sâmbătă, 23 decembrie 2023

Sarcasmele loviturii de stat. Spiritul românesc postdecembrist descătușat

Motto 1:
„JUDECĂTORUL: Dumneata foloseai o expresie foarte des, "avem programe minunate", probabil că de programul ăsta era vorba, una să scrii pe hârtie și una să se facă în realitate?”
(mascarada juridică numită „Procesul Ceausescu”, sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stenograma_procesului_Ceau%C8%99escu).

Motto 2:
„dar cea mai odioasă crimă a fost crima de a încătușa spiritul românesc, sufletul acestui popor”
(avocatul „apărării” încercând să adauge un spor de pedeapsă la condamnarea la moarte a lui Ceaușescu, la mascarada juridică numită „Procesul Ceausescu”, sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stenograma_procesului_Ceau%C8%99escu).

Întotdeauna m-am întrebat cum o gândi poporul din care fac parte. În general, întotdeauna mi s-a părut că gândește cu totul altfel decât mine.

De exemplu, mie mi s-a părut dintotdeauna că vrăjelile și caterincile „judecătorului” și „apărătorilor” lui Ceaușescu la mascarada judiciară asasină din 25.Decembrie.1989, adică așa zisele acuzații contra „dictatorului”, s-au pus ulterior în practică la virgulă de „democrații” postdecembriști care au ajuns la putere.

De pildă, în spiritul citatelor inițiale, una s-a pus pe hârtie și alta a ieșit din spiritul românesc, total descătușat la ora actuală de... bun simț, dar nu numai.

Să vedem câteva transformări „revoluționare” poestdecembriste ale României, câteva dovezi indiscutabile de spirit românesc postdecembrist descătușat.

Aș zice să pornim de la „România educată”, sloganul „luminos” al primului îmbârligător (printre altele) al țării, Klaus Werner Iohannis.

Conform Administrației Prezidențiale (sursa: https://www.presidency.ro/ro/angajamente/romania-educata),

„Proiectul „România Educată” a început în anul 2016 și a fost structurat în următoarele trei etape:

    Prima etapă (2016-2017) a presupus o serie de activități, precum opt consultări cu privire la viziunea și obiectivele de țară pentru educație (dezbateri regionale), dezvoltarea și diseminarea unui chestionar online, 35 de evenimente de consultare organizate de terți.
    A doua etapă (2017-2018) a pornit de la elementele de viziune identificate în etapa anterioară, pentru a continua consultarea cu privire la strategia pentru educație la orizontul anului 2030.
    A treia etapă (2018-2021) a presupus dezbaterea publică a rezultatelor proiectului pentru a putea oferi României o viziune de țară cu obiective agreate pentru educație la orizontul 2030, o strategie unitară și un set de propuneri de politici publice pe temele desemnate ca fiind prioritare în cadrul proiectului.

Operaționalizarea Proiectului a fost inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.”
.

Oau! Deci, din câte se vede, ăia care au dat lovitura de stat habar nu aveau ce e aia educație și nici nu cunoșteau pe cineva cu competențe în domeniu!

Dar a venit, după mai bine de 25 de ani, înțeleptul cârmaci (sau cârpaci) „democrat” cu proiectul, adică cu vreo 5 ani de trăncăneli sterile în trei etape, între 2016 și 2021, urmând ca operaționalizarea (?!) proiectului să se facă în alți 4 ani, între 2020 și 2024.

Total: 9 ani  comasați în 8 pentru lupte „revoluționare” pe bani publici pentru educarea poporului.

Cum ne aflăm în anul curent 2023, e clar că operaționalizarea încă durează, iar efectele probabil că încă trenează, iar școala, cel mai probabil, produce, în cel mai democrat mod posibil, desigur, o grămadă de tâmpiți (așa cum ne asigura Băsescu încă din timpul mandatului său, sursa, din 17.Iunie.2009 (!): https://www.antena3.ro/actualitate/basescu-catre-liiceanu-scoala-romaneasca-scoate-tampiti-video-73998.html).

Ca să fim siguri de mersul educației și să nu speculăm (după părerea unora), ne plimbărim pe internet, să vedem ce se mai întâmplă prin școlile patriei „democrate”.

De pildă, pe 28.Aprilie.2023 apărea știrea că
„42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional”
(sursa: https://www.euronews.ro/articole/42-dintre-elevii-romani-sunt-analfabeti-functional).

Iar pe 05.Decembrie.2023, deci și mai recent, aflam următoarele (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/dezastru-la-testele-pisa-romania-e-pe-penultimul-loc-in-ue-elevii-romani-sunt-la-nivelul-de-competenta-2-considerat-critic-2604155):
„Dezastru la testele PISA. România e pe penultimul loc în UE. Elevii români sunt la nivelul de competență 2, considerat critic”!

Dacă toate acestea mai au nevoie de comentarii și nu sunt suficiente să ateste siritul românesc descătușat, ar mai câteva... interminabile exemple, dintre care aș selecta un domeniu relevant și unele știri recente.

Domeniul relevant la care România excelează și care atestă, indiscutabil, spiritul românesc descătușat (măcar la nivel sexual) este cel al mamelor minore!

Conform sursei https://psnews.ro/romania-campioana-europei-la-numarul-de-mame-minore/,
„România, campioana Europei la numărul de mame minore”!!!

Băi, adică nu vorbim de medalia de bronz, de mențiune, ci chiar am luat aurul olimpic la acest capitol.

E clar că România este „educată” sexual, dar și în spiritul abuzării și disprețului față de minore, care, evident, în multe zone ale patriei sunt ale nimănui.

La fel de clar este faptul că foarte mulți români, aș zice aceia care chiar contează pentru viitorul întunecos al patriei, preferă școala vieții în locul operaționalizării proiectului lui Pește Șef. Semn că educație cu sila nu se poate, spre deosebire de dragoste, chiar dacă în astfel de cazuri se numește viol.

În, fine dacă tot nu am dat pe dinafară de educație aleasă, atunci mai alegem de pe net niște povești recente cu tâlc dubios dintre știrile recente cu rol educațional, ca să știm cine suntem și ce vrem în caz că ne sună Ambasada SUA.

1. „După ce s-a certat cu un biciclist, un șofer din Arad a intrat cu mașina pe trotuar și l-a lovit în plin, ca să se răzbune”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/dupa-ce-s-a-certat-cu-un-biciclist-un-sofer-din-arad-a-intrat-cu-masina-pe-trotuar-si-l-a-lovit-in-plin-ca-sa-se-razbune-2623217).

2. „Un băiat de 16 ani a fost arestat după ce a violat o femeie de 23 de ani și i-a furat din casă 12.000 de lei”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/un-baiat-de-16-ani-a-fost-arestat-dupa-ce-a-violat-o-femeie-de-23-de-ani-si-i-a-furat-din-casa-12-000-de-lei-2622521).

3. „Trapperul Yakki, reținut pentru că și-a bătut iubita”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/trapperul-yakki-retinut-pentru-ca-si-a-batut-iubita-vecinii-au-sunat-la-112-dupa-ce-au-auzit-zgomote-pe-scara-blocului-2621521).

Ca o paranteză, habar n-am ce e ăla trapper și, momentan, nici nu am chef să aflu de pe net. A trăit bunicul meu 93 de ani și fără trapperi, deci nu vorbim de un cuvânt vital. De unde tot apar „românismele” astea?

4. „Un bărbat din Galați a fost înjunghiat de soția lui, care era beată, după ce s-au certat”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/un-barbat-din-galati-a-fost-injunghiat-de-sotia-lui-care-era-beata-dupa-ce-s-au-certat-2620311).

5. „Un bărbat din Bihor, care a lăsat însărcinată o fată de 12 ani, a fost pus în libertate. Motivul: Lipsesc dovezi că fata nu a consimţit”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/un-barbat-din-bihor-care-a-lasat-insarcinata-o-fata-de-12-ani-a-fost-pus-in-libertate-motivul-lipsesc-dovezi-ca-fata-nu-a-consimtit-2617953).

6. „Bărbatul gelos care și-a ucis fosta iubita, strangulând-o cu un șnur în cabinetul ei veterinar din Petroșani, a fost arestat”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/barbatul-gelos-care-si-a-ucis-fosta-iubita-stranguland-o-cu-un-snur-in-cabinetul-ei-veterinar-din-petrosani-a-fost-arestat-2610849).

7. „Doi minori din Olt au fost arestați după ce au racolat o fată de 13 ani, au obligat-o să se prostitueze și au filmat-o”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/doi-minori-din-olt-au-fost-arestati-dupa-ce-au-racolat-o-fata-de-13-ani-au-obligat-o-sa-se-prostitueze-si-au-filmat-o-2610829).

Nici n-au terminat ăștia programul „România Educată”, că vor începe programul „România Reeducată” (și, desigur, vor intra în final în programul „România Redată apoi societății ca să comită alte asemenea”).

8. „Un tânăr de 19 ani a înjunghiat de mai multe ori în piept un băiat de 16 ani după un scandal într-un bar”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-tanar-de-19-ani-a-injunghiat-de-mai-multe-ori-in-piept-un-baiat-de-16-ani-dupa-un-scandal-intr-un-bar-2610505).

E sau nu e spiritul românesc postdecembrist descătușat?

Iohannise, n-ai vreun un proiect cu „România Prosperă”? Poate te aleg ăștia pentru al treilea mandat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu