Cica legea nu permite propaganda electorala
inaintea campaniei electorale. Dar nici nu o pedepseste. Astfel incat
pratidele nu s-au sinchisit de legile facute in bataie de joc, care
interzic formal fara sa pedepseasca ceva, si au intrat in cursa pentru
accesul la cascavalul public local.
Bataia de joc pare mai mare
ca oricand. Se pare ca orice partid de pe teritoriul Romaniei este o
aripioara mai mica sau mai mare, mai tanara sau mai varstnica, desprinsa
din Partidul Aburist.
Politicienii se rup in vrajeli si in caterinci,
desi senzatia mea este ca nu se bucura de niciun fel de credibilitate.
Am spus "senzatia" pentru ca nu am pretentia ca am luat pe toata lumea
la rand, ca sa constat ca intregului popor roman ii este scarba de
actualii politicieni. Nici nu poate fi adevarat, din moment ce exista mijloace de
dezinformare in masa si propagandisti care le canta in struna politicienilor.
Campania electorala a
inceput in felul urmator: o gramada de corturi uriase au fost trantite
pe trotuare in marile intersectii inca de pe la intai aprilie (probabil
ca sa inteleaga lumea, daca mai era nevoie, ca e vorba de o alta
pacaleala electorala), impiedicand sau ingreunand cu toata nesimtirea traversarea sau
circulatia pietonilor prin acele zone in momentele de varf. Afisele cu mascarici
incravatati zambitori, insotiti de texte care nu spun nimic sau care
starnesc rasul (din cauza umorului involuntar) au impanzit orasul.
Campania
electorala se face, ca de obicei, ca in comert: cu cat produsul
comercial este mai inutil si mai costisitor, cu atat mai multe figuri
zambitoare il recomanda. Intr-adevar, cu cat canditatii lu' Peste sunt
mai inutili si mai costisitori, cu atat mai mare e ipocrizia din jurul
lor.
1. "Ai vreo problema? Vorbeste cu Mutu!". :))
Asta ne
recomanda marele panou de deasupra trotuarului realizat in bataie de joc
din taxe letale ("Romania functioneaza din taxele tale!"), percepute
abuziv de catre mafia politico-economica.
Normal era sa ni se spuna: "Vorbeste cu Surdu! Te lamureste Mutu!". :))))
2. Razvan-Horia Mironescu promite doar lucruri pe care e sigur ca le poate realiza. Adica nu promite nimic.
Iar
Partidul Romania Unita (si din ce in ce mai uimita) ne doreste o
primavara frumoasa. Ehei, daca viata noastra ar depinde de urarile
demagogice, atunci totul ar fi extrem de simplu. Si chiar daca dorintele
unora ar fi sincere, o campanie electorala ar trebui sa se bazele pe
programe concrete, fezabile si eficiente economic, nu pe dorinte care nu
angajeaza partidele la nimic. Ce o sa spuna Partidul Romania Unita
peste patru ani, daca va conduce sectorul 6 si va face un mare rahat,
asa cum este de asteptat? "Noi v-am dorit, dar nu ne-a iesit!". Si acum stiri despre starea vremii...
3. Stefan Florescu pozeaza in expertu' sectorului 6 si ne indeamna sa
donam pentru familiile cu venituri reduse. Pai, cred ca sunt prea multe
familii cu venituri reduse si prea putini cu venituri mari ca sa fie
rezolvata problema prin donatii. Iar cei venituri mari au grija sa
realizeze venituri si mai mari, nu sa doneze fraierilor.
De ce nu
exista locuri de munca bine platite pentru toata lumea (sau macar
platite corect), ca sa nu mai fie familii cu venituri reduse?
De
ce nu se reduc taxele, din moment ce toata lumea vede ca sunt colectate
doar pentru a fi deturnate si furate? Taxele reduse cu 50% ar creste
veniturile extrem de reduse ale familiilor de romani, nu-i asa, nea
Stefan Florescu zis Expertu'?
4. Partidul Romania Unita incearca sa ne prosteasca cu imaginea unui
Vlad Tepes fioros. Se spera ca fraierii cu drept de vot isi vor imagina
ca toti hotii si coruptii din administratia centrala si locala vor fi
trasi in teapa. Dar de fapt, daca gimnastica romaneasca s-a intors la
nivelul de acum de 50 de ani, multi romani s-au intors la nivelul comunei
primitive. Daca ar fi trait la nivelul medieval al lui Vlad Tepes, ar fi fost parfum!
5. Cica Bodu este adevaratul independent. Adica altii sunt independenti
la 'sto? Pai, din cate spun "cronicile", Bodu a ajuns sef la ANAF cu
ajutorul Partidului Democrat, unde, ca sa fim corecti, a facut cateva
lucruri bune. Si acelasi Bodu a ajuns europarlamentar pe listele
Partidului Democrat in 2007. Deci cat de adevarat independent este Bodu?
Imi place sloganul lui, "Prima data ORDINE!". Adica din prezent si... pana azi a fost o continua debandada. :))
Se pare ca debandada nu este interzisa de lege. In nicun caz de legile mafiei politico-economice de stat!
6. Nitu ne indeamna la munca patriotica: cetatenii sectorului 5 vor face
curatenie si vor amenaja spatiul verde. Pai, atunci la ce ne mai
trebuie primar, primarie si obligatia sa platim taxe si impozite. Ia sa
nu mai platim nimic, ca o matura data pe strada si in fata blocului,
plus niste seminte de flori aruncate pe spatiul verde, sunt lucruri pe
care putem sa le facem si singuri. Nu ar fi viata noastra mult mai
placuta fara primari, fara primarii si fara taxe?
7. Tot Nitu vrea sa ne faca pe toti experti in reabilitari de parcuri.
In cazul de fata este vorba de parcul Romniceanu, cel "reabilitat" deja
cu succes de inca nejudecatul Marian Vanghelie, cel decorat de Traian Basescu pentru "merite" "deosebite". Pentru cine nu stie,
acest parc este compus din doua alei (una pe sus, una pe jos), doua
randuri de scari si un rond! In poza recenta a parcului (sub poza cu Nitu si cu caterinca
lui) se vede o cosmelie cu destinatie incerta si deja distrusa, desi era
la fel de recent amplasata in parc. Probabil ca tocmai avusese loc o
alta penibila "reabilitare" si s-au mai aruncat cativa banuti publici in
buzunarele mafiei politico-economice.
8. Ovidiu Raetchi ne spune ca "Impreuna putem schimba 5-ul.". Fara
indoiala, sectorul poate fi oricand de nota 2, pentru ca nota 1 se da
pentru copiat sau suflat. :))
9. Alde Laura Chiriac, placut tunata si profesional "fotosopata", ne
asigura ca "Se poate CU MAINILE CURATE". Conform cunostintelor mele de
Radio Erevan, "Se poate, dar e pacat!". :)) De unde si abundenta de "Escherichia Coli" in politica romaneasca si in aceasta campanie electorala ridicola.
Madam Chiriac e o
simpla alta care vrea sa-si foloseasca notorietatea in scopuri odioase
si sinistre. Daca ar fi avut ganduri bune, atunci nu s-ar fi
inscris tocmai in partidul-fantoma de traseisti al lui Calin Popescu "Deficit
excesiv inaintea crizei" Tariceanu. Altfel, sigur ca madam Chiriac poate face pe oricine din vorbe goale de jurnalista expirata. Cu faptele e mai greu pentru toata lumea.
10. Nicusor Dan se lupta de 10 ani pentru Bucuresti. Daca s-ar fi luptat
pe bune, atunci nu ar fi umplut orasul cu aceste cosmelii odioase si
sinistre, plantate in locurile care asigura maxima vizibilitate, la fel
ca si "concurenta" de la care nimeni nu mai are demult nicio pretentie.
Nu
stiu de ce, dar toti isi imagineaza ca daca au mai multe "poze" in oras,
atunci vor fi mai "alesi" decat altii. Din nou e ca in comert: cu cat se face mai multa reclama, cu atat mai mult cresc vanzarile. Ceea ce, daca este adevarat, este
foarte tragic in acelasi timp. Inseamna ca toti candidatii se adreseaza
exclusiv prostimii cu drept de vot. Inseamna ca prostia si prosteala
sunt la putere. Inseamna ca turmele de ametiti cu drept de vot voteaza
mutre, nu programe si principii de interes general. Asa ca nea'
Nicu(sor) reprezinta tot un blat, macar din acest punct de vedere.
Altfel, n-are decat sa fie ales si sa se compromita definitiv in timpul
mandatului, bani sa-i iasa, ca dup-aia nu mai conteaza.
11. Alexandru Nazare, "Candidatul PNL la Primaria Sectorului 1!". Asta e
tot un fel de Marian Munteanu, de sector. Candideaza fara un program
anume. Probabil ca se bazeaza ca va fi votat pentru ca e simpatic,
pentru ca e cu "doctrina liberala", pentru ca e pe afis. Daca in locul
lui ar fi fost scris "Orice produs la 2 lei, Candidatul PNL la Primaria
Sectorului 1!", atunci ar fi fost exact acelasi lucru.
12. Dan Tudorache trebuie votat pentru ca e "Nascut si crescut in
sectorul 1" si pentru ca e "Aproape de oameni"! De remarcat pentru
inceput reclama de sub el, pentru a avea o proba materiala indiscutabila
pentru justitie in privinta datei la care a fost plantat afisul
electoral. Nu pentru ca justitia ar pedepsi fapta, ci doar pentru ca o interzicea.
Dupa
care, trecand la fondul problemei, dupa stiinta mea Tudorache a crescut
si prin sectorul 2, din moment ce a invatat la liceul Dimitrie
Cantemir, din apropierea pietei Galati. Juca baschet, dar nu le avea
deloc cu fotbalul, ceea ce reprezinta un mare minus in ochii poporului.
Cat despre apropierea de oameni, pai, pe
principiul asta as putea vota o gramada de concetateni care se urca dimineata
(atunci cand pot) in autobuzul 385, de exemplu. Acolo sa vezi apropiere
de oameni, pana la lipeala!!!
13. Ca de obicei, dupa cum s-a vazut, i-am cam demolat pe toti.
Tot ca de obicei, chiar acum a venit la mine un cetatean turmentat si m-a intrebat: "Da' eu cu cine votez?".
Iata raspunsul pentru cei inca nehotarati si inca neajutorati: candidatul potrivit este pe afisul electoral din poza de mai jos, iar sloganul electoral este urmatorul: "Aduc nisip, pietris, balastru. Car moloz. 0737.022.099".
Balastru?!? Balastru?!?
Ha, ha, ha, ha, ha!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu