luni, 28 mai 2012

Abuzurile statului mafiot: deturnari de fonduri europene

Cu atat mai mult cu cat suntem in plina campanie electorala, am gasit o situatie cutremuratoare, scandaloasa si aproape incredibila despre modul in care inteleg primarii si consilierii locali sa "performeze" contra intereselor cetatenilor pe care ar trebui sa ii reprezinte.

Am gasit un material care a fost prezentat si la televiziune, in care este vorba despre infractionalitatea de masa in primarii: zeci (dar posibil sute) de primarii deturneaza fonduri europene destinate agriculturii!!! Parcurgand materialul citat mai jos rezulta ca incepand cu 2007, de cand Romania a intrat in UE, guvernele de pana acum, in cardasie cu primariile, au elaborat o "strategie" prin care sa nu ajunga subventia pentru pasune la crescatorii de animale!!! Desi s-au facut sute de sesizari, autoritatile trateaza aceste sesizari cu indiferenta si tupeu! Poate ne explica politicienii PDL si USL ce inseamna aceasta masura "dura dar necesara".

Pana atunci, constat ca statul incurajeaza nemunca si ticalosii care ajung la putere, descurajand in acelasi timp pe cei care vor sa-si castige existenta prin munca cinstita. Primariile dispun discretionar de banii publici, chiar si in dispretul total al legii.

Vom vedea arestati, judecati si condamnati sute de primari si consilieri locali?
Se va recupera integral prejudiciul?
Vor ajunge subventiile la cei carora le-au fost destinate?

In privinta prejudiciului, pot sa spun ca UE s-a sesizat in acest caz. Daca Romania va fi gasita vinovata, va trebui sa returneze banii la UE. Dar banii, adica prejudiciul, nu vor fi recuperati punctual de la primariile ticaloase, ci de la bugetul de stat, adica tot de la cetateni!!! Dupa cum se vede, statul mafiot fura, cetateanul plateste!!!

Pentru mine este evidenta ticalosia globala a autoritatilor. Orice om cinstit din aceasta tara este calcat in picioare de autoritati. Este clar ca nu exista legi pentru infractorii din Romania, pentru ca infractorii sunt la putere si fac legea! Statul mafiot roman are un singur obiect de activitate: subtilizarea banilor publici, indiferent ca vorbim de tupeu nesimtit sau de inginerii legislative.

In aceste zile, aceleasi partide odioase si sinistre indeamna din nou fraierii sa le voteze căzăturile. Chiar nu se gasesc cetateni prin comunitatile noastre pe care sa ii propunem si sa ii votam in locul acestor hoarde de infractori?

Si acum situatia in cauza. Aflam de pe sursa:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12349925-video-protest-vaci-cai-ponei-fata-ministerului-agriculturii-crescatorii-animale-acuza-deturnarea-subventiilor-pentru-pasune.htm

"Garbis Vincentiu Kehaiyan, din partea Asociatiei pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF), a explicat pentru HotNews.ro ca protestul este fata de modul in care din 2007 [!!!] si pana in prezent au fost acordate subventiile pentru pasune.

    E vorba de bani multi, circa 1 miliard de euro pe an pe care ii plateste Comunitatea Europeana pentru crescatorii de animale. Din pacate banii astia nu ajung la crescatori. In Romania, de cand se platesc acesti bani, cel mai mare crescator de animale, cel putin pe hartie, este primarul
[!!!].

    Ce se intampla de fapt: Exista o cerere de eligibilitate pe care trebuie s-o semneze primarul si consilierii cu care se duc la APIA in care scrie ca nu sunt cereri ale crescatorilor de animale, ca primaria are animale proprii
[!!!] care pasuneaza - si nu are nici o primarie din tara, ca s-au consultat crescatorii de animale si ca acestia au fost de acord din marinimia lor [!!!] ca primaria sa incaseze subventia in locul lor [!!!], ca ei se descurca bine cu animalele [!!!].

    Problema asta se intampla peste tot
[!!!], la nivelul intregii tari [!!!]. Se duc la APIA si APIA orbeste si plateste ca un bancomat [!!!].

    In Comarnic se incaseaza 300 de euro/ha pe 2.300 ha de pasune, adica aproape 700.000 de euro pe an. Cine incaseaza banii? Primaria si doi-trei ciobani, smecheri locali
[!!!].

    Din pacate, noi in localitate suntem sute de crescatori de animale. Daca un comarnicean ar stii ca el din 2007 pentru oaia pe care o are putea sa incaseze 150 de euro pe an, probabil ca i-ar impusca si pe primar
[!!!], si pe ciobani. Dar nimeni nu stie treaba asta din pacate.

    Am venit la MADR pentru ca el este organul competent sa controleze daca aceste fonduri ajung la tarani si daca primaria este eligibila sau nu. Si daca ajunge la concluzia ca exista deturnari de fonduri europene, are competenta sa sesizeze DNA-ul. Problema mare este ca noi avem plangeri facute la DNA de un an
[!!!], de doi [!!!], de trei [!!!]. Si nu se intampla nimic [evident!!!]."

Acelasi domn Garbis Vincentiu Kehaiyan, a sesizat in scris (in numele Asociatiei pentru  Prevenirea Abuzurilor Fiscale si in nume propriu) Procurorul General al Romaniei, conform sursei:
http://apaf.ro/pdf/solicitarea-apaf-catre-procurorul-general-al-romaniei.pdf

Citez de pe sursa mentionata:
"... dorim sa supunem atentiei dumneavoastra o problema nationala, pentru ca in urma cercetarilor ce le veti efectua sa dispuneti urgentarea cercetarilor in cazul a sute de dosare din tara a caror solutionare treneaza de mai bine de 3 ani de zile in unele cazuri [!!!], si pedepsirea celor vinovati pentru ca taranii romani si Romania sa nu mai fie privati de 1 MILIARD EURO/AN- subventia acordata din bani europeni, pentru cele aproximativ 4 milioane de hectare de pasune.

In urma anunturilor mai multor membri ai asociatiei noastre, supunem atentie dumneavoastra situatia fondurilor europene din urmatoarele localitati (dar se pare ca la nivel de tara numarul lor este mult mai mare, din cele spuse de membri nostri reiesind ca in orice localitate unde primarul este de aceeasi culoare politica cu majoritatea consiliului local subventia a fost incasata de catre primarie):

1.   Jud. Arad, com. Barzava
2.   Jud. Arges, com. Corbeni
3.   Jud. Bacau com. Podul Turcului, Palanca, Tazlau, Trotus, Moinesti, Comanesti
4.   Jud. Bistrita Nasaud, com. Telciu, Recea, Uriu
5.   Jud. Brasov, com. Beia,
6.   Jud. Botosani, com. Mitoc, Manoleasa, Baluseni, Roma, Rauseni, Milisesti Husi, Contesti, Dornesti, Cristinesti, Dangea, Hiliseu, Curtesti, Dobarceni, Hlipiceni, Candesti, Cordareni, Dangeni, Romanesti, Rauseni, Unteni, Trusesti, Mitoc,
7.   Jud. Buzau, com. C.A. Rosetti, Smeeni, Intorsura Buzaului, Bridei, Barcani
8.   Jud. Caras Severin com Domasnea
9.   Judetul Dambovita, Orasul Targoviste, com. Contesti,
10.  Jud. Gorj, oras Targu Jiu, com. Maloaia, Stoienesti
11.  Jud. Hunedoara, Oras Deva, com. Rau de Mori, Banita
12.  Jud. Iasi, com. Gulban, Ion Neculce, Ruginoasa, Probota, Golaesti, Podul Iloaiei, Raducaneni, Ceplenita, Tibanesti, Vladeni, Andrieseni, Scobinti, Pugari,
13.  Jud. Maramures, com. Giulesti, Recea, Ocna Sugatau, Baia Sprie, Desesti, Ariesul de Padure, Satul Lung
14.  Jud. Mehedinti, com. Jana
15.  Jud. Mures com. Vanatori, Apold, Bichis, Poiana Teiului, Desesti,
16.  Jud. Neamt, com. Hamgu, Lunca Cernii de Jos, Boghicea, Pazieni,
17.  Jud. Prahova, com. Secaria, Valea Doftanei,oras  Comarnic
18.  Jud. Salaj, com. Protenesti, Surduc, Borza
19.  Jud. Satu Mare, com. Craidorolt, Cehal, Doba, Culciu, Calinesti, Turulung, Apa
20.  Jud. Suceava, oras Vatra Dornei,
21.  Jud. Timis, com. Biled
22.  Jud. Vaslui, com. Codaesti, Targul Frumos, Vetrisoara, Rosiesti,
23.  Jud. Vrancea, oras Focsani"
...
"Procedura fraudare fonduri europene
[!!!]

Contrar intereselor nationale si intereselor crescatorilor de animale, inca din 2008, prin Ordinul nr. 246/2008, GUVERNUL
[!!!] (caci “pestele de la cap se impute”) a permis primariilor sa se declare drept agricultori [!!!] pentru a putea incasa subventia pentru pasune, “in cazul in care nu sunt cereri ale crescatorilor de animale” din localitate. Fara sa stea prea mult pe ganduri, cu toate ca animalele oamenilor apar inregistrate in registrul agricol ce se gaseste in PRIMARIE, Primaria a declarat ca lucreaza aceste terenuri, in detrimentul taranilor, ca si cum animalele oamenilor ar fi pasunat pe sosea.

Urmatorul membru in acest lant al slabiciunilor, este AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE IN AGRICULTURA judeteana, care cu toate ca are cunostinte despre numarul exact de animale din fiecare localitate (vezi subventia pe cap de animal), banuind probabil ca aceste animale se hranesc cu asfalt
[!!!], plateste banii de subventie catre primarie fara a cerceta daca aceasta indeplineste conditiile si fara sa isi puna problema unde pasuneaza animalele oamenilor. Chiar daca au aparatura de control de sute de milioane de euro [!!!] ce le permite chiar si teledetectia [!!!] (pot sa vada pietre cu dimensiunea de 2-3 cm pe pasune), cei de la A.P.I.A. nu observa mii de hectare nelucrate de primariile care le-au declarat de ani de zile.

Poate ultima veriga dar cea mai importanta din acest lant al slabiciunilor, este DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE din fiecare judet:

-       Infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, publicat in Buletin Documentar nr. 1/2007 al P.N.A/D.N.A, cap. IV Dispozitii Procedurale, Competente: conform art. 13 alin. (11) din OUG nr. 43/2002, modificata si completata, “infractiunile impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene sunt de competenta Directiei Nationale Anticoruptie”. Astfel indiferent de valoarea prejudiciului sau calitatea persoanelor orice cauza avand ca obiect acest tip de infractiuni intra in competenta D.N.A. In ceea ce priveste competenta de judecare a infractiunilor precizez ca aceasta apartine in prima instanta judecatorilor in conformitate cu art. 25 C. pr.pen.,

-       Legea 78/2008 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, sectiunea 41 – Infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, art. 181, alin. 1 “Folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, se pedepseste cu inchisoare de 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi”),

si cu toate ca membrii asociatiei ne comunica ca au depus plangeri de mai bine de 3 ani de zile
[!!!] in toate judetele tarii, ancheteaza la nesfarsit cazuri mai mult decat clare de deturnare a fondurilor europene [!!!] (personal, impreuna cu mai multi cetateni in Comarnic am depus o plangere la D.N.A de mai bine de un an de zile prin care aratam ca Declaratia de Eligibilitate a Consiliului Local este falsa in toate cele 4 puncte ale sale deoarece:

a)    Primaria nu are animale proprii si nici nu a desfasurat activitate agricola, lucru lesne de observat;

b)    Primaria Comarnic nu a respectat bunele conditii agricole si de mediu;

c)    Crescatorii de animale nu numai ca nu au fost consultati, dar au fost obligati sa isi duca animalele in Predeal, Sinaia, Bezdead deoarece nu li s-au incheiat contracte de inchiriere;

d)    Am prezentat amenzile pe care ni le-a dat primaria pentru ca utilizam aceste pasuni, cea mai buna dovada ca acestea au fost utilizate de alti fermieri, cat mai ales cererile scrise de inchiriere a pasunilor pe care ni le-a declarat primaria, cereri trimise prin fax.

Cu toate acestea la mai bine de un an de zile nici macar nu este inceputa urmarirea penala asupra domnului primar
[!!!], acesta razandu-ne in nas [!!!] si acum spunandu-ne ca el nu ne recunoaste asociatia [!!!] si permitandu-si in sedinta cu toti crescatorii de animale sa spuna oamenilor sa se inscrie in Asociatia Plesuva a doamnei Carmen Oancea, persoana ce pana mai ieri i-a impartit pungile cu cadouri electorale prin sat [!!!].

Chiar mai mult decat atat, cu toate ca legea pasunii il obliga sa initieze licitatii pana la 1 februarie, primarul din Comarnic (ca si aproape toti primarii din tara din cate ne comunica lumea) nu a intreprins nimic
[!!!], ba chiar pentru ca sfidarea sa fie maxima pe pasunea pe care noi am cerut-o sa o inchiriem a avizat prin Hotarare de Consiliu, construirea unui sanatoriu [!!!] (singura portita din lege de schimbare a destinatiei unei pasuni este ca aceasta sa fie degradata, insa din pacate pentru domnul primar, toti banii furati de la A.P.I.A anul trecut au fost teoretic folositi tocmai pentru a curata aceasta pasune).

Practic, asa cum suntem anuntati din tara, in sute de localitati, primarii impreuna cu Consiliul Local, falsifica
[!!!] Declaratia de Eligibilitate fara a fi trasi la raspundere [!!!], lucru ce probabil le-a dat aripi [!!!], aceasta falsificare repetandu-se an de an [intr-adevar, justitia a facut mari "progrese"!!!].

Apoi banii sunt ingenios scosi din bugetul primariei fie platindu-se lucrari care nu exista, fie asa cum s-a intamplat in Comarnic platindu-se 850 ron pentru curatatul unui hectar de pasune in conditiile in care in tara pretul este de 100-150 ron/ha curatatul pasunii.

Petitia nr. 0811/2011 si plangere la O.L.A.F

Din dorinta de a opri aceasta hotie la nivel de tara am depus Petitia nr. 0811/2011 prin care anuntam Parlamentul Europei ca banii destinati agricultorilor in Romania, prin Ordin al Guvernului ajung de fapt in buzunarele primarilor cerandu-le acestora sa oblige statul roman sa anuleze aceste ordine. Consecinta fireasca a fost aparitia Legii pajistilor in noiembrie 2011 ce practic interzicea Consiliilor Locale sa mai acceseze aceasta subventie. Din pacate conform sutelor de scrisori pe care le primim din tara, nimeni
[!!!] nu respecta aceasta lege in nicio localitate [!!!]. Si ca totul sa fie si mai frumos, proaspatul demis “Guvern Ungureanu”, a propus un Proiect de OUG prin care din dorinta “de a nu afecta bugetele locale ale primariilor” propune nici mai mult nici mai putin decat sa-i lasam sa depuna cererea de subventie si in anul 2012 chiar daca “Legea pajistilor” este in vigoare si ar trebui aplicata [!!!].

Este aproape inexplicabila pasivitatea D.N.A-urilor judetene care din sute de primari cercetati au dispus inceperea urmaririi penale pe 2-3 persoane cu toate ca falsificarea Declaratiei de Eligibilitate chiar si privita prin prisma faptului ca pasunile sunt in realitate folosite de crescatorii de animale insa fara a avea contracte de inchiriere sau concesiune. Sunt sute de cetateni care sustin ca au sesizat D.N.A.-ul de mai bine de 3 ani de zile, eu personal prezentand la D.N.A. Prahova, cererile mele scrise din anii anteriori in care solicitam inchirierea unor suprafete de pasuni proportionale cu numarul de animale ce il detin, chiar si amenda data de Primarie, dovada evidenta ca eu am folosit acele pasuni si cu toate acestea dosarul nu este solutionat nici acum.

Va rog pe aceasta cale sa cercetati de ce in dosarul 110/P/2011 se cheltuiesc bani publici de mai bine de 1 an de zile in conditiile in care cu ajutorul documentelor pe care le-am prezentat in acest dosar cercetarile ar fi trebuit finalizate intr-un termen rezonabil.

De asemenea va rog sa sesizati aspectul comunicat din toate judetele tarii ca fraudarea pasunii nu este comisa numai de primar, Declaratia de Eligibilitate fiind semnata atat de acesta cat si de consilierii locali care nu au fost trasi la raspundere de D.N.A. in nici o localitate din tara, cu toate ca si ei, prin cel imputernicit de ei, semneaza Declaratia de Eligibilitate

Va rog de asemenea sa sesizati ca probabil, datorita pasivitatii D.N.A.-urilor judetene, tupeul primarilor este atat de mare
[!!!] incat isi permit si in 2012 sa nu respecte “Legea pasunii” si in continuare sa nu concesioneze catre adevaratii crescatori de animale pasunile existente."

joi, 24 mai 2012

Violențe electorale

Cu ocazia campaniei electorale a inceput bataia pe "cascavalul" public. Bataie la propriu, semn ca principala "valoare" democratica in Romania, in lipsa responsabilitatii si a bunei credinte, este violența. Oricum nu-si facea nimeni iluzii ca alesii vor servi interesul public. Oricum se stie ca alesii doar se vor servi din banii publici. Se merge la vot doar pentru a se alege groparii banilor publici.

Mare bataie de joc sunt promisiunile electorale. Chiar daca s-ar indeplini total promisiunile si programele, nimeni nu informeaza la inceput cetateanul despre pretul acestor programe. Nimeni nu intreaba cetateanul daca accepta sa plateasca pretul acestor programe. Dupa ce am vazut pretul panselutelor, de exemplu, sunt sigur ca nu doresc sa se mai ocupe edilii de spatiile verzi din capitala. Sa dea mai bine parlamentarii o lege prin care cetatenii pot planta copaci si flori pe strazi si in parcuri pe cheltuiala proprie. Sa vezi atunci economie la buget. Dupa ce am vazut cum se arunca banii pe tot felul de inutilitati stradale si in ce bataie de joc se fac lucrarile edilitare, sunt sigur ca nu doresc sa se mai ocupe primaria de asa ceva. Nu am nevoie nici de primar, nici de consilieri, nici de alti functionari in primarie.

Sistemul de achizitii publice este o bataie de joc si un mijloc de a fura legal banii publici, atat la nivel local cat si la nivel national. Se umfla preturile de cateva ori, artificial si dincolo de orice logica sau bun simt, pentru a putea fi șpăguite toate partile implicate (e suficient sa imi aduc aminte de pretul kilometrului de autostrada). Dupa care statul se trezeste in "criza" financiara si mareste taxele si impozitele, adica suntem furati de cel putin doua ori. Pentru ca statul se mai si imprumuta, statul mai devalorizeaza leul, statul mai taie din salarii...

Miza fiind deci accesul la banii publici, cheltuibili discretionar, inteleg disperarea si dorinta unora de a-si continua cu orice pret viata lipsita de griji si de raspundere. Sigur avem un viitor "luminos" cu aceasta multitudine de manifestari de democratie sclavagista, specifica "supercivilizatiei" romanesti in anul 2012. Se poate spune ca aceste alegeri sunt absolut libere si complet dezinhibate.


Cateva mostre de "dialog social" de pe sursele:
http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/politic/campania-electorala-a-degenerat-la-ovidiu-dumitru-bocai-face-apel-la-responsabilitate-37953.html

"... campania electorala este caracterizata prin violenta la Ovidiu. Amintim ca, în urma cu câteva zile, primarul Dumitru Bocai a fost agresat de un sustinator al PNL. Seful autoritatii locale a necesitat îngrijiri medicale si spitalizare.".


http://www.realitatea.net/campanie-cu-violente-in-neamt-un-viceprimar-sustine-ca-a-fost-agresat-de-un-candidat-video_863389_video.html#view

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/campanie-violenta-in-dolj-un-batran-de-73-de-ani-a-fost-batut-de-socrul-unui-primar-din-cauza-op-iunilor-politice-28665.html

"Campanie violenta în Dolj: Un batrân de 73 de ani [!!!] a fost batut de socrul unui primar, din cauza optiunilor politice"

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/campanie-electorala-in-stil-mafiot-264276.html

"Doi tineri din Galati au ajuns în spital, cu mâinile rupte, dupa ce au fost batuti de baiatul primarului PSD din Frumusita, cearta pornind de la afisele principalilor candidati la presedintia CJ.

La Galati, campania electorala a devenit extrem de violenta, ajungându-se la noi violente carora le-au cazut victime noua tineri care lipeau afise ale lui Eugen Chebac, actualul presedinte al Consiliului Judetului (CJ) Galati si candidat la presedintia CJ din partea Aliantei Pentru Progres (APP), formata din PDL si UNPR.

Miercuri seara, cei noua din echipa APP au ajuns în comuna Frumusita, unde au început sa lipeasca pe stâlpi afise ale lui Chebac.

Prezenta lor a fost sesizata de paznicii primariei
[!!!], care au dat alarma si în zona a aparut primarul din Frumusita, Ioan Nelu Munteanu (PSD), însotit de fiul sau. Amândoi erau pusi pe cearta. „Colegii nostri au fost filati de paznicii de la primarie, de domnul primar si fiul acestuia. Au fost câteva altercatii, dupa care spiritele s-au calmat si baietii nostri au plecat spre Galati. Pe drum au observat ca sunt urmariti si li se tot dadeau flashuri cu farurile pentru a se opri. Au fost ajunsi din urma în apropiere de Galati, unde o masina le-a blocat drumul si au fost nevoiti sa opreasca. Din acea masina a coborât baiatul primarului, care avea un let în mâna, cu care a început sa loveasca în microbuzul nostru. Când un coleg a coborât din masina, sa îl roage sa înceteze, l-a lovit. Robert a ridicat mâna ca sa se apere si lovitura i-a rupt mâna în doua. Apoi au lovit cu masina pe cei ramasi în microbuz. Un alt coleg are mâna dreapta rupta, iar alti cinci baieti au diferite rani", ne-a declarat Ovidiu Dima, membru al staffului de campanie al UNPR."

http://www.maramedia.ro/campanie-cu-amenintari-si-acte-de-violenta-la-baiut

"Campania electorala pentru alegerile din 10 iunie 2012 este una dintre cele mai violente de pana acum [!!!]. Un caz fara precedent a fost înregistrat în Baiut, acolo unde Adrian Buda, candidat pentru primaria comunei, a fost atacat de un grup de tineri, în noaptea de 10/11 mai 2012."

http://www.bacau.net/campanie-electorala-violenta-un-barbat-batut-de-un-consilier-local-din-dofteana/

"Un barbat din Dofteana, judetul Bacau a ajuns la spital dupa ce a fost batut de un candidat la functia de consilier si de fratele sau. Totul ar fi inceput de la cateva afise electorale."

marți, 22 mai 2012

Borelioza si apa infestata

Citez de pe sursa:
http://www.exclusivnews.ro/sanatate/guvernul-da-80-000-lei-pentru-tratarea-actorului-serban-ionescu.html

"Premierul Victor Ponta a decis să îi acorde un ajutor financiar actorului Șerban Ionescu pentru ca acesta să fie tratat la o clinică din Germania.
Ponta a decis alocarea a 80.000 lei din fondul de rezervă pentru a acoperi costurile de tratament în străinătate pentru actorul Şerban Ionescu, diagnosticat cu borelioză.
Diagnosticat în urmă cu un an de zile cu borelioză, o boală gravă provocată de muşcătura unei căpuşe, Șerban Ionescu a ajuns o legumă. Actorul nu-și mai paote folosi nicio parte a corpului, este paralizat și zace de un an de zile în patul de spital.

Guvernul așteaptă acum ca Ministerul Sănătăţii să trimită o evaluare finală a cheltuielilor de spitalizare și discută cu  reprezentanţii unei clinici din Germania, pentru asigurarea tratamentului medical."
.

Desigur, ii dorim multa sanatate sanatate actorului Şerban Ionescu. Foarte bine ca statul incearca sa-i salveze viata.

Problema care se pune este de ce nu actioneaza statul cu aceleasi bune intentii in cazul celorlalti cetateni? Pentru ca, atunci cand am facut o cautare pe internet dupa cuvintele cheie "apa infestata", am ramas cu senzatia ca otravirea populatiei cu asa zisele "apa potabila" si "apa plata" este cel mai nou sport national practicat de autoritati.

Citez cateva link-uri si detaliez foarte putin:
http://www.evenimentul.ro/articol/apele-otravite-fac-victime-la-vaslui.html
http://www.ziare.com/botosani/autoritati/apa-din-fantanile-botosanene-infestata-cu-nitriti-si-nitrati-2926870
http://www.stiri.com.ro/stire-23166/locuitorii-din-sinaia-s-au-trezit-ca-au-la-robinet-apa-cu-fecale.html
http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Noi-bem-apa-infestata.-iar-inspectorii-sanitari-ridica-din-umeri-14-1530.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/970215.html
"Astfel, trei din cele opt fântâni publice din oraş, [Drobeta-Turnu Severin] au apa infestată cu streptococi şi coliformi fecali [!!!], cu amoniac, nitraţi şi nitriţi, au precizat oficiali ai Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, transmite Agerpres."
http://votezpsd.blogspot.com/2011/03/apa-plata-infestata.html
"In urma unor controale efectuate de inspectorii sanitar-veterinari din Braşov, s-au descoperit streptococi şi materii fecale [!!!] în apa plată comercializată în cateva magazine." [...] "In ceea ce priveste retragerea loturilor cu apa infestata, dacă patronii nu retrag de la comercializare loturile de apă plată cu probleme riscă amenzi până la 50.000 de lei. Sursa: Realitatea.net".

Foarte interesant, pentru salvarea unei vieti statul aloca 80.000 de lei, pentru imbolnavirea globala [!!!] statul amendeaza cu 50.000 de lei, deci 30.000 de lei deficit bugetar!!! Nu-i cam mica amenda pentru imbolnavirea globala a populatiei?!

De unde si gaurile din buget.
De unde si egalitatea de sanse si mai ales de "tratament".

Exista in program multe alte experimente naziste in derulare pe care trebuie sa le suporte romanii?
Exista un program de exterminare a romanilor prin orice mijloace?
Cine ne vrea bolnavi cu orice pret?
Vinovatii vor raspunde vreodata in fata legii pentru aceste ticalosii uriase?
Ii pasa statului si alesilor de cetateni sau singura lor grija este colectarea taxelor si impozitelor pentru a-si insusi apoi banii publici prin "programe" si "finantari"?

luni, 21 mai 2012

Agricultura comparata

Statul socialist isi raporta realizarile la anul 1938. Statul capitalist postdecembrist nu prea se mai raporteaza la nimic. Statisticile sunt incomplete si datele sunt greu de gasit sau lipsesc cu desavarsire de multe ori. Poate pentru ca si realizarile lipsesc din multe domenii. Am gasit un material pe sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Agricultura_Rom%C3%A2niei din care citez pasaje elocvente (din punctul meu de vedere) referitoare la diminuarea productiei agricole dupa 1989.

Materialul nu este suficient de sistematizat, fiind destul de voluminos. Numerele dintre parantezele drepte sunt surse citate de catre sursa principala, mentionata in link-ul de mai sus. Prefer sa prezint acest articol in aceasta forma, astfel incat cititorul sa isi formeze o opinie despre starea actuala a agriculturii romanesti, pe baza datelor prezentate.

Dupa ce am vazut aceste statistici, din nou mi-am pus niste intrebari:
- A subminat Ceasca economia nationala?
- Daca vechiul regim a subminat economia nationala, iar starea agriculturii s-a inrautatit mult dupa 1989, ce se poate spune despre actualul regim?
- Ceasca a fost facut raspunzator de vechea situatie; cine raspunde de actuala situatie si cum?

In continuare, materialul respectiv:

"Suprafata agricola

Suprafata dedicata pomiculturii s-a diminuat dupa Revolutie[16]. Astfel, suprafata de livezi a scazut de la 239,5 mii hectare în anul 1989, la 196 mii de hectare în 2001[16] si 50 mii de hectare în 2011[17]
[adica a scazut de peste 4 ori!!!].

Privatizarea suprafetei agricole

Pâna în anul 2010, aproape toata suprafata agricola si peste o treime din fondul forestier au fost privatizate[12]. Retrocedarea si redistribuirea suprafetelor de teren agricol si forestier a început în anul 1991, desfasurându-se în mai multe etape succesive[12]. Ca urmare, pâna în anul 2005, 95,6% din suprafata agricola a tarii si circa 33% din cea împadurita au fost retrocedate fostilor proprietari sau mostenitorilor legali ai acestora[12]. Totusi, titlurile de proprietate au fost emise fara o verificare corespunzatoare a terenurilor din punct de vedere cadastral
[!!!] si fara înscriere în Cartea funciara [!!!] [12]. Identificarea si delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect realizate [!!!], facând astfel obiectul multor litigii si dispute [!!!] [12].
 

Suprafata agricola nelucrata

În anul 2010, circa trei milioane de hectare au fost lasate nelucrate
[!!!] (pârloaga)[20]. Daca aceasta suprafata ar fi cultivata, statul ar câstiga din impozite aproximativ 330 de milioane de euro[20]. Nelucrate, aceste terenuri pun în pericol si culturile din împrejurimi[20]. Acest lucru se datoreaza faptului ca o buna parte din populatia de la sate este formata din batrâni, care nu mai pot face agricultura[20]. Cum nici nu au bani pentru a-si achizitiona utilaje si nici încredere de a-si da terenurile în arenda, de teama sa nu fie pacaliti, taranii lasa suprafete din ce în ce mai mari nelucrate[20].

Tehnologia

În statele europene, consumul mediu de îngrasamânt activ la hectar este de 200-250 kg, în timp ce în România aceasta medie nici nu trece de 70 kg[22].

La capitolul irigatii România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate[22]. Pe hârtie, suprafata irigata este de circa 300.000 de hectare, dar faptic sunt doar 100.000 de hectare[22]. Alte surse indica o suprafata de 560.000 hectare irigate[23].

Înainte de 1989, România avea o retea de irigatii întinsa pe o suprafata de 3,2 milioane hectare, care a fost distrusa aproape în întregime
[!!!], instalatiile fiind furate sau lasate în paragina[23]. Conform unor estimari sunt necesare în jur de 14 miliarde euro [!!!] pentru a pune la punct un sistem de irigatii la nivelul celui din 1989 [!!!], întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costa în jur de 7.000 de euro[23].

Productia

Agricultura reprezinta 6% din PIB-ul tarii (anul 2007)[1], fata de 12,6% în 2004[26]. Circa trei milioane de români lucreaza în agricultura, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în tarile occidentale[27][26]. Agricultura României este departe de ceea ce se practica în Europa atât ca productie
[!!!], cât si ca tehnologie [!!!]. Produsele „made in România” sunt prezente în cantitati mici pe piata externa, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelica devenind un importator net [!!!], pe anumite segemente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele si legumele [!!!] [27].

Din punct de vedere al mecanizarii, în septembrie 2009 situatia se prezinta astfel: România dispune de o dotare cu tractoare si utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa
[!!!], încarcatura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare[28]. Parcul intern de tractoare se ridica la circa 170.000 de unitati, din care circa 80% sunt îmbatrânite[28]. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încarcatura pe tractor ajunge chiar si la peste 12.000 de ore [!!!] de utilizare.[28]

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investitii majore în agricultura (nu atât din cauza lipsei fondurilor de finantare, ci mai degraba din dificutatea accesarii acestora), farâmitarea pamânturilor, litigiile legate de proprietate si tehnologia precara[27]. Produsele românesti nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce si explica lipsa prezentei pe pietele externe, în timp ce marfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone[27].

Productivitatea

Exploatatiile de subzistenta diminueaza performanta sectorului agricol în general[12]. Atât terenurile, cât si forta de munca sunt folosite sub potentialul lor economic[12]. Lipsa de competitivitate este determinata de forta de munca agricola excesiva[12]. În plus, exploatatiilor de subzistenta le lipsesc capitalul si o pregatire profesionala corespunzatoare a fermierilor [!!!], aspect care are drept rezultat venituri foarte mici în urma activitatii depuse[12]. În consecinta, agricultorii din fermele de subzistenta nu au, practic, nici motivatia
[!!!], nici capacitatea [!!!] de a respecta standardele europene inclusiv pe cele referitoare la calitatea mediului, bunastarea animalelor si siguranta alimentara[12]. Aproape jumatate din suprafata agricola este lucrata de exploatatii de subzistenta, care mentin eficienta agricola generala la un nivel scazut, contrabalansând realizarile fermelor mari care obtin, de altfel, rezultate bune[12]. În prezent (iulie 2010) aproximativ 3,5 milioane de ferme au terenuri de mai putin de un hectar, fapt care le împiedica sa acceseze fonduri UE[33].

Grâu

Din punct de vedere al suprafetei cultivate, România ocupa locul patru în Europa, pe aceeasi pozitie cu Marea Britanie, dupa Franta (5,1 milioane hectare), Germania (3,2 milioane ha) si Polonia (2,3 milioane ha)[14]. Cu toate acestea, randamentul la hectar, de 2,4 tone, este la mai putin de jumatate din randamentul mediu al Uniunii Europene[14]. De exemplu, Danemarca a avut în 2009 o productie medie la hectar de 8,1 tone, ceea ce a plasat-o deasupra României ca productie totala
[!!!], cu toate ca suprafata cultivata cu grâu este de doar 740.000 de hectare[14]. În anul 2009, România a fost pe locul 7 din punct de vedere a productiei, ca urmare a randamentului, care a reprezentat mai putin de jumatate (44,7%) din randamentul mediu al UE[37].

În anul 2007, peste 60% din culturile agricole au fost distruse de seceta [dupa ce s-a distrus mai intai sistemul de irigatii], iar România a obtinut o productie de grâu de 3 milioane de tone, fiind apreciata de specialisti drept cea mai mica din 1940
[!!!] [43].

Productivitatea

Cel mai bun an de dupa Revolutie pâna în prezent a fost 2008, cu 3.505 kilograme la hectar - peste productia din 1989, dar nu cu mult[52]. Cel mai slab a fost 2003, cu 1.429 de kilograme la hectar[52].

Porumb

Productivitatea [in 2007] a fost în România de 3,4 tone/ha, Franta - 9,1 tone/ha, Italia 8,2 tone/ha, Ungaria - 6,4 tone/ha si Bulgaria - 4,2 tone/ha[22]. Potentialul agricol la porumb ar fi de 14-15 tone/ ha, daca s-ar face agricultura în stil european
[!!!] [22].

Orez

Consumul de orez de pe piata româneasca este de circa 100.000 de tone anual, din care cea mai mare parte este importata, în principal din Egipt[61]. În anul 1989, în România se cultivau 80.000 de hectare cu orez[62]. În anul 2009, suprafata cultivata cu orez era de 8.000 de hectare
[de zece ori mai mica!!!], din care compania italiana Riso Scotti detinea 4.000 de hectare[63]. În anul 2010, suprafata cultivata ajunsese la 12.000 de hectare, iar productia a fost de 62.000 de tone, din care 49.000 de tone au mers la export.[62][64] Cu aceasta suprafata cultivata, România a revenit în topul producatorilor de orez din Europa, fiind depastita doar de Italia (280.000 de hectare) si Spania (80.000 de hectare)[63][62]. România este considerata tara din Uniunea Europeana cu cel mai mare potential de crestere în domeniul orezului, pentru ca regiunea Dunarii are de 20 de ori mai multe rezerve de apa decât bazinul Padului, unde se cultiva cea mai mare parte a orezului italian[63]. Comunitatea europeana produce 75% din necesarul de orez, restul de 25% îl importa din China sau Africa[62]. Singura tara care ar mai putea "umple" acest gol este România [!] [62].

Cânepa

În anul 1989, au fost însamântate peste 56.000 de hectare cu cânepa, dar în anii urmatori productia s-a prabusit
[!!!], iar industria de prelucrare si-a închis topitoriile si filaturile de cânepa [!!!] [76]. Din cele 31 de unitati de prelucrare ale plantelor textile existente înainte de Revolutie, au ramas doar 4-5 astfel de topitorii [!!!], multe fiind închise pentru ca nu mai au materie prima[76]. În anul 2003, suprafata cultivata cu cânepa era de 1.200 hectare [de peste 40 de ori mai putin decat in 1989!!!] [76].

Mazare

În anii 1980-1989 mazarea s-a cultivat constant pe 50-95 mii de hectare[79]. Apoi, suprafetele s-au restrâns dupa anul 1990, datorita desfiintarii multor societati agricole, complexe si ferme zootehnice de stat[79]. În anul 2001, mazarea s-a cultivat pe 11.214 hectare
[suprafata de peste 4 ori mai mica decat in 1989!!!] [79]. Productiile medii obtinute sunt în jur de 1500 kg/ha, dar în conditiile aplicarii unor tehnologii corespunzatoare se pot obtine 2000-4000 kg/ha[80]. Prin comparatie, în Franta se realizeaza curent productii medii pe tara de peste 4000 kg/ha[80].

Legume

În anul 2008, România a importat 185.000 de tone de legume si a exportat de 13 ori mai putin, adica 13.970 tone de legume
[!!!] [86].

Potrivit MAPDR, consumul intern de legume este asigurat în proportie de 35-40% din productia autohtona, diferenta fiind asigurata din import
[!!!] [82].

Cartofi

România este al treilea cultivator de cartofi din Europa, ca suprafata, dupa Germania si Polonia[87], si pe locul 6, ca productie, dupa Germania, Polonia, Olanda, Franta si Marea Britanie, având în anul 2009 un randament de 54,1% din randamentul mediu al Uniunii Europene[22]. Productia medie a fost de aproape 15 tone la hectar în anul 2006, si de 12 tone în 2007[87]. În anul 2009, productia [de fapt productivitatea] României a fost de 15,9 tone la hectar, fata de Bulgaria - 16,2 tone la hectar, Polonia - 19,7 tone, Ungaria - 25,3 tone, Cehia - 26,7 tone, Germania - 44 tone si Franta - 43,4 tone
[!] [88].

Sfecla de zahar

Înainte de 1989, România avea 33 de fabrici de zahar[95][96] si producea anual circa 550.000 de tone de zahar alb din sfecla de zahar, acoperindu-si necesarul de consum si rafina circa 150-200 mii tone zahar brut din import pentru reexport [adica producea un total de 700-750 mii tone de zahar] [97]. La 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeana [97]. Pentru sectorul zahar România a primit o cota nationala de 109.000 tone zahar alb din sfecla si un necesar traditional de rafinare de 329 mii tone zahar alb din zahar brut din trestie din import, deci un total de 438.000 tone
[adica cu circa 300.000 tone mai putin decat in 1989!] [97].

În anul 2006, consumul de zahar din România era de aproximativ 550 de mii de tone.[95] Din aceasta cantitate, 85% era zahar alb provenit din rafinarea zaharului brut importat, restul fiind zahar alb din sfecla.[95]

Silvicultura

Padurile din România sunt printre cele mai bune din Europa, având un istoric de gospodarire eficace
[pana la un moment dat!], prin care au ajuns la un standard înalt si un potential economic important[12]. În anul 2005, sectorul contribuia cu peste 9% la exporturile tarii, reprezentând 3,5% din PIB[12].

Desi se poate urmari activitatea de pe parcelele de padure aflate în proprietatea Romsilva sau a persoanelor care detin astfel de suprafete în parcurile nationale, controlul asupra proprietarilor privati de padure, aflati în afara parcurilor nationale, constituie o problema importanta[12]. Actualmente, se estimeaza ca se exploateaza ilegal 100.000 metri cubi de lemn pe an
[!!!] [12].

Capacitatea de atingere a potentialului economic din sectorul forestier este limitata si de slaba accesibilitate a majoritatii padurilor[12]. Drumurile forestiere din România acopera mai putin de 42.000 km (ceea ce înseamna circa 6,5 m/ha
[!!!]), reflectând cea mai slaba densitate din Europa [!!!] [12]. Ca urmare, peste 2 milioane ha de padure sunt practic inaccesibile [!!!], indiferent daca este vorba de desfasurarea activitatilor de gospodarire sau de exploatare[12].

România are în total 6,3 de milioane de hectare de padure, dintre care 4,2 milioane se afla în proprietatea statului[20]. Se estimeaza ca în perioada 1995-2010 au fost distruse prin taieri ilegale aproximativ 127.000 de hectare
[!!!] [20]. Dintre acestea, 95.000 de hectare au fost rarite, iar restul au fost pur si simplu rase [!!!] [20]. În anul 2007, în România au fost taiati ilegal 175.743 de metri cubi de padure [!!!] [20].

În România se taie legal 17 milioane de metri cubi[104]. La nivel national, în ultimii cinci ani, taierile ilegale descoperite sunt de circa 175.000 – 180.000 de metri cubi pe an
[!!!] [104].

Piscicultura

Consumul anual de peste din România se cifreaza la 70.000 de tone de peste, dintre care doar 20.000 de tone reprezinta productie interna, restul fiind din import[107]. Românii consuma, în medie, circa trei kilograme de peste pe cap de locuitor anual, ceea ce este cu mult sub media europeana, de 10 kilograme pe an[107]. În România exista, raspandite în 38 de judete, peste 84.500 hectare de crescatorii piscicole, mai mult de 15.500 ha pepiniere piscicole, 300 de ferme piscicole si 60 de pastravarii, cu o suprafata de 44 ha[107]. Productia de peste din România a scazut constant începand cu anul 1989
[!!!] [107]. Astfel, daca imediat dupa Revolutie, productia nationala de peste din ape amenajate se cifra la 50-60.000 de tone anual, în anul 2006, aceasta era de numai 8.000 de tone [adica de peste 6 ori mai mica fata de 1989!!!] [107]. Si pescuitul din Marea Neagra s-a diminuat considerabil - de la 4.431 tone peste, în 1998, pâna la 2.026 tone, în anul 2005 [107].

Zootehnie

Cresterea porcilor

În prezent (iulie 2010), în România sunt crescuti 5,1 milioane de porci în ferme si gospodarii ale populatiei, din care aproape 1,4 milioane în exploatatii profesionale si 3,8 milioane în gospodariile populatiei
[adica majoritar omul isi creste porcul] [110]. Consumul anual în România se ridica la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proportie de 70 la suta numai din importuri [!!!] [110]. Înainte de 1989, în România erau crescuti aproape 15 milioane de porci [deci productia a scazut de circa 3 ori fata de 1989!!!] [110].

Cresterea bovinelor

În anul 2010, în România existau aproximativ 1,9 milioane de capete de bovine, din care 1,8 milioane (91,5%) se aflau în proprietatea fermelor de subzistenta - persoane fizice - în timp ce restul de 170.000 de animale erau exploatate în ferme industriale
[adica, evident, fermele de bovine produc neglijabil fata de persoanele fizice!!!] [109].

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeana a însemnat o reducere impusa a productiei de lapte, de la 5 milioane de tone de lapte pe an, cât producea înainte, la maximum trei milioane de tone de lapte pe an
[Foarte interesanta economia centralizata a UE in domeniul laptelui, aplicata Romaniei!!! Mai vrea cineva sa muncim mai mult si mai bine in domeniul laptelui? Mai exista libera initiativa in UE?] [113]. Din aceasta cantitate, doua milioane de tone au fost alocate pentru vânzare directa, iar un milion de tone pentru livrari catre fabricile de procesare.[113] Daca depasim aceste cantitati, platim penalizari de 278,3 euro pentru fiecare tona de lapte realizata în plus.[113] În schimb, daca producem mai putin decât ne-am angajat, vacile vor trebui sa se abtina în urmatorii ani sa dea la fel de mult lapte, pentru ca UE ne va taia cota [!!!].[113]

Avicultura

Carnea de pui necesara pentru consumul local este asigurata în mare parte din productia locala[114]. Anual, România importa circa 80.000 de tone de carne de pui din strainatate si exporta 50.000 - 60.000 de tone[114].

Piata interna a carnii de pasare se ridica la aproximativ un miliard de euro (anul 2008)[115] Consumul total de carne de pasare în România a fost, în anul 2007, de 370.000 de tone, dintre care 70% au provenit din productia interna, iar restul de 30% din importuri
[!] [116].

Apicultura
[un domeniu care a avut o evolutie pozitiva]

În anul 2003, apicultura din România a înregistrat cea mai mare productie de pâna atunci, peste 20.000 tone de miere, cu o valoare de 45-48 milioane de euro[120]. Din aceasta cantitate, 11.000 de tone a fost exportata pe pietele europene si americane[120].

Consumul anual de miere pe cap de locuitor in România este estimat la circa 500 de grame, mai redus decât în majoritatea statelor europene[121]. Prin comparatie, în Danemarca consumul de miere se ridica pe an la 5 kg/cap de locuitor, în Germania la 1,5-2 kilograme pe cap de locuitor, iar în Ungaria la peste 600 grame[121].

Flori

În România se vând anual aproximativ 1,4 miliarde de fire de flori taiate, 90 la suta din acestea fiind aduse din tari precum Olanda, Italia, Turcia, Ungaria si chiar Thailanda
[!!!].[122]

Produsele biologice

Produsele ecologice au un potential ridicat în Romnânia, datorita faptului ca o mare suprafata de teren poate fi convertita pentru cultura bio si pentru ca europenii consuma din ce in ce mai mult produse sanatoase[125]. În România, suprafata cultivata cu produse bio este de peste 70.000 de hectare în 2006, adica sub 1% din potentialul agricol al tarii[125]. Aceasta în ciuda faptului ca, potrivit studiilor, România ar putea produce în sistem ecologic în jur de 10-15% din suprafata agricola
[!!!] [125].

Îngrasaminte chimice

Piata produselor pentru protectia plantelor reuneste ierbicide, seminte, îngrasaminte si unelte agricole, iar valoarea anuala este de 140 de milioane de euro în 2010[128]. Suma cheltuita pentru fiecare hectar de teren agricol era de circa 14 euro în anul 2005 [129]. Sumele alocate de agricultori în statele UE pentru procurarea substantelor de protectie a plantelor variaza între 150 si 200 euro la hectar, iar în tari precum Polonia si Ungaria nivelul ajunge la 80 de euro
[!!!] [129].

Comertul exterior

În anul 2011 România a exportat produse agroalimentare în valoare totala de 2,9 miliarde de euro si a importat alimente de 3,7 miliarde de euro
[!].[131]"

joi, 17 mai 2012

Guvernul Ponta a inceput sa mimeze solutii

Ponta, intr-un discurs facut atunci cand cerea sa preia puterea ca prim ministru, a simtit nevoia la un moment dat sa spuna ceva de bine despre... fostul rege (la fel ca si Crin Antonescu, Daniel Constantin si altii in alte dati, a se vedea link-ul http://lmar2010.blogspot.com/2011/10/ipocrizia-si-manipularea-televizata.html) . A spus ca USL vrea sa guverneze cu 6 luni mai devreme ca sa scurteze suferintele romanilor (http://www.revista22.ro/ponta-sunt-gata-sami-asum-chiar-de-maine-raspunderea-conducerii-tarii-sper-ca-saptamana-viitoare-sa-votati-un-guvern-usl-condus-de-mine-14632.html), la fel cum fostul rege a dat lovitura de palat in 1944 ca sa scurteze razboiul cu 6 luni.

Mai intai sa readucem aminte cum a "scurtat" fostul rege razboiul. Maresalul Antonescu, reprezentantul legitim al Romaniei in acel moment, a fost arestat chiar in ziua in care de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu, mult mai favorabile decat ceea ce a urmat. Deci razboiul era ca si scurtat. A se revedea articolul de pe link-ul http://lmar2010.blogspot.com/2011/06/istoria-raspunde-mistificatorilor.html

Citez din acel articol:
"Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.". Restul de consecinte nefaste care au "curmat" suferintele romanilor se pot revedea parcurgand articolul citat, de exemplu:
"... au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica...".

"Multumim" inca odata fostului rege, "multumim" si lui Ponta pentru vederile sale monarhiste, are scaunul asigurat indiferent de regimul constitutional al tarii. Ar fi fost mult mai bine daca toti nedemnitarii "republicani" decorati de Casa Regala pentru... loialitate (de exemplu Calin Popescu Tariceanu, sursa: http://www.mediafax.ro/cultura-media/decoratii-la-casa-regala-care-sunt-personalitatile-care-au-primit-distinctii-din-partea-regelui-mihai-9615856), si-ar fi aratat loialitatea fata de cetatenii carora ar fi trebuit sa le apere interesele, accesand bani europeni, stimuland initiativa privata etc.

Guvernarea Ponta a inceput. Una dintre cele 6 prioritati ale Guvernului USL era "2) Repararea inechitatilor sociale" (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Social-Liberal%C4%83). In realitate vedem ca se repara cu prioritate numai inechitatile sociale ale bugetarilor, probabil in schimbul participarii acestora la vot.

Dupa ce Parlamentul a oferit functionarilor publici amnistie fiscala (http://www.ziare.com/politica/lege/amnistie-pentru-campania-electorala-1166530), a venit randul guvernului sa bage in seama bugetarii. Este drept ca masura revenirii salariilor la nivelul anterior era oricum pregatita de celelalte guvernari PDL. Foarte bine ca se gasesc bani pentru bugetari. Dar chiar se gasesc acesti bani?

Pentru ca din economie vin numai vesti "bune":
Pe 16.Mai.2012 cursul s-a stabilit la maximul istoric de 1 euro = 4.4463 lei (http://www.123cursbnr.ro/arhiva-cursuri-valutare.php?istoric=16.5.2012). Sa vedem unde se opreste si cand se opreste.

In plus, Romania este in recesiune tehnica dupa ce a inregistrat scaderi timp de doua trimestre consecutive (http://www.ziare.com/economie/recesiune/recesiunea-tehnica-doar-un-foc-de-paie-1167324).

Daca tot a venit vorba de inechitati sociale, atunci sa spunem ca o mare inechitate sociala este TVA 24%. Nu numai pentru bugetari, nu numai pentru consumatori, ci in primul rand pentru producatorii agricoli. Pot concura producatorii agricoli romani pe cei vestici, care au TVA redus pentru alimente? De ce nu s-a redus TVA pentru toata lumea, macar cu un procent-doua, ci se restituie bani numai bugetarilor?

Din cate vad, toata lumea va saraci din cauza valului inflationist care va urma reasezarii cursului leu-euro. Chiar si bugetarii vor saraci, desi sunt relativ aparati de scumpiri in urma revenirii salariilor. Unde este echitatea sociala? Unde este relaxarea fiscala? Din cate vad, in urma prabusirii leului, Ponta va lua de la toata lumea. De parca nu luase Boc destul.

In alta ordine de idei, s-a anuntat deblocarea unor posturi la stat. Mai exista initiativa privata in Romania? Sau exista numai centralism de stat capitalist? Isi poate deschide o afacere (practic, nu teoretic) un cetatean disponibilizat din sectorul privat, care a lucrat, sa zicem, pe dublul salariului minim pe economie? Eu zic ca nu are bani nici ca sa-si deschida o firma. Problema esentiala actuala nu este lipsa banilor, ci ingradirea dreptului la munca, pentru ca orice loc de munca este conditionat de bani.

Dupa parerea mea, toate guvernarile, indiferent ca sunt USL, PDL sau orice alta formatiune politica actuala, vor urmari doar mentinerea sau accentuarea starii de saracie a cetatenilor romani. Nu se va stimula economia decat prin vorbe. Prin fapte se vor distruge in continuare economia si cetatenii. Se vor inventa noi taxe, va creste inflatia, se va prabusi cursul, vor creste preturile si nu se vor crea locuri de munca. Scopul final al tuturor guvernarilor este adancirea nemultumirii cetatenilor si marirea inechitatilor economico-sociale, pentru a scoate lumea in strada.

Scopul final al scoaterii cetatenilor in strada este reinstaurarea monarhiei, in urma confiscarii miscarii populare dupa modelul decembrist si a schimbarii ordinii constitutionale. O tentativa de acest fel, nereusita, a avut loc in iarna. Nu pot sa uit steagurile monarhiste prezentate obsesiv la televizor si protestul grasilor bine imbracati care cereau doar sa plece guvernul si alegeri anticipate, de parca nimeni din tara asta nu avea probleme economice crancene.

luni, 14 mai 2012

Raspunsuri la ofensiva anonima

A. Dragul meu anonim (Anonim 14 mai 2012, 13:28), cerinta articolului scris de mine este urmatoarea:
Probeaza afirmatia scrisa de tine pe blogul meu: "am beneficiat de PONTUL “repartitie apartament in Piata Victoriei cu avans modic la ICRAL”".

Esti mincinos sau nu esti mincinos?

Daca tot nu raspunzi la tema articolului, cel putin incearca sa-ti incepi comentariul cu formula "off topic".

B. Dragul meu anonim (Anonim 14 mai 2012, 13:44), cerinta articolului scris de mine este urmatoarea:
Probeaza afirmatia scrisa de tine pe blogul meu: "am beneficiat de PONTUL “repartitie apartament in Piata Victoriei cu avans modic la ICRAL”".

Daca tot nu raspunzi la tema articolului, cel putin incearca sa-ti incepi comentariul cu formula "off topic".

Comentariul dumneavoastra este prea criptic. Precizati un link la care va referiti, atunci cand spuneti ca aduc acuzatii pe blog. Pentru ca, in general, parerea mea este ca prezint situatii si nu aduc acuzatii. Cum vorbiti la modul general si nu punctual, aleg urmatoarele exemple de situatii, in speranta ca veti intelege diferenta dintre acuzatii si situatii:

1. Pretul kilometrului de autostrada. In cadrul articolului "Megalomania de piata" (link http://lmar2010.blogspot.com/2011/11/megalomania-de-piata.html) am aratat ca guvernul a ieftinit kilometrul de autostrada de la 16 milioane la 9 milioane. In legatura cu aceasta situatie am citat link-ul http://www.infoconstructii.com/autostrada-transilvania-s-a-ieftinit-cu-sapte-milioane-euro-pe-kilometru/
Imi cereti sa ma duc la guvern si sa cer copii dupa contractele dintre stat si Bechtel?! Mi se pare ca guvernul se autoacuza prin aceasta ieftinire, fara sa traga pe cineva la raspundere.

2. Persoanele decedate in urma muscaturilor de caini vagabonzi. Am articole in care prezint persoane decedate in astfel de situatii, de exemplu link-ul: http://lmar2010.blogspot.com/2012/03/moarte-de-roman.html. Imi cereti sa ma duc la medicii legisti care s-au ocupat de aceste cazuri si sa cer copii dupa certificatele de deces?!

Pe de alta parte, pe blogul meu exista articole despre experiente traite personal. Nu stiu exact ce acte trebuie sa aduc ca sa arat ca apa calda sau (si) rece este (sunt) maronie (maronii). Nici macar nu stiu carei institutii a statului ar trebui sa ma adresez pentru asa ceva. In plus, nu stiu ce institutii ale statului imi elibereaza acte pentru cazurile in care am fost atacat de caini vagabonzi. In plus, de ce acte am nevoie pentru pozele personale care prezinta mizeria din cartier?!

Imi cereti sa accept si contrazicerile. Articolul meu cuprinde cerinta deja enuntata mai sus. Mai contine 4 (patru) puncte in care arat cum se contrazic scrierile anonimului. Nu mi-ati contrazis articolul in nici un fel! Ati creat numai teme noi si ati facut alte afirmatii fara acoperire, de exemplu "Hotul striga hotii!". Nu credeti ca rezolvati cazul daca va adresati direct justitiei?

Spuneti ca daca "folosesti termeni ca javra, ipocrit este putin probabil sa ti se raspunda frumos, ci mai sigur cu cacat zaharisit". Anonimul celalalt (ar fi bine sa incepeti cu o formula de introducere, de exemplu "sunt H1N1" sau "sunt H1N5" ca sa va pot deosebi, in cazul in care sunteti diferiti) foloseste in comentarii (tot el!), printre multe altele, urmatorii termeni, de exemplu:
- pe link-ul http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/guvern-nou-oameni-vechi-stil-neschimbat.html
    "PARAZIT IPOCRIT", "LATRAU IPOCRIT",
- pe link-ul http://lmar2010.blogspot.com/2012/04/amintiri-din-biblie-despre-isus.html
    "PAPAGAL IPOCRIT", "IPOCRIT RETARDAT".
Deci anonimul celalalt a folosit cuvantul "ipocrit" in patru asocieri diferite. Imi spuneti ca ar trebui sa raspund intr-un anumit fel, dar nu voi urma acest sfat indoielnic.

Spuneti ca folosesc un limbaj injurios: "jura-te pe ma-ta". Cuvantul "ma-ta" nu reprezinta ceva injurios, este o forma prescurtata de la "maica-ta". Nu este o formulare eleganta, dar nici nu este o injuratura. Este foarte folosit in injuraturi cand este asociat cu anumite organe sau trimiteri. Limbajul injurios este folosit de "Anonim 9 mai 2012, 21:32" atunci cand scrie "MĂ-TA CARE TE-A CĂCAT PE LUMEA ASTA" in cadrul link-ului http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/guvern-nou-oameni-vechi-stil-neschimbat.html
Dupa cum se vede, nu am reactionat in acelasi stil, desi nu-mi lipseste inspiratia.

In urma acestor argumente, pentru mine este evidenta reaua dumneavoastra credinta.

C. Dragul meu anonim (Anonim 14 mai 2012, 18:58), cerinta articolului scris de mine este urmatoarea:
Probeaza afirmatia scrisa de tine pe blogul meu: "am beneficiat de PONTUL “repartitie apartament in Piata Victoriei cu avans modic la ICRAL”".

Daca tot nu raspunzi la tema articolului, cel putin incearca sa-ti incepi comentariul cu formula "off topic".

Nu stiu daca sunteti acelasi anonim sau altul. Incercati sa va identificati cu un nume fals, nu-i nici o problema, vedeti exemplele de mai sus.

In cazul in care sunteti un alt anonim, va rog sa precizati care sunt minciunile mele si sa le infirmati in mod explicit, dupa formula: "Ai spus ca ..., adevarul este ca ...".

Va raspund la punctul 14. "Poti sa scri (corect: "sa scrii", e greu cu i-urile in limba romana, cand prea multe, cand prea putine) tot ce iti doresti pe blog, dar si noi cei care te cunoastem de mai bine de 20 de ani putem sa iti spunem cand minti.".

Voi, cei trei anonimi, diferiti sau nu, nu ati spus nimic despre cerinta articolului, nici ca e adevarat, nici ca e fals. Iar despre cele patru puncte pe care le-am adus in discutie in articol se pot spune urmatoarele: la primele trei anonimul se contrazice singur, iar la al patrulea sunt 100% sigur ca e ca mine. Spuneti-mi cand mint, nu am nici o problema. Dar inca nu am aflat cand am mintit; am aflat numai subiecte noi, fara legatura cu cele vechi. Pana atunci, eu va spun ca stiu foarte bine cu cine am trait in ultimii 20 de ani. In plus, tot in ultimii 20 de ani am vazut foarte multe aceleasi personaje, la televizor, de exemplu. Desi le-am vazut, nu am pretentia ca le cunosc. Daca mi-ati vazut fata de mai bine de 20 de ani nu inseamna ca stiti foarte multe despre mine. Eu l-am vazut acum mai bine de 10 ani pe Varujan Vozganian pe strada. L-am vazut si la televizor. Cu toate acestea, nu pretind ca il cunosc de mai bine de 10 ani. Nu stiu mai nimic despre el.

D. Dragi anonimi care ma atacati pe celalalt blog, desi nu eu sunt subiectul articolelor, daca tot nu raspundeti la tema articolului, cel putin incercati sa incepeti comentariul cu formula "off topic". Va raspund si eu in acelasi stil: cerul e albastru si apa este uda. Altfel, pentru situatiile penale puteti face denunt penal. Nu am nici o problema. Asa cum m-am justificat la fisc, ma pot justifica si in justitie, daca e cazul. Cu fiscul mi-ati copt-o destul de gresit (http://lmar2012.blogspot.com/2012/03/fiscul-la-furat.html), vedeti sa nu dati gres si cu justitia.

sâmbătă, 12 mai 2012

Un nazist anonim pe aratura (2)

Nazistule anonim, tocmai ai fost avansat de agentiile de rating de la prostuț la prostălău, cu tendinta spre extraordinar de prost :))

Din moment ce nu ai fost in stare sa-ti probezi propriile afirmatii, ai luat-o din nou pe aratura cu obisnuitul hau-hau. Aduci alte acuzatii, false, desigur, in speranta ca tot va crede cineva ceva din imbecilitatile enuntate. Scrii cu litere mari, adica strigi, clamezi, cum ar veni. Probabil ca intr-o discutie fata in fata ai zbiera, inchipuindu-ti ca este valabil principiul "cel care urla mai tare are dreptate". Adica, cine spune 1+1=2 imitand vocea lui Victor Ciorbea, nu are dreptate, conform imaginatiei tale bolnave. Dar daca spune cineva 1+1=3 cu vocea lui Vadim, atunci, tot conform imaginatiei tale bolnave, este un adevar dincolo de orice indoiala.

Ca sa terminam introducerea, mai intai multumesc pentru insulte, apoi ma intreb de cate ori ti-ai luat spuma in timp ce scriai comentariul supraincarcat de aberatii? :))

Si acum sa trecem la partea esentiala. Cerinta este urmatoarea:
Probeaza afirmatia scrisa de tine pe blogul meu: "am beneficiat de PONTUL “repartitie apartament in Piata Victoriei cu avans modic la ICRAL”".

Tu crezi ca ai rezolvat ceva spunand "MA JUR PE CE VREI TU". Dar, in Biblie scrie sa nu juri. Pe buna dreptate, pentru ca juramintele nu au nici o relevanta. Politicienii din Romania (dar si de oriunde), ajung in functii, depun juraminte cum ca vor face si vor drege, dupa care, surpriza, omenirea e mereu in criza. Asa ca nimeni nu-si face probleme in privinta calcarii juramintelor. Chestia asta cu "jura-te pe..." era doar o bataie de joc si nimic mai mult. Oricum, retine, chiar si asa, ca ai jurat stramb.

Dupa care devii tupeist, dar prostălău: in lipsa propriilor dovezi, ma pui pe mine sa-mi scanez actele din casa!!! In primul rand, nu stiu cine te-a numit pe tine judecatorul meu. Inchizitia? In al doilea rand, desi s-a vorbit mult pe tema, cred ca tot nu ai inteles ce inseamna prezumtia de nevinovatie. Nu eu trebuie sa-mi probez nevinovatia, cu atat mai mult nu trebuie sa-mi probez vinovatia!!! Nu crezi ca speri prea mult de la viata? Crezi ca voi pune astfel de documente personale pe blog ca sa ma justific in fata unui nazist anonim, prostălău si isteric, care arunca insulte si minciuni?

Asta ca principiu general. In particular, chiar daca as vrea sa fac ce imi ceri, nu as putea, pentru ca nu am detinut apartament in Piata Victoriei si nici repartitie de la ICRAL. Poate ca am scris prea repede si nu ai inteles, asa ca repet mai rar: nu ... am ... detinut ... apartament ... in ... Piata ... Victoriei ... si ... nici ... repartitie ... de ... la ... ICRAL. Ai priceput, bai, nazistule anonim, prostălău si isteric?

Deci nu voi pierde vremea falsificand documente, eventual, ca sa iti fac pe plac si sa zic ca tine. Mai bine plimba-te tu pe timpul tau pe la arhive, cat doresti, incercand sa gasesti ceva care nu a existat niciodata: apartament ... in ... Piata ... Victoriei ... si ... repartitie ... de ... la ... ICRAL. Ai inteles, bai, nazistule anonim, prostălău si isteric?

Sigur ca nu pot sa te opresc sa minti si sa ma insulti (de fapt, daca as vrea as putea), dar pot sa arat ca esti mincinos si prostălău. Hai sa iti arat cum se contrazic insinuarile tale mincinoase:

1. Chiar in penultimul comentariu ai scris, pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/un-nazist-anonim-pe-aratura.html
"VOM ADUNA VENITURILE FAMILIEI SI VOM SCADEA COSUL ZILNIC, CHELTUIELILE DE INTRETINERE ALE CASEI SI O SA REZULTE O SUMA IN MINUS SUSTINUTA DE PARINTII TAI."

Chiar daca este o minciuna, sensul enuntului este ca parintii mei imi sustin cheltuielile lunare.

Pe acelasi link ai scris mai jos:
"TREBUIE SA RECUNOSTI CA ASTAZI STAI LINISTIT FARA SERVICIU PENTRU CA AI PARTICIPAT LA DEVALIZAREA STATULUI ROMAN. HOTULE!"

Aici este alta minciuna, dar sensul enuntului este ca imi sustin cheltuielile lunare din devalizarea statului roman.

Nu ti se pare ca dai cu bobii? Faci valuri si scrii mizerii cu tupeu desi nu stii nimic despre mine. De unde am bani? De la parinti, din devalizare sau din munca cinstita? Ca sa nu ai dubii, raspunsul corect este: din munca cinstita.

2. Ai scris pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/guvern-nou-oameni-vechi-stil-neschimbat.html
"Nu te mai plange ca nu gasesti de lucru ca tie nu ti-a placut munca niciodata."

Adica ai preluat limbajul Boc-Basescu: eu as fi romanul puturos, care nu vrea sa munceasca.

Numai ca ai scris urmatoarele, pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/un-nazist-anonim-pe-aratura.html
"UITI CA STATEAI CU CHIRIE CU 2 COPII SI O NEVASTA FARA SERVICIU, CA MANCAI CARTOFI FIERTI SI DESCARCAI MARFA CU CARCA SA FACI UN BAN IN PLUS PENTRU MANCARE."

De aici rezulta ca, sotia neavand serviciu, aveau eu. In plus, conform scrierii tale, mai aveam un loc de munca unde descarcam marfa cu carca pentru un ban in plus.

Insumand cele doua scrieri ale tale, sunt romanul puturos care... muncea in doua locuri!!! Nu ti se pare ca exista o anumita problema de logica? Nu ti se pare ca atunci cand am scris ca ai creier de stafilococ nu te-am insultat, ci am spus un adevar?

3. Ai scris pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2011/11/cum-sa-traiesti-bine-in-romania-leafa.html
"lasa ca munceste sotia la stat si ea nu aduce prejudicii"

Sensul enuntului tau, indiferent daca este adevarat sau nu ce scrii, este ca sotia mea lucreaza la stat.

Dar, ai scris pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/un-nazist-anonim-pe-aratura.html
"MAI SCANEAZA STATUL DE PLATA AL NEVESTEI (INEXISTENT)"

Sensul enuntului tau, indiferent daca este adevarat sau nu ce scrii, este ca sotia mea nu primeste stat de salariu.

Insumand cele doua enunturi, ar rezulta ca sotia mea lucreaza la stat fara stat de plata. Sau ar rezulta ca sotia mea nu lucreaza la stat, iar conducerea firmei private nu livreaza state de salariu. Din nou rezulta ca nu stii nimic despre mine si ai bagat pe rand ambele variante, doar ca sa manipulezi si sa discreditezi.

4. O situatie secundara, dar daca tot ne-am apucat, sa o punctam si pe ea; anonimul a scris pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/un-nazist-anonim-pe-aratura.html
"Anonim 11 mai 2012, 22:39
CGLETUIELILE = CHELTUIELILE
LA sri LUCREAZA AGRAMATI.
AGENTUL DE SERVICIU"


Adica anonimul s-a corectat, adaugand si un comentariu arogant. Eu nu ma leg de cuvantul "CGLETUIELILE". Se intampla, se scrie repede, omul era si nervos, iar dupa ce se publica nu se mai poate edita comentariul. Mai exista mici greseli, dar nu ma leg de ele. Se poate intampla oricui.

Numai ca fraierul a scris urmatoarele, pe link-ul:
http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/guvern-nou-oameni-vechi-stil-neschimbat.html
"Azi as fii latrat si eu de pe pozitia de PARAZIT IPOCRIT care s-a impuiat (a se inmultii, a face oua)"

Corect se scrie "as fi" si "a se inmulti", cu un singur "i". Ai inteles, bai, nazistule anonim, prostălău, arogant si isteric? Aici nu te-ai corectat pentru ca nu stiai cum se scrie corect :))

In incheiere, reciteste cu atentie cerinta, flacau. Daca o probezi, trecem la nivelul urmator, adica ma las de blog. Daca nu o probezi, atunci esti un mincinos. La toate mizeriile tale voi avea o replica standard pe care o voi prelua cu copy + paste in cinci secunde. Am pierdut destul timp cu tine.

vineri, 11 mai 2012

Campanie electorala

A inceput campania electorala. Suntem chemati sa votam viitorii tocatori locali de bani publici pentru realizarea noilor programe de utilitate indoielnica si de calitate execrabila. Ca de obicei, nu voi participa nici la acest tur de scrutin. Poate sa "primareasca" alesul si fara sa-i ofer eu legitimitatea ciordelii mai mult sau mai putin legalizate a banilor publici.

900.000 de noi locuri de munca... LA NEGRU?!

O stire la unison pe o gramada de surse: peste 2,3 milioane de persoane (35% din salariatii romani) muncesc la negru in Romania. Faţă de 2008 sunt mai multi cu aproape 900.000!!!

In perioada cand era premier, Boc se lauda cu "flexibilizarea" pietei muncii si cu schimbarea legislatiei muncii. Citam din gogosile fostului premier, conform sursei http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/emil-boc-despre-ministerul-muncii-si-combaterea-muncii-la-negru-223477.html:

"Obiectivul nostru este să creştem numărul contractelor de muncă, prin diminuarea muncii la negru. Am stabilit împreună cu ministrul de interne şi cu Ministerul Finanţelor un program complex de combatere a muncii la negru, cu scopul de a creşte numărul contractelor de muncă."

"El le-a transmis firmelor să nu mai angajeze la negru, deoarece vor suporta rigorile legii."
"[...] noul Cod al Muncii prevede atât sancţiuni pecuniare, adică amenzi de trei ori sau de patru ori mai mari, precum şi chiar posibilitatea sancţiunii penale [...]"
"[...] după intrarea în vigoare a Codului Muncii va fi o "ofensivă generală pentru a atrage atenţia că legislaţia se respectă şi nu este adoptată doar pentru a fi în Monitorul Oficial"."

Dupa cum se vede, "programul complex de combatere a muncii la negru" a dus la un succes "rasunator" al statului mafiot roman: din 2008 s-au creat aproape 900.000 de locuri de munca... LA NEGRU!!!

"Depozitul" (!) de surse care atesta acest fapt:

http://agenda.ro/news/news/55199/o-treime-dintre-salariati-muncesc-la-negru.html
"O treime dintre salariati muncesc la negru!"

http://www.a1.ro/news/social/statistica-peste-2-3-milioane-de-romani-muncesc-la-negru-204345.html
"Statistica: Peste 2,3 milioane de romani muncesc la negru"

http://www.digi24.ro/stire/Peste-2-3-milioane-de-romani-muncesc-la-negru~14305
"Peste 2,3 milioane de români muncesc la negru"

http://www.mytex.ro/economic/2-3-milioane-de-romani-muncesc-la-negru_315213.php
"2,3 milioane de români muncesc la negru"

http://www.adevarul.ro/financiar/35-_din_salariatii_romani_muncesc_la_negru_0_698330218.html
"35% din salariaţii români muncesc la negru
Numărul persoanelor care muncesc la negru trece de 2,3 milioane, în creştere cu aproape 900.000 faţă de 2008, şi reprezintă mai mult de o treime din totalul salariaţilor, potrivit Consiliului Fiscal, care arată că evaziunea doar în cazul CAS, TVA şi impozit pe venit a fost de 10,3% din PIB în 2010."

CONCLUZII:
1. Nu cer demisia ministrului muncii, cer desfiintarea Ministerului Muncii si a tuturor salariatilor care activeaza in acest domeniu. La ce foloseste acest balast, această troacă plină de persoane care mimează munca? AFARA CU PARAZITII BANILOR PUBLICI!
2. Numai aceasta stire despre munca la negru este suficienta pentru a proba faptul ca Romania este o tara cu infractionalitate de masa si este condusa de un stat mafiot.
3. Ni s-a spus cate persoane lucreaza la negru. De ce nu ni s-a spus (de dragul constatarilor si statisticilor) cate persoane angajeaza la negru?

joi, 10 mai 2012

Un nazist anonim pe aratura

In comentariul care incepe cu MIZERIA = ADEVĂRUL (link: http://lmar2010.blogspot.com/2012/05/guvern-nou-oameni-vechi-stil-neschimbat.html?showComment=1336588347981#comment-c6570027166408531306), anonimul nazist si-a aratat adevarata fata de mizerie, exact portretul cetateanului de succes din democratia nazist-sclavagista din Romania!

Adica, in lipsa argumentelor si a adevarului, sunt bune si amenintarile si violenta. Aflam din comentariul invocat ca fiinta tampitica si isterica masoara, cantareste, are mana grea si pumn. Exact cliseul personajului cu creier cat stafilococul, atasat unor dimensiuni agabaritice :))

Sigur ca in conceptia fiintei neajutorate (din cauza creierului mic extrem de micut) mizeria devine adevar. Sigur ca intr-o democratie nazist-sclavagista "adevarul" se bazeaza pe pumn. Ce revelatie! Sa recunosc si ca sunt mistret? Ha, ha, ha!

Inteleg ca democratia originala romaneasca e cam asa: unul spune ceva; altuia nu-i convine si bate campii pe seama primului; primul face uz de dreptul la replica; dupa care al doilea trece la "convingerea" propriu-zisa bazata pe orice numai pe argumente nu.

Altfel, nazistul care ma vede, probabil, intruchiparea crizei, coruptiei, saraciei si tot ce poate fi mai negru pe lumea asta, pretinde ca nu il respect, in timp ce fiecare comentariu al lui debordeaza de "respect" (numai din ultimul comentariu s-ar putea cita: "MĂ-TA CARE TE-A CĂCAT PE LUMEA ASTA", "AI SCUIPAT PE MAMA TA", "CĂCATUL USCAT BARBU MARIUS"). Probabil ca asta e respectul pe care anonimul supraponderal l-a invatat atunci cand si-a desavarsit educatia nazist-legionara.

Cred ca obsesia pentru anumite expresii provine de la exagerat de multul rahat mancat de nazist pe blogul meu :))

Sărăcuță ființă isterică, 1+1=2 independent de vointa mea sau a ta. Iti confirm ca minti cu nerusinare, nazist tampitel! Crezi ca o sa stau sa pierd vremea ca sa demontez bucata cu bucata imbecilitatile pe care le scrii printre insulte? Spui ca "am beneficat de PONTUL “repartitie apartament in Piata Victoriei cu avans modic la ICRAL”", de exemplu? Fa-ti blog si pune "dovezile" acolo. Este atat de simplu! Eu si cu tine stim foarte bine ca nu ai ce dovezi sa arati. Asa ca esti toate mizeriile pe care mi le atribui si chiar mult mai mult decat atat :))

Din pacate, Romania este plina de gunoaie ca acest nazist anonim!

miercuri, 9 mai 2012

Rețete false

Aflăm de pe sursa:
http://www.stiri.com.ro/stire-8815/cum-opereaz-doctorii-casa-de-sntate.html

Peste 1.100 [!!!] de medici din Capitala sunt cercetati penal [!!!] pentru decontarea a mii de retete falsificate. Medici specialisti si de familie au creat un prejudiciu de peste opt milioane de euro prin folosirea datelor unor persoane decedate si prin inventarea unor boli.

Procurorii Parchetului General si reprezentanti ai Ministerului Sanatatii sustin ca în buzunarele medicilor, dar si în conturile unor farmacisti din toate
[!!!] marile lanturi care aprovizioneaza Capitala s-ar fi scurs, în doar doi ani, peste opt milioane de euro. Iar întreaga "afacere" s-ar fi derulat cu complicitatea tacita a functionarilor Casei de Asigurari de Sanatate Bucuresti [!!!].

Întreaga "afacere" prin care în buzunarele a peste 1.100 de medici din Capitala, dar si în conturile unor farmacisti ar fi ajuns milioane de euro deturnate din programele pentru diabet si cancer, a iesit la iveala cu doi ani în urma.


Am fost curios să aflu câți medici lucrează în București. Am găsit cu greu un fișier în format PDF pe link-ul:
http://www.cfsmr.ro/fisiere/module_fisiere/456/Analiz%C4%83%20a%20actelor%20medicale%20%C5%9Fi%20a%20bugetelor%20CASMB.pdf

Aici, la pagina 6/ 17, este un tabel cu numărul de medici, norme şi contracte ale CASMB între 2004-2011. Este un tabel restrictiv, adică prezintă doar numarul de medici cu contract cu CASMB. O statistică cu totalul medicilor care activează în București nu am găsit pe internet. În 2009 erau 1356 medici cu contract cu CASMB, în 2010 erau 1517 medici cu contract cu CASMB, în 2011 nu se precizează.

Oricum, rămâne un fapt că 1.100 de medici din capitală sunt cercetați penal, adică un procent deloc de neglijat.

Ce s-ar mai putea adăuga? Pe de o parte, medicii au salarii de 10-20 de ori mai mici decât în occident. Pe de altă parte, protestele medicilor mi s-au părut destul de anemice, atunci când au avut loc.

Se va transforma vreodată România într-o țară echitabilă? Își ve respecta vreodată statul român cetățenii?

marți, 8 mai 2012

Guvern nou, oameni vechi, stil neschimbat: prosteala declaratiilor

Aflam urmatoarele de pe sursa:
http://www.ziare.com/florin-georgescu/ministrul-finantelor/georgescu-banii-pusi-deoparte-de-ceausescu-s-au-consumat-lumea-a-vrut-tv-cu-telecomanda-1165836

"In cadrul audierilor din Comisiile de buget-finante, deputatul PDL Petru Calian l-a intrebat pe ministrul desemnat de Finante Florin Georgescu ce s-a intamplat cu rezerva de circa 1,8 miliarde de euro pe care o avea Romania in 1989. "Rezerva de 1,8 miliarde s-a consumat pentru nevoi sociale reprimate si nesolutionate de catre regimul trecut care, in mod administrativ si opresiv as putea spune, a amputat anumite destinatii ale marfurilor si serviciilor catre cetateni, privandu-i pe acestia de bunuri si servicii", a raspuns Florin Georgescu.

Potrivit acestuia, "banii pusi deoparte de Ceausescu puteau fi folositi, nu ca aceste 5 miliarde ai domnului Dragoi - pentru finantarea deficitului, ci puteau fi folositi pentru retehnologizare". "Dar lumea nu avea pe acasa GoldStar, nu avea televizoare cu telecomanda. (...) Lumea a vrut video, a vrut frigidere, masini de spalat si asa mai departe. Dupa aia, dupa 2005 lumea a vrut plasme si masini de spalat - nu rufe, ci farfurii, vase. Foarte bine, dar acuma platim", a continuat Georgescu."


Mai intai trebuie subliniat ca fostul regim nu numai ca platise datoriile externe, dar avea si o rezerva valutara deloc de neglijat. Ceea ce nu se poate spune despre capitalismul romanesc postdecembrist, care este ultraperformant in mentinerea unei crize perpetue.

Dupa care trebuie subliniat ca Florin Georgescu bate campii si minte intr-un mod absolut dezgustator. Adica s-ar deduce din declaratia sa ca statul roman din primii ani '90 a ascultat "vointa poporului" si a improprietarit fiecare roman cu televizor, video, frigider, masina de spalat si asa mai departe.

Pentru a respecta adevarul, trebuie facute urmatoarele precizari:
1. Nu a avut loc o dezbatere publica pe tema: ce trebuie facut cu banii de la Ceasca, retehnologizam economia sau dam cetatenilor bunuri de larg consum de pomana. Nu au avut loc miscari stradale in care sa se strige "Vrem masini de spalat! Vrem televizoare!".
2. Nu a avut loc un referendum pe tema: ce trebuie facut cu banii de la Ceasca, retehnologizam economia sau dam cetatenilor bunuri de larg consum de pomana.
3. Pe mine, personal, nu m-a rugat nici un reprezentant al statului roman de atunci cu televizor, video, frigider, masina de spalat si asa mai departe.
4. Nu cunosc rude, prieteni sau alte persoane care sa fi beneficiat in perioada respectiva de asa zisul program "televizor, video, frigider, masina de spalat si asa mai departe".
5. Am vazut cum s-a "retehnologizat" economia romaneasca: privatizare prin demolare, dezmembrare, dezintegrare.
6. Nu stiu daca sunt in asentimentul majoritatii, dar daca tot a venit vorba de ce vrea lumea, expun in nume personal anumite dorinte.
6.1. As vrea ca toti vinovatii de dezastrul actual sa plateasca si sa se recupereze de la vinovati banii publici furati. Nu trebuie suprataxati si supraimpozitati cetatenii (alta forma de furt, legalizat) pentru ticalosiile altora. Cel mai simplu exemplu de bani publici furati este pretul kilometrului de autostrada, redus de un guvern condus de Boc de la circa 16 milioane de euro/ kilometru la circa 9 milioane de euro/ kilometru. Poate ne spune Florin Georgescu cand "a cerut poporul" sa fie furat cu circa 7 milioane de euro/ kilometru. Poate ne spune Florin Georgescu de catre cine prefera poporul sa fie furat: PDL, USL, RGL, altii. Probabil ca lumea s-a vazut cu "frigidere, masini de spalat si asa mai departe" si si-a zis: "hai, mai, sa-i lasam si pe astia sa mai fure putin, doar suntem oameni". Sigur ca, formal, poporul isi exprima optiunea de furt legalizat la vot. Tot formal (pur formal), furtul banilor publici este pedepsit de lege.
6.2. As vrea ca salariile sa fie corecte, contractele de munca sa respecte legea, abuzurile de pe piata muncii sa inceteze. Locurile de munca sa nu mai insemne exploatarea nerusinata a celor care muncesc de catre cei care nu muncesc. Salariul minim pe economie reprezinta un abuz al statului si al patronilor impotriva salariatilor.
6.3. As vrea sa nu mai fie caini vagabonzi pe strazi.
6.4. As vrea ca statul sa nu mai practice terorismul economic pe proprii cetateni, ci sa-si respecte cetatenii.
6.5. As vrea sa cunosc lista functionarilor statului care au contribuit personal la marirea deficitului bugetar si valoarea contributiei la deficit per functionar iresponsabil sau ticalos al statului.

Concluzii:
1. Cineva va spune candva: "In 2009, romanii, in acord cu intreaga planeta, au vrut criza".

2. Prin prisma declaratiilor lui Florin Georgescu inclin sa cred ca scopul acestui guvern USL condus de Ponta este reabilitarea PDL-ului.