sâmbătă, 25 iunie 2016

Chiar si-a dorit UE ca Regatul Unit sa ramana in cadrul acestei organizatii?

Ca de obicei in politica, orice moment, oricat de mult sau de putin istoric, este caracterizat de foarte multa ipocrizie si manipulare.

Dupa rezultatul pozitiv al Brexitului (care, din cate se pare, mai poate fi intors in cadrul Regatului Unit, la fel ca si referendumul pentru 300 de parlamentari in Romania) s-a trecut la linsajul mediatic al lui Cameron si al cetatenilor Regatului Unit, care au devenit, in viziunea unor politicieni si jurnalisti, responsabilii... iresponsabili pentru aceasta situatie.

Numai ca din supa de declaratii politice care s-a servit inaintea, in timpul si si dupa momentul referendumului rezulta fara dubii ca iesirea Regatului Unit din UE se datoreaza in primul rand mârlanilor mafioti de la vârful UE, care considera ca pot confisca asa zisa constructie europeana si o pot transforma intr-o dictatura personala odioasa si sinistra, in total dispret fata de vointa si interesele legitime ale cetatenilor europeni.

Situatia este ilustrata cel mai bine de catre Victor Ponta, care a declarat:

"Sunt convins că britanicii nu sunt antieuropeni/ au votat așa cum voteaza și francezii pentru Marine LePen sau americanii pentru Trump/ de fapt impotriva Establishment-ului, a unui Sistem arogant și atotputernic care îi ignora și sfidează prea des! Dacă întelegem asta putem îndrepta răul, dacă nu va fi din ce în ce mai rau!"!!!

Ce inseamna Sistemul arogant si atotputernic, care ignora si sfideaza prea des cetatenii Uniunii Europene? In mod foarte clar, acesta trebuie inteles ca un grup restrans de persoane de rea credinta care au fost plantate discretionar la conducerea unei constructii europene rezultate initial dintr-o gandire vizionara, profund pozitiva si in interesul cetatenilor europeni.

Teoretic si principial, sigur ca Uniunea Europeana ar trebui sa aduca beneficii tuturor cetatenilor sai, in masura in care liderii politico-economici vegheaza la respectarea si aplicarea principiilor si legislatiei Uniunii Europene.

Numai ca, prin prisma faptelor, s-a dovedit foarte clar ca liderii actuali ai Uniunii Europene (foarte greu sau imposibil de rasturnat de  la putere, conform procedurilor actuale) actioneaza impotriva intereselor cetatenilor Uniunii Europene si impotriva legislatiei Uniunii Europene, avand o mentalitate vadit aroganta si dictatoriala, specifica reprezentantilor unor grupuri de interese.

Problema refugiatilor de origine araba ilustreaza cel mai bine mentalitatea si modul de actiune la varful Uniunii Europene.

Este evident ca dupa recesiunea prelungita inceputa in 2009 in Europa si dupa masurile de austeritate venite in timpul "crizei" financiare, cei 1.000.000 de asa-zisi refugiati de origine araba care au patruns neverificati in spatiul Uniunii Europene (si chiar si in spatiul Schengen!) nu au fost deloc vazuti bine de catre cetatenii Uniunii Europene, care erau deja fortati de la centru sa stranga cureaua.

Criza refugiatilor este in mod cert unul dintre motivele separarii Regatului Unit de Uniunea Europeana.

Dincolo de aceasta situatie, doresc sa pun in evidenta si sa subliniez faptul ca aceiasi dictatori mafioti de la varful Uniunii Europene sunt adevaratii responsabili ai iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana. Cetatenii Regatului Unit au avut o simpla reactie legitima in fata unei Uniuni Europene care a devenit de facto o dictatura in numele... democratiei.

In mod constant, inainte si dupa referendum, s-a afirmat ca iesirea Regatului Unit din UE este o mare eroare si ca asa ceva nu trebuie sa se intample. Pai, daca este asa, sa vedem cum au actionat prin declaratiile lor iresponsabile, liderii actuali ai UE.

1. Inainte de referendum, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a facut urmatoarea declaratie "pro europeana" miercuri, 22.Iunie.2016, cu o zi inainte de referendum (sursa: http://www.gandul.info/international/jean-claude-juncker-avertisment-pentru-marea-britanie-nu-va-mai-exista-o-noua-negociere-dupa-referendum-15504049):

""Politicienii şi alegătorii britanici trebuie să ştie că nu va exista în niciun caz o nouă negociere" cu Marea Britanie, a declarat Juncker în timpul unei conferinţe de presă cu cancelarul asutriac, Christian Kern. "Afară înseamnă afară", a mai subliniat acesta."!!!

Este aceasta o declaratie pro europeana? Sau este o declaratie de tip "Daca nu mai vreti o constructie europeana, atunci asa sa fie."?

2. Dupa referendum, liderii Uniunii Europene au reactionat in felul urmator:

"Martin Schulz, președintele Parlamentului European, Donald Tusk, președintele Consiliului European, Mark Rutte preșesintele Consiliului UE și Jean-Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, au cerut Marii Britanii punerea rapidă în practică a voinței cetățenilor, "oricât de dureroasă ar fi", cu precizarea că "orice întârziere ar prelungi incetitudinea"."!!!

Este aceasta o pozitie pro europeana a liderilor Uniunii Europene? De ce vrea gasca de la varful UE sa grabeasca Regatul Unit sa faca ceva contrar dorintei de unitate europeana? E chiar atat de absurda si de imposibila o pozitie mai concilianta?

Adica din vorbe toti par sa fie de acord ca Regatul Unit trebuie sa ramana in Uniunea Europeana, dar din fapte liderilor UE putin le pasa ca Regatul Unit va parasi Uniunea Europeana.

Totusi, dincolo de sentimente sau principii, o gandire pragmatica si aplicata punctual ne arata ca este vorba despre iesirea din UE a unui mare contributor la bugetul UE! Nu este vorba de iesirea din UE a Romaniei sau a Bulgariei! De ce nu poate Uniunea Europeana sa intinda in continuare o mana Regatului Unit? Oare numai Regatul Unit are de pierdut parasind Uniunea Europeana? Este Uniunea Europeana mai puternica fara Regatul Unit?

Nu ar fi trebuit ca liderii UE sa fie, daca nu concilianti, macar mai putin transanti? Ce are de castigat Uniunea Europeana din aceasta atitudine de respingere vesnica a Regatului Unit din Uniunea Europeana? O pozitie de forta a Uniunii Europene fata de Regatul Unit este in interesul constructiei europene si al cetatenilor europeni? Nu cumva o astfel de pozitie este mult mai impotriva constructiei europene decat rezultatul unui referendum?

Chiar daca resultatul referendumului este recunoscut, exista mecanisme care pot duce la intarzierea sau chiar la anularea efectelor acestuia. Numai ca liderii Uniunii Europene nu par sa ia in considerare aceste aspecte.

In fata acestei atitudini a liderilor UE, ce ar trebui sa simta cetatenii Regatului Unit care doreau ramanerea in Uniunea Europeana? Nu s-ar simti si ei exclusi si marginalizati? Si atunci, cum ar trebui sa reactioneze?

S-ar putea ca multi dintre ei sa-si spuna: "Pai daca voi nu ne mai vreti, atunci noi nici atat!".

Dupa parerea mea, actiunile liderilor Uniunii Europene demonstreaza vointa de a izola si de a intimida cetatenii Regatului Unit. Implicit, probeaza faptul ca acesti lideri nu doresc o Europa Unita decat daca li se recunoaste neconditionat o putere absoluta si discretionara!

Se supraliciteaza in acest moment problemele economice pe care le va avea Regatul Unit in urma parasirii blocului UE. Au loc actiuni speculative, cum ar fi prabusirea burselor si a cursului de schimb lira-dolar (lira s-a devalorizat brusc cu 10% fata de dolar). Dar aceste actiuni speculative nu au pentru moment o baza reala si nu pot dura in timp in conditiile actuale. Ca doar nu s-a prabusit economia Regatului Unit cu 10%, ca sa se poata mentine pe termen lung aceasta paritate lira-dolar.

Dupa parerea mea, ceatenii Regatului Unit au propria demnitate si nu vor putea fi intimidati prim astfel de actiuni. Mai degraba vor fi intaratati sa se distanteze de "Europa Unita".

Pragmatic gandind, sa ne imaginam ca economia Regatului Unit chiar se prabuseste cu 10%. Intr-o medie arbitrara, sa zicem ca un cetatean britanic obisnuit ar fi obligat sa traiasca cu 1.800 de lire sterline pe luna in loc de 2.000. Sigur ca nu i-ar cadea bine, dar ar putea face fata psihic situatiei, gandindu-se ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l palteasca pentru libertate, pentru placerea de a nu suporta imigranti de necontrolat si pentru placerea de a nu asculta de niste lideri europeni odiosi si sinistri. Prin comparatie, un roman cu salariu lunar de 200 de euro este oricum aproape muritor de foame, indiferent daca face sau nu parte din UE.

In concluzie, santajul economic are mari sanse sa dea gres in cazul Regatului Unit. De altfel, chiar si aceasta atitudine economica de forta aplicabila Regatului Unit (se mai vorbeste de reintroducerea taxelor vamale) este contrara unei Europe Unite. In fapt se pare ca se doreste o capitulare neconditionata a Regatului Unit in fata dictatorilor de la varful Uniunii Europene. Ceea ce pentru Regatul Unit este in mod cert inacceptabil. Si ar trebui sa fie inacceptabil si pentru restul cetatenilor Uniunii Europene, in masura in care acestia din urma constientizeaza pericolele la care sunt expusi in urma jocurilor politice aberante impuse de la centru.

Sistemul arogant și atotputernic al liderilor Uniunii Europene nu ar trebui sa își ignore sau sa-și sfideze prea des proprii cetateni. Normal ar fi sa nu-i ignore si sa nu-i sfideze niciodata! Pentru ca altfel, exit-urile pot continua, venind ca o condamnare fireasca a ipocriziei, sfidarii, ticalosiei politice si dictaturii. Este doar o problema de timp.

CER DEMISIA LUI JEAN-CLAUDE JUNCKER PENTRU DISTRUGEREA UNIUNII EUROPENE SI PENTRU ATITUDINEA ANTIEUROPEANA!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu