vazut urmatoarele sloganuri:
1. Sa facem istorie (USL) ?!
2. Uniti impotriva nedreptatii (Alina Gorghiu si Dumitru Chirita - USL) ?!
3. Uniti impotriva tradatorilor (Florian Popa - USL) ?!
4. Uniti impotriva coruptiei (Florian Popa si Georgian Pop - USL) ?!
5. Raman avocatul tau in Parlament (Alina Gorghiu - USL) ?!
6. Uniti pentru Romania (Florian Popa si Oana Niculescu-Mizil - USL) ?!
7. Uniti pentru familia sectorului 5 (Marian Vanghelie - USL) ?!
8. Dreptate pana la capat (USL) ?!
9. La datorie (Titus Corlatean si Andrei Chiliman - USL) ?!
10. Uniti in fata istoriei (Catalin Croitoru - USL) ?!
11. Marea reunire nationala (USL) ?!
12. Reporneste inima Romaniei (ARD) ?!
13. O inima curajoasa pentru tine (Cristina Traila - ARD) ?!
14. Noi avem oameni noi 75% (Vasile Blaga si Mihai-Razvan Ungureanu - ARD) ?!
15. Eu dau prioritate sanatatii (Lucian Diaconescu - ARD) ?!

Deci, alegatorul este pus in situatia de a alege intre 15 mizerii care tin loc de programe economico-sociale. Din punctul meu de vedere, pana sa aleg o persoana sau un partid, as incerca sa inteleg ce reprezinta acea persoana sau acel partid. Prin prisma celor 15 sloganuri "revolutionare", aceste persoane si partide sunt nule! Nu ma reprezinta si nu reprezinta absolut nimic bun. Reprezinta doar niste ticalosi aroganti, cinici si fara suflet care, odata ajunsi la putere, vor continua sa distruga romanii si Romania pentru ca nu se vor gandi la altceva decat la interesele personale.

TOTI CANDIDATII CARE AU UN ASTFEL DE COMPORTAMENT ELECTORAL AR TREBUI SA FIE CONSIDERATI INADECVATI PRIN LEGE SI CANDIDATURILE LOR AR TREBUI RESPINSE TOT PRIN LEGE.

Nu este normal ca orice mascarici costumat si tupeist, in numele unor minciuni de campanie, sa ajunga sa mimeze ca reprezinta cetateni onesti.

Doresc de la candidatii enumerati, daca sunt de buna credinta, sa mi se explice fiecare imbecilitate clamata in chip de "program electoral". Voi comenta fiecare porcarie in numele careia ni se cere votul.

1. "Sa facem istorie". Istoria reprezinta o insiruire de evenimente, bune sau rele. Istoria recenta inseamna coruptie, minciuna si furt al banilor publici. Aceasta este istoria propusa in continuare de USL.

2. "Uniti impotriva nedreptatii". Are Alina Gorghiu o lista cu nedreptati? Sunt multe? Care sunt acelea? Care sunt primele trei nedreptati care vor fi indreptate daca A. Gorghiu va castiga un nou mandat? Cine este responsabil pentru aceste nedreptati? Cum raspunde A. Gorghiu daca nu va anula nicio nedreptate?

3. "Uniti impotriva tradatorilor". Tradarea este o acuzatie grava. Are Florian Popa o lista cu tradatori? Sunt multi? Sunt din USL si ARD? Cine sunt acestia? Vor fi deferiti justitiei? Cine sunt primii trei tradatori care vor fi judecati cu prioritate? Cum raspunde F. Popa daca nu va face nimic impotriva niciunui tradator?

4. "Uniti impotriva coruptiei". Au Florian Popa si Georgian Pop o lista cu corupti? Sunt multi? Sunt din USL si ARD? Cine sunt acestia? Vor fi deferiti justitiei? Cine sunt primii trei corupti care vor fi judecati cu prioritate? Cum raspund F. Popa si G. Pop daca sloganul propus se dovedeste o minciuna si daca nu vor face nimic impotriva coruptiei?

5. "Raman avocatul tau in Parlament". Concret, ce realizari a avut A. Gorghiu in calitate de avocat al alegatorilor in Parlament? "Realizari" evidente pentru orice roman sunt:
5.1. Cresterea preturilor,
5.2. Cresterea taxelor,
5.3. Neaccesarea banilor europeni,
5.4. Cresterea cursului euro-leu,
5.5. Sanatate precara,
5.6. Educatie precara,
5.7. Cresterea violentei,
5.8. Coruptia generalizata,
5.9. Cheltuirea in bataie de joc a banilor publici,
5.10. Lipsa locurilor de munca,
5.11. Evaziune fiscala in piete, patronata de catre stat,
5.12. Nerezolvarea problemei cainilor vagabonzi,
5.13. Bucuresti, un oras superimputit,
5.14. Salarizare mizerabila,
5.15. Etc.

6. "Uniti pentru Romania". Acesta este un alt slogan fara nicio noima. Ce or fi vrut sa Florian Popa si Oana Niculescu-Mizil cu asta? Daca stam toti turma si gramada o sa ne fie bine?!

7. "Uniti pentru familia sectorului 5". Marian Vanghelie, "inteleptul" carmaci si marele distrugator al sectorului 5 foloseste o metafora: mafia politica a sectorului 5 devine familia sectorului 5, iar alegatorii si cetatenii sectorului 5 sunt platitorii de taxe ("de protectie") pe care mafia locala de stat le cheltuie dupa bunul plac si in dispret fata de interesul cetatenesc.

8. "Dreptate pana la capat". Daca USL ar fi asa de setos de dreptate, atunci ar dubla salariul minim pe economie; ar aresta, judeca si condamna toti organizatorii de licitatii trucate; ar recupera banii publici cheltuiti in bataie de joc; ar aresta, judeca si condamna toti distrugatorii economiei romanesti; ar pune capat evaziunii fiscale din piete si asa mai departe.

9. "La datorie". Titus Corlatean si Andrei Chiliman ofera electoratului un mesaj confuz. Ca sa risipim dubiile, precizez ca nu este vorba despre datoria lui Titus Corlatean si a lui Andrei Chiliman fata de electorat, ci de datoria lui Titus Corlatean si Andrei Chiliman fata de FMI si alte institutii financiare internationale. Chiar nu au nevoie de un nou mandat pentru asa ceva.

10. "Uniti in fata istoriei". Catalin Croitoru ofera si el electoratului o perdea de nori. In viziunea lui, istoria este o tanti, iar electoratul trebuie sa inghesuie in fata ei (in niciun caz in spatele ei). In acest fel, toate problemele economico-sociale vor disparea in mod miraculos :))

11. "Marea reunire nationala". USL bate campii cu gratie la adapostul sondajelor care-i considera invingatori detasati si fara adversari. De aceea a considerat necesar sa ofere tembelilor care vor vota din convingere PSD, PNL si PC acest "splendid" slogan... metafizic, care tine loc de programe economic-sociale.

12. "Reporneste inima Romaniei". ARD nu vrea sa fie mai prejos decat celalalt candidat principal la ciordit bani publici (USL) si ne ofera o aberatie electorala "artistica" de avangarda.

Romanii se afla din nou in fata eternei dileme: care este raul cel mai mic? Care este sloganul cel mai gol de continut? Cu siguranta "Reporneste inima Romaniei" este un candidat serios la castigarea premiului "Cel mai cretin slogan de campanie" :))

In viziunea ARD, Romania este un fel de persoana fizica. In orice caz, Romania are inima, iar ARD va reveni cu alte precizari legate de pipota, creier si alte organe :)) Pana atunci, ARD ne asigura ca inima Romaniei a incetat sa mai bata, de cand cu "reformele" "dure dar necesare" ale lui Boc.

Cu toate acestea, primul lucru pe care trebuie sa-l faca alegatorul roman este sa nu intre in panica. Sta in puterea romanilor, inarmati masiv cu defibrilatoare, sa reporneasca inima Romaniei. Toti romanii trebuie sa-si cumpere defibrilatoare de la unicul distribuitor ARD. ARD ar fi dat gratis defibrilatoarele, fiind vorba de interes national, dar legea ar interpreta gestul ca mita electorala :))

Asteptam sa ne comunice ARD unde se afla amplasata inima Romaniei si la ce amperaj trebuie setat defibrilatorul :))

13. "O inima curajoasa pentru tine". Cristina Traila merge pe linia cardiaca trasata de alianta politica din care face parte. Acest slogan stupid ar putea fi fericit completat astfel: "O inima curajoasa pentru tine, un ficatel marit pentru ala, un rinichi sanatos pentru o pensionara..." :))

14. "Noi avem oameni noi 75%". Vasile Blaga si Mihai-Razvan Ungureanu, stalpii ARD, ne informeaza ca s-au debarasat de 75% dintre oamenii vechi, mentinand doar politrucii cu state vechi si cu competente reale in spulberat banii publici in interes personal. Cei 75% sunt umplutura de campanie electorala si de partid.

15. "Eu dau prioritate sanatatii". Lucian Diaconescu (am crezut ca este Mihai Gadea cu mustata atunci cand l-am vazut prima data in oras) vede sanatatea blocata in trafic, probabil. Ne asigura ca va trece pe banda din dreapta sau ca va renunta la prioritatea de dreapta atunci cand se va intalni cu sanatatea :))

Traind intr-o lume dinamica, probabil ca in viitor vom auzi intalni si alte sloganuri la fel de ametite, cum ar fi: "Mie imi plac merdenelele", "Eu ma duc in oras" sau "Da! Bine!".

Concluzii. NU VOTA ACESTI MASCARICI! NU VOTA INCA O DATA IMPOTRIVA TA! DACA NU AI PE CINE SA ALEGI, MAI BINE STAI ACASA! ARATA CA II DISPRETUIESTI SINCER PE TOTI ACESTI CANDIDATI!