Supracontractare pentru dezvoltarea durabilă a... datoriei externe nesustenabile

Văd că presa nu a pus în discuție un act normativ relevant la depășirea sumelor alocate pentru finanțarea realizării proiectelor publice.

Așa că arăt că există Ordonanța de urgență nr. 96/ 2022 (sursa: https://lege5.ro/Gratuit/gezdamjvge2ti/ordonanta-de-urgenta-nr-96-2022-privind-gestionarea-financiara-a-fondurilor-europene-dedicate-afacerilor-interne-alocate-romaniei-pentru-perioada-de-programare-2021-2027?pid=481128352#p-481128352), unde este scris că se pot depăși sumele alocate în euro „în limita a 20% din valoarea acestor alocări”.

Conform surselor oficiale, această limită de 20% s-a depășit atât în cazul proiectelor din PNRR, cât și în cazul proiectelor Anchel Saligny (PNDL).

Însuși prim ministrul Bolojan a anuțat situația (sursa: https://www.g4media.ro/breaking-guvernul-bolojan-denunta-o-supracontractare-masiva-a-proiectelor-din-pnrr-facuta-de-precedentele-guverne-care-a-dus-la-un-risc-fiscal-sistemic-iminent-si-de-o-gra.html):
„Guvernul Bolojan denunță un ”risc fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională” din cauza ”supracontractării masive” a proiectelor din PNRR făcută de precedentele guverne”!

Absolut odioasă și sinistră politica proiectelor realizate de autoritățile centrale și locale!

Cu toată iresponsabilitatea, autoritățile centrale și locale au sufocat financiar bugetele, inventând proiecte cu mult peste limita posibilă a finanțării.

Este clar că există două mari tabere financiare în România: puterea (cu comportament constant abuziv) și populația (victimă sigură a abuzurilor statului mafiot totalitar român).

Prin comportamentul ei financiar, puterea confiscă discreționar (chiar dictatorial!) și constant o parte din ce în ce mai mare din munca populației.

Iresponsabilitatea financiară a puterii a dus constant la creșterea deficitelor și a datoriei externe. Ulterior, puterea s-a servit de problemele financiare pe care ea însăși le-a creat pentru a crește taxele și impozitele în scopul finanțării deficitelor și a datoriei externe.

În momentul de față, viața normală prin muncă onestă a devenit extrem de improbabilă în România. Munca onestă nu mai oferă demult accesul la prosperitate. Dimpotrivă, așa zisa muncă la stat (care adesea înseamnă sabotarea legii în interes personal de către angajații statului) și ingineriile financiare ale puterii conduc către îmbogățire inimaginabilă.

Creșterile salariale iluzorii din sectorul privat sunt deja înghițite de taxe și impozite majorate, de scumpiri, în special ale produselor și serviciilor de primă necesitate și de plata ratelor și dobânzilor datoriei externe.

Așa zisa dezvoltare a României prin supracontractare generează numai sărăcie penru populație.

Iar inflația de proiecte înseamnă, după cum o știm deja de zeci de ani, multe parteneriate mafiote între autorități și firme de casă pentru devalizarea bugetelor prin realizarea de proiecte adesea inutile, supraevaluate și realizate de mântuială.

Până acum, „dezvoltarea” României de către statul mafiot totalitar român a generat o datorie externă de 200 de miliarde de euro, un odios și sinistru record al ineficienței deliberate a acestui tip de stat.

Ticăloșia statului este evidentă, nimeni nu răspunde!