Uniunea Europeana este un supra stat in format imperialist, care a impartit Europa in bogati si saraci, saracii fiind sclavii bogatilor.
Ca o curiozitate (sau nu), zona balcanica are un statut "privilegiat", fiind, conform traditiei istorice, un pol al saraciei europene. Pana acum o suta - doua sute de ani erau de vina turcii. Cine mai e de vina astazi? Nu mai ne batem cu turcii, nu am mai trecut prin razboaie de peste 60 de ani, romanii plecati in UE castiga bine. De ce nu prospera romanii in tara lor?
Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a renuntat de bunavoie (la fel ca orice stat membru UE) la o mare parte a suveranitatii sale, romanii fiind obligati sa accepte legislatia europeana indiferent daca aceasta legislatie este in interesul national sau nu. Beneficiile aduse romanilor de aderarea la UE sunt aproape inexistente. Singura situatie avantajoasa este aceea ca nu se mai sta la coada la vize. Dar la munca romanii ajunsesera cu mult inainte de aderarea la UE.
In rest, am devenit sclavii UE. Statul roman, aservit intereselor celor care comanda in Uniunea Europeana, ignora faptul ca romanii nu au acces liber pe piata muncii din UE; ignora faptul ca romanii sunt discriminati la munca in UE; mentine salarizarea de tip sclavagist in Romania pentru a destabiliza situatia economica a cetatenilor occidentali de rand. Aceasta, in timp ce orice occidental poate deschide afaceri in Romania fara restrictii si in timp ce marfurile UE intra in Romania fara restrictii.
Romanii resimt Uniunea Europeana mai ales prin prisma preturilor si deloc la salarii!
Agricultura Romaniei, si asa intr-o situatie jalnica, a fost defavorizata de intrarea in UE, pentru ca nu era aliniata la normele UE.
Statul mimeaza foarte riguros interesul pentru absorbtia banilor europeni, in timp ce romanii habar nu au in ce conditii pot avea acces la bani europeni.
Economia si resursele romanesti au fost oferite pe tava occidentalilor. Statul roman garanteaza saracia in Romania in beneficiu personal si al bogatilor din UE. Ceea ce nu s-a rezolvat prin ocupatie militara s-a rezolvat juridic cu cheltuieli mult mai mici prin ocupatia economica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu