Austeritate pentru cetatean, opulenta si risipa pe bani publici pentru infractorii de la putere. Aceasta este situatia in care ne aflam. Infractorii de la putere au creat un paradis juridic prin care pot cheltui banii publici fara restrictie, chiar daca aceasta duce la destabilizare economica globala si la subminarea economiilor nationale.
Nimeni din cadrul puterii (nici in Romania, nici in Grecia, nici oriunde!) nu a fost facut NOMINAL raspunzator pentru cheltuirea eronata/ ineficienta/ frauduloasa/ ilicita a banilor publici. Nici nu are rost sa pomenim cazul Ridzi (musamalizat de autoritati), care este derizoriu prin prisma sumei. Statul musamalizeaza in general situatia cheltuielilor publice. Statul nu este obligat prin lege sa alcatuiasca o lista a cheltuielilor care au dus la situatia actuala a deficitului public. Statul nu este obligat prin lege sa identifice persoanele responsabile de deficitul financiar. Statul nu este obligat prin lege sa urmareasca penal persoanele care produc dezastre financiare pe bani publici. Sau daca este obligat prin lege, atunci statul incalca legea, ignorand-o, devenind astfel complice al autorilor.
CER UNIUNII EUROPENE URMATOARELE EMITEREA DE URGENTA DE LEGI CARE SA OBLIGE CA:
1. FIECARE STAT AL UNIUNII EUROPENE SA AFISEZE PUBLIC LUNAR SITUATIA DEFICITULUI PUBLIC;
2. FIECARE STAT AL UNIUNII EUROPENE SA AFISEZE PUBLIC LUNAR PROGNOZA DEFICITULUI PUBLIC PENTRU LUNA URMATOARE;
3. FIECARE STAT AL UNIUNII EUROPENE SA AFISEZE PUBLIC PROGNOZA ANUALA A DEFICITULUI PUBLIC;
4. FIECARE STAT AL UNIUNII EUROPENE SA AFISEZE PUBLIC DEFICITUL PUBLIC AL ANULUI PRECEDENT;
5. IN CAZUL STATELOR CARE INREGISTREAZA CRESTEREA DEFICITULUI PUBLIC, ORICE STAT CARE SE AFLA IN ACEASTA SITUATIE SA AFISEZE PUBLIC CAUZELE CARE AU DUS LA CRESTEREA DEFICITULUI PUBLIC, DATELE PERSONALE DE IDENTIFICARE ALE PERSOANELOR VINOVATE DE CRESTEREA DEFICITULUI PUBLIC, MODALITATILE DE REDUCERE IMEDIATA A DEFICITULUI PUBLIC, INCEPEREA URMARIRII PENALE SI CONDAMNAREA VINOVATILOR DE CHELTUIELI NEJUSTIFICATE ALE BANILOR PUBLICI;
6. STATELE CARE CER CRESTEREA DEFICITELOR PUBLICE PE MOTIV DE CRESTERE ECONOMICA SAU PE MOTIV DE EFICIENTA ECONOMICA, SA FIE OBLIGATE SA PROBEZE INITIAL PRIN PROIECTE ACEASTA EFICIENTA ECONOMICA. PROIECTELE SA CUPRINDA DATELE PERSONALE DE IDENTIFICARE ALE INITIATORILOR PROIECTELOR SI DATELE DE IDENTIFICARE ALE TUTUROR BENEFICIARILOR SUMELOR DE BANI. IN CAZUL UNUI ESEC AL ACESTOR PROIECTE, NUMAI CEI NOMINALIZATI SA FIE SUPUSI MASURILOR DE AUSTERITATE. Nu trebuie sa existe raspundere colectiva pentru ticalosie sau prostie individuala!
7. FIECARE STAT AL UNIUNII EUROPENE SA FUNCTIONEZE PE CRITERII DE EFICIENTA ECONOMICA. ORICE CRESTERE A DEFICITELOR PUBLICE, CU EXCEPTIA SI IN CONDITIILE ENUNTATE LA PUNCTUL 6, SA FIE INTERZISE PRIN LEGE!
Ca opinie personala, consider ca institutiile europene nu lucreaza in interesul cetatenilor europeni si ca au prestat pana acum o munca deficitara. De aceea, cer reducerea salariilor si a cheltuielilor de functionare a institutiilor europene cu cel putin 50%. Salariile si cheltuielile din Parlamentul European reprezinta o sfidare fata de cetatenii supusi unor "masuri "dure" dar "necesare"" de austeritate. Eficienta muncii prestate in cadrul Parlamentului European in raport cu cetatenii Uniunii Europene este de maxim 10%.
CETATEANUL UNIUNII EUROPENE NU ESTE SI NU TREBUIE SA FIE SCLAVUL STATULUI DIN CARE FACE PARTE SAU AL UNIUNII EUROPENE!
joi, 30 iunie 2011
Personalul din institutiile europene
Peronalul angajat in cadrul institutiilor europene este alcatuit din paraziti pe bani publici. Desi sunt platiti cu salarii care sfideaza cetateanul de rand (de exemplu un europarlamentar primeste salariu 7.000 (!!!) de euro pe luna, 8.940 (!!!) de euro pe luna diurna si aproximativ 25.000 (!!!) de euro pe luna pentru alte cheltuieli), munca in cadrul institutiilor europene este de o calitate execrabila si impotriva intereselor contribuabililor din statele UE.
Cea mai buna dovada o reprezinta situatia Greciei (fara sa ignoram situatia Romaniei).
Grecia se afla de o buna perioada de timp in pragul falimentului ca stat. Deficitul public al statului elen este urias. Curiozitatea sau ciudatenia in cazul Greciei este faptul ca informatiile despre aceasta situatie au devenit publice atunci cand era prea tarziu. Nimeni (inclusiv institutiile europene) nu a aflat in timp ca deficitul public al Greciei era la un moment dat de 1 miliard de euro, ca la un alt moment dat deficitul public al Greciei era de doua miliarde (2.000.000.000) de euro, ca la un alt moment dat deficitul public al Greciei era de trei miliarde (3.000.000.000) de euro, ca la un alt moment dat deficitul public al Greciei era de patru miliarde (4.000.000.000) de euro si asa mai departe. Numai ca, la un moment dat, BUM!, Grecia este in pragul falimentului! Hai sa salvam Grecia.
Situatia seamana la fel de bine cu cea a bancii care a creat criza financiara in Statele Unite. O banca americana a acumulat datorii uriase, de sute de miliarde de dolari! Banca nu a informat despre situatia ei financiara; nu a spus "in acest moment avem datorii de un miliard (1.000.000.000) de dolari, in momentul urmator avem datorii de doua miliarde (2.000.000.000) de dolari, in momentul urmator avem datorii de trei miliarde (3.000.000.000) de dolari, in momentul urmator avem datorii de patru miliarde (4.000.000.000) de dolari" si asa mai departe. Datoria a fost ascunsa in permanenta si la un moment dat, BUM!, banca este in faliment.
Se pun urmatoarele intrebari:
1. Ce beneficii aduc institutiile UE cetatenilor UE? Personal nu vad si nu resimt niciun fel de beneficiu.
2. Se munceste in institutiile UE in interesul cetatenilor UE? Parerea mea este ca nu. Cea mai buna dovada este ca intreaga Uniune Europeana a intrat in criza.
3. Sunt institutiile UE o hora mafiota pe bani publici, care scapa oricarui control? Parerea mea este ca da. Dă socoteala Parlamentul european in fata cetatenilor UE? Simpla citirea a acestei intrebari starneste rasul.
4. Sunt controlate institutiile UE de mafia politico-economica internationala? Atat timp cat exista o similitudine intre criza americana si criza din Grecia (mod de aparitie, mod de disimulare, mod de ignorare), raspunsul este DA. Marea finanta (bogatii lumii) vor sa globalizeze sclavia prin globalizarea falimentelor individuale. Consecintele acestor "crize" se rasfrang exclusiv asupra cetatenilor de rand, care sunt falimentati prin lege in urma "masurilor de austeritate", mai exact cresteri de taxe si impozite, reduceri de salarii, disponibilizari, fara sa fie facuti responsabili (nici macar nominalizati!) vinovatii de producerea acestor dezastre economice.
NU CETATEANUL DE RAND IMPRUMUTA SUME URIASE DE LA FMI SAU ALTE BANCI (ALTI CAMATARI)! CETATEANUL DE RAND PLATESTE DOBANZI PENTRU IMPRUMUTURILE ALTORA!

Uniunea Europeana
Uniunea Europeana este un supra stat in format imperialist, care a impartit Europa in bogati si saraci, saracii fiind sclavii bogatilor.
Ca o curiozitate (sau nu), zona balcanica are un statut "privilegiat", fiind, conform traditiei istorice, un pol al saraciei europene. Pana acum o suta - doua sute de ani erau de vina turcii. Cine mai e de vina astazi? Nu mai ne batem cu turcii, nu am mai trecut prin razboaie de peste 60 de ani, romanii plecati in UE castiga bine. De ce nu prospera romanii in tara lor?
Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a renuntat de bunavoie (la fel ca orice stat membru UE) la o mare parte a suveranitatii sale, romanii fiind obligati sa accepte legislatia europeana indiferent daca aceasta legislatie este in interesul national sau nu. Beneficiile aduse romanilor de aderarea la UE sunt aproape inexistente. Singura situatie avantajoasa este aceea ca nu se mai sta la coada la vize. Dar la munca romanii ajunsesera cu mult inainte de aderarea la UE.
In rest, am devenit sclavii UE. Statul roman, aservit intereselor celor care comanda in Uniunea Europeana, ignora faptul ca romanii nu au acces liber pe piata muncii din UE; ignora faptul ca romanii sunt discriminati la munca in UE; mentine salarizarea de tip sclavagist in Romania pentru a destabiliza situatia economica a cetatenilor occidentali de rand. Aceasta, in timp ce orice occidental poate deschide afaceri in Romania fara restrictii si in timp ce marfurile UE intra in Romania fara restrictii.
Romanii resimt Uniunea Europeana mai ales prin prisma preturilor si deloc la salarii!
Agricultura Romaniei, si asa intr-o situatie jalnica, a fost defavorizata de intrarea in UE, pentru ca nu era aliniata la normele UE.
Statul mimeaza foarte riguros interesul pentru absorbtia banilor europeni, in timp ce romanii habar nu au in ce conditii pot avea acces la bani europeni.
Economia si resursele romanesti au fost oferite pe tava occidentalilor. Statul roman garanteaza saracia in Romania in beneficiu personal si al bogatilor din UE. Ceea ce nu s-a rezolvat prin ocupatie militara s-a rezolvat juridic cu cheltuieli mult mai mici prin ocupatia economica.

marți, 28 iunie 2011
Mascarada imprumuturilor externe
Se spune: "Statul s-a imprumutat cu 20 de miliarde de euro de la FMI". Sau: "Statul s-a imprumutat de la banci private cu 5 miliarde de euro".
Tehnic vorbind, statul preia de la camatarii internationali legali sumele respective. Dar, in mod practic, statul se imprumuta de la cetatenii sai! Aceasta, pentru ca cetatenii sunt cei care achita imprumuturile. De aceea, in fapt, statul diminueaza veniturile cetatenilor indirect, sub pretextul achitarii datoriilor externe.
Tot in fapt, este posibil ca reprezentantii statului sa "cada la pace" sau sa faca "blat" cu camatarii internationali pentru a parafa contra comision acorduri de imprumuturi finaciare, indiferent daca tara are sau nu nevoie de ele. Altfel spus, este posibil ca reprezentantii statului sa jefuiasca sub aparenta legalitatii proprii cetateni.
De ce sunt romanii obligati sa plateasca si imprumutul, si dobanda catre FMI? Nu era mai ieftin daca statul se imprumuta doar de la cetatenii romani, fara dobanda? Asa cum se procedeaza acum, statul ne transforma in cotizanti la FMI, indiferent daca vrem sau nu.
Din cate vad, conform statisticilor, majoritatea planetei lucreaza in beneficiul primului camatar al lumii: FMI-ul.
Alta problema este legata de eficienta statului. Cine da dreptul statului sa fie vesnic ineficient? Pentru ca ineficienta inseamna intotdeauna bani insusiti fraudulos, ilicit si nemeritat de catre lucratori din institutiile statului, indiferent ca este vorba de incompetenta sau hotie pura. Cum de apar dintr-o data deficite publice uriase? N-a stiut statul ca are la inceput un deficit de 100.000.000 de euro, apoi de 1.000.000.000 de euro, apoi de 5.000.000.000 de euro? De ce nu s-a eficientizat statul la un deficit, de exemplu, de numai 500.000.000 de euro?
Produsul intern brut (PIB) al Romaniei in 2008 a fost de 136,8 miliarde euro. Daca statul s-ar fi imprumutat direct de la cetatenii sai cu 14 miliarde de euro, aceasta ar fi insemnat cam 10% din PIB. Sa zicem ca statul ar fi introdus o taxa pe orice de 10%, in loc sa se imprumute de la FMI. Nu ar fi iesit romanii si Romania mai ieftin?
Atlfel, in urma imprumutului de la FMI, statul a marit din start TVA de la 19% la 24%; s-au facut disponibilizari atat in sectorul privat, cat si in sectorul public; s-au redus salariile bugetarilor cu 25%, s-au diminuat sau anulat programe sociale etc. Vazand toate acestea ma intreb: oare imprumuturile externe reprezinta pretexte folosite de stat pentru a fura mai mult si mai bine din banii publici? Sau un pretext pentru a saraci legalizat populatia?
Cine sunt responsabilii gaurilor din buget si de ce nu sunt inculpati penal pentru acest lucru? Din ce cauza nu da statul nume de institutii de stat si de persoane care reprezentand statul au cheltuit prost, ineficient sau fraudulos banii publici? De ce nu recupereaza statul deficitele de la cei care le-au creat, ci de la cetatenii care nu au legatura cu cheltuirea ineficienta sau ilicita a banilor publici?
Dezordinea in finantele publice este intretinuta deliberat chiar de cei care ar trebui sa raspunda de gestionarea eficienta a banilor publici.

O altfel de democratie
Ma uitam la protestele de strada din Grecia, de azi. Sa se exprime un protest in strada este un gest democratic. Dar aruncatul cu pietre in politisti este un gest violent si care poate avea consecinte grave. Printre altele, poate justifica o interventie in forta a politiei. In Romania pentru asa ceva se poate face uz de arma. Iar consecintele asupra protestatarilor pot fi deosebit de grave.
Un paradox al democratiei din multe tari (inclusiv Romania) il constituie faptul ca dupa alegeri statul actioneaza impotriva majoritatii alegatorilor, care ajung sa isi exprime nemultumirea in strada. Ce ii impiedica pe cetateni sa se organizeze chiar in timpul protestului? La protest sunt uniti de aceleasi probleme si nemultumiri. La protest s-ar putea desemna, democratic, persoane care sa candideze la urmatoarele alegeri, in calitate de reprezentanti ai protestatarilor. Ar trebui puse pe hartie nemultumirile, propunerile pentru rezolvarea lor si sa se realizeze un program de guvernare. Candidatii s-ar putea alege ca la loto, numarandu-se persoanele din 100 in 100. Candidatii sa fie cei cu numerele 100, 200, 300 si asa mai departe. Este o forma arbitrara de a desemna candidati, dar foarte credibila, fiind vorba de persoane alese dintre protestatari. Mult mai credibila decat desemnarea demagogilor iremediabili ai campaniilor electorale tip circ.
Ce ar avea acestia in plus fata de politicienii de meserie? In primul rand buna credinta. Politicianul clasic este un artist al minciunii si manipularii mentalului colectiv. In Romania s-a vazut foarte clar ca procesul electoral este o mascarada impanata de demagogie si minciuna. Partidele politice se intrec in promisiuni fara acoperire pentru a acapara puterea si pentru a cheltui apoi discretionar banii publici in interes personal.
Toate economiile asa-zis puternice ale lumii au datorii publice uriase. Guvernele toaca banii publici pe banda rulanta, justificat sau nu, in timp ce confisca legal sub forma de taxe procente care depasesc 50% din veniturile cetatenilor. In Romania statul huzureste in timp ce simplii cetateni se tarasc in saracie. Nu trebuie revolutionat sistemul democratic, trebuie revolutionat numai votul si desemnarea candidatilor.

Munca in Romania si infractionalitatea in masa
Teletextul TVR ne ofera un adevarat "regal" (un cuvant la moda) in domeniul muncii: dupa 11.000 de controale in domeniul muncii la negru s-au aplicat 16.500 amenzi contraventionale!!! Adica fix 1,5 amenzi/ actiune de control.
Mult mai simplu si mai interesant ar fi sa cunoastem lista cu cele 0,00005 societati comerciale unde legea se respecta integral. Nu numai in domeniul muncii.

Efectul masurilor "dure dar necesare"
1. Scad investitiile straine.
Sursa: teletext TVR.
2. Au disparut 100.000 de IMM-uri, ramanand doar 20.000!!!
Sursa: teletext TVR.
3. Romania a devenit o republica... Nu-i putem spune bananiera. Am putea sa o numim republica ierbivora, pentru ca multi romani cred propaganda ca ierburile de pus in ceaiuri au proprietati miraculoase si pot inlocui un regim alimentar normal. Am putea sa devina o republica hidrovora atunci cand cetatenii vor manca numai... apa.

Capitalismul scalvagist romanesc nu a rezolvat problema cozilor la zahar si ulei
Capitalismul sclavagist romanesc a rezolvat numai problema datoriei externe, in sensul ca avem din nou datorii externe.
Armată de "revolutionari", "dizidenti" si "monarhisti" stand 12 ore (!!!) la coada la zahar si ulei. In vechiul regim cozile existau pentru plata datoriei externe. Acum cozile saraciei exista pentru marirea datoriei externe!!!
Sursa: Realitatea TV.

luni, 27 iunie 2011
Lovitura de stat sau (contra) revolutie
Dilema se repeta. Romanilor slabi de memorie sunt li se pregateste o noua mascarada, dupa modelul decembrie 1989. Forma mascaradei: lovitura de stat sau (contra) revolutie. Scopul mascaradei: restaurarea monarhiei in Romania.
A devenit oficial. Motivul: articolul 152 din Constitutia Romaniei, alineatul (1):
"Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, FORMA REPUBLICANA DE GUVERNAMANT, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii."
Orice discutie pro sau contra monarhiei in acest moment este nula de drept, conform actualei ordini de drept din Romania, consfintita de Constitutia Romaniei. FORMA REPUBLICANA DE GUVERNAMANT nu poate fi modificata nici macar prin referendum in scopul revizuirii Constitutiei, pentru ca este interzis acest lucru chiar prin Constitutie.
Asa ca singurele variante care pot justifica juridic introducerea monarhiei in Romania de azi sunt:
1. Lovitura de stat;
2. (Contra) revolutie.
Sunt singurele modalitati prin care se poate schimba radical ordinea de drept in Romania.
Orice coincidenta a situatiei politico-economico-sociale a Romaniei de azi (2011) cu situatia politico-economico-sociala a Romaniei din 1989 nu este deloc intamplatoare. Nici macar revizionismul maghiar nu este intamplator.
Toata mascarada economica ilogica pe care o traim are ca scop crearea unei explozii sociale in urma careia lumea sa iasa in strada. Daca lumea va iesi in strada ca sa isi strige nemultumirea fata de masurile de exterminare pe care statul roman le ia impotriva poporului roman, atunci politicieni si persoane publice vor fi aduse in prim plan mediatic pentru a sustine cauza monarhiei, indiferent daca majoritatea doreste acest lucru sau nu. Tot mediatic, sa va crea impresia ca majoritatea doreste acest lucru. Dupa care, cu trecerea timpului, lucrurile vor intra in "normal", asa cum s-a intamplat dupa 1989. Adica romanii vor constata in timp, cand va fi prea tarziu, ca au fost prostiti din nou, ca vor trai la fel de prost si ca nimanui nu-i pasa de ei.

sâmbătă, 25 iunie 2011
Istoria raspunde mistificatorilor monarhisti ai istoriei: "Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni".
Istoria raspunde mistificatorilor monarhisti ai istoriei (Cristian Tudor Popescu, Crin Antonescu si altii): "[Ion] Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni".
Sursa:
http://soim.ro/story.php?title=23-august-1944-o-tradare-nationala
a postat pe 15.03.2011 articolul din care citez:
"... Antonescu - arestat chiar în Palatul Regal
În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo... a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.
Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km a unui aliniament puternic fortificat - linia Focsani-Namoloasa-Galati - prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.
Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.
Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie
Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca "act de înalta tradare", iar altii ca "grava eroare politica". Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.
Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.
În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin "armistitiu" dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.
"Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni"
Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de [Viaceslav Mihailovici] Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni"...".
Pentru cei care vor sa se documenteze in legatura cu circumstantele romanesti in timpul celui ed-al doilea razboi mondial se recomanda cartea scriitorului A. SIMION – “Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944″, Editura “Dacia” Cluj, 1979, retrasa de pe piata la scurt timp de la aparitie. Cartea reprezinta o sinteza, bazata pe citarea a numeroase documente din epoca respectiva, a contextului in care Romania a trait al doilea razboi mondial, evidentiindu-se in acest context momentul 23 August 1944.
Cristian Tudor Popescu spune, printre altele, in articolul de pe sursa:
http://www.gandul.info/puterea-gandului/boala-lui-erostrat-8377584
"Ce să-i reproşezi, că n-a împărtăşit soarta lui Nicolae al II-ea, omorât de bolşevici împreună cu familia?" si "...nu sunt un fan al Casei Regale. Dar după aceste declaraţii ale preşedintelui Băsescu, mă simt ca stropit cu rahat. Pentru că şeful statului al cărui cetăţean sunt a insultat nici mai mult, nici mai puţin decât Istoria României.".
Mi se pare ca prin aceste texte Cristian Tudor Popescu insulta istoria recenta a Romaniei. In primul rand, pentru ca preamareste si justifica lasitatea regelui in 1947, in timp ce el (CTP) a ajuns mare "deontolog" postdecembrist in urma sacrificiului unor tineri nevinovati care au crezut sincer in libertate in decembrie 1989. In al doilea rand, pentru ca se lauda ca nu e fan al casei regale, dar nu doarme de grija ei. E foarte preocupat de onoarea pierduta a unei marionete a istoriei. Onoarea pierduta a poporului roman si onoarea pierduta a economiei romanesti au trecut pe planul 16.
Toti lingaii monarhisti, inclusiv Cristian Tudor Popescu, vor sa-l transforme pe ex-regele Mihai in erou. De aceea, toti condamna in cor comunismul romanesc. Am gasit pe un blog care contine in nume textul "alianta dreptei" (!!!), un film (video URL: http://www.youtube.com/watch?v=7ywkAgPzwYQ&feature=player_embedded) cu Ceausescu comdamnand interventia din Cehoslovacia 1968. Adresa blogului invocat:
http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/08/23/memoria-istorie-23-august-194423-august-1968/
Dupa logica lui Cristian Tudor Popescu, Nicolae Ceausescu ar fi trebuit sa taca, pentru a nu impartasi soarta lui Nicolae al II-lea. Ei, uite ca nu a tacut (desi era vecin cu URSS si, cu binecuvantarea occidentului, in sfera de influenta a URSS) si a impartasit soarta lui Nicolae al II-lea (poate si din cauza condamnarii interventiei din 1968). De aceea (si nu numai) Nicolae Ceausescu ar trebui considerat un erou si Mihai un las. De aceea, toti demolatorii en-gros ai comunismului, toti propagandistii care nu vad (intotdeauna contra cost si contra privilegii) nicio realizare pozitiva in acea epoca, sunt niste mistificatori ai istoriei.
Cum mai poate justifica realitatea economico-sociala din 2011 asasinarea lui Nicolae Ceausescu prin foc automat(!!!) la 25 Decembrie 1989? Istoria contemporana este mistificata in fiecare clipa atat timp nu va afirma: "Călăii lui Ceaușescu sunt călăii poporului român și ai economiei românești". Care este scopul actualei situatii aberante economico-sociale? Restaurarea monarhiei?
Despre Maresalul Antonescu, alt lider politic roman care a platit cu viata pentru ca si-a asumat conducerea Romaniei in contextul politic cel mai nefast al istoriei Romaniei (amputari teritoriale (Basarabia, Bucovina, Transilvania), partide politice compromise, MONARHIE COMPROMISA, izolare politica), mistificatorii de azi ai istoriei ar putea spune (dupa logica lui Cristian Tudor Popescu?) ca a fost "dictatorul poporului", in sensul ca a consultat poporul in doua plebiscite (referendumuri): la 2-5 martie 1941 si la 9-16 noiembrie 1941! Se poate cita in acest sens sursa:
http://revista.balcanii.ro/index_html?editia=74&page=istorie&nr=1
"Antonescu înfrânge însã rebeliunea legionarã și, la 2-5 martie 1941, organizeazã un plebiscit care îi legitimeazã dictatura. Dupã intrarea României în rãzboi alãturi de Germania la 22 iunie 1941, Antonescu organizeazã un nou plebiscit la 9-16 noiembrie 1941, pentru aprobarea politicii sale, inclusiv a legislației antisemite adoptate între timp.".
Rezultatele celor doua plebiscite se pot afla, de exemplu, de pe sursa:
Sorin Oane: "Vâlcea în timpul dictaturii antonesciene (1941-1944)"
Sa nu ne mai uitam in gura sclavilor platiti pentru influentarea (dezinformarea) opiniei publice!

vineri, 24 iunie 2011
Isterie mediatica pro monarhie
Ieri, 23.Iunie.2011, posturile de stiri Antena 3 si Realitatea TV au folosit declaratiile prezidentiale antimonarhie pentru a face lobby (propaganda) monarhiei. Cu aceasta ocazie am putut vedea ca exista cativa zeci de fani ai monarhiei care au acces la camerele de luat vederi si care incearca sa convinga masele terorizate economic de catre stat de "binefacerile" monarhiei. Adica, sa ajungem la "despotul luminat" (sintagma iliesciana imediat postdecembrista).
Ca prin farmec, "criza", inflatia, somajul, subsalarizarea si saracia s-au volatilizat de pe ordinea de zi a televiziunilor de "stiri" si din realitatea cotidiana. Nedreptatile si abuzurile comise de statul roman impotriva poporului roman nu mai exista. Exista numai un tataie de 90 de ani care, dupa ce si-a recuperat averi in Romania, vrea sa isi recupereze si tronul cu complicitatea "sclavilor lui Mihai", in dispretul poporului roman.
Se pare ca monarhistii sunt disperati ca masurile "dure dar necesare" nu au scos cetatenii in strada pentru a putea deturna "miscarea spontana" spre monarhie. Altfel, chiar si politica Boc-Basescu se face in scopul instaurarii monarhiei. Sa nu ne lasam pacaliti de declaratiile prezidentiale impotriva monarhiei. Scopul lor a fost tocmai de a aprinde focul, de a-l plasa pe ex-rege in prim-planul mediatic. Dupa care, Base poate reevalua oricand. Sau se poate retrage discret. Candva poate ca va primi o medalie daca reintronabilul va fi intronat (de preferat ar fi un "Ordin Victoria cu diamante").
Ma intreb daca nu cumva se incearca chiar o lovitura de stat, dat fiind ca ieri, 23.Iunie.2011, un elicopter militar a survolat la joasa inaltime de vreo cinci ori cartierul in care locuiesc (deci, implicit, capitala).
Personal nu doresc absolut deloc monarhie. Bine ar fi ca majoritatea romanilor sa fie impotriva monarhiei. Dar daca voi apuca sa vad restaurandu-se monarhia, sper sa apuc sa vad si clipa in care Romania se va intoarce la comuna primitiva (sper ca nu s-a intamplat deja acest lucru si mi-a scapat mie).

joi, 23 iunie 2011
"Liderul opozitiei"
Citesc pe sursa:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/antonescu-cere-scuze-regelui-mihai-pentru-agresiunea-stupida-a-apatridului-moral-traian-basesc.html
"Antonescu cere scuze Regelui Mihai pentru "agresiunea stupidă" a "apatridului moral" Traian Băsescu.
"Majestate, vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti, care-şi iubesc ţara [?!] şi îşi respectă istoria [?!]. Aţi fost jignit încă o dată şi am fost cu toţii [?!] jigniţi încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic şi din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioţilor mei care Vă respectă ca pe un simbol [?!] al istoriei noastre, Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă şi ticăloasă", i se adresează Antonescu Regelui Mihai.".
Dupa care citesc si citez din Constitutia Romaniei:
Sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339&idl=1&par1=1
ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
...
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c1
ARTICOLUL 69
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Dupa care ma intreb, "liderul opozitiei", Crin Antonescu, respecta Constitutia mai mult decat Basescu? Pentru ca, daca forma de guvernământ a statului român este republica, aceste declaratii pro-monarhie inseamna un conflict de interese intre pozitia pro-rege a alesului si poporul republican. A informat Crin Antonescu alegatorii si simplii cetateni in campanii electorale despre vederile sale pro-monarhie? Ca de obicei, a fi anti-Basescu este un pretext folosit impotriva cetatenilor romani de catre asa zisi oponenti ai puterii, pentru a cauta impunerea unor interese restranse de grup.
Pana sa comentez declaratia lu' Pește (Crin Antonescu), ma gandesc ca viitorul meu e la fel de sumbru. Momentan am de ales intre mafia PDL de la putere si intre mafia PSD-PNL, cu sau fara vederi pro-monarhie. Niciuna dintre aceste mafii nu este interesata de valorizarea muncii in Romania, de eliminarea subsalarizarii si implicit de abolirea sclaviei din Romania. Iar daca "opozitia" nu doarme de grija monarhiei in timp ce interesele si problemele uriase ale poporului roman (pe care ar trebui sa il reprezinte) sunt ignorate, atunci "opozitia" este chiar mai ticaloasa decat puterea actuala.
Iar legat de declaratia in sine, sa spunem urmatoarele:
1. Cand si-a iubit Crin Antonescu tara?
1.1. Cand s-a marit TVA-ul?
1.2. Cand s-a parafat acordul cu FMI?
1.3. Cand PNL, aflat la putere, a atras 0 (zero) euro din fonduri europene?
1.4. Cand PNL a parasit puterea lasand un deficit la buget de peste 5%?
1.5. Cand PNL nu a luat nicio masura de abolire a sclaviei in Romania?
1.6. Cand PNL nu a luat nicio masura pentru salarizarea corecta a romanilor (la fel ca si PSD si PDL)?
1.7. Cand PNL, atunci cand era la putere, nu a avut nicio reactie la privatizarea frauduloasa a petrolului romanesc (de exemplu sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1731322-privatizarea-petrom-cel-mai-mare-tun-dat-petrolului-romanesc-rezervele-strategice-titei-evaporat-austria.htm)?
Poate ca o sa spuna cineva ca nu PNL a marit TVA-ul si nu PNL a parafat acordul cu FMI. Asa este. Dar PNL s-a aliat acum cu PSD, care era aliat cu PDL atunci cand s-a parafat acordul cu FMI (cumetria politica - spectacolul doctrinei politice romanesti). Iar acordul cu FMI a dus la cresterea TVA-ului, printre alte masuri inutile dar necesare pentru batjocorirea romanilor. PSD, actualul aliat al PNL, a privatizat petrolul romanesc pe nimic! Asta spune multe despre Crin Antonescu, PNL si aliatii lor.
2. Cand a respectat Crin Antonescu istoria?
2.1. Cand a permis batjocorirea poporului roman sub toate formele, impreuna cu gastile aliate dupa caz, din PDL si PSD?
2.2. Cand a devenit pe șest un parlamentar monarhist intr-un stat republican?
3. Nu ma simt jignit de faptul ca Traian Basescu a afirmat ca "Regele Mihai a fost slugă la ruşi" in timp ce persoana vizata nu are nicio reactie.
4. Sunt impotriva instaurarii monarhiei in Romania. Monarhia nu este un simbol al istoriei Romaniei, este doar un sistem juridic prin care foarte putini au profitat legal de munca celor multi, ignorand, mentinand si amplificand in timp problemele celor multi.
5. Mi se pare ca Crin Antonescu se afla din ce in ce mai abuziv in Parlamentul Romaniei. Daca nu-i place regimul republican, cel mai bine ar fi sa demisioneze din functia de senator. Asa ar putea sa se afirme ca protestatar si dizident.
6. Am intrat pe site-ul
http://www.crinantonescu.ro/Blog/CrinAntonescu/art/795/Nevoia-de-alternativa-Acum.html
pentru a cunoaste "gandurile sale, sincer, direct". Pe langa faptul ca nu exista nimic concret, ci numai abureala generala ambigua, nu exista nicio referire la monarhie!!! Multumim pentru demagogie lui Crin Antonescu. Sincer si direct.

Hora monarhista la "Sinteza Zilei"
Ieri, 22.Iunie.2006, emisiunea "Sinteza Zilei",
http://inregistrari.antena3.ro/view-22_Jun-2011-Sinteza_Zilei_cu_Mihai_Gadea-12.html
realizator Mihai Gadea, insotit de un sobor de "deontologi", a fost din nou o hora (traditional) antibasista cu final (inca netraditional) promonarhist.
Pana acum nu am vazut o dezbatere televizata, la Antena 3 sau in alta parte, cu unul dintre subiectele "Subsalarizarea in Romania", "Sclavia in Romania", "Abuzurile si infractiunile la locurile de munca din Romania", "Ore suplimentare neplatite in Romania", "De ce au romanii cele mai mici salarii din UE, desi lucreaza cel mai mult", "Uniunea Europeana inchide ochii atunci cand romanii sunt exploatati si muncesc la ilegal in occident", "Romanii au restrictii la munca in UE, dar orice cetatean UE poate veni in Romania sa exploateze romanii", "Romanii sunt lipsiti de cunostinte juridice legate de dreptul muncii".
In schimb, postul Antena 3, la fel ca alte posturi TV, nu dorm de grija "regelui", care de peste 60 de ani nu a mai avut de-a face cu Romania decat ca sa ceara (si surprinzator, sa obtina!, la fel ca si alti bogati) restituirea proprietatilor de la statul roman, acelasi stat roman care a batjocorit sute de mii de romani cu Legea retrocedarilor in mana (de exemplu, sursa: http://www.realitatea.net/in-2009-romania-a-pierdut-153-de-procese-la-cedo_697255.html; sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-quotlegea-retrocedarilor-incalca-drepturile-omuluiquot-812821.html cu citatul: "Problema retrocedărilor frământă societatea românească de 18 ani [in 2008]. Avem o multitudine de legi care vizează retrocedarea, fie că se referă la terenuri agricole sau la imobile. Această lege pe care am trimis-o spre reexaminare la Parlament vizează de fapt punearea în aplicare a Legii 10/2005 şi a Legii 112/1995").
Probabil ca de aia e "criza", pentru ca nu e monarhie, pentru ca nu avem un rege care sa isi insuseasca o parte din PIB-ul Romaniei, pentru ca nu avem inca o taxa pro-rege de platit.
Dupa contrarevolutia capitalista, care a insemnat restaurarea exploatarii omului de catre om impreuna cu "binefacerile" numite inflatie, somaj, abuzuri, saracie si "criza" perpetua, sa privim cu "optimism" contrarevolutia monarhista, insotita, probabil, de binefacerile numite Inchizitie, inflatie, somaj, abuzuri, saracie si "criza" perpetua. Sa facem orice numai sa nu ne fie bine vreodata!
Am vazut cum au fost rasplatiti Funeriu & Comp. pentru serviciile aduse actualului regim. Asteptam sa vedem cum vor fi rasplatiti Gadea & Comp. pentru serviciile aduse la restaurarea monarhiei.
Marul discordiei este afirmatia Presedintelui Traian Basescu: "Regele Mihai a fost slugă la ruşi", sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/basescu-regele-mihai-a-fost-sluga-la-rusi-live-text-934964.html
Am cautat reactia acuzatului si am gasit pe sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/reactia-regelui-mihai-la-acuzele-presedintelui-935035.html urmatoarele:
""Majestatea Sa Regele Mihai nu a autorizat pe nimeni să vorbească despre acest subiect" [?!], este răspunsul Casei Regale privind acuzaţia făcută de Traian Băsescu aseară, la B1 TV, unde a declarat că Regele Mihai a fost "slugă la ruşi"şi că abdicarea a fost un act de trădare.".
Pe sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_al_Rom%C3%A2niei este scris:
"Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin [!] cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decorației[18]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[19] considera că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul Victoria datorită capitulării sale în fața sovieticilor [!], într-o situație în care nu putea face altceva [!].
Unii susțin[20][21] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd[22] în absența de-a lungul anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat [!]. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic [!]; a fost invitat doar la serbările din Rusia [!] și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia[23].".
Personal, ma multumesc sa remarc faptul de necontestat ca ex-regele a luptat in 1947 cu comunismul prin... abdicare, in timp ce in 1989 tineri nevinovati au murit in strada! De aceea, prefer sa merg impreuna cu tinerii care si-au pierdut viata in 1989 pe varianta actuala a democratiei, oricat de hidoasa ar fi democratia in acest moment in Romania, si nu pe cea a monarhiei!

O noua forma de protest
S-a produs o revolutie in lumea protestelor. Cine doreste o viata mai buna nu trebuie sa iasa in strada pentru "a-si clama drepturile". Este suficient sa devina infractor. Prima persoana care a teoretizat si practicat acest lucru este un somer american de 59 de ani, care a furat un dolar ca sa intre la inchisoare si sa beneficieze de asistenta medicala gratuita!!!
Surse:
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/furat-dolar-intre-puscarie-341747.html
http://www.gandul.info/international/povestea-americanului-care-a-furat-un-dolar-dintr-o-banca-si-apoi-a-asteptat-politia-ce-l-a-determinat-sa-vrea-sa-fie-arestat-video-8366358
Sa amintim ca in Romania cheluielile per detinut sunt uriase fata de salariul minim pe economie (oferit persoanelor care vor sa traiasca onest, muncind). Ultima statistica spunea ca in Romania se cheltuie per detinut cam 4 (patru) salarii minime!
Daca ne amintim ca in inchisoare orice defavorizat al sortii primeste locuinta (preferabil dormitului pe strazi) si trei mese pe zi (fata de perspectiva de a muri de foame), cred ca aceasta forma de protest va prinde oriunde in lume. Posibilitatea ca aceasta "moda" sa prinda in Romania este uriasa, dat fiind nivelul execrabil de trai al majoritatii cetatenilor romani. Cred ca nu e departe ziua in care vor fi campionate de fotbal in inchisori pe categorii de bresle (de exemplu ingineri vs medici vs profesori).
Sa mai amintim ca guvernele Boc nu au inclus niciodata detinutii din inchisori pe lista asistatilor sociali! Semn ca statul mafiot roman are un respect deosebit pentru "valori"!
Desigur, este greu pentru bogati sa inteleaga cum poate fi numita o celula "casa", dar ar putea incerca programul "O zi in pustiu", adica sa fie transportati si abandonati intr-un loc izolat si fara resure, de unde sa fie ridicati dupa 24 de ore.
CONCLUZII.
1. TRAIM INTR-O LUME EXTREM DE ABSURDA.
2. LUPTA PENTRU SUPRAVIETUIRE A INDIVIDULUI SE DUCE IN CELE MAI ABERANTE FORME.
3. VISUL AMERICAN ESTE DOAR O ILUZIE.
4. "DEMOCRATIA" AMERICANA ESTE DOAR PROPAGANDA PENTRU NAIVI.
5. NICIUN GUVERN DE PE PLANETA NU URMARESTE NORMALITATEA SI ECHITATEA IN SOCIETATE!!!
6. MAFIILE POLITICO-ECONOMICE DE PE PLANETA AU DISTRUS DEMULT LIBERTATEA INDIVIDULUI SI A SOCIETATII!!!
7. ORI NE ACCEPTAM STATUTUL DE SCLAVI CARE MUNCESC PENTRU BOGATII CARE NE EXPLOATEAZA ORI MURIM!!!

marți, 21 iunie 2011
Vid legislativ pentru cetatenii onesti, paradis juridic pentru infractori!
Pe 7 septembrie 2010 scrisesem un articol ramas, la fel ca multe altele, fara ecouri din partea celor carora le era adresat, in schimb plin de ecouri din partea realitatii. Se intitula "Oferte de munca pentru romani". Imi exprimasem mirarea in legatura cu existenta unor anunturi fantoma, a unor anunturi in contradictie cu legislatia muncii si a unor anunturi care spoliau de bani cautatorul de lucru. Mi se pareau anunturi incompatibile cu demnitatea umana, destinate sclavilor si nu unor cetateni europeni. Dar asta se pare ca este numai parerea mea.
Legat de taxe si comisioane, imi exprimasem mirarea: "Sunt multi cetateni care platesc asa ceva?".
Au trecut mai bine de noua luni de atunci, asa ca putem vedea cati "copii" au facut aceste anunturi si cat de inteligenti sunt romanii care isi cauta de lucru. Pentru inceput am tastat pe Google "inselati la munca in Germania", pentru ca auzisem de cazul "Baia Mare". Am gasit 775.000 rezultate!!!
"Imbatat" de succes, am dat un cadru mai larg tastand simplu "inselati la munca". Rezultatul este uluitor: 4.950.000 (patrumilioanenouasutecincizecidemii) rezultate!!! Am pus cam putine semne de exclamare, dupa parerea mea.
Imediat m-am intrebat: cum este posibil asa ceva? Ce fac institutiile statului pentru romani? Pentru mine este evident ca vorbim de crima organizata. Ca de obicei, infractorii sunt beton din punct de vedere juridic, este greu sa ajungi la creierele afacerii; chiar si trepadusii marunti sunt greu de condamnat. Ca de obicei, legislatia are multe articole, dar si un mare vid, din moment ce fenomenul locurilor de munca fictive are caracter de masa. Statul, care este platit din banii cetatenilor si care ar trebui sa fie in slujba cetatenilor, distruge tocmai cetatenii onesti (desigur, foarte naivi in acelasi timp) permitand si favorizand astfel de inselaciuni globale. Eu am remarcat anunturile ilegale de munca de mai bine de 9 luni (de fapt atunci le-am semnalat pe blog), statul roman de ce nu le-a vazut, de ce nu le vede in continuare si DE CE NU LE PENALIZEAZA?
Munca si salarizarea, o iluzie pentru romani! "Sa muncim bine", ne indeamna indeamna in mod demagogic presedintele si primul ministru, in timp ce isi bat joc PRIN LEGE de destinele noastre! "Avem prea multi asistati sociali", ne repeta obsesiv propaganda de stat. Unde sunt locurile de munca?
CER UNIUNII EUROPENE SI STATULUI ROMAN SA INTERZICA PRIN LEGE TAXAREA DE CATRE FIRMELE DE INTERMEDIERE A CETATENILOR CARE ISI CAUTA DE LUCRU. FIRMELE DE INTERMEDIERE SA TAXEZE NUMAI ANGAJATORII!
In acelasi timp: NU DEMOCRATIEI SCLAVAGISTE ROMANESTI! NU EXPLOATARII!

Cum rezolvam problema coruptiei?
Mi s-a pus intr-un comentariu o intrebare la care raspunsul ar insemna sa scriu un roman. Intrebarea este cam incorect pusa, pentru ca induce o implicare globala desi nu este de competenta cetateanului de rand sa lupte impotriva coruptiei si cu atat mai mult sa rezolve problema coruptiei. Cetateanul de rand poate doar sa semnaleze fapte de coruptie sau sa se abtina de la practicarea coruptiei. Simplii cetateni ar avea puterea de a rezolva problema coruptiei daca ar putea demite si inculpa persoanele corupte, ceea ce, evident, nu este cazul.
Coruptia este un fenomen social care devine din ce in ce mai complex odata cu dezvoltarea societatii. Coruptia a existat cam dintotdeauna. Ca sa stabilim un inceput mai clar, sa zicem ca a aparut odata cu organizarea superioara a societatii, odata cu aparitia unor lideri privilegiati, care puteau decide pentru grupuri de persoane. In general, cei care sunt investiti cu putere (mai mica sau mai mare) au tendinta sau chiar dorinta si stiinta de a abuza de putere in interes personal sau de grup restrans, in dauna majoritatii. Coruptie exista si la stat, si in sectorul privat. CORUPTIA ESTE UN ATRIBUT EXCLUSIV AL PUTERII. Cine nu are putere nu poate fi corupt. Dar, chiar si cei care lupta impotriva coruptiei pot fi corupti. Ma intreb daca nu cumva ORICE ABUZ AL PUTERII REPREZINTA UN ACT DE CORUPTIE?
Incerc sa dau unele raspunsuri intrebarii din titlu, cu precizarea ca ar trebui constituit studiul coruptiei ca disciplina stiintifica de sine statatoare; ar trebui clasificata coruptia pe ramuri (ar trebui studiate separat: coruptia functionarului public de la ghiseu, coruptia politistului, a procurorului, coruptia in vama, coruptia la nivel inalt); ar trebui studiate posibilele moduri de actiune ale potentialilor corupti.
1. Ar trebui ca macar 90% din populatie sa fie impotriva coruptiei. Personal, cred ca peste 50% din populatie practica diferite forme de coruptie. Coruptia incepe chiar de la vot. Campaniile electorale abunda de pomeni electorale. Am putea spune oarecum ca persoanele corupte au mers la urna ca sa-si desemneze liderii (Ha! Ha! Ha! Adevarat sau nu?).
2. Inasprirea legislatiei impotriva functionarilor publici; in primul rand (dar nu numai) impotriva functionarilor publici de rang inalt (presedinte, ministri, parlamentari, ordonatori de credite, primari, prefecti). PERSONAL, CONSIDER CORUPTIA LA NIVEL INALT O CRIMA IMPOTRIVA SOCIETATII, CU CONSECINTE EXTREM DE GRAVE, FOARTE DISPROPORTIONAT (SI FOARTE INEFICACE) PENALIZATA IN RAPORT CU ALTE DELICTE. A se vedea cazul Adrian Severin: Parlamentul European (!!!) se "chinuie" sa-i ridice... imunitatea parlamentara?! Cred ca l-ar lovi foarte crunt...
3. Limitarea puterii si competentelor functionarilor publici de nivel inalt. Functionarii publici de nivel inalt au puteri discretionare (dictatoriale), de a intreprinde orice, indiferent de utilitate/ normalitate/ bun simt. Din punctul meu de vedere consider privatizarea petrolului romanesc un act de coruptie.
4. Transparenta in cheltuirea banilor publici; crearea de proceduri explicite si echitabile de cheltuire a banilor publici. Actualul sistem de licitatii publice este in fapt o forma de coruptie pentru ca permite functionarilor statului sa faca cheltuieli exagerate, fanteziste sau aberante din bani publici.
Exemplul autostrazilor este cel mai evident: avem cele mai scumpe autostrazi inexistente din lume!!! Statul, prin institutia sa INS (Institutul National de Statistica), finantata din bani publici, cunoaste foarte bine care sunt CHELTUIELILE NORMATE (MATERIALE SI MANOPERA) pentru orice fel de activitate, inclusiv constructia de autostrazi. Deci, cunoaste la fel de bine ca tot ce depaseste aceste cheltuieli normate se numeste PROFIT. Asa ca toti cei implicati in decizii si cheltuieli exagerate (fanteziste, aberante) de cheltuieli ale banilor publici, impreuna cu regii asfaltului, ISI STABILESC IN FAPT PROPRIA MARJA DE PROFIT, IN DAUNA CONTRIBUABILULUI OBLIGAT SA PLATEASCA TAXE SI IMPOZITE EXAGERATE (JEFUIT LEGALIZAT). STATUL CUNOASTE, PRIN INTERMEDIUL ANAF, CARE ESTE VALOAREA EXACTA A PROFITULUI ASFALTANGIILOR. DECI STATUL ARE TOATE INFORMATIILE. Ca opinie pur personala, fara niciun fel de date reale, cred ca marja de profit a marilor firme de asfaltangii porneste de la 200%. Nu m-as mira daca ar fi in unele cazuri chiar de 1000% sau mai mult. Un jurnalist mediocru ar trebui doar sa afle valoarea exacta a acestor informatii si sa le puna la dispozitia publicului, pentru a cunoaste cat se fura din constructia de autostrazi, in parteneriat stat mafiot-asfaltangii. Pentru a lupta impotriva coruptiei din acest sistem, ar trebui sa existe si sa functioneze Curtea de Conturi, DNA, Ministerul Public, Ministerul Justitiei. Ar mai trebui sa existe, daca institutiile statului tot nu functioneaza, in locul standardelor de cost (sau pe langa standardele de cost), marja maxima de profit standardizata pentru afaceri cu statul. Este un indicator/ parametru care ar arata cati bani publici se transfera intr-un buzunar privat. Statul limiteaza (sau reduce!) salariile majoritatii, IN TIMP CE NU EXISTA NICIO LIMITARE A PROFITURILOR UNOR INDIVIDUALITATI SAU MINORITATI FOARTE RESTRANSE!!! Oare profitul nu este tot o forma de venit? Daca tot exista salarii nesimtite, de ce nu se spune nimic despre profituri exagerat de nesimtite? De ce este normal sa fii ori foarte profitor nefacand aproape nimic ori falimentar prin munca.
5. Accesul populatiei la mult mai multe informatii de interes public; accesul gratuit si facil al cetatenilor la o paleta largita de informatii din domeniul legislatiei economico-financiare;
6. Introducerea disiplinelor cu caracter juridic inca din scoala generala, pentru ca majoritatea cetatenilor sunt total nepregatiti din punct de vedere juridic; se comit enorm de multe abuzuri nu numai de catre functionarii statului, dar si la locurile de munca, pentru ca populatia are o pregatire juridica precara/ inexistenta. Majoritatea cetatenilor nu stiu sa faca o plangere la politie sau sa introduca o actiune in instanta.
7. Introducerea raportului "profit net/ salariu" ca baza pentru acordarea obligatorie (prin lege) de prime pentru salariati. De exemplu, daca raportul "profit net/ salariu" depaseste 1000 (sa zicem salariu: 700 lei, profit net firma 700.000 lei) atunci, 50% din profit sa se distribuie in mod egal sau proportional pentru toata lumea). Acest lucru este foarte important in multe cazuri de profit exagerat sau ilicit, obtinut din parteneriate stat mafiot-sector privat. S-ar evita polarizarea bogatiei, cu ata mai mult a celei rezultate din coruptie, si s-ar transfera o parte mai mare a rezultatului muncii catre cei care contribuie prin munca la realizarea beneficiului.
8. Prin coruptia la ghiseu inteleg situatia in care cetateanul pune o intrebare si primeste de la functionar un raspuns voit fals, deci informatii false. Coruptia la ghiseu, definita in acest fel, ar trebui combatuta prin purtarea unui dialog scris intre cetatean si functionar. In fapt, mai simplu ar trebui lucrat pe baza de formulare standardizate pe domenii, care sa existe si pe internet. Cetateanul completeaza pe formular ceea ce doreste sa afle de la functionar, depune formularul, obtine numar de inregistrare si primeste raspuns scris, cu referire la baza legala a raspunsului.
9. Coruptia politistilor, procurorilor, judecatorilor si a functionarilor din vami prezinta multe particularitati, pe care nu prea am avut ocazia sa le cunosc. Mai aflu cate ceva din presa. Nu stiu daca pot da raspunsuri rezonabile la asa ceva in absenta unor informatii concrete si sigure (macar pentru mine). Sigur ca as putea sa formulez opinii. De exemplu, cazurile de procese castigate la CEDO de catre o parte ar trebui sa duca imediat la inculparea tuturor instantelor care au dat sentinte in favoarea celeilalte parti.
10. "Bulgaria incearca sa rezolve problema cu o lege anticoruptie care ingroapa in acelasi timp si economia subterana: bulgarii vor să confişte averile a căror provenienţă nu poate fi justificată...". Ma rog, depinde de finalitate. Daca bulgarii vor avea, in urma acestei politici, o viata mai buna, atunci demersul este justificat si inseamna ca averile confiscate s-au intors catre ei sub forma de investitii sau servicii. Daca bulgarii se vor chinui in continuare, inseamna ca statul mafiot s-a rafuit cu niste gasti rivale si a aratat cine este seful.
11. Cresterea salariilor, indiferent de domeniu. Nu este vorba doar de domeniile "coruptibile". Salariile mai mari pentru toata lumea ar face coruptia mai suportabila, pentru ca intr-un fel se vede problema pe stomacul gol si altfel pe stomacul plin. Dealtfel, salariile mici din Romania sunt datorate tot coruptiei.
Dupa cum se vede, coruptia este o problema mult prea complexa. Punctual, pentru orice fel de raporturi de putere exista posibilitati de coruptie.

luni, 20 iunie 2011
Celebri pe planeta, aproape necunoscuti in Romania
Am vazut ieri, 19.Iunie.2011, pe postul TV Antena 2, in reluare, conferinta de presa a artistilor Edward Maya si Vika Jigulina.
A fost un eveniment remarcabil, din urmatoarele motive:
1. A aratat faptul ca sistemul economic romanesc nu urmareste decat exploatarea si distrugerea valorilor. Mai exact: munca aproape gratis, spre profitul exploatatorilor! Este regula: pentru cei mai multi romani, munca si prosperitatea in Romania sunt doua notiuni paralele! Cei doi aveau un contract cu o casa de discuri care i-a ignorat si nu i-a promovat!
2. Cei doi au ajuns sa fie de notorietate internationala, in timp ce in Romania probabil ca de acum incolo vor deveni mai cunoscuti!
3. Cei doi se plang (pe buna dreptate) de faptul de faptul ca nu au incasat drepturi de autor in Romania de doi ani si jumatate!
4. Muzica celor doi nu este promovata la radio in Romania, desi in strainatate au obtinut mai multe discuri de platina!
5. Edward Maya (25 de ani) a decis sa isi infiinteze propria casa de discuri. Este o persoana cerebrala si cu multe idei clare, in mod sigur va scrie o parte din istoria muzicii actuale.
6. Edward Maya are o gandire pozitiva si doreste sa promoveze talente inca necunoscute, din tara si din strainatate.
7. La Las Vegas, categoria Top Dance Song a fost castigata de Edward Maya si Vika Jigulina, pentru piesa ,,Stereo Love”. Dj-ul roman da astfel lovitura pe piata muzicala americana, publicatia Billboard fiind considerata “Biblia muzicii”.
Sursa: http://community.hitforum.ro/t1010-romanul-edward-maya-a-castigat-premiul-billboard-2011
Despre Valoarea acestui duo ne putem face o idee vazand numarul de vizualizari pe YouTube ale clipului "Stereo Love": 126.647.796!!! Intre timp numarul de vizualizari a crescut.
Sursa: YouTube.
Numarul de vizualizari inseamna de 6 ori populatia Romaniei!!! De aici putem deduce ca Edward Maya si Vika Jigulina ar putea fi milionari daca s-ar plati chiar si cu numai o centima (circa 5 bani) vizualizarea! Din nefericire pentru ei, e gratis. Din fericire pentru ei, castiga din alte surse.
Sincere felicitari celor doi si mult succes in continuare!

sâmbătă, 18 iunie 2011
Cum poate invinge democratia?
Problema centrala din Romania este ca alegatorii au de ales mereu dintre rele, adica pe cineva din triada PDL-PSD-PNL redenumite, "reformate" si aliate, dupa caz. Dar relele raman rele, de aceea trebuie excluse din viata noastra, cu atat mai mult din viata noastra politica.
Eu, simplu cetatean, nu ma simt reprezentat de cei care ne stabilesc in mod global destinele. Nu este in interesul meu sa fiu falimentar muncind, sa platesc bani pentru cheltuielile si datoriile iresponsabile ale altora, sa mi se ingradeasca dreptul la munca si initiativa privata, sa fiu silit sa accept legi aberante si anticetatean, sa accept dreptul fiscului de a ma haitui si talhari in mod banditesc, sa accept dreptul justitiei de a proteja infractorii, sa suport zi de zi cainii vagabonzi. Nu este in interesul meu sa accept dreptul statului de a cheltui discretionar si netransparent banii publici.
De aceea, ma intreb: care e ratiunea pentru care cetatenii accepta aceasta stare de fapt? Pentru ca, macar teoretic, este foarte simplu de schimbat, la patru ani, atunci cand se voteaza. Ce impiedica alegatorii sa faca alte alegeri? Cum este posibil sa se lase mereu amagiti de sloganuri si promisiuni demagogice si fara acoperire?
Din punctul meu de vedere, este aberant sa mai fie votate aceste partide (PDL-PSD-PNL si satelitii lor). Oricine va prelua puterea, dintre PDL-PSD-PNL, va contiuna politica antiromaneasca si anticetatean.
Sfarsitul dictaturii in Romania si victoria democratiei in Romania vor avea loc atunci cand cetatenii vor invata sa socializeze, sa cunoasca si sa inteleaga care le sunt interesele comune, sa propuna si sa aleaga persoane care sa le reprezinte si sa le apere interesele.
Personal, cred ca este mai important sa fie cunoscute interesele, inainte de a cunoaste persoane. Mai cred ca ar trebui votate directiile pe care comunitatea ar dori sa le urmeze si apoi sa mandateze persoane cu putere politica pentru a se merge in directiile dorite. Nu trebuie votati nemernici care mananca rahat in campanii electorale si apoi ne dau in cap pana li se termina mandatul.
De aceea, recapitulez cateva interese pe care le consider de nivel general, cu precizarea ca lista ar trebui sa fie mult mai lunga:
1. Valorizarea muncii;
2. Identificarea vinovatior de jaful national si distrugerea Romaniei si aducerea acestora in fata justitiei pentru stabilirea vinovatiei si recuperarea prejudiciilor create;
3. Incurajarea initiativei private pentru orice persoana, indiferent de puterea financiara de moment (CUM POATE DEVENI ANTREPRENOR UN ANGAJAT PLATIT CU SALARIUL MINIM PE ECONOMIE?);
4. Stimularea initiativei private prin formarea de intreprinzatori in cadrul invatamantului liceal. Actual, invatamantul formeaza angajati (salariati, adica SCLAVI daca ne uitam la salarizare). Ce liceu formeaza antreprenori? UNDE SUNT INVATATI TINERII SA CONDUCA O AFACERE? LA CE LICEU SE FACE PRACTICA UNEI AFACERI (tineri care infiinteaza o firma, concep un produs, il produc si il lanseaza pe piata, in scopul obtinerii de profit, angajand contabil, vanzator, studiind piata)? SUNT INFORMATI TINERII IN CADRUL UNITATILOR DE INVATAMANT DESPRE MODALITATILE IN CARE SE FAC AFACERI?
5. Eliminarea haosului de la Ministerul de Finante, obligarea fiscului de a emite facturi catre persoanele care au datorii, interdictia ca fiscul sa perceapa penalitati pentru facturi pe care le emite cu intarziere (Fiscul, intr-o societate informatizata, stie instantaneu care sunt datornicii. Cu toate acestea, ignora deliberat datornicul, pe care il informeaza dupa cativa ani, in general dupa patru ani, ca are o datorie de achitat, la care adauga penalitati 36,5% pe an). Fiscul romanesc aplica principiile terorismului economic. ADICA FUNCTIONARI PUBLICI, PLATITI DIN BANI PUBLICI, CAUTA SA DISTRUGA ECONOMIC CETATENII DE LA CARE PRIMESC SALARII!!! Cetateanul trebuie informat imediat cu privire la datoriile pe care le are! Cum ii cheama pe nemernicii care au legiferat posibilitatea ca simplii cetateni sa fie jefuiti de catre stat?
6. Eliminarea haosului din justitie; inasprirea legislatiei impotriva infractorilor si in special impotriva infractorilor care ocupa functii publice si au acces la banii publici si la informatii privilegiate;
8. Emiterea de legi care sa interzica statului sa functioneze pe pierdere. Nu este obligatia cetateanului sa devina sclavul statului si "institutiilor" bancare internationale.
9. Eliminarea cainilor salbatici din viata noastra cotidiana. Mi-e indiferent daca sunt dusi in adaposturi sau luati acasa sau eutanasiati sau impuscati, dar nu au ce cauta pe strazi (e clar ca nu am nicio simpatie pentru ei, pentru ca nu vad de ce trebuie sa merg cu teama pe trotuarele publice si de ce trebuie cheltuiti bani pentru caini si nu pentru oameni);
10. Emiterea de legi care sa oblige guvernele si ordonatorii de credite sa raspunda penal de cheltuielile ineficiente si sa acopere pagubele si prejudiciile din propriile averi;
11. Emiterea de legi care sa decline obligativitatea cetatenilor de a plati imprumuturile ineficiente facute de stat (De exemplu, FMI sa isi recupereze banii de la Boc si Basescu; de ce trebuie sa platesc eu o parte din ceva ce nu am primit? Este o forma de jaf legalizat). Daca imprumuturile sunt eficiente, se platesc singure. Daca nu sunt eficiente, de ce se mai contracteaza? Pentru ca exista o fratie mafiota intre stat si "institutia" bancara?
12. Simplificarea legislatiei din domeniul activitatilor comerciale (dar nu numai). Actual legislatia este stufoasa, contradictorie si de multe ori de neinteles nu doar de catre cetateanul intreprinzator, ci chiar si de catre juristi;
13. Introducerea avertismentului scris inaintea aplicarii de amenzi catre societatile comerciale. Legislatia se schimba foarte des si chiar in scopul haituirii si jefuirii societatilor comerciale. Pentru a nu mai exista aceasta situatie, societatea comerciala ar trebui informata atunci cand se gaseste intr-o situatie contraventionala. Daca nu isi remediaza problemele, atunci sa se aplice amenzi.

Cand se va instaura democratia in lume?
Pare o intrebare pusa gresit, dar realitatea ne arata o stare de nemultumire generalizata in lume, Romania nefacand exceptie. Mari miscari de protest au loc sau au avut loc in Grecia, Spania, lumea araba si asa mai departe.
Faptul ca niste persoane sunt desemnate de catre comunitate ca sa conduca destinele comunitatii, dupa care comunitatea iese in strada din cauza nemultumirilor generate de catre alesi ne arata ca democratia este in acest moment o iluzie care se rezuma doar la dreptul de a vota persoane impuse de grupuri de interese care actioneaza in fapt impotriva comunitatii.
Nu este uimitor ca au loc "crize" mondiale care duc la cresterea inflatiei, somajului si saraciei, desi guvernele din orice tara sustin ca lucreaza in interesul comunitatii si alegatorilor?
Nu este uimitor sa existe o "criza" alimentara mondiala, desi in acest moment agricultura poate hrani pe toata lumea, daca s-ar dori acest lucru? Nu este uimitor ca exista muritori de foame chiar si in statele cu agricultura ultratehnologizata? Nu este uimitor ca Romania este importator de produse agricole, in timp ce trei milioane de hectare sunt nelucrate (dupa alte surse, peste sase milioane!).
Nu este uimitor ca in state asa-zis democratice, cum sunt Romania si Grecia, puterea instalata prin vot actioneaza impotriva majoritatii cetatenilor?
Nu exista un conflict de interese atunci cand liderii politici actioneaza impotriva majoritatii cetatenilor? Mai are sens sa fie in functie un politician care actioneaza impotriva cetatenilor? Este normal ca functionari publici, platiti din bani publici, sa actioneze cu dusmanie si rea credinta impotriva celor de la care primesc bani?
Este normal sa existe persoane falimentare, desi au un loc de munca si isi vad de treaba lor?
Nu a devenit evident ca puterea politica din orice tara nu urmareste altceva decat insusirea frauduloasa a banilor publici si aducerea contribuabilului in stare de sclavie economica? Nu este evident ca statul a devenit vataful banilor publici?
Altfel, cum se explica dreptul guvernelor de a functiona mereu in pierdere, de a-si mari constant deficitele, de a cheltui discretionar si irational? Este normal ca un guvern sa functioneze dupa alte principii decat eficienta economica aplicabila oricarei societati comerciale? Mai ales ca exemple de cheltuieli ticaloase ale statului exista din abundenta in cazul Romaniei, tara in care din nefericire ne-am nascut si traim.
Este evident faptul ca regulile pe care statele le impun societatii sunt anormale, favorizand grupuri restranse si defavorizand (pana la distrugere, in multe cazuri) populatia.
Cum isi justifica existenta si ratiunea de a fi guverne care, desi sustin ca sunt in slujba cetatenilor si sunt platite din banii cetatenilor, produc constant deficite, dincolo de orice limita a imaginatiei si a bunului simt?
Am vazut ca toate "marile democratii" au mari deficite:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_by_public_debt
http://stats.oecd.org/Index.aspx?DataSetCode=GOV_DEBT
Aceasta arata ca cetatenii de rand de oriunde in lume sunt lipsiti de aparare in fata catastrofelor economice create, intretinute si intarziate convenabil de guvernele care cica ii reprezinta.
Este normal sa fie cocosat de taxe cetateanul pentru ca guvernul sa isi acopere deficitele create prin cheltuieli inutile, iresponsabile, ticaloase si facute in interes pur personal?
Este normal sa plateasca cetateanul pentru banii imprumutati de guvern, desi cetateanul nu a primit nimic din acesti bani? Cum pot sa isi aroge guvernele de oriunde dreptul de a fi constant ineficiente?

miercuri, 15 iunie 2011
Distrugerea deliberata a Romaniei de catre statul roman
Aflam de pe teletextul TVR:
Deci Romania a imprumutat peste 4,5 miliarde de euro in 2011, in mare parte pentru refinantarea datoriilor mai vechi.
Sa recapitulam:
1. Liderii statului ne-au spus ca Romania nu va avea de-a face cu "criza", dupa care a venit "criza".
2. Liderii statului ne-au spus ca nu avem nevoie de bani imprumutati de la FMI, dupa care statul a imprumutat bani de la FMI.
3. Liderii statului ne-au spus ca banii imprumutati se duc la investitii, nu in pensii si salarii, dupa care nimeni nu stie unde s-au dus acesti bani.
4. Liderii statului ne-au spus ca trebuie luate masuri dure dar necesare pentru buna functionare a astatului: reducerea salariilor si a veniturilor in general, suprimarea aproape totala a oricarei asistente sociale, eliminarea subventiilor, cresterea TVA si a altor taxe si impozite, cresterea preturilor la alimente, disponibilizari... Dupa care somajul a crescut si cateva sute de mii de firme au fost radiate sau au dat faliment sau au intrat in insolventa sau si-au suspendat activitatea. Pe scurt, saracie globala.
5. Liderii statului ne-au spus ca Romania a iesit din recesiune, dupa care statul a imprumutat 4,5 miliarde de euro in 2011 (adica in prima jumatate a acestui an, evident).
Fara sa ne mai uitam in gura mincinoasa a liderilor statului roman, putem gandi logic si analiza situatia Romaniei in acest moment.
1. Romania avea in mod evident un deficit bugetar urias. Nu avem date concrete si nici incredere in statisticile mincinoase ale statului. Dar suma imprumutata de la FMI (20 de miliarde de euro) este uriasa, de doua ori valoarea datoriei Romaniei din vremea vechiului regim dinainte de 1990.
2. Imprumutand acesti bani, la valoarea deficitului s-au adaugat: ratele si dobanda de achitat pentru banii imprumutati de catre statul roman de la FMI.
3. Statul roman a functionat dupa 1989 mereu in pierdere, contrar interesului national, ingradind dreptul la munca, suprimand (distrugand) milioane de locuri de munca, descurajand atat initiativa privata, cat si munca. A supravietuit vanzand active nationale la preturi de nimic (de exemplu privatizand petrolul romanesc).
4. Masurile luate de guvernele Boc au fost dure dar inutile din punct de vedere al redresarii financiare a Romaniei.
Sa analizam scaderea unui salariu de 1000 lei cu 25%. Noul salariu este de 750 lei. Daca primul salariu, de 1000 de lei, s-ar cheltui integral, pe vechiul TVA de 19%, atunci statul ar incasa 190 lei din TVA (1000x19/100=190). Daca noul salariu, de 750 de lei, s-ar cheltui integral, atunci statul ar incasa 180 lei din TVA (750x24/100=180). Nu s-a luat in discutie decat reducerea salariului de baza, nu si suprimarea sporurilor si a altor drepturi.
Rezulta ca reducerea salariilor bugetarilor si cresterea TVA au avut urmatoarele consecinte:
A. Saracirea cetatenilor (bugetari)!!!
B. Diminuarea activitatii productive a societatilor comerciale, datorata scaderii consumului, cauzata de micsorarea puterii de cumparare!!! Consecinta: mai putine incasari ale statului de la societatile comerciale.
C. Diminuarea activitatii economico-financiare a Romaniei.
D. Este greu de zis daca aceste masuri pot plati macar dobanda catre FMI, pentru a fi considerate pozitive.
5. Mai aflam, tot de pe teletextul TVR, ca investitiile straine au scazut in 2011 cu 28,7%!
Aceasta nu e o veste buna pentru un stat in foame de bani.
6. In 2010 cheltuielile publice nu au scazut, ci au crescut. Sursa:
http://www.doingbusiness.ro/ro/stiri-afaceri/20133/deficitul-bugetar-a-crescut-la-52-din-pib-la-sfarsitul-lunii-noiembrie
CONCLUZIE: deficitul bugetar al Romaniei nu a scazut dupa 2009.
Daca nu a scazut, atunci se poate pune urmatoarea intrebare: era deja statul roman in stare de faliment la momentul imprumutului de la FMI?
Daca statul roman era deja in stare de faliment, atunci finantarea de la FMI si celelalte imprumuturi au fost facute ca sa supravietuiasca pana la urmatoarele alegeri.
De aceea, se pot face urmatoarele predictii:
1. PDL urmareste sa piarda urmatoarele alegeri, pentru ca falimentul national sa nu se produca "in timpul mandatului sau". Asta ar explica si politica antinationala si anticetatean dusa de actualul stat roman, fara nicio retinere.
2. Romania va intra in faliment sau incapacitate de plata cel tarziu in 2013, mai probabil in 2012.
3. Urmeaza un mare haos national.
Timpul ne va arata daca este asa sau nu.

sâmbătă, 11 iunie 2011
vineri, 10 iunie 2011
NuSchimbamNimic
Se impart pe strazi "fluturasi" cu titlul "Bucuresti, 7 administratii. Totul e perfect", urmat de evocarea unor probleme ale Bucurestiului:
1. Gunoaiele;
2. Cainii vagabonzi;
3. Urbanismul haotic;
4. Traficul sufocat;
5. Primariile indiferente la problemele cetatenilor.
Este data si o adresa de internet: www.NuSchimbamNimic.ro
Am intrat pe adresa si am gasit un site de propaganda proreferendum. Cea mai veche postare pe acest site/ blog este din 19 Mai 2011.
Pe de o parte, nu au descoperit cam tarziu acesti anonimi blogarasi problemele capitalei?
Pentru ca blogul meu s-a trezit un pic mai devreme, de exemplu aici:
http://lmar2010.blogspot.com/2011/03/jegul-o-traditie-in-bucuresti.html
Pe de alta parte, sunt schimbarea impartirii administrative a capitalei sau schimbarea modului in care sunt alesi consilierii generali o garantie a faptului ca se vor rezolva problemele evocate mai sus (gunoaiele, cainii vagabonzi, urbanismul haotic, traficul sufocat, primariile indiferente la problemele cetatenilor)?
Daca se dovedeste in final ca schimbarea inseamna doar alti hoti care preiau controlul banilor publici? Ceea ce este de fapt de asteptat.
Daca administratiile actuale incalca legea, de ce nu raspund in fata legii? Daca nu o incalca, atunci care e problema? Că legile sunt in mod deliberat facute pentru a putea fi furati banii publici?
Mai amintim intrebarile referendumului pentru Legea Capitalei (ultima varianta inainte de anularea acestei imbecilitati pe bani publici):
1. Va doriti o capitala cu 7 administratii controlate de 217 consilieri alesi pe liste de partid?
Comentarii.
Daca raspunsul majoritar va fi "NU", care vor fi urmarile? Va fi o singura administratie, 100 de administratii, 10.000 de administratii?
Nu e cam inutila intrebarea?
Eu mi-as dori ca toti nemernicii hoti de bani publici din administratii sa ajunga imediat dupa gratii, iar toti imbecilii din administratii sa fie concediati imediat. In plus, sa se impute responsabililor de starea jalnica a capitalei toate prejudiciile create.
2. Va doriti ca si consilierii generali sa fie alesi uninominal, asemeni primarilor de sector?
Comentarii. Ma doare in cot cum sunt alesi. Important ar fi sa raspunda in fata legii daca mentin capitala in actualul rahat. Dar, dupa parerea mea, legea a fost special creata pentru a fi batjocoriti banii publici in mod legalizat, fara sa fie facut raspunzator cineva. Daca legea ar prevedea standarde clare si normale de calitate pentru lucrari publice si edilitare 90% din probleme nu ar mai exista. De exemplu, este normal sa se reabiliteze o strada sau trotuar, iar apoi sa se intervina cu tarnacopul pentru alte lucrari?
Este bine ca problemele capitalei sunt arhicunoscute. Nu este bine ca problemele capitalei nu se rezolva niciodata, ci sunt folosite doar pentru manipularea imbecililor cu drept de vot.

Terorism economic de stat?
In emisiunea "In gura presei" din 08.Iunie.2008, Mircea Badea spune ca a platit 150.000.000 lei vechi (15.000 lei) la fisc. Sustine ca fiscul a inventat o datorie la TVA, atribuita firmei tatalui domniei sale; daca nu ar fi platit, i s-ar fi poprit conturile. Eu, unul, inclin sa-l cred pe Mircea Badea.
Dar asa e legea.
Mircea Badea a mai povestit patania unui cetatean din Cluj, care a cumparat cu factura, a platit, si-a dedus TVA-ul, dupa care a venit fiscul in control. Fiscul a spus ca firma cetateanului e in regula, dar ca tranzactia respectiva s-a facut cu o firma care nu mai depusese bilant contabil din 2008. Fiscul s-a mai intrebat daca cetateanul din Cluj era inteles cu firma, a presupus ca da (deci a aplicat prezumtia de vinovatie!), deci i s-au poprit conturile cetateanului din Cluj.
Asa e legea.
Intrebarea este: daca a gresit fiscul? O firma supusa unui astfel de tratament draconic poate fi in imposibilitate de a mai functiona. Iar in cazul unei greseli a fiscului, cine acopera daunele?
Cazul cetateanului de la Cluj ridica si mai multe semne de intrebare. Este obligatia unei firme sa verifice daca o firma cu care face afaceri se afla in legalitate? Ce masuri a luat fiscul impotriva firmei descoperita in ilegalitate? Mai sunt detinatorii firmei si administratorul firmei, de exemplu, in libertate? Daca firma fantoma este folosita de fisc pentru inscenari, pentru a "ingropa" concurenta indezirabila?
Din situatiile de mai sus rezulta ca nu am gresit deloc atunci cand am presupus ca trebuie sa fii un geniu juridic si financiar in Romania, daca doresti sa faci afaceri aici doar respectand legea, fara sa fii protejatul PUTERII. Nu am gresit nici atunci cand am afirmat ca legislatia din Romania este ostila intreprinzatorului si favorabila abuzurilor si ca in momentul in care iti deschizi o firma esti deja infractor.
Se mai poate vorbi de planuri de afaceri si de predictibilitate economica atunci cand fiscul te distruge procedand ca mai sus?
Este normal sa aflam ca tot felul de infractori periculosi condamnati sunt pusi in libertate pentru cele mai puerile motive (de exemplu deviatie de sept!!!), in timp ce unor cetateni care incearca sa isi castige existenta MUNCIND li se aplica astfel de tratamente dusmanoase, in baza unor circumstante indoielnice?
Oare fiscul le popreste conturile infractorilor periculosi (de exemplu asasinilor)? Daca nu, cum ramane cu egalitatea de sanse si tratament? Oare numai eu traiesc cu impresia ca infractorii periculosi care produc acte de violenta impotriva persoanei (vatamari corporale, lipsire de libertate, crime) au mai multe drepturi si sunt tratati cu mai multa "intelegere" de catre statul mafiot?
Poate ca toate acestea nu s-ar mai intampla daca romanii nu ar fi invatat atat de bine sa aiba un comportament autistic, sa nu le pese de ce se intampla in jurul lor (pana nu li se intampla si lor) si sa nu reactioneze, cel putin la nivel de opinie, atunci cand legislatia si actiunile statului mafiot sunt impotriva bunului simt.

miercuri, 8 iunie 2011
Calitatea apei reci
Apa rece de la robinet ar trebui sa fie potabila. In teorie. In practica, azi 08.Iunie.2011, cand am facut aceste poze, apa rece arata astfel:
1. Am umplut cana si am remarcat o gramada de particule negre, vizibile.
2-3. Am amestecat in cana, pentru a se aduna in mijloc impuritatile.
4. Am umplut cana din nou cu apa de la robinet.
Acum, cine stie, poate ca se va gandi cineva: "Pai asta bea apa de la robinet?". Teoretic, ar trebui sa pot face asta fara grija. Dar nu asta e singura problema. Imi iau si eu apa plata, cu iluzia foarte vaga ca e mai buna. Dar cand spal legume si fructe, sa o fac tot cu apa plata? Sau la gatit ar trebui sa folosesc tot apa plata? Sau cand ma spal pe dinti, ar trebui sa ma clatesc tot cu apa plata? Sau cand ma spal pe fata, ar trebui sa o fac tot cu apa plata?
Mai sunt si alte intrebari care se pot pune. Eu am remarcat calitatea apei reci absolut intamplator. Constrastul din cana a fost evident. Dar chiar verifica toata lumea calitatea apei potabile? Verifica vreo institutie a statului calitatea apei potabile? Putea sa observe altcineva situatia daca folosea apa doar pentru spalat? Cate supe sau tocanite s-au gatit in cartier cu aceasta apa infecta? Cate haine s-au spalat la masina ca aceasta apa infecta? Supravegheaza cineva masina de spalat ca sa vada daca nu cumva apa rece e maro? Si daca la inceput e limpede si dupa un sfert de ora se face maro?
Este aceasta o situatie intamplatoare sau o situatie deliberata?
Dupa care ne miram de numarul mare de persoane cu afectiuni renale si biliare. Sau de cresterea brusca a cazurilor de enterocolita. Sau de aparitia ciudata a unor boli de piele. Sau dam vina pe castraveti si pe E. Coli.
Parerea mea sincera este ca statul roman nazist (PDL-PSD-PNL), instalat la putere prin vot democratic, ne uraste foarte mult si vrea sa ne distruga indiferent de metoda. Mai bine zis, utilizand simultan toate metodele pe care le are in inventar.
Ca fapt divers, mai amintesc faptul ca si gazele au fost inchise pe 25.Mai.2011. Frecventa interventiilor la retelele de utilitati sunt un semn ca retelele la mine in cartier au fost "reabilitate" de niste "specialisti" adevarati. Specialisti poate la furat banii publici.
Oricum, calitatea mizerabila a apei reci in Bucuresti este de o gravitate extrema, pe care toata lumea pare sa o ignore.