Am preluat de pe link-ul de mai jos textele citate.
Articolul este cam confuz. Nu este clar daca deputatii europeni doresc sa impuna un venit minim obligatoriu in fiecare stat UE ca masura de combatere a saraciei si cum se poate realiza practic acest lucru. In Romania s-ar spune imediat: "nu exista resurse financiare"; ar insemna "saracirea" patronilor si aducerea pe linia de plutire (economic vorbind) a milioane de cetateni.
Se spune ca tinerii pana la 17 ani si copiii sunt mai expusi riscului de saracie; acest lucru este greu de inteles ca modalitate pentru ca se presupune ca macar pana la 17 ani copiii sunt dependenti de parinti; parca ar vrea sa zica: parintii sunt bogati si copiii saraci.
Cea mai importanta idee din articol apare in paragraful dedicat lucratorilor saraci, in care se recunoaste faptul ca exista numerosi angajati care lucreaza pentru salarii sub pragul saraciei!!!
Adica saracia afecteaza persoanele care au un loc de munca (!!!), evidentiindu-se astfel conditiile inechitabile de munca (mult mai clar ar trebui spus "sclavagismul de piata").
http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/venit-minim-la-nivelul-ue-pentru-combaterea-srciei-7790.html
"Venit minim la nivelul UE pentru combaterea saraciei
Scris de: Ziua Veche 2010-10-21 09:17
Deputatii europeni au propus, într-un raport adoptat miercuri, adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca masura pentru combaterea saraciei. Ziua Natiunilor Unite pentru combaterea saraciei a fost celebrata pe 17 octombrie si 2010 este Anul european împotriva saraciei.
La sfârsitul anului 2008, aproape 85 de milioane de persoane, adica 17% din populatia Uniunii traiau sub pragul saraciei. Riscul de saracie este mai mare în rândul copiilor si al tinerilor cu vârsta de pâna la 17 ani în raport cu populatia totala, persoanele în vârsta fiind de asemenea expuse la un risc de saracie mai ridicat, se subliniaza în rezolutia elaborata de Ilda Figueiredo (GUE/NGL, PT) si adoptata cu 612 voturi pentru, 12 împotriva si 21 de abtineri
Venitul minim
Introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre – constând în masuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contributie financiara si prin facilitarea accesului la servicii – ar putea fi unul din cele mai eficiente moduri de combatere a saraciei, pentru garantarea unui nivel de viata adecvat si pentru favorizarea integrarii sociale, se arata în aceasta rezolutie. Sistemele de venit minim trebuie sa stabileasca venituri minime la un nivel echivalent cu cel putin 60% din venitul median din statul membru în cauza, se arata în rezolutia PE, prin care se solicita Comisiei sa prezinte o initiativa care sa conduca la elaborarea unui plan de actiune la nivel european în acest domeniu. Rezolutiile alternative depuse de grupurile politice S&D, Grupul Verzilor/ALE si GUE/NGL, prin care se solicita o legislatie cadru europeana privind un venit minim, nu au obtinut sustinerea majoritatii deputatilor.
Lucratorii saraci
În textul rezolutiei adoptate, deputatii europeni atrag atentia asupra numarului tot mai mare de lucratori saraci, solicitând ca salariul de subzistenta sa fie în toate cazurile mai mare decât pragul saraciei si ca lucratorii aflati, din diverse motive, sub pragul saraciei sa beneficieze de prestatii suplimentare. Eforturi suplimentare trebuie facute în ceea ce priveste remuneratiile si nivelul salariilor minime, având în vedere ca saracia ce afecteaza persoanele care au un loc de munca reflecta conditiile inechitabile de munca.".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu