Din nou o situatie care arata ca asa zisa risipa de bani publici pentru megalomanie si constructii faraonice din vremea comunismului, in timp ce poporului ii lipseau produsele de baza, era doar o inventie a revolutionarilor infractori din decembrie 1989 destinata naivilor cu drept de vot si cu memorie inexistenta.
Dupa Revolutia Infractorilor din 1989 a inceput adevarata risipa megalomana si faraonica de bani publici in urma careia nu ramane absolut nimic, in timp ce poporului ii lipsesc cam toate produsele din cauza saraciei generalizate.
Banii publici sunt din nou batjocoriti cu legea in mana. Cum la SRTv intra constant bani publici din abonamentele obligatorii, acesti bani trebuie tocati cu toata increderea si nesimtirea. Astfel incat dorinta TVR de a achizitiona 140 de masini noi cu 5,1 milioane de euro fara TVA (6,324 milioane de euro cu TVA), desi la aceasta firma sunt angajati doar 80 de soferi (!!!) reprezinta o sfidare absolut fireasca a cetatenilor onesti supraimpozitati in mod inutil (de exemplu cu TVA 24%). Aceasta, doar pentru ca niste incapabili de ceva bun sa-si incaseze comisioanele si sa se plimbe cu niste masini care costa in medie 45.000 de euro bucata, pe care din munca cinstita nu si le-ar fi permis niciodata.
Reamintesc faptul ca un salariat platit timp de 50 de ani pentru munca pe salariul minim pe economie castiga (practic intr-o viata de munca) 81.000 de euro, iar doua masini cumparate de SRTv costa 90.000 de euro! Ne putem imagina ca va scapa statul roman vreodata de vreo criza financiara sau morala in aceste conditii?
Nu conteaza pentru functionarii corupti si nemernici ai statului daca statul insusi intra in faliment, atat timp cat persoanele vinovate de prabusirea statului, cetatenilor si tarii intregi, vor fi mai bogati ca nimeni altii, liberi sa plece in orice zone de vis ale lumii si sa-si cheltuie banii atat de numerosi obtinuti atat de usor.
Curios, dar desi hotararea de a achizitiona cele 140 de masini a fost luata inca din mai 2013, de-abia acum, deja in mijlocul multor proteste de strada pentru diverse motive, se fac valuri in media in jurul acestei hotarari. Conform sursei http://www.realitatea.net/tvr-isi-cumpara-140-de-masini_1279289.html, numele persoanelor implicate in hotararea de a achizitiona 140 de masini sunt urmatoarele:
"Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, pe 15 mai, demararea procedurilor de achiziţie a 140 autoturisme. Componenţa comisiei de evaluare a ofertelor este următoarea: Liviu Nicolescu, preşedinte, Horia Cazan, Dan Ciobanu, Daniel Mandache, Mariana Dudu, membru supleant Dorel Dick, potrivit Hotărârii CA numărul 49 din 15 mai.
Conform aceluiaşi document, hotărârea a fost adoptată cu zece voturi "pentru" (Claudiu Săftoiu, Radu Carp, Romina Gabriela Surugiu, Claudiu Brânzan, Sorin Burtea, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Ada Meseşan, Cristian Niţulescu şi Nagy Zoltan Levente) şi o abţinere (Valentin Nicolau), în timp ce Nicoleta Nicolicea şi Gabriel Tufeanu nu au votat.
De asemenea, prin Hotărârea CA numărul 48 din 15 mai, a fost aprobată modificarea Planului de Investiţii pentru anul 2013 prin introducerea poziţiei "Achiziţie 140 autoturisme"."
Se pare s-a renuntat la dorinta de a redresa SRTv, care avea o datorie totala de 150.000.000 de euro in iarna lui 2012. Probabil ca acum se urmareste marirea datoriilor si sifonarea tuturor fondurilor disponibile.
Intrand pe surse am remarcat ca SRTv arunca cu bani si in alte situatii, desi institutia publica ar fi trebuit sa faca economii in vederea redresarii.
Conform sursei http://adevarul.ro/entertainment/tv/viol-financiar-tvr-1_524af94cc7b855ff56e96ed2/index.html,
"La ultima ṣedinṭă a Consiliului de Administraṭie, din 30 septembrie, conducerea executivă a TVR a anunṭat că va cheltui cam 6.300.000 de euro pentru a cumpăra 140 de maṣini noi. Ca să ducă echipele la filmare. Angajaṭii TVR vor fi mai răsfăṭaṭi chiar ṣi decât deputaṭii României, căci vor merge în maṣini de 45.000 euro bucata, nu de 15.000 euro bucata, cum năzuiau să cumpere aleṣii neamului, prin iulie trecut."
...
"Iar cei 80 de ṣoferi rămaṣi în TVR vor trece printr-un judicios proces de clonare ṣi vor reuṣi astfel să conducă cele 140 de maṣini proaspăt achiziṭionate!"
...
"Conducerea TVR cumpără maṣini de 45.000 euro bucata, dar închiriază de câte ori are nevoie ṣi mereu de la aceeaṣi firmă, un car digital de transmisii, pe suma de 53.000 euro."
Cum este posibil asa ceva fara sa fie luata conducerea SRTv la intrebari? Cu sprijin politic este posibil orice:
"În vară, TVR a cheltuit o sumă prezumată de 1.000.000 euro, pentru „Vara pe val”. Suma e doar bănuită, fiindcă este ṭinută la secret până ṣi în faṭa membrilor Consiliului de administraṭie al SRTV.
Cu câteva luni în urmă, TVR a semnat un contract pentru alṭi 1.800.000 euro, în vederea achiziṭionării de filme, de la firma Prorom, la un preṭ aproape dublu decât media, cu o perioadă de licenṭiere la jumătate, în condiṭiile în care avea deja asigurat un stoc pe următorii trei ani. TVR va cheltui, conform presei, 140.000 euro/12 ediṭii, pentru a ne duce „În ṭara minunilor”, sau la „Inimi SRL”, într-un show de divertisment. Proiectul a fost aprobat cu ṣapte voturi în Consiliul de administraṭie de ieri.
TVR cheltuie nu se ṣtie cât pentru contractele de colaborare, mascate ca « drept de autor », pentru personaje care abia învaṭă televiziune. Ṣi asta, după ce a disponibilizat aproape 900 de oameni, dintre care unii, nu puṭini, cunoṣteau toate tainele meseriei. Suma colaborărilor rămâne secretă, nici chiar membrii Consiliului de Administraṭie SRTV, care au vrut să o cunoască, nu au putut-o afla. Cum nu au putut afla nici numărul de angajaţi ai SRTV la datele de 31.12.2012 şi 30.06.2013, aṣa cum au solicitat."
TVR nu va cheltui deocamdată nimic, pentru emisiunea „Destine ca-n filme”, proiectul fiind temporar retras. Au stârnit discuṭii aprinse în CA cei peste 5.000 euro per ediṭie, plus plata episoadelor pilot, plus alte câteva cheltuieli neclar formulate. După modelul binecunoscut de căpuṣare, toate cheltuielile le-ar fi făcut instituṭia din Dorobanṭi, iar presupusul profit ar fi luat drumul spre alte zări. În schimb, audienṭa asumată prin contract atingea astronomica valoare de 0,3% la nivel naṭional [de zece ori mai mica decat competitorii Pro Tv si Antena 1]!"
Asa cum nu este normal, anti performanta si ineficienta sunt pe masura cheltuielilor uriase:
"Cu o medie de 56.000 de telespectatori pe minut (all day) în iulie, TVR 1 a ajuns cea de-a zecea televiziune în mediul urban [...] Este cea mai mică audienţă înregistrată de TVR 1, în ultimii şase ani."
Sfidare, sfidare, sfidare! Sfidarea legilor, sfidarea cetatenilor, sfidarea bunului simt!
Sursa http://adevarul.ro/news/eveniment/dezmatul-tvr-banii-romanilor-1_52519cbfc7b855ff5608168e/index.html evoca si ea megalomania cheltuielilor din SRTv si rezultatele odioase si sinistre ale acestor cheltuieli:
"MEGALOMANIE Televiziunea publică nu are bani să-şi plătească angajaţii, dar aruncă cu sute de mii de euro pe deplasările vedetelor la Paris, Las Vegas, Madrid, Londra şi alte oraşe din lume. TVR a aruncat cu bani publici pentru lansarea grilei de programe de toamnă.
Televiziunea Română a dat sâmbătă seară dovada că banii cetăţenilor sunt aruncaţi pe fereastră de parcă ar proveni dintr-un sac fără fund. TVR a lansat pe 5 octombrie noua grilă de toamnă a programelor sale într-un spectacol costisitor sub denumirea „TVR - România fără Frontiere“. Început la ora 20.30, megashow-ul televiziunii a avut „o desfăşurare de forţe fără precedent“, aşa cum chiar jurnaliştii TVR spun. Şi au început emisiunea cu transmisiuni din mai multe oraşe ale lumii la aceeaşi oră cu cea mai urmărită emisiune, „Vocea României“ de la ProTV. Cifrele de audienţă sunt dezastruoase pentru TVR. În timp ce „Vocea României“ a fost urmărită la nivel naţional în medie de 2,242 milioane de telespectatori, TVR a avut doar 325.000 de români care au urmărit „TVR - România fără Frontiere“."
Ce sens mai au scoala, educatia si povestile despre eficienta? In Romania eficienta se masoara de peste 20 de ani in banii publici furati de functionari nemernici, imunizati politic in fata legilor in vigoare! Nu conteaza profitabilitatea companiilor, ci numai a persoanelor cu functii de conducere care invart bani! Orice companie poate fi prabusita atat timp cat conducerea privilegiata face profituri licite sau nu de milioane, zeci de milioane, sute de milioane etc...
Dupa 1989 Romania a devenit o tara absolut libera, in care orice fel de ticalosie este permisa, avand prioritate ticalosiile facute pe bani publici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu