Relativ recent, pe 21.Februarie.2014, a aparut un material cel putin terifiant (daca este adevarat) pe sursa http://stareanatiunii.com/adevarul-despre-premierul-victor-ponta-care-ne-zbarleste-parul.html, despre premierul Victor Ponta. Din cate vad, mijloacele de informare in masa centrale ignora acest material.
Surprinzator este faptul ca acest material (scrisoare deschisa cu 22 de intrebari la care Victor Ponta este invitat sa raspunda) vine de la un senator PSD, Valer Marian!
"1. Dacă în fragedă tinereţe, respectiv în anii ’90, aţi avut un comportament sadic faţă de tatăl dumneavoastră (menţionat şi de mama dumneavoastră într-o scrisoare publicată în presă), care era imobilizat la pat din cauza unui cancer chinuitor? Dacă, în vara anului 1990, când aveaţi 18 ani, l-aţi bătut bestial pe tatăl dumneavoastră, rupându-i un picior, fapt care i-a agravat starea de sănătate şi i-a grăbit decesul?
2. Dacă, după acest episod, aţi plecat intempestiv în Franţa, cu o geantă de voiaj, şi dacă aţi locuit în Paris la doamna Nadia Marcu Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata lui Lucreţiu Pătrăşcanu, prietenă a mamei dumneavoastră? Dacă aţi plecat de la aceasta neanunţat, cu două geamantane, şi dacă aţi dormit ulterior prin gări şi prin parcuri? Dacă aţi avut probleme cu poliţia franceză? Dacă aţi lucrat o lună la un restaurant Mc’Donald’s şi pentru ce motive aţi fost dat afară?
3. Dacă aţi locuit ulterior la un anume Marin Bobeică, ofiţer acoperit al SIE la Paris, cunoscut ca homosexual, şi dacă aţi întreţinut relaţii nefireşti cu acesta?
4. Dacă, după ce aţi devenit procuror, le-aţi sprijinit pe mama dumneavoastră şi pe o mătuşă a dumneavoastră, să acapareze în mod fraudulos vila de la Poiana Ţapului (Buşteni), moştenită de doamna Nadia Marcu Pandrea de la familia Pătrăşcanu?
5. Dacă este adevărat că, în timp ce eraţi procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aţi soluţionat un singur dosar cu rechizitoriu şi că în acesta s-a pronunţat soluţie de achitare?
6. Dacă este adevărat că, în anul 1997, în timp ce eraţi procuror, aţi fost racolat în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi dacă aţi activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H? Dacă aţi fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie?
7. Dacă este adevărat că, în data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , aţi fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care vi l-a înmânat şi la care aţi discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-aţi avut în timpul misiunii din Italia?
8. Dacă, în timp ce eraţi şef al Corpului de control al primului ministru Adrian Năstase, aţi încercat de mai multe ori să-l determinaţi pe procurorul Cristian Panait, care v-a fost coleg şi prieten, să-l aresteze pe procurorul Alexandru Lele de la Parchetul Judeţean Bihor, “vinovat” pentru că l-a arestat, pentru contrabandă cu produse petroliere, pe fiul prefectului judeţului Bihor, Adrian Tarău, cunoscut sponsor local al PSD? Dacă aţi contribuit la sinuciderea procurorului Panait? Cum vă explicaţi că mătuşa la care acesta locuia a afirmat că ultimele sale cuvinte, înainte de a se arunca în gol de pe clădire, au fost “Câinele Ponta m-a ucis”?
9. Dacă aţi participat la orgii sexuale la Hotelul Ana din Târgu Jiu, proprietatea prietenului dumneavoastră Călin Lemnaru, şi la Hotelul Rin Gran Hotel din Bucureşti, proprietatea prietenului dumneavoastră Robert Negoiţă?
10. Care sunt motivele divorţului de prima soţie? De ce actualul socru Ilie Sârbu n-a acceptat timp de doi ani căsătoria dvs cu fiica sa Daciana?
11. Dacă la Târgu Jiu aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, într-un apartament dintr-un bloc situat lângă Hotelul Ana, proprietatea aceluiaşi amic Călin Lemnaru, cu o membră PSD (cu iniţialele I.V.) pe care aţi promovat-o anul trecut viceprimar al municipiului Târgu Jiu? Ştiţi că aţi fost monitorizat în legătură cu această relaţie de serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI)? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe actualul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Salvador Caragea, care era atunci şeful SIPI Gorj?
12. Dacă în acelaşi apartament aţi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale, în mod repetat, cu o prostituată minoră de lux, ai cărei părinţi au formulat plângere penală împotriva dumneavoastră pentru infracţiunea de relaţii sexuale cu minore? Dacă ştiţi că aţi fost monitorizat de SRI în legătură cu relaţiile sexuale cu prostituata minoră? Dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe colonelul Cătălin Peptan, şeful Direcţiei Judeţene Gorj a SRI în perioada respectivă? Dacă i-aţi solicitat naşului dumneavoastră George Maior, directorul SRI, să blocheze acest dosar?
13. Dacă, în calitate de deputat de Gorj, aţi intermediat încheierea unui contract bănos între Complexul Energetic Turceni şi cabinetul de avocatură al prietenului dumneavoastră Dan Şova, la care eraţi asociat? Care a fost valoarea totală a acestui contract?
14. Dacă, împreună cu amicul Dan Şova, i-aţi solicitat şi aţi primit de la actualul preşedinte al Organizaţiei judeţene PSD şi al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, pe-atunci directorul Direcţiei Regionale Banat Apele Române, suma de 50.000 de euro pentru a-l apăra pe fiul său vitreg într-un proces penal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promiţându-i că veţi rezolva cu preşedintele completului de judecată? Fiind chestionat ulterior, judecătorul în cauză a afirmat că nu aţi făcut niciun demers în acest sens.
15. De ce nu recunoaşteţi plagiatul la lucrarea de doctorat “Curtea Penală Internaţională”? Întâmplător, profesorii de drept care v-au absolvit, Dumitru Diaconu de la Universitatea din Piteşti şi Gheorghiţă Mateuţ de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, mi-au fost colegi de facultate şi-mi sunt prieteni, astfel că ştiu adevărul. Aveţi demnitate, recunoaşteţi furtul şi demisionaţi!
16. Dacă este adevărat că, cu o săptămână înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, împreună cu secretarul general Liviu Dragnea, le-aţi solicitat liderilor judeţeni ai PSD să discute cu preşedinţii de secţii de votare să raporteze la orele stabilite o prezenţă mai mare cu 25 de persoane decât cea reală, pentru a asigura astfel cvorumul de prezenţă la vot? Cum se traduce penal acest fapt? Dacă l-aţi menţionat în autodenunţul depus anul trecut la DNA, după începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea pentru instigare la fraudarea referendumului? Nu este prea târziu să recunoaşteţi şi să demisionaţi!
17. Dacă şi cu ce aţi fost şi sunteţi şantajat de preşedintele Traian Băsescu? Care este motivaţia reală a pactului de coabitare încheiat cu acesta?
18. Cine v-a impus s-o numiţi pe Laura Codruţa Kovesi, fostul procuror general al României, în funcţia de procuror şef al DNA? Cumva, un fost ambasador al SUA la Bucureşti, pe care Kovesi l-a ajutat scăpându-l de răspundere penală pe fiul său minor, autorul real al accidentării mortale a chitaristului Teo Peter de la Compact?
19. De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron?
20. De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex?
21. De ce v-aţi schimbat poziţia în privinţa statului Kosovo, recomandând recunoaşterea independenţei acestuia de către România?
22. Dacă aţi încheiat o înţelegere cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, privind permisivitatea arborării steagului secuiesc şi lărgirea autonomiei maghiarilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc?".
Pana acum, desi a trecut suficient timp, nu exista nici raspunsuri ale lui Ponta la intrebari, nici actiuni ale lui Ponta in justitie sau ale PSD-ului pe linie de partid impotriva lui Valer Marian.
Am cautat informatii despre senatorul Valer Marian. Pe 04.Octombrie.2013 a aparut un articol (sursa: http://www.cotidianul.ro/cuvinte-in-sprijinul-viitorului-223860/) in care senatorul Valer Marian face, printre altele, urmatoarele afirmatii:
"Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şaptesprezece ani de presă. Ca procuror, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu. Am putut observa atunci nemijlocit nivelul intelectual precar, lipsa de verticalitate, incompetenţa, imoralitatea şi obedienţa mai tuturor activiştilor comunişti."
"Am fost dezamăgit, mai mult sau mai puţin, ca majoritatea românilor, de toate valurile politice care au trecut peste România : FSN, cu derivatele PD şi PDSR, CDR (PNŢCD+PNL+MER+PAR), PSD, Alianţa DA PD-PNL, coaliţiile PNL-UDMR, PSD-PDL şi PDL-UNPR-UDMR."
"Toate partidele, de la stânga la dreapta, sunt organizate pe structuri de clan şi funcţionează pe principii clientelare, fără ideologie, fără viziune, fără programe pe termen lung. Nici un partid nu promovează meritocraţia. «Interesul naţional» şi «interesul comunităţilor» sunt doar vorbe în vânt. Clasa politică a fost cangrenată aproape total de corupţie"
"Cu o clasă politică în genere coruptă şi ineficientă, mulţi au mizat pe o asanare a societăţii româneşti ce ar putea fi realizată de structurile de forţă ale statului, respectiv de justiţie, parchete, servicii secrete şi alte instituţii fundamentale (ANI, Fiscul, Poliţia ş.a.). La început de drum în Parlament, mi-am propus să mă concentrez pe facerea legilor. După un an, am constatat că rolul legiuitor al Parlamentului a fost mult diminuat, puterea legislativă fiind tot mai marginalizată şi demonizată, devenind în fapt tot mai ineficientă. Iar rolul controlor al Parlamentului, prin comisii permanente şi prin comisii speciale de anchetă, aproape că a dispărut."
"Am realizat destul de repede că nici acestea [este vorba de servicii secrete (SRI, SIE, SPP, STS, DGIPI), parchete (DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Curtea Constituţională, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională de Integritate, Ministerul Administraţiei şi Internelor] nu au o plămadă mai bună decât clasa politică atât de monitorizată. Nivelul de competenţă şi de integritate lasă la fel de mult de dorit şi în aceste instituţii, care au fost şi ele atinse de flagelul corupţiei şi de morbul ineficienţei."
"Aşa se face că am trăit o vreme a mediocrilor, impostorilor, insolenţilor, repetenţilor şi corigenţilor, aş putea spune chiar o vreme a mişeilor şi derbedeilor"
"Cum ar trebui să arate o ţară sănătoasă şi robustă ştim cu toţii. Cum va arăta cu adevărat însă viitorul nostru nu ştie nimeni. Sigur e doar că dintr-un asemenea prezent, cu un asemenea trecut apropiat, nu se poate construi nici un viitor.".
Valer Marian este inca membru PSD si senator de Satu Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu