Am parcurs sursa https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/premierul-ciuca-anunta-ca-solutiile-legislative-pentru-implementarea-pachetului-de-masuri-sprijin-pentru-romania-sunt-in-lucru-1903671 ca să văd ce înseamnă pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”.
După care îmi spun părerea.
Pachetul de măsuri este specific unei democrații sclavagiste, unui stat centralizat, unde tot ce mișcă, de la simpli cetățeni la mediul de afaceri, depinde de stat.
Se propune o „schemă de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie”, nedetaliată. Deja, din asta înțeleg că investițiile fără ajutor de stat nu sunt posibile sau sunt o fantezie destinată din start falimentului.
Practic, fiscalitatea crâncenă din România, destinată finanțării paraziților banilor publici angajați la stat și „investițiilor” inutile și bugetofage, împiedică dezvoltarea unor afaceri corecte, bazate pe o idee de afacere și pe muncă cinstită.
În fapt, mediul de afaceri adevărat se învârte în jurul banilor statului, în jurul bugetului statului. Acolo se realizează marile afaceri. „Investițiile” statului sunt cele mai dorite, dar, după cum se știe, nu oricine are acces la ele. Nu din cauza lipsei competenței sau a lipsei dorinței de a munci, ci din cauza lipsei pilelor, din cauza dorinței de a nu plăti șpăgi către funcționarii corupți ai statului.
Ce gen de afaceri este specific în statul mafiot totalitar româm?
De exemplu afacerea extrem de păguboasă pentru simplii cetățeni cu vaccinuri anti Covid-19.
Statul a aruncat banii pe vaccinuri anti Covid-19, fără să-și bată capul dacă le va folosi integral sau nu. Că doar nu a dat de la el, ci doar a luat de la toți!
Care este istoricul vaccinurilor anti Covid-19 cumpărate de statul român? Iată-l mai jos.
1. 30.Mai.2021
„România ia în calcul să scoată la vânzare pe piața externă vaccinurile AstraZeneca rămase nefolosite”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/romania-ia-in-calcul-sa-scoata-la-vanzare-pe-piata-externa-vaccinurile-astra-zeneca-care-raman-nefolosite-1543435).
Era vorba de un surplus de 1.700.000 de doze dintr-un lot de 2.438.880 de doze de vaccin AstraZeneca.
Deci circa două treimi din dozele existente nu s-au folosit!
Două treimi din banii publici au fost aruncați pe această „afacere”!
2. 03.August.2021
„Cifre oficiale: Romania sta cu milioane de vaccinuri nefolosite pe stoc”
(sursa: https://inpolitics.ro/cifre-oficiale-romania-sta-cu-milioane-de-vaccinuri-nefolosite-pe-stoc_18449679.html).
La data apariției articolului se spunea că mai mult de o treime dintre vaccinuri au rămas pe stoc.
„Dacă ”ritmul” se menține și în viitor, ar însemna că vreo 40-50 de milioane de vaccinuri din cele 120 de milioane contractate de România ar urma să ajungă la gunoi.”!
3. 21.Septembrie.2021
„DNA anchetează achiziția de vaccinuri anti-COVID în România”
(sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25052167-dna-ancheteaza-achizitia-vaccinuri-anti-covid-romania.htm).
Concret, la data apariției știrii,
„România a primit până acum 18.522.449 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din care a folosit puțin peste jumătate, fiind vaccinați mai puțin de 5,4 milioane de români.”!
Oau! Asta zic și eu afacere!
Bine că sprijină guvernul Ciucă afacerile din start falimentare ale fraierilor care vor să muncească!
Ce spunea Iohannis despre PSD (înainte să se alieze cu el)? Că e toxic, că le face nasoale românilor? Așa o fi, deși mi se pare justiție televizată, din moment ce breasla competentă nu a dat o hotărâre definitivă; dar să vedem cine a fost toxic în privința achiziției inutile de vaccinuri anti Covid-19 (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-25052601-vlad-voiculescu-considera-binevenita-ancheta-dna-prin-decizia-lui-florin-citu-romania-comandat-irational-vaccinuri-fara-numar-ajuns-situatia-vinde-dona-mai-multe-vaccinuri-decat-orice-tara-din-europa.htm):
„Prin decizia lui Florin Cîțu, România a comandat irațional vaccinuri fără număr și a ajuns în situația de a vinde și dona mai multe vaccinuri decât orice țară din Europa”!!!
Uite, neică, aici omul de afaceri. Florin Cîțu a reușit „prin el însuși”, fără niciun ajutor de la guvernul Ciucă! Ha, ha, ha, ha!
Și caraghiosul de Iohannis, care aspiră să fie șef la NATO după ce-i expiră mandatul, a uitat să menționeze la televizor toxicitatea lui Cîțu, devenită evidentă.
4. 12.Aprilie.2022
„Ministrul Rafila: 2 milioane de vaccinuri antiCovid au expirat. Vom mai primi un număr care depășește consistent populația României”
(sursa: https://spotmedia.ro/stiri/sanatate/ministrul-rafila-2-milioane-de-vaccinuri-anticovid-au-expirat-vom-mai-primi-un-numar-care-depaseste-consistent-populatia-romaniei-video).
Ce drăguț, în condițiile în care „interesul pentru vaccinare a scăzut peste tot, deci și interesul altor țări de a cumpăra vaccin sau chiar de a-l primi ca donație”!
Noroc că nu a scăzut interesul statului mafiot totalitar român de a dona banii publici către marile grupuri de interese financiare, ca să poată spune apoi că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor (de exemplu)!
În concluzie, din punct de vedere al mediului de afaceri, mai are rost să mă fac „horecist” sau să-mi deschid o covrigărie?
Nici pe departe! Cel mai bine ar fi să lucrez la stat sau să... stau la stat plătit din bani publici. De ce să-mi bată obrazul guvernul Ciucă, să-mi spună că mă ajută deși nu sunt bun de nimic și voi da oricum faliment.
Logic ar fi să ne angajăm toți la stat, iar statul, prostul gestionar (cum spunea Petre Roman după 1990) sau nemernicul gestionar (cum îl vedem pe Florin Cîțu în 2021), să gestioneze toate afacerile (să „sprijine” România conform guvernului Ciucă în 2022).
Altfel spus, bun venit... comunismului de piață! Cine vrea economie de piață liberă și fără legătură cu statul nu are nicio șansă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu