Infractorii banilor publici de orice fel, mari sau mici, jubileaza in aceste zile in Romania. Isi fac bilanturi, isi verifica banii din conturi, isi fac inventarul proprietatilor, pun la cale noi inginerii financiare sau petrec in asteptarea noilor oportunitati ale anului care vine.
In luna decembrie, care inca nu s-a terminat, au aparut stiri proaspete despre cazuri de coruptie si consecintele lor. Lantul trofic infractional cuprinde mai multi faptasi tip prinţ si mai putini faptasi tip cerşetor, de unde deducem ca multi romani prefera sa fie saraci, dar curati. Sau poate ca nu au avut inca de ales.
1. Balul coruptiei este deschis de arestarea lui Dan Sova in dosarul CET Govora. Al treilea dosar de coruptie pare sa fie cu noroc pentru simplii cetateni, care au satisfactia puerila a arestarii preventive a lui Dan Sova.
Faptul ca senatorul a fost arestat nu inseamna absolut nimic. Nu l-a transformat automat pe Sova in infractor, ci doar in bâzâit sau smiorcăit. La fel au fost arestati Udrea, Hrebenciucii, Cocosii. Intre timp Udrea a fost eliberata din arestul preventiv si nu a inceput niciun proces impotriva ei. Hrebenciucii si Cocosii inca se judeca, deci de la arestare si pana la condamnare e o cale lunga, mai ales ca Marian Oprisan a fost declarat "inocent" in dosarul "Caprioara", dupa 10 ani de proces si acuzatii. In 10 ani se pot schimba multe in favoarea lui Sova.
Sursa: http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/dan-sova--arestat-preventiv--in-dosarul-cet-govora--402158.
2. Echipa infractionala a lui Remus Truica, cu "jucatori" de marca, chiar galactici, precum Al Romaniei Paul-Philippe, Marius Marcovici, jurnalistul Dan Andronic, Claudiu Mateescu, a fost si ea mai mult sau mai putin arestata. Judecatorii inca se gandesc cum e mai bine pentru acuzati. Gurile rele spun ca Truica este dispus sa accepte chiar si arestul pe viata la domiciliu (mai exact pe domeniul iubit si ultradotat), numai sa ramana cu toate bunurile mobiliare si imobiliare.
Prejudiciul e pe masura rangului celor implicati: peste 135.000.000 de euro. Nici nu m-as fi gandit ca Al Romaniei, nepotul dictatorului Carol al II-lea, s-ar fi uitat la sume cu mai putin de 7 zerouri...
Cica Al Romaniei e acuzat de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu şi spălarea banilor. Din fericire, printesa Lia (A Romaniei sau tot Al Romaniei?) nu e acuzata ca ar fi calcat banii pentru a putea fi mai usor impachetaţi si stivuiţi.
Surse:
http://www.antena3.ro/actualitate/buletin-printul-paul-al-romaniei-329724.html;
http://www.ziuanews.ro/revista-presei/decizie-in-dosarul-lambrino-truica-andronic-arestarea-verdict-in-saptamana-craciunului-364263.
3. Seria de mari arestati spagari (preventiv, la domiciliu, sub control judiciar) este intregita de amatorul de spagi "sfinte" Ioan Oltean.
Sursa: http://www.telegrafonline.ro/ioan-oltean-afla-daca-va-fi-arestat-preventiv-sau-ramane-sub-control-judiciar.
4. Mircea Govor, preşedintele PSD şi vicepreşedintele CJ Satu Mare, a ajuns in arest la domiciliu, fiind acuzat de corupţie şi şantaj.
Conform sursei http://www.romaniatv.net/mircea-govor-vicepresedintele-cj-satu-mare-retinut-pentru-coruptie-si-santaj_263369.html, in cadrul statului mafiot totalitar un vicepresedinte de consiliu judetean are suficienta putere si influenta pentru a impune numirea la ANAF (mai exact la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare) "a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale"!
Conform aceleiasi surse, un vicepresedinte de consiliu judetean are suficienta putere si influenta ca sa controleze publicatii locale (presa "libera" si informatia "corecta") in scopul santajarii unei firme de avocatura si a unui primar de comuna.
Acelasi vicepresedinte de consiliu judetean, Mircea Govor, are suficienta putere si influenta ca sa constranga "un inspector șef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme, pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale împotriva persoanelor agreate politic de el (în speță, primarii din același partid cu el, din județul Satu Mare).
Constrângerea a constat în proferarea unor amenințări directe cu destituirea din funcție, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către Inspectorul General de Stat în Inspecția Muncii, la solicitarea inculpatului."!
Deci, oricine intra in gasca infractorilor de partid si se pune sub aripa ocrotitoare a mafiotului sef este mai presus de lege! Desigur, mafiotul sef detinator de firme, niciodata vizitat si sanctionat de ITM sau de AJFP, era si el mai presus de lege. Si ne miram dupa aia de abuzurile niciodata sanctionate de pe piata muncii! Si ne miram dupa aia cum pot sa mai existe firme rentabile in Romania, cand sistemul de taxe si impozite romanesc este nesustenabil de catre firmele oneste!
5. Dincolo de acesti traditionali mari corupti, mi-a atras atentia o stire frumos documentata aparuta pe un anonim "Jurnal al Olteniei" (sursa: http://www.jurnalulolteniei.ro/vizualizare/procurorii-cer-arestarea-primarilor-corupti-125243), de unde rezulta ca in Gorj coruptia este un sport de masa la sate.
Un lot (sau un balot) de şapte primari ai unor comune din judeţul Gorj, un primar al unei comune din judeţul Dolj, un administrator public al oraşului Rovinari, judeţul Gorj, şi un împuternicit şi administrator al unor societăţi comerciale sunt acuzati de fapte de coruptie:
"Inculpaţii sunt:
5.1. Bucurescu Sorin, primar al comunei Slivileşti, jud. Gorj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită;
5.2. Calotă Mihai, primar al comunei Urdari, jud. Gorj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită;
5.3. Ceană Ana, primar al comunei Melineşti, jud. Dolj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită;
5.4. Grigorie Petre, primar al comunei Plopşoru, jud. Gorj, pentru săvârşirea a unei infracţiuni de luare de mită;
5.5. Gruescu Ion, primar al comunei Negomir, jud. Gorj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi două infracţiuni de luare de mită în formă continuată;
5.6. Mangu Adrian, primar al comunei Bărbăteşti, jud. Gorj, pentru săvârşirea a unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată - 2 acte materiale;
5.7. Petroi Ilie, primar al comunei Aninoasa, jud. Gorj, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată - 4 acte materiale;
5.8. Podaru Constantin, administrator public al oraşului Rovinari, jud. Gorj, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, cu 5 acte materiale, respectiv 2 acte materiale;
5.9. Ţuilă Florinel, primar al comunei Cătunele, jud. Gorj, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);
5.10. Şandru Ştefan Doru, împuternicit al SC YDAIL CONSTRUCT SRL şi administrator al SC ROMSTRADE SA, pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de dare de mită şi 8 infracţiuni de dare de mită în formă continuată.".
Imi place sa-mi imaginez cum e darea de mita in forma continuata: corupatorul are probabil o vană, un robinet pe care-l tine tot timpul deschis si pe unde curg bani... lichizi (evident). Iar coruptii se prezinta cu ulciorul, cu damigeana, cu butoiul, fiecare dupa puteri...
In afara de favorizarea coruptiei si faptuitorilor, nu am inteles niciodata de ce unele servicii din primarii si de la CNADNR nu se privatizeaza si nu se lasa la bunul plac al cetatenilor. De ce nu se pot face drumuri publice comunale sau nationale decat prin intermediari, prin intermediul autoritatilor centrale sau locale? De ce trebuie sa aiba statul monopolul constructiei de drumuri? Nimeni nu ne-a explicat pana acum.
Statul poate, daca vrea, sa impuna niste standarde de calitate, in rest e treaba cetatenilor sa fie buni gospodari. Oricum, s-a vazut pe tronsonul Sibiu-Orestie cat de bou, de dobitoc si de plin de rea credinta este statul si ai sai angajati, ca sa nu mai zic ca s-a vazut pe "autostrada" "Bechtel" cat de mega sau giga hoţ e statul, prin ai sai angajati.
Pe cazuri concrete de luare de spaga marunta, Bucurescu Sorin, primar al comunei Slivileşti a luat, de exemplu, 10.000 de lei spaga pentru „Construire podeţ casetat”. Ma intreb, pastrand proportiile, cat se fura din banii publici la "Construire viaduct" sau la "Construire tunel rutier"...
6. Alt primar, Dan Ioan Şumălan, dintr-o comuna anonima, Marca (ce nume!), a fost retinut pentru fapte de coruptie. Foarte interesant: desi primarul se afla la primul mandat, este acuzat de luare de mita in forma continuata si de abuz in serviciu. Probabil ca imediat dupa ce a fost ales, primarul a zis: "Spaguitorii sa vina imediat la mine! Cetatenii cu probleme sa ma caute peste o luna!".
Relevant este faptul ca Şumălan este un "tanar", un reprezentant al noului val, adica este lider al aripioarei de tineret a PSD Sălaj. Nu cred ca mai are sanse sa ajunga lider la copanul de tineret al PSD Sălaj.
Oare cum se iamita in forma continuata? Cu PET-ul de 2 litri, cu ligheanul? Sau se umple direct cisterna cu bani lichizi?
Sursa: http://www.graiulsalajului.ro/primarul-din-marca-dan-ioan-umlan-arestat-pentru-corupie-a-48184.
7. Un "bax" de politisti sunt si ei la faza pe "forma de arestare". Este vorba de:
7.1. Şeful Biroului Rutier Vaslui, subcomisarul Iulian Munteanu;
7.2. Ofiţerul din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR, Mihai Axente;
7.3. Şeful Serviciului Rutier Vaslui, Ioan Vârlan;
7.4. Ofiţerul Augustin Brat.
Am putut "admira" CV-ul cu acuzatii impotriva lui Iulian Munteanu pe sursa http://adevarul.ro/locale/vaslui/Seful-politiei-rutiere-vaslui-retinut-dna-ofiterul-iulian-munteanu-acuzat-fapte-coruptie-1_56745ebe37115986c69452c8/index.html:
"- 3 infracţiuni de luare de mită,
- dare de mita în formă continuată (două acte materiale),
- 2 infracţiuni de trafic de influenţă,
- 2 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,
- fals material în înscrisuri oficiale,
- 12 infracţiuni instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- 2 infracţiuni instigare la fals intelectual,
- 3 infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale"!
E clar ca omul a studiat bine toate legile... care pot fi incalcate in interes personal!
De unde si expresia: "Fereste-ma, Doamne, de politisti corupti, ca de borfasi de drept comun ma feresc si singur!".
8. Ultimul, dar nu cel din urma personaj sinistru al acestui grupaj "corupţional" este intregit de un prim-procuror cu apucaturi de ultimul-om! Conform sursei http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/seful-parchetului-beius-a-fost-retinut-gligor-sabau-scos-incatusat-din-sediul-dna-oradea-124659.html?mobile=no,
"Gligor Sabău ar fi acuzat în total de 22 de infracţiuni, printre care se numără fapte de luare de mită şi şantaj, unul din cazuri vizând ancheta penală declanşată anul trecut împotriva primarului municipiului, Adrian Domocoş şi a reprezentanţilor Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, pentru achiziţia unui autoturism Audi A6 pentru folosinţa edilului."!
Din pacate pentru mine (sau din fericire pentru cei cu inima si psihicul mai slab), CV-ul infracţional al prin-procurorului Gligor Sabău lipseste de pe sursa citata.
CONCLUZIE. Nu-i asa ca infracţionalul plai Mioritic e mai "ciumec" ca niciodata la 26 de ani de la victoria Revolutiei Infractorilor? Parca nicaieri in lume nu se pot intalni atatia infractori prosperi. Acum infractorii au deplina libertate, inainte de 1989 nu-i lasa "dictatorul"; "LA MULTI ANI DE PUSCARIE TUTUROR!"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu