Guvernul mimeaza activitate: mineaza privatizari (Oltchim si CFR Marfa), trage de timp la nesfarsit si refuza sa clarifice lucrurile in legatura cu proiecte importante (Rosia Montana si gazele de sist), dar, mai ales, inventeaza teme pentru circ televizat.
Ultima tema ridicola inventata de primul sinistru si de unii politicieni USL-isti este crearea unei comisii pentru anchetarea unor circumstante legate de terenul cumparat de Ioana Basescu, fiica lui Traian Basescu.
Desi era suficient sa fie sesizate, daca era cazul, institutiile specializate pe astfel de situatii din Ministerul Public, Guvernul si Parlamentul considera ca trebuie sa se bage in seama pe aceasta tema, putandu-se lega astfel de Traian Basescu.
A fost suficient sa se arunce aceasta petarda pentru ca toate televiziunile de stiri sa nu mai aiba alta treaba. De fapt, oricum nu aveau alta treaba, pentru ca teme ca lipsa locurilor de munca, saracia generalizata, cainii vagabonzi care sunt tot pe strazi desi pot fi eutanasiati, managementul neperformant si hotesc din firmele de stat, coruptia generalizata si salarizarea mizerabila sunt ignorate constant, desi ar fi trebuit sa fie cap de afis zilnic.
As fi curios sa aflu cat timp a lucrat Victor Ponta in interesul cetatenilor si cat timp s-a luat de Basescu la televizor, intotdeauna in mod penibil si ridicol. Pentru ca alta treaba nu pare sa aiba decat sa se faca de ras sau sa enerveze lumea la televizor cu "luarile lui de pozitie" antibasiste stupide. Basescu a sters cu Ponta pe jos cu vadita lehamite de cate ori a fost nevoie, sa nu creada prostu' ca are dreptate.
Victor Viorel Ponta, tu si gastile tale de infractori USL-isti nu ati facut nimic ca sa scurtati suferintele romanilor, asa cum va laudati cand erati in "opozitie". Nu va luptati cu coruptia (dimpotriva, obstructionati justitia ca sa se prescrie faptele; aprobati un nou Cod Penal cu pedepse mai blande pentru fapte de coruptie si abuz in serviciu); nu creati locuri de munca; nu va pasa de nivelul de trai scazut al populatiei; acceptati chetuielile fanteziste, ticaloase si ineficiente ale administratiei centrale si locale, facute doar pentru secatuirea bugetului si imbogatirea personala a gastilor public-private polarizate in jurul ordonatorilor de credite.
Circul politic televizat este destinat naivilor sau, ca sa nu ne ferim de vorbe, redusilor mintal. Tara noastra nu duce lipsa de asa ceva, dimpotriva. Am vazut ca erau studentii in strada si cereau 6% pentru educatie. Poate ca ar fi mai bine ca persoane cu simtul umorului sa faca alt tip de proteste pe seama educatiei, cu sloganuri altfel personalizate:
"Vrem o tara de cretini";
"Da-o drequ' de carte";
"Spune si tu 'NU' educatiei";
"Noi nu muncim, nici nu gandim";
"Desfiintati invatamantul!".
Turme de ametiti se tot uita in gura politicienilor, fara sa se mire si
sa se intrebe de ce, desi puterea si opozitia se acuza reciproc de toate
ticalosiile la televizor, nimeni nu ajunge in fata justitiei si cu atat
mai mult la puscarie. Daca ce vedem la televizor nu ar fi decat
divertisment politic si teatru politic, normal ar fi ca persoanele
acuzate public in media sa ajunga macar in instante. Iar daca acuzatii
ar fi nevinovati, atunci acuzatorii ar trebui sa ajunga in instante,
pentru calomnie, insulta, defaimare, prejudicii de imagine. Din moment ce acuzatiile nu ajung si in instanta, inseamna ca totul este o regie ieftina mulata pe nivelul intelectual al romanului tipic, copiator la bac dupa ce a trisat si la extemporale inca din clasele mici.
Tot se lauda Ponta ca "Nu sunt bani" si inventeaza taxe la greu, de parca Basescu sau poporul ar fi trebuit sa-i colecteze taxele la buget, nu functionarii neperformanti de la ANAF. Pai, Ponto, cred ca numai daca s-ar desfiinta sau daca nu ar fi fost deloc infiintata compania de drumuri (CNADNR) ar fi fost bani la buget pe toate... drumurile. Sigur ca ar fi fost un moment mai trist pentru Bechtel, dar nu cred ca i-ar fi pasat cetateanului roman de Bechtel.
Dar la noi, mergand totul voit aiurea, nu este timp de rezolvarea problemelor, ci numai de circ televizat. Problemele nu sunt de fapt ale Guvernului, Parlamentului si administratiei locale. Astia, de cand au ajuns la putere, fac ceea ce stiu sa faca, adica sa fure, legalizat sau nu, banii publici. Nu m-am dus sa votez pe nimeni pentru ca stiam ca opozitia se face doar pentru castigarea accesului la banii publici, nu pentru munca in interesul cetateanului. Doar nu ne imaginăm acum că daca pleaca Ponta si vine Blaga cu gasca lui PDL-ista sau dă monarhia lovitura de stat se va schimba ceva in bine pentru romani.
Problemele sunt la cetatenii cu drept de vot, care sunt incapabili sa vada dincolo de circul televizat si sa se organizeze pentru ca astfel de "lideri" sa nu mai ajunga niciodata la putere. La putere trebuie sa ajunga reprezentanti ai cetatenilor, nu reprezentanti ai mafiei banilor publici (din PSD, PNL, PDL, RGL etc).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu