marți, 30 august 2022

Mafia de stat patronează genocidul economico-social!

Statul mafiot totalitar român contemporan desfășoară o amplă politică antiromânească și anticetățean.

Angajații din sectorul bugetar au salarii uriașe, total nesustenabile, generatoare de găuri imense în buget, până la falimentarea statului.

Statul nu este declarat falit sau în incapacitate de plată pentru simplul motiv că poate face împrumuturi ultra păguboase pentru popor, dar ultra profitabile pentru cei care dau banii.

Practic, declarația de faliment sau incapacitate de plată este amânată până când statul își va atinge limita superioară de creditare externă.

Ca să îndepărteze iminenta declarație de faliment sau incapacitate de plată, statul mafiot totalitar român, încălcând grav Constituția României, a inventat diverse mecanisme de sărăcire a populației: s-au introdus constant poveri fiscale aberante pe seama contribuabililor, s-au batjocorit programele sociale, s-au mărit cu toată nesimțirea prețurile la produse alimentare de bază, la energie electrică, la gaze și la alți combustibili.

Sistemul de pensii și orice majorare a pensiilor sunt văzute ca exemple negative pentru echilibrul bugetar. Adevărata gaură neagră a bugetului (sistemul de salarizare nesustenabil al angajaților statului) este constant ignorată de autorități.

Nivelul de trai al simplilor cetățeni s-a prăbușit, iar liderii politici sunt propagandiștii veșnici ai stării de dezastru economico-social.

Toate acestea se întâmplă în timp ce în Constituția României scrie exact pe dos (sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba47):

„Nivelul de trai
ARTICOLUL 47
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”
!

Din nou întreb președintele, prim-ministrul, miniștrii, parlamentarii, primarii, șefii de consilii județene: ce măsuri ați luat pentru a asigura cetățenilor un trai decent?

Din punctul meu de vedere, evident, niciuna! Ați luat exclusiv măsuri de distrugere a simplilor cetățeni și patronați genocidul economico-social și distrugerea României.

Pe un caz concret și fierbinte, Ciucă s-a arătat foarte circumspect când PSD a propus majorarea salariului minim brut lunar la 3.000 de lei. Conform sursei https://adevarul.ro/politica/ciuca-trebuie-sa-avem-din-ce-sa-asiguram-banii-2201467.html, Ciucă a spus:
„Ca să putem să asigurăm acest pachet de măsuri sociale trebuie să avem din ce să asigurăm banii necesari pentru a putea să mărim”.

Între noi fie vorba, oricât de seducător sună această majorare pentru salariații care luptă pentru supraviețuire muncind (!), banii chiar nu există. Bani nu au existat nici pentru majorarea salariilor bugetarilor, dar tot s-au dat. Deci, dacă ne-am gândi la paritate, ar trebui dați banii inexistenți (!) și în cazul majorării salariului minim brut lunar.

Dar asta nu trebuie să bucure pe nimeni. Statul ar trebui să se achite de obligația enunțată de Art. 47 din Constituția României și să ia măsuri de dezvoltare economică pentru a putea finanța programele de spulberat banii publici.

În loc de asta, statul persistă în comportamentul financiar iresponsabil. După el, potopul. Iar când va veni potopul, altcineva va fi la putere.

Iar bătaia de joc din domeniul bugetar este în continuare crâncenă. Am identificat o știre relevantă în acest sens. Știrea este de ieri, 29.August.2022 și a apărut pe sursa https://presshub.ro/pensionari-de-caviar-la-iasi-s-a-pensionat-la-46-de-ani-din-politie-si-s-a-reangajat-imediat-tot-in-politie-cazul-cristian-sandu-platit-cu-17-000-de-lei-luna%ef%bf%bc%ef%bf%bc-234980/:

„S-a pensionat la 46 de ani din Poliție și s-a reangajat imediat tot în Poliție. Plătit cu 17.000 de lei/lună”!!!

Mai exact, ca pensionar la 46 de ani individul primește 10.000 de lei lunar; ca angajat la 46 de ani individul primește 17.000 de lei lunar! Deci statul aruncă pe „munca” îndoielnică a unuia 27.000 de lei lunar.

Din ce a asigurat Guvernul Iohannis-Ciucă banii pe care îi aruncă în acest individ și în alții ca el? Din împrumuturi externe nesustenabile, din taxe și impozite aberante impuse contribuabililor, din sărăcirea populației în urma majorării prețurilor la energie, gaze, combustibili, produse alimentare de bază! Toate acestea s-au întâmplat încălcându-se Constituția României!

Mafia totalitară care deține puterea în România patronează genocidul economico-social!

Din câte văd, genocidul economico-social este tendința politică generală pe planetă!

Scapă cine poate, dar nu vor putea prea mulți. În niciun caz simplii cetățeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu