Dupa cum s-a vazut, aprecierea masiva a francului elvetian fata de euro (pe care l-a si depasit la un moment dat) si fata de leu a generat proteste in strada ale celor care au credite in franci elvetieni.
Am citit destule materiale pe tema creditelor de orice fel in incercarea de a avea cat mai multe date pe care sa le sintetizez.
Din start as vrea sa spun ca ideea de a face credit la banca mi-a displacut intotdeauna in perioada postdecembrista.
Motivele sunt urmatoarele:
1. In Romania nu exista stabilitate economica. Altfel spus, orice persoana poate fi supusa unor socuri salariale sau chiar perderii locului de munca.
2. Salariile in Romania sunt in general prea mici pentru a putea fi imaginata o creditare serioasa. Majoritatea salariatilor nu-si permit credite imobiliare. Iar cumpararea unui frigider sau televizor in rate nu prea are sens (pentru mine, cel putin).
3. Bancile dau credite pe pozitii exclusiv de forta. Bancile sunt mult prea bine pregatite juridic fata de clienti, care, dupa cum s-a dovedit, au semnat de-a lungul anilor contracte de creditare odioase si sinistre, impanate de dobanzi uriase si de clauze abuzive.
4. Nu stiu care mai este procedura bancara in acest moment, dar intr-o vreme in care incercam sa colaborez cu bancile pentru obtinerea unui credit mi se punea contractul in fata la banca si trebuia sa ma decid pe loc daca imi convin conditiile sau nu. Nu mi se pare normal asa ceva. Contractul propus ar trebui luat acasa si analizat in liniste, eventual asistat de rude, prieteni si cunoscatori.
Tinand cont de cele de mai sus, consider ca majoritatea celor care au credite, indiferent de moneda, s-au indatorat pe termen lung in conditii dure, dezavantajoase si nesigure.
Creditele in lei aveau din start dobanzi mai mari decat cele in valuta, dar creditele in valuta puteau genera pierderi ulterioare prin asumarea riscului cresterii cursului valutar.
Spre deosebire de euro, care a avut o tendinta de apreciere mai lina fata de leu, francul elvetian a avut parte de o apreciere brusca fata de leu in ultimele zile. Acest fapt a produs o panica absolut normala celor 75.000 - 150.000 de persoane care au credite in franci elvetieni si care sustin ca li s-au dublat ratele (unii au spus chiar ca li s-au triplat).
Pe sursa http://www.cursvalutar.ro/curs-chf/ exista istoricul cursului franc elvetian-leu.
Astfel, pe 01.Ianuarie.2008, cand duduitul economiei (si al speculei imobiliare) incepea sa apuna, cursul era 1 franc elvetian = 2,1744 lei.
Pe 23.Ianuarie.2015, cand francul elvetian a atins un maxim fata de leu, cursul era 1 franc elvetian = 4,5817 lei.
Francul elvetian s-a apreciat fata de leu de 2.08 ori atunci cand a avut aceasta valoare maxima, in raport cu perioada de referinta 01.Ianuarie.2008-23.Ianuarie.2015.
Dupa care, in saptamana urmatoare francul elvetian s-a depreciat constant si semnificativ, cursul de azi, 30.Ianuarie.2015, fiind de 1 franc elvetian = 4.2438 lei.
In aceste conditii, francul elvetian s-a apreciat fata de leu de 1.95 ori fata de 01.Ianuarie.2008.
In mod evident, cei cu rate in franci elvetieni vor plati rate aproape duble fata de momentul 01.Ianuarie.2008, in masura in care au facut credite in franci elvetieni in acel moment si in masura in care bancile nu schimba nimic.
Au interesul bancile sa schimbe ceva? Evident, nu. Scopul oricarei afaceri este profitul, iar bancile nu au aratat vreodata ca au alt interes decat profitul.
Ar fi normal sa schimbe bancile clauzele contractuale? Din punctul de vedere al bancilor, nu. In afaceri se poate castiga, dar se poate pierde in acelasi timp. In momentul in care a venit "criza", bancile au inregistrat pierderi. Preturile locuintelor s-a prabusit, iar garantiile imobiliare nu mai acopereau valorile creditelor. Cei care nu au putut sa-si mai plateasca ratele au pierdut casa/ apartamentul/ terenul/ imobilul, dar banca nu si-a recuperat sumele vanzand casa/ apartamentul/ terenul/ imobilul, din moment ce valoarea de piata devenise mult mai mica.
Acum situatia este in favoarea bancilor, care castiga din diferentele mari de curs valutar.
Este normal sa se pretinda bancilor sa renunte la acest profit? In spiritul economiei de piata as zice ca nu.
Numai ca, in momentul "crizei", atunci cand multe banci aveau probleme si erau amenintate cu falimentul, toate statele au intervenit masiv si total nejustificat (dupa parerea mea), pompand sute de miliarde in banci.
Acum, cand creditorului ii merge bine si creditatului ii merge rau, de ce nu intervin statele in favoarea creditatilor? De ce nu se pompeaza ajutoare de miliarde in favoarea acestora?
Este o intrebare cam filosofica si cam retorica.
Pana la aflarea raspunsului, celor care au credite in franci elvetieni le ramane speranta ca francul elvetian se va deprecia in continuare fata de leu.
Dupa cum s-a vazut in evolutia cursului, mi s-a parut ca a existat o presiune sau o speculatie pe leu, care a pierdut in raport cu toate monedele (inclusiv cu euro si cu dolarul), dupa care leul a inceput sa recupereze in raport cu toate monedele. Numai aprecierea dolarului s-a dovedit a fi mai stabila.
Legat de modul in care se contracteaza un credit, chiar si in conditiile actuale nesigure si dezavantajoase, problema centrala a cetateanului care contracteaza creditul este limita maxima de indatorare in raport cu veniturile.
Daca nu ma insel, normele BNR prevad o limita maxima de 30% din venituri pentru creditele de consum si o limita maxima de 40% din venituri pentru creditele ipotecare.
Dar, ca o opinie personala, tinand cont de incertitudinile valutare si de nesiguranta vietii economice din Romania, nu as recomanda o indatorare mai mare de 20% din venituri.
Sigur ca o indatorare atat de mica ar putea face nesustenabila creditarea pentru cei care doresc sa faca un credit pentru cumpararea unei locuinte.
Dar trebuie tinut cont ca evenimente cum ar fi pierderea locului de munca sau deprecierea leului in raport cu alte valute fac creditarea la fel de nesustenabila. Daca nu ar fi asa, atunci nu ar mai fi iesit in strada cei cu credite in franci elvetieni. Nu este rezonabil punctul de vedere ca indatorarea trebuie facuta la plafonul maxim permis, pe principiul iluziei ca totul va fi bine. Cand a mers ceva bine in ultimii 25 de ani in Romania?
Ceea ce s-a intamplat in aceste zile mi-a intarit ideea ca in general creditarea in Romania nu este sustenabila si nici de dorit.
Mai trebuie spus ca in general creditele ipotecare se fac de catre cei cu salarii mari. In masura in care indatorarea s-ar face la 30% din salariu, chiar si acum, cand ratele practic se dubleaza la creditele in franci elvetieni, indatorarea ar deveni de 60% din salariu. Chiar daca creditatul si-ar reduce standardul de viata, tot ar trebui sa poata plati ratele.
Pe un exemplu concret, daca cineva are un salariu de 3.000 de lei, atunci o indatorare de 30% ar insemna initial 900 de lei, care ar deveni ulterior 1800 de lei. Tot ar mai ramane 1200 de lei de cheltuiala. Daca persoana respectiva nu poate trai cu 1200 de lei, atunci ce putem spune despre cei care au salariu de 750 de lei sau de pensionarii care au pensia de 350 de lei?
Afirm din nou ca un credit ipotecar inseamna un mare risc care trebuie dimensionat si acoperit corespunzator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu