Deja este din „antichitate” știrea că în România există alimente ucigașe, toxice, falsificate, pline de chimicale, de calitate inferioară celor comercializate în alte țări de origine din UE.
Situația este în continuare neschimbată în zilele noastre, după cum o dovedesc surse recente.
1. Alimente toxice.
1.1. „Încă un sortiment de înghețată este retras de pe piață din cauza oxidului de etilenă”, conform sursei https://www.mediafax.ro/social/inca-un-sortiment-de-inghetata-este-retras-de-pe-piata-din-cauza-oxidului-de-etilena-20226462.
Câte sortimente toxice de înghețată s-or fi retras până acum?
Câte persoane au fost până acum afectate de consumul înghețatei toxice? Evident, nu se știe.
1.2. „Mai multe băuturi răcoritoare au fost retrase din mai multe supermarketuri deoarece conțin oxid de etilenă”, conform sursei https://www.mediafax.ro/social/mai-multe-bauturi-racoritoare-au-fost-retrase-din-mai-multe-supermarketuri-deoarece-contin-oxid-de-etilena-20231004.
2. UE reduce nivelurile maxime admise pentru cadmiu și plumb din alimente, din cauza efectului cancerigen pe care îl au aceste substanțe, conform sursei https://www.mediafax.ro/social/comisia-europeana-a-stabilit-noi-niveluri-maxime-pentru-cadmiu-si-plumb-in-produsele-alimentare-20226139.
Se pare că vechile niveluri oricum creșteau seminficativ riscul de cancer, deci lumea era otrăvită legal.
3. Nici cu apa potabilă nu e de bine: în Câmpina apa de la robinet nu se poate bea și nici măcar utiliza pentru gătit (sursa: https://www.mediafax.ro/social/un-mesaj-ro-alert-a-fost-emis-in-campina-pentru-apa-nepotabila-perioada-in-care-vor-fi-impuse-masuri-restrictive-20229591).
4. Netul este plin de știri pe tema brânzei falsificate:
„Cum arată brânza care nu a văzut vreodată laptele.”
(sursa: https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/mancare-la-testare-branza-fara-lapte-607876.html);
„Aflați aici cum deosebiți brânza adevărată de cea falsificată”
(sursa: https://retetesivedete.ro/aflati-aici-cum-deosebiti-branza-adevarata-de-cea-falsificata.html);
„Testul brânzei bune. Cum deosebești brânza din lapte de cea falsificată cu grăsimi vegetale”
(sursa: https://food-retail.agrointel.ro/test-branza-buna-caracteristici/);
„Cum deosebești brânza bună de falsurile făcute cu amidon”
(sursa: https://www.libertateapentrufemei.ro/sfaturi-practice/cum-deosebesti-branza-buna-de-falsurile-facute-cu-amidon-160855);
„Clienți păcăliți la pizzerii și patiserii cu brânză falsă”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/consumatori/clienti-pacaliti-la-pizzerii-si-patiserii-cu-branza-falsa-1079076);
„Iată cateva idei care te vor ajuta să alegi o brânză mai bună.”
(sursa: https://www.coltdesanatate.ro/blog/branza-e-falsificata-iata-3-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii);
„Metoda prin care negustorii de brânzeturi îşi înşală cumpărătorii. Cum să recunoşti dacă telemeaua de capră este falsificată”
(sursa: https://adevarul.ro/locale/buzau/metoda-negustorii-branzeturi-isi-insala-cumparatorii-recunosti-telemeaua-capra-falsificata-1_5cbef26e445219c57ede1c36/index.html).
Din câte îmi dau seama, nu e treaba autorităților să extermine falsurile alimentare din comerț, ci e treaba simplului cetățean să se apere singur de aceste falsuri.
Eu am renunțat complet la consumul de „brânză” și consider că nu e treaba mea să constat care brânză este adevărată și care este contrafăcută.
Am remarcat atitudinea în bătaie de joc a autorităților (conform sursei https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/mancare-la-testare-branza-fara-lapte-607876.html):
„Autorităţile spun că fac controale, dar nu au cum să-i prindă pe toţi comercianţii înşelători, pentru că sunt prea mulţi care profită de buna-credinţă a cunsumatorilor.”!!!
Dacă îmi aduc eu bine aminte, pe vremea stării de urgență erau fugăriți bătrânii de către polițiști, ca să fie amendați cu 2.000-20.000 de lei pentru că se mișcau prea încet și nu reușeau să se încadreze în intervalul orar prea scurt în care li se permitea să iasă din casă și să-și facă cumpărăturile.
Am senzația permanentă că amenzile sau pedepsele pentru comerțul cu alimente falsificate, toxice și chiar letale sunt total nesemnificative și că se dorește continuarea perpetuă a comerțului cu astfel de alimente.
Auzi vrăjeală la autorități: nu putem să-i prindem pe toți escrocii pentru că sunt prea mulți, dar luați de aici sfaturi ca să cumpărați brânză aparent mai bună: vă duceți la comerciant și:
- „Puteți face un alt experiment: tăiați o bucată cât o cutie de chibrituri și puneți-o la congelator de pe o zi pe alta. Dacă e brânză „curată”, va rămâne întreagă. Brânza falsificată se va sfărâmița.
Un alt experiment, ceva mai rapid, se face punând o bucățică de brânză în apă fiartă. Nu trebuie să se topească mai mult de 40% la fierbere. Dacă acest lucru se întâmplă, însemnă că e brânză din margarină.
La fel, o bucată de brânză pusă în apă rece, la desărat, va rămâne întreagă dacă este preparată corect, din lapte. Celelalte produse se vor fărâmița.”
(sursa: https://retetesivedete.ro/aflati-aici-cum-deosebiti-branza-adevarata-de-cea-falsificata.html);
- „Fierberea brânzei: la fierbere, brânza din lapte nu trebuie să se dizolve”
(sursa: https://food-retail.agrointel.ro/test-branza-buna-caracteristici/);
- „Concentrația de apă
Sigur că brânza stă în saramură. Dar, când cumperi o cantitate mică, acasă o pui pe o farfurie. Dacă începe imediat să lase prea multă apă, aproape incoloră, este clar o brânză falsă. Branza bună, fie că este proaspătă sau maturată, nu lasă decât foarte puțină zeamă în farfurie sau aproape deloc.
Brânza bună nu se înmoaie
Dacă o pui la desărat, brânza falsă începe să se înmoaie și își pierde forma. Se dizolvă în apă și nu mai are niciun gust bun. Brânza de calitate nu se înmoaie decât foarte puțin când este pusă în apă. Ea pierde sarea, aflată în straturile superioare, dar grăsimea naturală din lapte nu se dizolvă.”
Oau! Ce teste „simple”! Desărezi (în prezența comerciantului?), fierbi (în prezența comerciantului?), pui la congelator (în prezența comerciantului?)...
Ce mare... brânză!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu