La interviu

Primesc cam pe 05.04.2011 un e-mail de la firma "precosscolor" in care mi se spune ca in urma aplicarii mele la un loc de munca sunt invitat la interviu, de luni pana vineri intre 9-17. "Foarte bine" imi zic eu. Caut adresa firmei in mesajul primit dar nu o gasesc. Erau numai numere de telefoane. Ma amuz in sinea mea si uit ca firma respectiva exista.

Dupa o saptamana primesc un telefon de la firma respectiva, care pentru mine nu exista. Doamna Rudotan imi spune ca mi-a trimis un mesaj si ca nu am raspuns. Intreb ce mesaj, mi-l retrimite, deschid calculatorul, vad, citesc, imi amintesc ca nu este mentionata adresa firmei si ii comunic doamnei situatia.

Doamna Rudotan se mira ca lipsa adresei firmei m-a facut sa fiu atat de dezinteresat de firma la care cu onor lucreaza (firma certificata ISO 9001!) si incearca sa imi arate ca erau suficiente informatii in mesaj ca sa aflu adresa singur, daca sunt suficient de perspicace si daca ma plictisesc pe acasa. "Aveti adresa de internet a firmei noastre, ati incercat sa intrati acolo?". Ma uit, nu era adresa firmei, era adresa de e-mail a doamnei Rudotan care se termina in "precosscolor.ro". Asa ca doamna imi dicteaza pe litere adresa de net a firmei, intru, vad adresa, ok. Imi repeta atunci ca pot veni intre 9-17. Cer sa stabilim o ora mai precisa, se mira si de treaba asta dar stabilim ora 10.

A doua zi, 13!.04.2011, ma indrept spre firma respectiva. Vad o casa cu etaj mai aratoasa intre maghernitele de pe strada Veniamin Costache (cautam nr. 22) si ma intreb daca nu cumva acolo e sediul firmei. Sunt ceva indicatoare ale firmei in strada, le urmez, dar nu casa cu pricina este sediul cautat. Ajung la intrarea fostei HESPER (intreprindere cu profil hidraulic pe vremea lui "Ceasca"), acum retehnologizata prin disponibilizarea si pensionarea anticipata a personalului (viitorii numiti de catre putere "puturosi", "milogi" si "pomanagii") si prin inchirierea spatiilor lasate in descompunere imediat ce Nicolae Ceausescu a fost mitraliat.

La poarta fabricii, biroul portarului e incuiat cu lacatul, dar o geanta pe un scaun imi atrage atentia ca persoana e plecata temporar. Nu ma intereseaza. Ma iau dupa formatele A4 de pe pereti care ma ghideaza spre firma cautata. Scanez curtea precaut, sa vad cati caini vagabonzi salasuiesc. Identific numai unul. Intru in fostul HESPER, care arata groaznic. Insalubru, cu pereti cenusii sinistri si prost iluminat. Musai sa vad cum arata o inchisoare, sunt convins ca de 10 ori mai misto. Un alt anunt pe perete ma invita sa chem liftul sau sa sun la telefonul de pe acelasi perete. Chem liftul care vine dupa o vreme. E un lift de marfa greoi, "pilotat" de o angajata. Urcam o vesnicie pana la etajul 3.

Intru pe usa pe care e trecut numele firmei. Prima impresie: o camera inghesuita, prost iluminata (fara lumina naturala), a atmosfera cam apasatoare si cam plina de noxe, inaltimea camerei cam mica. Cumva inscriptia "Arbeit macht frei" s-ar asorta acolo. Angajatii (maxim 10) ma studiaza si ii studiez si eu. Multe persoane de sex feminin.

Dau "buna ziua" global, ma prezint si intru in vorba cu persoana cea mai apropiata de mine, o tipa. "Pentru interviu". Aceasta se cam mira (firma e plina de uluiti...) si ma conduce la o doamna. Ma prezint din nou, sunt anuntat la director si mi se spune sa intru.

Prima impresie pe care mi-o face directorul, in timp ce ma indrept spre el, este "gonflabilul de afaceri". Imi spune sa iau loc, eu ma prezint mai intai si as cam vrea sa dau mana dar il simt ca ezita. Pana la urma se hotaraste, dam mana si isi spune si el numele, "domnul Rudotan".

Se uita pe CV si imi pune prima intrebare: "Acum lucrati?". "Nu lucrez de peste doi ani", raspund eu. " Nu lucrati de doi ani?", se mira el. "De peste doi ani", accentuez eu. "Si atunci, cum de va duceti la piata?", se mira el zambind vesel. "Nu cred ca e problema dumneavoastra", raspund eu prompt, nevazand vreo legatura intre intrebarea pusa si posibilul viitor loc de munca. "In cazul acesta interviul s-a terminat" imi comunica "gonflabilul", devenit mult mai serios. "Iar mie imi pare rau ca am venit la interviu", adaug eu in timp ce ma indrept spre iesire, fara sa fiu surprins in vreun fel de situatie. Afisez o atitudine cam aroganta in timp ce trec prin "celula fetelor" si ies si de acolo fara sa mai salut. Nu vad de ce. Acum ma gandesc ca a fost singurul moment cam urat din partea mea si ca era foarte usor sa il evit. Dar pe moment am simtit altceva. S-au ciocnit doua principii antagoniste: cel al politetii absolute indiferent de situatie si principiul lipsei de respect fata de o firma a carui director are curiozitati aberante si eliminatorii. Ce si-o fi imaginat "gonflabilu'", ca traiesc din pensia lu' ma-sa?

Se pare ca prima parte a interviului este... spovedania. De inteles, intr-o tara excesiv de ortodoxa.

La poarta fabricii lacatul a disparut si e cineva inauntru. Trec indiferent si pe acolo.

Acasa iau de pe e-mail numarul de fix de la firma si o sun pe doamna Rudotan. "Sunt cutarica, vreau sa va pun o intrebare si sa va fac o comunicare", incep eu cam vesel. "Spuneti", ma indeamna doamna Rudotan. "Gonflabilul cu care am purtat mascarada de interviu e sotul dumneavoastra?". "Da", imi raspunde doamna imperturbabila. "Vreau sa va spun ca mi s-a parut ca locul respectiv de munca incalca legislatia muncii si voi face o sesizare scrisa la ITM". "Da, bine", zice doamna. "Sanatate", spun eu. "Sanatate", imi ureaza cu un calm de neclintit simpatica doamna Rudotan.