Spre surpriza mea, paznicul mi-a spus că nu am voie să fac poze. Cu, să nu am voie? E un obiectiv militar? E un spațiu cultural. Cam așa i-am răspuns paznicului.
Paznicul s-a uitat la aparatul meu foto și a zis că dacă era cu telefonul, traacă-meargă, dar cu aparatul ăla...
„Hai, domnule, ești om serios?”, zic eu. O poză e o poză, ce conteză cu ce o faci?
Se pare că există o mare dorință de a nu se mai fotografia nimic în epoca, practic nelimitată, a fotografiei digitale. Chiar și pe la unele muzee, de exemplu la Muzeul Hărților, este un afiș unde este scris că nu se pot face poze decât cu telefonul mobil.
Care este logica?
Se dorește să nu se facă poze în spații culturale? Sau să se facă poze de proastă calitate cu telefonul mobil, astfel încât să nu conteze? De ce așa ceva? Nu e poporul român suficient de incult și de analfabet funcțional? Nu trebuie să gândească românul „autentic” mai sus de costițe, șorici și fasole?
În fine, polemica cu paznicul a continuat, astfel încât omul mi-a zis că are și el șefi și că are ordine de respectat, bla, bla, bla...
Așa că mergem și alți șefi, de fapt la șeful pazei, că doar nu era să vorbesc cu directorul Teatrului Național.
Parlamentez cu un alt individ nesemnificativ, care mă întreabă ce vreau să fotografiez. Mă întreb în sinea mea ce naiba e de ascuns la Teatrul Național și ce secrete care urmează să schimbe lumea pot fotografia acolo, de e atâta circ pe temă.
Îi spun tipului că vreau să pozez niște sculpturi și că asta e deja paranoia.
Până la urmă șeful pazei lasă de la el și îmi zice (mai bine zis, mă autorizează) să fac două trei-poze.
Concluzie: în ce țară ostilă și militarizată trăiesc!
Foști și actuali miniștri siniștri ai educației și culturii, ce părere aveți despre această situație?
Mai bine nu întrebam...
