miercuri, 31 octombrie 2012

Parteneriat mafiot stat-privat la furat bani publici din deszapezire

Statul mafiot roman, dusman al propriilor cetateni, are un singur obiectiv: furatul banilor publici sub orice forma, sub aparenta legalitatii daca este posibil.

Un excelent exemplu in acest sens sunt banii alocati si aruncati pentru deszapezire. Desi salariile din Romania sunt cele mai mici din Europa, deszapezirea in Romania este cea mai scumpa din Europa, fiind de 4-5 ori mai scumpa decat in tari nordice ca Islanda, Finlanda sau Norvegia. Cheltuielile cu deszapezirea depasesc cu circa 30% chiar si generoasele standarde de cost romanesti!

Capitalismul romanesc nu inseamna libera initiativa, ci centralism de stat. Cetatenii nu au cum sa refuze serviciile extrem de scumpe si de cea mai proasta calitate furnizate de statul roman, ci sunt obligati sa le accepte si sa le achite. Banii alocati deszapezirii sunt o alta dovada a sclavagismului institutionalizat si modernizat, in care statul-vataf fura banii cetatenilor prin impunerea unor taxe exagerate, pentru a-i cheltui apoi discretionar si ineficient pentru cetateni.

Toate aceste anomalii flagrante si aceasta subminare sfidatoare a economiei nationale nu tulbura pe nimeni la varful statului roman, atat timp cat "toti cei in drept" isi au partea lor din "cascavalul" deszapezirii.

Nici la baza statului roman nu sunt prea multe tulburari atat timp cat naivii se vor ingramadi la vot peste o luna si un pic ca sa instaleze urmatorii hoti la putere.

Citez de pe sursa http://mobil.money.ro/article/1119616:

"În România deszăpezirea costă de patru-cinci ori mai mult decât în ţările nordice, ţările cu cele mai aprige ierni din lume. Costurile cu întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă sunt cu o treime mai mari la noi chiar decât în zona polară a Norvegiei, polul frigului din Europa.
Mai mult, costurile sunt mai mari cu circa o treime faţă de standardele de cost.
...
CÂT COSTĂ DESZĂPEZIREA ÎN ROMÂNIA

- iarna 2009-2010 - 6.500 euro pe km
- iarna 2010-2011 - 5.000 euro pe km
- iarna 2011-2012 - 6.114 euro pe km (estimări)

CÂT COSTĂ DESZĂPEZIREA ÎN LUME

- în SUA - 573 euro pe km (pt. zăpadă de 25 de cm)
- Norvegia (Troms) - 4.104 euro pe km
- Suedia (Norr) - 1.406 euro pe km
- Islanda - 1.177 euro pe km
- Finlanda (Lapland) - 1.041 euro pe km
- România - 5-6.000 euro pe km"

marți, 30 octombrie 2012

Subminarea economiei nationale: neaccesarea, deturnarea si returnarea fondurilor europene

Romania functioneaza dupa un singur principiu "economic": furatul. Statul a gandit un sistem economic ticalos si total nesustenabil, bazat pe exploatarea crancena a cetateanului, salarii foarte mici si preturi occidentale. Singurul mod de a supravietui economic in aceasta tara care face zilnic apologia ticalosiei si a faradelegii este furatul sub orice forma, de la spaga la evaziune fiscala si la furatul banilor publici.

In acest articol voi pune in evidenta infractionalitatea de masa la absorbtia fondurilor europene.

Dupa ce ca absorbtia fondurilor europene este oricum la un nivel jalnic, undeva intre odios si sinistru; dupa ce se incearca deturnarea acestor fonduri si insusirea lor sub aparenta legalitatii, la fel ca si banii publici proveniti din taxele contribuabililor romani; se demonstreaza ca furatul banilor europeni nu este atat de simplu ca si furatul banilor romanilor.

Comisia Europeana a constatat nereguli in derularea POSDRU (Programului Operațional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane) si a programelor operaţionale pentru Tranporturi, Competitivitate Economică si Mediu.

Ca urmare, plata banilor europeni aferenti acestor programe a fost intrerupta inca de la 1 iulie. Pentru POSDRU, Comisia Europeana a decis ca Romania trebuie sa returneze 175 milioane de euro, adica peste 50% din suma accesata in perioada 2007-2012! Adica neregulile (fara sa stim exact la ce tip de infractiuni se incadreaza aceste nereguli) sunt definitive si irevocabile.

Asa cum nu ne-am obisnuit, si nici nu e normal sa ne obisnuim, statul mafiot roman nu trage la raspundere pe nimeni. Altfel spus, s-a furat cat s-a putut. Pentru ce nu s-a putut, asta e, se vor gasi alte surse de furat. Cea mai comoda sursa de furat in Romania sunt contribuabilii romani, astfel ca premierul Ponta a spus ca se va face o corectie financiara de la buget. Adica platitorii onesti de taxe vor fi impovarati cu inca 175 milioane de euro pentru bataia de joc numita POSDRU.

De ce este POSDRU o bataie de joc? Pentru ca in spatele vorbelor si principiilor de fatada se ascunde doar o modalitate ticaloasa de furt al banilor publici si - daca e posibil - europeni.

Am preluat de pe sursa http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=resurseumane:
"Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii, prin corelarea educatiei si invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii si asigurarea de oportunitati sporite pentru participarea viitoare pe o piata a muncii moderna, flexibila si inclusiva a 1.650.000 de persoane."

Imi aduc aminte cu deosebita scarba de momentele cand eram somer in plata (2009 - 2010) si mi s-a adus la cunostinta ca am dreptul la un curs gratuit de formare profesionala. In naivitatea mea credeam ca este vorba de orice curs de formare profesionala. In orice caz, ma asteptam la un curs corespunzator pregatirii mele de baza, de inginer mecanic. De aceea, am facut doua cereri scrise la vremea respectiva (am completat niste formulare), in care mi-am exprimat dorinta de a face un curs de invatare a programului de proiectare asistata Catia V5. Acest program este invatat acum de studentii de la facultatile cu profil mecanic in cadrul facultatii. Dar pe vremea lui Ceasca nu exista acest program si deci nu l-am putut invata in acel moment. Asa ca mi s-a parut normal, in numele egalitatii de sanse si tratament sa cer sa cunosc acel program, foarte cerut pe piata muncii! Numai ca in cele 15 luni cat am fost somer indemnizat mi s-a oferit doar cursul de... dulgher, pe care l-am si facut dupa ce mi s-a terminat perioada de somaj indemnizat. In acelasi timp, mi s-a spus ca pot face cursul pe care l-am solitcitat numai pe cheltuiala proprie!!!

Deci pot sa afirm, cel putin in nume personal, ca niciun banut european accesat de POSDRU nu imi era adresat. Mai pot sa afirm si ca nu fac parte dintre cele 1.650.000 persoane carora POSDRU dorea sa le creasca competitivitatea ("prin corelarea educatiei si invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii si asigurarea de oportunitati sporite pentru participarea viitoare pe o piata a muncii moderna, flexibila", pe scurt bla, bla, bla pe bani publici si europeni).

As mai afirma si ca POSDRU nu a crescut competitivitatea compatriotilor mei si nu le-a asigurat oportunitati sporite, din moment ce numarul de persoane inactive din Romania este de 2.000.000 persoane. Somerii neindemnizati sau persoanele inactive reprezinta modalitatea prin care se eludeaza procentul real al somerilor din Romania, de peste 30%!!! Bine ca POSDRU toaca bani europeni si bani publici. Altfel spus, platesc taxe si impozite ca sa finantez institutii fantoma; eu sunt somer (sau persoana inactiva) ca sa mimeze "activitate" si sa incaseze bani niste inutili.

Rata de absorbtie a banilor europeni este de circa 7%, daca nu mai intervin "corectii" financiare, dupa cum ne informeaza sursa http://www.stirilazi.ro/e-oficial-de-la-pos-dru-romania-va-fi-obligata-sa-returneze-peste-50-din-totalul-fondurilor-accesate.html#.UI9zooYVyXs:
"Programul pentru Transporturi beneficiază pentru exerciţiul financiar 2007-2013 de o alocare de 5,7 miliarde de euro fonduri europene, dintre care au fost rambursaţi efectiv de către Comisia Europeană numai 295 milioane euro (rată de absorbţie reală 6,46%). Programul pentru Competitivitate are alocate 2,55 miliarde de euro, fiind reuşită absorbţia reală a numai 173 milioane euro (6,77%). Rămâne de văzut dacă si pentru aceste programe Comisia Europeană va stabili unele corecții financiare și cît de mari vor fi acestea."

Doar la o prima citire vedem ca din 8,25 miliarde de euro pentru "Transporturi" si "Competitivitate" au ramas la CE 7,5 miliarde!!! In concluzie, neaccesarea, deturnarea si returnarea (!) banilor europeni nu inseamna subminarea economiei nationale pentru statul mafiot roman!!!

VREM DUPA GRATII SI CONFISCAREA AVERII INTREGII CLASE POLITICE RESPONSABILE DE DISTRUGEREA ECONOMIEI ROMANESTI SI DE SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE!

luni, 29 octombrie 2012

Abuzurile statului: cainii vagabonzi

Ura statului roman fata de romani (proprii cetateni) a facut inca o victima. O fata de noua ani a ajuns la spital in stare grava dupa ce a fost atacata si sfasiata de caini salbatici.

Starea fetei este descrisa pe sursa http://www.desteptarea.ro/fetita-sfasiata-maidanezi-baca/:

„Prezenta plagi multiple pe zona superioara a toracelui, atât anterioara, cât si posterioara, pe ureche, pe fata si pe membrul inferior stâng, ne-a declarat dr. Aurelia Taga, medic pediatru. S-a facut toaleta plagilor si s-a adminstrat vaccinul antirabic. Pacienta a ramas internata pentru tratamentul plagilor. Pe lânga rani, avea si o trauma psihica importanta. Era foarte speriata.”

Situatia in Bacau, orasul unde s-a petrecut incidentul, este urmatoarea, conform aceleiasi surse:

„Avem frecvent cazuri de copii muscati de câini [!!!]. Acesta este cel mai grav din ultima vreme.”
Dr. Aurelia Taga, medic pediatru

„Este plin de câini in zona Aviatori. Ne certam cu persoanele de la blocuri care vin si ii hranesc. Ele spun ca si câinii sunt fiinte. Uite ce au facut «fiintele»!”
Alina B.

In anul 2011, numai la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau au ajuns 710 bacauani muscati de câini.

Primaria Bacau aplica din 2010 urmatoarea strategie in problema maidanezilor: ii prinde, ii duce in adapost, ii sterilizeaza, ii crotaliaza, iar o parte din ei sunt eliberati pe strazi."


O spun direct: autoritatile locale, nu numai din Bacau, sunt lacome si dornice de imbogatire rapida. Nu ocupa functii publice pentru binele cetatenilor, ci numai pentru binele si interesul personal (se stie demult acest lucru, doar il subliniez inca o data). Lacomia induce disperarea de a factura bani publici cu orice pret. Se arunca bani pe "intretinerea" cainilor vagabonzi pentru ca o parte din acesti bani se intorc catre persoanele fizice care au si functii publice. Autoritatile locale au blatul facut cu oricine: firme furnizoare de hrana, firme furnizoare de adaposturi, firme furnizoare de vaccinuri si asa mai departe, banii publici impartindu-se "frateste" intre hoti. Nu ar fi deloc uimitor sa aflam ca firmele sunt detinute de rude sau de interpusi.

Nimeni dintre cei cu functii nu este interesat de binele colectivitatii. Se pot produce victime si cadavre fara numar, importanti sunt doar banii pe care functionarii publici ii pot fura de la comunitate sub aparenta legalitatii. Cainii salbatici nu vor disparea de pe strazi pentru ca hotii de bani publici nu vor sa piarda o importanta sursa de venit. Cetatenii sunt pe cont propriu. Insitutiile statului mafiot nu sunt preocupate de integritatea fizica si psihica a cetatenilor, desi Constitutia Romaniei ii obliga, conform sursei http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a22:

"ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant."


Statul roman a incalcat Articolul 22 alineat (1) din Constitutia Romaniei. Statul roman nu a garantat integritatea fizică şi psihică a acestei fete de 9 ani. Ce integritate fizică şi psihică mai are o fata ajunsa la spital in stare grava dupa ce a fost atacata si sfasiata de caini salbatici?

Statul roman a incalcat Articolul 22 alinea (2) din Constitutia Romaniei. O fata de 9 ani, ajunsa la spital in stare grava dupa ce a fost atacata si sfasiata de caini salbatici, este o fata supusa torturii si tratamentului inuman si degradant. Faptul ca justitia mafiota a statului roman nu se autosesizeaza in astfel de cazuri si ca nu raspunde nimeni [!!!] pentru aceste tragedii dovedeste din nou ca traim intr-o tara extrem de odioasa si de sinistra.

Se pare ca pentru institutiile statului este profund uman si inaltator sa ne lasam muscati de cainii vagabonzi. Din pacate, si este intr-adevar mare pacat, nicio autoritate, locala sau centrala, nu vine cu exemplul personal. Sa vedem si noi un ministru, un consilier din primarie, o Eba, o Daciana, un Boc, un Ponta, un Antonescu, o Paula Iacob, un Marius Marinescu, un Remus Cernea adusi la spital in stare grava dupa ce au fost atacati si sfasiati de caini salbatici si declarand in extaz "Am fost muscat(a) de javre. Este atat de minunat!".

Este usor de remarcat ca problema cainilor vagabonzi, nerezolvata de guvernele Boc, nu este rezolvata nici de guvernul Ponta. Alta dovada ca formula "venim la putere ca sa scurtam suferintele romanilor" era adresata exclusiv imbecililor cu drept de vot si cu dorinta de a vota aiurea, ca sa aduca alti nemernici la putere.

VREM SA DISPARA CAINII VAGABONZI DE PE STRAZI! DUCETI-I IN ADAPOSTURI SAU EUTANASIATI-I, TREABA VOASTRA.

vineri, 26 octombrie 2012

Cultul desantat al personalitatii regale

Lipsa lui Ceasca din peisajul politic romanesc nu a dus la abandonarea faimosului si hulitului cult al personalitatii, care se aplica acum cu succes fostului rege Mihai.

Desi fostul rege nu a ocupat nicio functie publica de aproape 65 de ani in Romania (iar cand a fost rege, a avut un rol decorativ), statul republican postdecembrist, din motive inca obscure, se da peste cap sa arunce banii contribuabililor pe propaganda monarhista si pe cultul desantat al personalitatii fostului monarh. Probabil ca nedemnitarii zilei isi arata recunostinta anticipat, pentru ca posibilul viitor monarh sa nu-i uite la urmatoarea impartire a ciolanului.

S-au redenumit multe artere principale in Bucuresti cu numele unor fosti membri ai monarhiei. Se fac emisiuni de propaganda monarhista la televizor, chiar pe postul national existand emisiunea "Ora regelui"?! Casa regala patroneaza evenimente ca sa fie mereu in atentia opiniei publice.

Mai nou, s-a inaugurat o piateta cu ocazia implinirii a 91 de ani a fostului rege. Sorin Oprescu si-a demonstrat vederile monarhiste cu acest prilej, dar si puterile discretionare, incalcand legea cu nonsalanta, fara ca institutiile lui Ponta si Antonescu sa se sesizeze din oficiu. Legea nu exista pentru Sorin Oprescu, cu atat mai mult pentru fostul si posibilul viitor rege, care nu poate ajunge rege decat prin lovitura de stat si cu incalcarea grava a Constitutiei.

Aflam de pe sursa
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-13485490-piateta-regelui-inaugurata-bucuresti-pentru-marca-aniversarea-91-ani-nasterea-lui-mihai-denumirea-acordata-ilegal-lucrarea-nu-are-aviz-ministerul-culturii-primaria-nu-spune-cat-costat.htm:
"Primaria Capitalei a atribuit in mod ilegal numele de Piateta Regelui acestui loc, iar lucrarea nu are toate avizele necesare si s-a facut fara aprobarea prealabila a Comisiei Tehnice de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei. Mai mult, municipalitatea nu precizeaza cat a costat amenajarea pietei."

Lasa, bai, ce mai conteaza cat a costat lucrarea, dublati la anul impozitul pe terenuri si cladiri si v-ati scos cu plus. Sau taiati subventia la caldura (nici macar nu stiu de ce se mai subventioneaza caldura, doar se stie ca romanii sunt cei mai "bogati" din Europa). "Criza" a trecut, recesiunea nici nu a existat... Bine ca are bosorogul balbait piateta si bust cat e in viata, ca nu putea sa doarma de grija. Este intr-adevar foarte "tare si maret", doar taica-su, dictatorul regal, l-a intrecut in deservicii facute Romaniei, ca sa ma exprim elegant.

Romani satui de tara lor

Parcurgand un recent sondaj IRES am remarcat urmatoarele:

Circa 25% dintre romani s-au saturat de tara lor.
Circa 51% dintre romani ar dori sa traiasca in tara lor, deci 49% ar pleca daca ar avea unde..
Circa 36% dintre romani considera ca Romania este tara ideala.
Circa 40% dintre romani s-au gandit sa plece din Romania.
Circa 50% dintre romanii cu varsta intre 18 si 50 de ani ar munci in strainatate.
Circa 13% dintre romanii pensionari (peste 65 de ani) se gandesc sa emigreze!!! (Macar finalul sa fie fericit...)
Circa 28% dintre romanii care ar pleca din Romania ar face acest lucru definitiv.

Sondajul si rezultatele lui au fost citate de sursa
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Un-sfert-din-romni-s-au-sturat-de-ara-lor-1007522.html

joi, 25 octombrie 2012

Infractionalitate de masa pe caile ferate

Viata de roman este relativ simpla si inseamna o alegere din start: ori esti sclav ori esti corupt.

Stirea momentului este ancheta privind spaga pe caile ferate sau reteaua nasilor de pe caile ferate. Aflam sau ni se confirma astfel ca mersul cu nasul pe caile ferate are acoperire nationala. Mersul fara bilet arata din nou ca in Romania infractionalitatea este un fenomen de masa, ascuns mereu sub pres de statistici mincinoase.

Saracia unora (calatorii) si lacomia altora (controlorii) s-au imbinat armonios pe calea ferata. Din informatiile furnizate de presa rezulta ca toate structurile de control ale CFR, de la conductor pana la revizor, sunt abonate la spaga.

Un lider de sindicat CFR declara ca a informat conducerea despre neregulile de la CFR Calatori, dar conducerea a ignorat toate sesizarile. Acelasi lider de sindicat ne mai informeaza ca furtul pieselor, inlocuirea pieselor furate si furtul pieselor inlocuite a doua zi (!) este un fapt dirijat de la centru. In plus, conducerea CFR Calatori da dovada de indiferenta fata de propria companie?!

O mentiune speciala legata de sclavia in cadrul CFR: 25.000 de salariati au fost concediati iar cei ramasi fac ore suplimentare neplatite!!! Cum asa? Este o obligatie prin lege sa se faca ore suplimentare neplatite? Este vorba de munca silnica? De munca patriotica? De abuz in serviciu? Dupa cum se stie, munca in Romania nu este normata si angajatii sunt bataia de joc a oricarui nivel de sefi.

Datorita salarizarii mizerabile din Romania, care a transformat majoritatea angajatilor in sclavi de facto, oamenii nu-si pot asigura bunuri si servicii strict necesare traiului de baza. Asa ca fiecare incearca sa se strecoare atunci cand vine vorba de orice cheltuiala aparte de mancare si facturi. In acest mod se explica mersul in masa fara bilet. Doar in ultima vreme doua supracontroale au evidentiat peste 250 de blatisti intr-un tren si peste 400 de blatisti in alt tren!!! Din pacate, nu stim cati pasageri erau in fiecare dintre aceste trenuri, ca sa stim raportul dintre calatorii cu bilet si calatorii fara bilet. Chiar si asa, dupa parerea mea majoritatea erau blatisti.

As mentiona la deficientele de pe calea ferata si sistemul anacronic de vanzare si validare al biletelor de tren. In occident, pentru trenurile regionale se cumpara biletul pe o ruta fara data precisa si este valabil cateva luni. Biletul se valideaza inaintea plecarii in calatorie la aparatele care marcheaza data si ora. La noi se cumpara biletul cu data precisa, calatorul fiind lipsit de optiuni sau flexibilitate.

In continuare, citate de pe sursele care au generat acest articol.
Aflam de pe sursa http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/reteaua-nasilor-de-tren-cum-au-depistat-12-agenti-sub-acoperire-peste-200-de-controlori-care-luau-spaga-281931.html:

"Scopul declanşării acţiunilor de depistare a corupţilor din sistemul CFR Călători a fost scăparea societăţii de faliment deoarece mai mult de 30% dintre călători circulau fără bilete, cu complicitatea conductorilor, controlorilor şi chiar a membrilor aşa-ziselor echipe de "supracontrol". Pierderile anuale depăşeasu 150 de milioane de lei, spune actualul director al CFR Călători, Stefan Ruseanu. Din spăgi, se presupune ca o parte ajungea şi la directori. [!!!]

Suspectaţii aparţin tuturor structurilor CFR Călători din Braşov, Iasi, Cluj, Suceava, Craiova, Constanţa. Joi au fost duşi la Parchetul Braşov peste 81 de suspecţi, puşi sub ȋnvinuire, dintre care au fost reţinute până acum 18 persoane, cele mai multe de la CFR Brasov (8 persoane) si Bucuresti (7 persoane). Surse judiciare spun ca sunt vizate peste 200 de persoane din toate sucursalele CFR. Cea mai ȋnalta "verigă" reţinută este aceea de "revizor", functionar care supervizeaza activitatea conductorilor, controlorilor si a echipelor de supracontrol, spun surse judiciare."
[!!!]

Aflam de pe sursa http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/ion-popescu-presedinte-sindicat-am-sesizat-de-mult-timp-nereguli-la-cfr-calatori-conducerea-a-refuzat-sa-ia-masuri-281953.html:

"Preşedintele Confederaţiei Sindicale Meridian, Ion Popescu, a declarat, joi, că a sesizat de mult timp neregulile care se produc la CFR Călători, însă conducerea a refuzat să ia măsuri, spunând sindicaliştilor că nu ei conduc compania, informează Mediafax.
...
Popescu susţine că problema pieselor furate care sunt înlocuite şi a doua zi din nou furate este de fapt un lucru "dirijat şi lăsat să meargă aşa".
[!!!]
...
"Ei conduc, sunt sute de directori şi, în loc să ia măsuri să disciplineze şi să instruiască, oamenii sunt lăsaţi aiurea.(...) Am atenţionat că vina pentru pierderi, în afară de ce fură ceilalaţi prin contracte, preferinţe şi tot felul de alte lucruri, vina este a celor care conduc, care dau dovadă de lipsă de profesionalism şi de interes pentru a funcţiona calea ferată", a mai spus Ion Popescu.
[!!!]
...
Popescu a mai precizat că o altă problemă a CFR este faptul că aproape 25.000 de salariaţi au fost disponibilizaţi, iar locurile lor sunt ţinute de cei care au rămas, nevoiţi să facă multe ore suplimentare neplătite."
[!!!]

Aflam de pe sursa http://www.gandul.info/news/peste-400-de-calatori-prinsi-fara-bilete-dati-jos-din-tren-si-amendati-intr-o-gara-de-langa-bucuresti-10153772:

"O echipă formată din 20 de reprezentanţi de la CFR Călători, 25 de la Poliţia Transport Feroviar şi 20 de la Jandarmeria Română au făcut, miercuri dimineaţă, un control în trenul Regio 8012 care circulă pe ruta Feteşti - Bucureşti Obor, se arată într-un comunicat de presă al companiei CFR Călători.

Trenul a fost oprit în staţia Brăneşti, din judeţul Ilfov, pentru ca echipa de control să verifice dacă pasagerii aveau bilete sau abonamente.

În urma controlului au fost găsiţi peste 400 de pasageri fără legitimaţie de călătorie."
[!!!]

Aflam de pe sursa http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Razie_in_trenuri-_Peste_250_de_persoane_circulau_fara_bilet_0_780521962.html:

"În gara Săbăreni din Ilfov au fost făcute controale în trenuri pentru a identifica călătorii care circulă în mod fraudulos. Peste 250 de persoane au fost găsite fără bilet, până la această oră.

La această acțiune au participat 20 de inspectori, 30 de jandari și aproximativ 25 de polițiști."
[!!!]

miercuri, 24 octombrie 2012

Statul mafiot roman vazut din interior, de la Curtea de Conturi

Nicolae Vacaroiu, Preşedintele Curţii de Conturi a facut niste declaratii stupefiante, din care se dintinge enuntul "Pe domeniul achizitiilor [...] se fura prea mult.".

Declaratiile se gasesc pe mai toate sursele de stiri, dintre care enumeram cateva:

http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/vacaroiu-pe-achizitii-se-fura-prea-mult-2013-2014-vor-fi-cei-mai-grei-ani-ai-romaniei-281769.html
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Nicolae-Vcroiu-Se-fur-prea-mult-Sunt-ani-grei-i-e-nevoie-de-un-guvern-dur-1007257.html
http://a1.ro/news/politic/nicolae-vacaroiu-in-romania-se-fura-prea-mult-urmeaza-ani-grei.html
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Vacaroiu-_-Pe_achizitii_se_fura_foarte_mult-Curtea_de_Conturi_este_extrem_de_exigenta_si_dura_0_797920227.html

Citez de pe urmatoarele surse:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13472771-nicolae-vacaroiu-tara-noastra-fura-prea-mult-2013-2014-vor-cei-mai-grei-ani-romaniei.htm
"Pe domeniul achizitiilor situatia este grea si Curtea de Conturi este extrem de exigenta si dura incepand de acum, pentru ca, dupa toate calculele mele, se fura prea mult."
...
"La ora actuala niciun combinat nu mai are parte de petrochimie, am reusit 'performanta' sa le vindem. (...) Acum spunem ca Romania nu mai are resurse"

http://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/nicolae-vacaroiu-in-romania-se-fura-prea-mult-statul-pierde-7-miliarde-de-euro-din-rambursari-ilegale-de-tva-cat-cheltuie-anual-cu-sanatatea-626986.html
"Statul pierde anual 7 miliarde de euro din rambursări ilegale de TVA pe facturi false sau firme fantomă, a declarat Nicolae Văcăroiu, Preşedintele Curţii de Conturi. Acesta a adăugat că România are o economie subterană dublă faţă de cea a UE. Valoarea de 7 miliarde de euro reprezintă aproape o şesime  din bugetul României şi totalizează bugetele cumulate a multor ministere importante. Suma care scapă statului ar fi suficientă pentru a acoperi cheltuielile cu sănătatea care se ridică în România la 5,6% din PIB, ceea ce reprezintă 6,7 miliarde de euro. Cele cu învăţământul totaliează 3% din PIB, adică la 3,6 miliarde de euro.
Ca să avem proiecţia completă a ceea ce se poate face cu 7 miliarde de euro e  bine de ştiut că deficitul bugetar pe acest an se ridică la 13,6 miliarde de lei, circa 3,2 miliarde de euro. Deci, dacă economia subterană ar fi adusă la lumină, atunci România nu numai că nu ar trebui să se mai împrumute pe pieţele externe, dar ar rămâne şi cu un surplus de bani de aproape 4 miliarde de euro, bani care s-ar putea îndrepta către pensii sau învăţământ."


Nu stim pe cati ani se intind pierderile statului evocate de Vacaroiu. Dar, daca statul mafiot roman, foarte generos si neputincios in fata infractorilor economici pierde anual 7 miliarde de euro, inseamna ca in 10 ani s-au pierdut 70 de miliarde de euro!

Se infirma astfel "teza" romanului puturos care nu vrea sa munceasca si care asteapta bani. In schimb se confirma teza statului mafiot producator de gauri financiare. Nu cetatenii romani au creat "criza", ci statul roman insusi s-a declarat in criza.

Se pare ca Nicolae Vacaroiu, potrivit propriilor declaratii, nu este deranjat de faptul ca in Romania se fura pe domeniul achizitiilor publice, ci doar de faptul ca se fura PREA MULT. Adica daca s-ar fura 10 lei, 100 de lei, treaca de la el, dar sa se fure cu miliardu', asta e prea de tot.

Pana acum, Curtea de Conturi avea o duritate medie si o exigenta mediocra, pentru ca se fura, probabil, cu foarte mult bun simt, dar de acum, 24.10.2012, duritatea si exigenta Curtii de Conturi vor fi extreme.

De ce o fi inchis pana acum ochii Curtea de Conturi la aceste "maruntisuri"? De ce a ramas indiferenta atunci cand se taiau veniturile cetatenilor, crestea TVA-ul si se luau masuri de austeritate? Ce o fi miscat "inima" Curtii de Conturi si a facut-o sa reactioneze? Sa nu ne facem iluzii prea mari, singura reactie a fost o declaratie. Oare cat recupereaza pe an institutiile statului din ceea ce se pierde?

Sunt convins ca foarte multi cetateni romani de buna credinta s-au dat peste cap sa munceasca mai mult si mai bine, indemnati de propaganda oficiala, ca sa scoata tara din "criza", fara sa stie ca valoarea adaugata de munca lor era insusita de cei care fura prea mult pe domeniul achizitiiolr publice. Imi si imaginez cate ore suplimentare neplatite or fi facut naivii, cate sambete si duminici muncite s-au jertfit in zadar pe altarul "crizei".

In treacat mai aflam de la Vacaroiu ca nu mai avem petrochimie pentru ca au fost vandute combinatele. Ne amintim ca Nicolae Vacaroiu a fost prim-ministru intre anii 1992-1996, atunci cand au avut loc cele doua cuponiade - Marea Privatizare - (1992 si 1995) in urma carora majoritatea romanilor s-au ales cu niste hartii a caror valoare a fost inghitita de inflatie. Asa ca demagogul daca ar fi tacut ar fi parut mai intelept.

In concluzie, nu cetatenii sunt de vina pentru ca se fura prea mult pe domeniul achizitiilor publice. Nu cetatenii sunt de vina pentru ca institutiile de control ale statului mafiot roman sunt niste institutii fantoma sau niste institutii mafiote, mana in mana cu hotii si parti la impartirea prazii, adica a banilor publici.

VREM SA VEDEM DUPA GRATII HOTII DE BANI PUBLICI! VREM AMENZI URIASE PENTRU CORUPTI!

marți, 23 octombrie 2012

Politicienii si propaganda monarhista

Spusele lui Victor Ponta, cum ca USL-ul trebuie sa ajunga la putere pentru scurtarea suferintelor romanilor, se dovedesc vorbe goale. Monarhistii sunt in grafic si fac reclama agresiva monarhiei, desi USL nu are in program revenirea la monarhie, iar romanii care au votat la referendum demiterea lui Basescu nu au fost informati despre intentiile monarhiste ale USL.

De mentionat ca toate aceste ambitii monarhiste, foarte probabil sa se realizeze, sunt ilegale atat timp cat Constitutia Romaniei prevede (sursa: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=7):
"Limitele revizuirii    ARTICOLUL 152
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, FORMA REPUBLICANA DE GUVERNAMANT, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii."


Prevederile constitutionale nu par sa-l impiedice pe Calin Popescu Tariceanu sa se abtina de la declaratii stupefiante, conform sursei http://www.evz.ro/detalii/stiri/Clin-Popescu-Triceanu-1006872.html:

"Liderul deputatilor PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, aseara, la Realitatea TV, ca ar opta pentru reintroducerea monarhiei ca regim constitutional, în contextul revizuirii Constitutiei în 2013, iar cea de-a doua optiune pe care o sprijina este republica parlamentara.

"Eu as opta pentru monarhie, pentru ca eu cred ca monarhia ne-ar aduce mari avantaje, în plan intern si în plan extern, enorm de multe avantaje. În primul rând pentru ca în plan intern am avea în monarh o persoana, o institutie care nu are legaturi partinice cu cei de pe scena politica, deci este detasat. (...) Anul trecut, vazându-l pe Regele Mihai în Parlament, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, nu a dat altceva decât impresia unui adevarat om de stat", a spus Calin Popescu Tariceanu, precizând ca a doua sa optiune ar fi o republica parlamentara.

Liderul deputatilor PNL a mai spus ca în 2013 revizuirea Constitutiei ar trebui sa se realizeze printr-un "consens" si nu prin impunerea unei formule de catre majoritatea parlamentara."


Calin Popescu Tariceanu mimeaza o incercare de aburit electoratul. Auzi, monarhul nu are legaturi partinice cu cei de pe scena politica si regele Mihai a dat "impresia unui adevarat om de stat". In primul rand, nu e nevoie ca monarhul sa aiba legaturi partinice. Este suficient sa aiba doar legaturi (nepartinice), la fel cum avea si dictatorul regal Carol al II-lea. Incolo, scoala coruptiei din perioada interbelica are discipoli pana in zilele noastre. In al doilea rand, ar fi fost mult mai bine ca Mihai sa fie un om de stat, nu doar sa dea impresia...

Dar mie nici macar aceasta impresie nu mi-a facut-o, ci s-a comportat ca un demagog obisnuit din Parlament la momentul invocat de Tariceanu, condamnand la 'sto coruptia si batand campii cu gratie. S-a mai comportat si ca un profitor atunci cand si-a recuperat proprietati in Romania si nu a facut, macar pentru imagine, apeluri publice pentru retrocedari corecte pentru toti romanii. In plus, are un debit verbal inferior lui Victor Ciorbea si e nevoie de subtitrare ca sa se faca inteles :)) Cine are nevoie de asa ceva, de o astfel de fosila, cu exceptia profitorilor din politica?

Crin Antonescu si-a amintit si el de veleitatile monarhiste si a tinut sa se umfle in pene cu ele, conform sursei http://www.evz.ro/detalii/stiri/Antonescu-i-a-amintit-c-este-monarhist-dup-ce-Triceanu-a-spus-acelai-lucru-1006943.html:

"Dupa ce Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca ar opta pentru monarhie în cazul revizuirii Constitutiei, si presedintele PNL, Crin Antonescu a afirmat ca mereu a spus ca este monarhist si ca aceasta este o optiune intima a sa.

"Exista oameni care la un moment dat au început sa spuna ca sunt monarhisti. Eu am spus tot timpul. Bun, asta este o optiune intima pe care am declarat-o, ceea ce nu înseamna ca daca discutam despre un amplu proiect la care suntem mai multi, nu sustin întru totul articulatiile proiectului comun despre care premierul a facut vorbire", a afirmat Antonescu."


Dupa parerea mea, toti monarhistii cu functii in stat, in frunte cu Tariceanu si Antonescu, ar trebui sa-si dea demisia. Sau ar trebui demisi.

Alt elev injunghiat

Se pare ca folosirea cutitului de catre tineri sub 18 ani este un hobby. Ce standarde de civilizatie aplica tinerii agresori si in acelasi timp infractori, nu se stie. Legea este evident mult prea blanda, practic indeamna, invita sau chiar implora la incalcarea ei. Se pare ca rigorile legii nu mai sperie demult pe nimeni. O infractiune inseamna o modalitate comoda prin care unii isi rezolva problemele existentiale, facandu-si astfel rost de casa si masa gratis pe perioadele de timp vizate.

Cazul concret este relatat pe sursa http://www.mediafax.ro/social/cazul-elevului-injunghiat-in-apropierea-unei-scoli-baiatul-a-fost-asteptat-de-agresor-si-de-fratele-acestuia-fiind-batut-si-apoi-injunghiat-10250470:

""Locul comiterii faptei este la circa 1,5 kilometri de scoala generala din Budisteni, unde învata elevul de 14 ani, iar agresiunea a avut loc dupa ce acesta coborâse din microbuzul specializat pentru transportul elevilor. A fost înjunghiat la aproape 150 de metri de casa. Agresorul, un adolescent de 17 ani, l-a lovit pe elev cu un briceag în abdomen si în spate si a fugit prin râu si s-a dus acasa, unde s-a dezbracat de hainele ude si a asteptat Politia. Azi (n.r. - luni), victima a avut o cearta cu fratele mai mic al agresorului, cel de 11 ani, care este la scoala", a declarat purtatorul de cuvânt al Politiei Judetene Arges, comisar sef Danut Dinu.

Oamenii legii au stabilit, în urma verificarilor, ca agresorul mai este cercetat într-un dosar, dupa ce a folosit o maceta pentru a se apara de câtiva tineri care l-au atacat în curte."

luni, 22 octombrie 2012

Statul roman patroneaza mafia pietelor

Rememorez amintirile neplacute de dupa ultima vizita in Piata Rahova.

1. Contrabandistii de tigari ofera sortimentele "Doina", "Viceroy" si "Plugarul" in vazul si auzul tuturor.

2. Majoritatea vanzatorilor din piata sunt firme deghizate in "producatori". De fapt se cumpara marfa de la en-gros sau de la particulari si se vinde in piata. Statul nu doreste sa controleze comertul din piata prin obligarea vanzatorilor sa elibereze bonuri fiscale. Statul nu doreste sa cunoasca volumul vanzarilor si pretul la care se vinde marfa de catre "producatori". Statul nu doreste sa afle ca pe suprafete de cateva mii de metri patrati se pot produce mii de tone de orice, fara sa fie lucrat pamantul nici macar o secunda!

3. Se practica inselaciunea pe scara larga.
3.1. Multi comercianti interzic alegerea marfii de catre cumparator pentru ca sa poate vinde marfa alterata pe langa marfa proaspata.
3.2. Multi comercianti pun cantarele electronice in panta (!) pentru a insela clientii. Multi comercianti fac gramezi de legume sau fructe in jurul cantarului ca sa nu vada clientul greutatea si pretul de vanzare!
3.3. Multi comercianti pun marfa de calitate in gramezi mari pe partea clientului, dar servesc marfa de proasta calitate dinspre partea lor.

4. Desi piata este un spatiu inchis si exista afise cu "Fumatul interzis" si camere video, am vazut patru comercianti fumand la tarabe!

5. Exista, printre acesti "producatori", persoane care dau dovada de nesimtire si tupeu deosebit.
5.1. Un "producator" s-a suparat pe un batran care dorea sa afle calitatea porumbului de la vanzare. A inceput sa zbiere la el ca un apucat, "Ce-mi pui mie mana pe marfa?", mai avea putin si il lua si la bataie.
5.2. Am vazut la o taraba care semana cu un minimarket de produse agricole (probabil un mare "producator"), niste mere interesante la un pret foarte bun. Merele erau rosii, dar pe zona mai putin coapta erau de un verde inchis pe care nu l-am mai intalnit. Am vrut sa cumpar si am luat doua mere chiar de langa pretul afisat, pe care le-am pus pe cantar. Vanzatoarea m-a repezit: "Astea nu sunt de vanzare"?! "Cum nu sunt de vanzare?" zic eu. "Nu sunt de vanzare, pune-le la loc!" tipa ea la mine. "Puneti-le singura" zic eu. "Esti chiar nesimtit!" continua ea "recitalul". "Cred ca ar fi bine sa sun la Protectia Consumatorului", spun eu fara sa imi pese de vanzatoarea-"producatoare" si uitandu-ma in jur pe la vanzatori. Aud cateva rasete ironice dar vad priviri incarcate de ura.

6. Institutiile de control ale statului sunt invizibile sau inexistente sau mana in mana cu hotii.

7. Fata de guvernele Boc nu s-a schimbat aproape nimic in Piata Rahova. Doar de sortimentul de tigari "Plugarul" nu auzisem pana acum.

Concluzie: imi cer scuze ca nu imi place sa fiu furat si batjocorit.

vineri, 19 octombrie 2012

Viata de roman: exploatare crancena si saracie

Romania de dupa decembrie 1989 a devenit o tara a sclaviei legalizate. Prin prisma raportului dintre munca si salarizare, Romania este de departe cel mai ticalos stat din Uniunea Europeana. Pentru majoritatea cetatenilor, munca in Romania nu inseamna viata decenta si prosperitate, ci saracie si frustrare.

Desi Romania are cea mai scazuta limita de saracie din Europa, Romania este "campioana" europeana la salariati care traiesc la limita saraciei. Chiar Ministrul Muncii din Romania pune in evidenta salarizarea execrabila a angajatilor romani.

Citez mai jos diverse surse care argumenteaza aceste situatii.

Sursa http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_22729/Romania_are_cea_mai_scazuta_limita_de_saracie_mult_chiar_sub_cea_din_Bulgaria.html ne informeaza ca:

"Romania are cea mai scazuta limita de saracie, mult chiar sub cea din Bulgaria, la jumatate fata de cea de aproximativ 700 de euro pe luna valabila pentru fostele colege de bloc estic Polonia, Slovacia si tarile baltice si la mai putin o cincime fata de Franta sau Germania."

Sursa http://www.econtext.ro/dosar--2/analiza/romania-saracia-angajatii-romani-cei-mai-saraci-din-uniunea-europeana-vezi-cati-salariati-romani-traiesc-cu-putin-peste-100-de-euro-pe-luna.html ne informeaza ca:

"Definitia europeana a saraciei este cand o persoana are un venit lunar mai mic de 60% din venitul mediu net din tara respectiva. Din venitul mediu, nu din salariul mediu.

Dar sa vedem situatia in Romania. Potrivit Institutului National de Statistica (INS), venitul total pe economie a fost de 835 de lei in trimestrul al treilea al anului 2011.

Iar 60% din aceasta suma inseamna putin peste 500 de lei (501 lei mai exact). Adica circa 115 euro. Asadar, vom vedea cati angajati romani traiesc cu aceasta suma. Si cati angajati din fiecare stat european traiesc doar cu 60% din salariul mediu din tara lor.

Top

Dar sa vedem topul! Cand spuneam ca prezentam o realitate trista, nu exageram deloc. Da, din nefericire, Romania este pe primul loc in Europa la ponderea angajatilor care traiesc la limita saraciei.

Din toata Uniunea Europeana, cei mai multi salariati care traiesc cu doar 60% din venitul pe economie se afla in Romania! Pe a doua pozitie se plaseaza Grecia, iar pe locul urmator vine Spania."


Sursa http://www.ziare.com/mariana-campeanu/ministrul-muncii/ministrul-muncii-riscul-de-saracie-pentru-angajatii-romani-in-crestere-1185998 ne informeaza ca:

"Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Campeanu, a declarat, joi, ca riscul saraciei pentru persoanele active este in crestere, din ce in ce mai multe aflandu-se in situatia de a nu putea sa-si asigure subzistenta prin veniturile provenite din munca prestata." [!!!]

Atunci, la ce mai foloseste Ministerul Muncii? Doar ca sa garanteze o exploatare cat mai crancena a angajatilor?

In sfarsit, sursa http://www.ziare.com/social/salariu/romanul-cu-castiguri-medii-de-ce-in-categoria-saracilor-opinii-1168318 ne informeaza ca:

"Intr-o tara civilizata, castigul mediu este similar cu decenta, deoarece iti da posibilitatea sa te integrezi armonios in societate si sa-ti mentii demnitatea."
...
"Datorii, mancare proasta, traiul de pe o zi pe alta, lipsa concediilor, lipsa perspectivelor, iata situatia romanului de conditie medie. Nu poate fi vorba de decenta, ci de saracie. UE numeste aceasta saracie relativa, deoarece nu mori de foame, insa nici nu traiesti corespunzator. La romani, munca nu garanteaza traiul decent.
[!!!]

Problema tarii noastre este ca nu se poate vorbi de o clasa de mijloc, care sa asigure stabilitatea economiei. "Lumea se imparte in putini si bogati, si foarte multi si saraci", afirma fostul premier Mihai Razvan Ungureanu. O constatare realista. Lipsesc insa solutiile.

Viata romanului de rand se scurge plina de lipsuri si frustrari."
[!!!]

joi, 18 octombrie 2012

Revolutionarii lu' Peste

Niste "revolutionari" au facut gat acum cateva zile. Am selectat de pe sursa http://mobil.money.ro/article/1230409:

"După zece minute de la sosire, Iliescu a ieşit din sesiul PSD şi a mers în mijlocul revoluţionarilor, care l-au huiduit şi apostrofat.

"Nu se poate să vă bateţi joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!", i-au spus revoluţionarii lui Iliescu. Ei i-au mai spus că îşi doresc recăpătarea drepturilor luate abuziv.

Fostul şef de stat le-a spus revoluţionarilor că fostul premier Emil Boc a eliminat aceste drepturi."


Nu am inteles niciodata ce reprezinta acesti "revolutionari". Pentru mine sunt niste neica nimeni carora statul s-a hotarat sa le acorde privilegii la un moment dat, dupa care le-a anulat la alt moment dat. Dar ce anume ii face pe acestia mai revolutionari decat ceilalti oameni care au iesit in strada in 1989 nu se stie.

Nici despre scopul si idealurile "revolutiei" din decembrie 1989 nu se pot spune prea multe. Prin prisma realitatii, se pare ca "revolutia" din 1989 s-a facut pentru ca:
1. Sa fie distrusa economia Romaniei;
2. Sa fie saraciti romanii;
3. Sa se amplifice coruptia;
4. Sa poata prospera hotii;
5. Sa ajungem bataia de joc a Europei;
6. Sa se caute mereu solutii dar sa nu fie gasite niciodata.

Pentru toate acestea trebuie numiti niste unii "revolutionari" si recompensati?

miercuri, 17 octombrie 2012

Propaganda monarhista in scoli

In cadrul propagandei desantate pro monarhie se va introduce din anul 2013 Istoria Monarhiei Române ca disciplina optionala de studiu in licee

Parcurgand articolul de pe sursa http://www.stiridecluj.ro/social/istoria-monarhiei-romane-noua-disciplina-in-licee, am aflat ca:
"În cadrul aceste materii de studiu, elevii vor învăța despre viața românilor în timpul monarhiei, viața regilor și traiul de la Curtea Regală, iar la unele dintre ore, elevii vor merge să viziteze ctitorii regale și să se întâlnească cu membri ai Casei Regale." [!?!]

Foarte tare! Pentru o corecta informare, totusi, sa se puna accentul pe "realizarile" lui Carol al II-lea:
1. A instituit dictatura regala!!!
2. A instituit cenzura!!!
3. A dizolvat partidele politice!!!
4. S-a faurit Romania Mica, fara Bucovina de Nord şi Basarabia, fara nord-vestul Transilvaniei si fara sudul Dobrogei!!!

Iar daca elevii au simtul umorului foarte dezvoltat, ar putea studia si Istoria Comunismului, insotita de vizite la Emil Bobu si Tudor Postelnicu :))

S-ar mai putea studia si Istoria Comunei Primitive, insotita de vizite in Epoca de Piatra :)) Romania este plina de locuri in care Epoca de Piatra s-a conservat perfect :)) Se pot gasi cu usurinta sate fara canalizare, fara apa curenta, fara electricitate, fara drumuri :))

marți, 16 octombrie 2012

Reinstaurarea monarhiei - o solutie abjecta pentru Romania

Propaganda pro monarhie opereaza cu intensitate in media romaneasca. Butonam la televizor si m-am oprit la o trancaneala de pe Giga TV, postul lui Gheorghe Pinalti. Vad o tanti care vorbea cu un nene. Nenea spunea: a crescut somajul, salariu este de 530 de lei net, populatia Romaniei a scazut; solutia ar fi monarhia.

Toti agentii de influentare a opiniei publice au ca tema inducerea catre populatie a parerii ca monarhia ar fi cea mai buna solutie pentru Romania in acest moment, desi aceasta solutie este in primul rand ilegala, nefiind permisa de Constitutia Romaniei.

Contrar curentului, parerea mea este ca monarhia este o solutie abjecta gandita de politicieni oportunisti, care au deja functii si beneficii asigurate daca regele va fi reinstalat in Romania.

Se face multa reclama monarhiei in numele unor realizari ale politicii externe romanesti din vremea monarhiei. Chiar in aceste zile se sarbatoresc 90 de ani de la incoronarea primilor regi ai Romaniei Mari, conform sursei http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13417969-sarbatoare-alba-iulia-implinesc-90-ani-incoronarea-primilor-regi-romaniei-mari.htm. Adica un alt prilej de propaganda pro monarhie.

Voi rememora in continuare unele dintre marile ticalosii realizate de monarhie, in dispret total fata de cetatenii acestei tari.

Conform sursei http://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Rom%C3%A2niei, aflam ca:

"La 10 februarie 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă miniștrii din Garda de Fier, [...] , regele Carol al-II-lea a dizolvat guvernul și a instituit o dictatură regală. Instituind starea de asediu și cenzura, el numește un guvern consultativ, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, având în componența sa pe generalul Ion Antonescu, ministru al apărării. În februarie 1938, Carol al-II-lea publică noua Constituție, care asigura baza juridică a regimului autoritar. Pentru a-și consolida puterea, el desemnează Consiliul de Coroană ca organ permanent și dizolvă partidele politice."

Citind aceste randuri, mi se pare "minunat" circul politic romanesc actual. Pe de o parte, circa 7,5 milioane de persoane au votat pentru demiterea lui Basescu, nu se stie din ce motive legale. Pe de alta parte, in 1989 a fost inlaturat "dictatorul". Pentru ca astazi sa se faca propaganda monarhiei. Monarhie care, prin reprezentantul sau Carol al II-lea, a facut urmatoarele:
1. A instituit dictatura regala!!!
2. A instituit cenzura!!!
3. A dizolvat partidele politice!!!

Ce de "beneficii" a adus monarhia Romaniei, un adevarat "triumf" democratic!

Urmarile tragice ale acestei dictaturi regale nefaste sunt marile amputari teritoriale din 1940, pe care media nu se mai inghesuie sa le reuneasca sub titulatura "Faurirea Romaniei Mici sub Carol al II-lea". Se pot afla de pe sursa http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/322_dictatura_regala/:

"La 26-28 iunie 1940, în urma unor note ultimative, URSS a ocupat, fără rezistenţă armată, Bucovina de Nord şi Basarabia. [!!!]
...
La 30 august 1940, prin "Dictatul de la Viena", impus de Germania şi Italia, a fost smulsă României partea de nord-vest a Transilvaniei, cu o suprafaţă de 43.492 km2 şi o populaţie de 2.667.000 de locuitori.
[!!!]
...
La 7 septembrie, printr-un tratat de frontieră încheiat la Craiova, România a cedat Bulgariei sudul Dobrogei."
[!!!]

Cat despre faurirea Romaniei Mari, ar trebui precizat ca aceasta a reprezentat un succes urias al diplomatiei romanesti, care a avut parte de oameni exceptionali in acea vreme, de exemplu Take Ionescu (sursa: http://www.lovendal.net/wp52/take-ionescu-politicianul-gura-de-aur-a-murit-din-cauza-unor-stridii/) si Ion I.C. Brătianu (sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_I.C._Br%C4%83tianu).

Problema centrala nu este daca monarhia a facut mai mult bine sau mai mult rau Romaniei.

Problema centrala este ca monarhia poate face rau Romaniei la fel ca orice alt regim politic din Romania. Propaganda incearca sa prezinte monarhia ca o garantie a functionarii normale a statului roman, realitatea si istoria ne arata ca monarhia s-a putut transforma in dictatura regala, care a distrus Romania Mare!

In concluzie, eu nu doresc monarhie in Romania. Nu este normal ca intr-o tara unde s-a strigat "Jos dictatorul!" sa fie pus un cetatean mai presus de toti si sa aiba calitatea de rege. Cu atat mai mult cu cat acest cetatean este fiul regelui care a instaurat dictatura regala si a distrus Romania Mare.

Actualul regim politic este bun pe hartie, numai ca oamenii care ar trebui sa il reprezinte, de fapt il submineaza. Trebuie schimbati oamenii de la putere, nu si regimul politic.

Alesii pot fi schimbati prin vot, un rege nu poate fi schimbat prin vot. Daca nu suntem in stare sa impunem prin vot democratic oameni care sa ne apere interesele, cu atat mai mult nu trebuie sa acceptam la putere un rege care nu mai poate fi dat jos prin vot atunci cand ne este dusman.

luni, 15 octombrie 2012

Aliante politice ciudate si traseism

PNL s-a aliat cu PNG-ul lui Gheorghe Becali. Sursa http://www.ghimpele.ro/2012/10/crin-antonescu-alianta-gigi-becali-acord-politic-nu-fuziune-partide/ ne spune ca:
"Crin Antonescu a explicat că Gigi Becali se va înscrie în PNL doar formal, pentru a putea candida pe listele USL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dar a precizat că decizia finală se va lua abia luni."

De ce ar dori PNL si implicit USL sa sprijine candidatura lui Gheorghe Becali? Mai mult ca sigur pentru bani. Cu toate acestea, ar fi interesant si amuzant sa aflam daca votantii lui Becali cunosc doctrina lui Becali sau a PNG, programul lui Becali sau al PNG, crezul lui Becali sau al PNG :))

Conform sursei http://www.mediafax.ro/politic/monica-iacob-ridzi-candidat-ppdd-pentru-un-nou-mandat-de-deputat-in-valea-jiului-10219656, "Deputatul Monica Iacob Ridzi, care a demisionat recent din PDL, s-a înscris luni în PPDD Hunedoara, ea urmând să candideze din partea acestui partid pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 5 din Valea Jiului, colegiu în care a candidat şi la scrutinul precedent."

Sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Iacob-Ridzi ne informeaza ca:
"În luna iunie 2009, mai multe ziare, începând cu Gazeta Sporturilor au relatat că Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ministru a acordat fără licitație suma de 630.000 de euro unor firme de apartament, cu acționari comuni în vederea organizării de manifestări cu ocazia Zilei Tineretului la București și Costinești. Aparent, sumele cheltuite pentru scena de concert de la Costinești, ca și cele pentru prestația muzicienilor depășeau cu mult costurile de pe piață. Monica Iacob-Ridzi a negat acuzațiile de deturnare de fonduri. În data de 23 iunie 2009, Camera Deputaților a decis înființarea unei comisii de anchetă care să hotărască dacă va cere începerea urmăririi penale pentru modul în care au fost cheltuiți cei peste 600.000 de euro alocați Zilei Tineretului, comisie care a propus revocarea din funcție a ministrului Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi și cercetarea acesteia pentru delapidare și abuz în serviciu, anchetă la ANAF, sesizarea Consiliului Concurenței și a Curții de Conturi în cazul anumitor contracte încheiate."

Intre timp de ancheta s-a ales praful, la fel si de banii publici alocati "anchetei". Asa ca madam Ridzi poate sfida linistita electoratul inca un mandat, aleasa, nu se stie pe ce motive (ca si Becali), de catre... acelasi electorat. Deja ne putem imagina cum "lupta" Ridzi cu "ciocoii" invocati de DD. Cred ca se va ascuti lupta "politica" pentru praduirea mai mult sau mai putin legalizata a banilor publici.

PNTCD aripa Victor Ciorbea vrea sa se alieze cu USL, conform sursei http://www.ziare.com/alegeri/candidat/ciorbea-vrea-pe-listele-usl-spune-ca-va-lua-numele-pntcd-de-la-pavelescu-1195929.

Monarhistul Victor Ciorbea a avut un traseu care depaseste inspiratia oricarui... cameleon. Judecator inainte de 1990, a devenit lider sindical al CNSLR, apoi primar, apoi prim-ministru. Acum este lider contestat al unei aripi a PNCTD! Un adevarat "omul nostru in orice teren al vostru".

Monarhistul Aurelian Pavelescu a aliat cu PDL-ul aripa PNTCD pe care o conduce. Conform sursei: http://www.ziare.com/vasile-blaga/pdl/pdl-forta-civica-si-pntcd-au-infiintat-alianta-romania-dreapta-1190375,
"Liderii PDL, Forta Civica si PNTCD au semnat, duminica, la sediul central al PDL protocolul Aliantei partidelor de dreapta. Alianta se va numi Alianta Romania Dreapta (ARD).
Astfel, Vasile Blaga, presedintele PDL, Mihai Razvan Ungureanu, de la Forta Civica, si Aurelian Pavelescu, PNTCD, au semnat acordul de infiintare."


Sa remarcam, deci, ca aripioarele monarhiste ale PNTCD, inexistente in Parlament si aproape inexistente intre preferintele electoratului, sunt primite cu bratele deschise atat de USL, cat si de PDL!

Despre traseism aflam de pe sursa:
http://www.money.ro/legislatura-2008-2012--coruptie-si-traseism_1230377.html
"Legislatura care se încheie a spulberat recordurile locale la categoriile ""traseism politic" şi "parlamentari cercetaţi penal". Un studiu al Institutului pentru politici publice arată că migraţia politică s-a dublat în mandatul actual comparativ cu intervalul 2004-2008. Numărul deputaţilor şi senatorilor trimişi în judecată pentru corupţie a ajuns şla câteva zeci. În acelaşi timp, eficienţa aleşilor în Parlament este tot mai scăzută iar Guvernul se detaşează ca principal autor de legi."
...
"Topul chiulangiilor la Senat este dominat de Crin Antonescu, cu 6,1%. El a votat în 4 ani de 129 de ori în condiţiile în care numărul total de voturi finale a fost de 2122. La Cameră, cel mai puţin prezent deputat la vot este Viorel Hrebenciuc, cu un procentaj de 27,1% sau 580 de voturi din 2142."
...
"22 de parlamentari trimişi în judecată, în principal pentru fapte de corupţie. 5 au fost condamnaţi prin sentinţe definitive la pedepse cu închisoarea însă doar în două cazuri, Adrian Năstase şi Virgil Pop, respectivii au şi ajuns în detenţie.
În noul Parlament ce va fi ales pe 9 decembrie este posibil să vedem mai mulţi deputaţi decât cei 471 cu care a luat startul actuala legislatură."


Cu atatea aliante si atatea "personalitati", viitorul romanilor este mai sinistru ca oricand. Dar poporului roman, luat in ansamblu, i-a disparut complet discernamantul. De la mersul in genunchi, poporul roman a trecut la nivelul urmator, taratul pe burta.

Asta este situatia. Astept cu interes sa vad ce partide si ce "oameni de bine" se vor "jertfi" pentru natie si popor :))

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Romania primitiva: imbulzeala la orice

Imbulzeaza si calcatul in picioare sunt la moda in Romania. Probabil ca foarte multi romani au nostalgia cozilor si imbulzelilor de pe vremea vechiului regim si simt nevoia sa mai dea din coate uneori.

Foarte multi romani au fost ruinati de autoritati in urma disparitiei a milioane de locuri de munca. Saracia lucie a transformat foarte multi romani in animale. Muritorii de foame se inghesuie oriunde pot gasi ceva de mancare gratis.

Alti romani confunda credinta cu credulitatea. Din nou moastele "sfintei" Parascheva, aceasta Lady Gaga a ortodoxiei romanesti, aduna zeci de mii sau sute de mii de persoane la "spectacol".

In fine, reducerile la supermarket sunt alt prilej de imbulzeaza.

Conform sursei http://www.digi24.ro/stire/Imbulzeala-la-praznic_49044 [08.Octombrie.2012],
"Peste două mii de oameni s-au călcat în picioare la o slujbă de înmormântare pentru merindele date de pomană. Pachetele au fost făcute de un om de afaceri din Iaşi care s-a ocupat de înmormântarea celor 40 de trupuri neînsufleţite uitate în laboratoarele Institutului de Medicină Legală.
La finalul ceremoniei religioase, mulţimea a luat cu asalt cele două mese la care se împărţeau pomenile [!!!]. De teamă că vor pleca cu mâna goală acasă, oamenii s-au îmbulzit fără să mai ţină cont că erau pachete suficiente pentru toată lumea [!!!]. Mulţi s-au batut să ajungă în faţă chiar şi de câteva ori, chiar dacă nu ştiau exact pentru ce se lupta.
...
Totul s-a petrecut sub ochii preoţilor care abia încheiaseră slujba. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i ţine în frâu pe credincioşi. Chiar şi aşa, oamenii s-au potolit abia după ce s-au terminat toate pachetele." [!!!]

Pozele de pe sursa http://www.ziaruldeiasi.ro/foto/galeriile-foto/anul-2012/ai//foto/galeriile-foto/anul-2012/imbulzeala-pomeni-foto-andrei-disca/img-8665~aikp1.html, chiar daca sunt in format cam mic, sunt foarte expresive.

Conform sursei http://www.rtv.net/pelerinaj-la-moastele-sfintei-parascheva-mii-de-oameni-rabda-frigul-si-ploaia-la-iasi-video_48687.html [13.Octombrie.2012],
"În numele credinţei, mii de oameni înfruntă cu stoicism ploaia abundentă care cade la Iaşi, în dorinţa de a putea ajunge la moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva. Credincioşii au venit să se roage pentru sănătate şi bună stare şi au aprins o mulţime de lumânări, motiv pentru care un zid chiar a luat foc.
După ce s-au îmbulzit şi şi-au dat coate
[!], mii de pelerini au dormit şi în noaptea de vineri spre sâmbătă sub cerul liber."

Foarte interesanta credulitatea ortodoxa: oamenii indura frigul si ploaia, apoi dorm pe jos sub cerul liber ca sa se roage pentru... sanatate?! Se pare ca "sfanta" nu ii poate rezolva chiar pe toti, pentru ca, conform sursei http://www.rtv.net/au-lesinat-de-frig-la-moastele-sfintei-parascheva-46-de-persoane-au-avut-nevoie-de-medici-video_48502.html, "Din cauza epuizării, a stresului, dar şi a frigului, medicii au trebuit să intervină în 46 de cazuri.". Nici cu rezolvarea problemelor de "buna stare" nu se prea ocupa "sfanta" din moment ce saracia lucie e la mare moda in Romania.

In final, cateva citate cu imbulzeala de la promotii. Joi, 11.Octombrie.2012, sute de timişoreni s-au călcat în picioare pentru promoţia la tigăi [!], conform sursei http://www.reporterntv.ro/stire/daca-e-inaugurare-e-si-imbulzeala-sute-de-timisoreni-s-au-calcat-in-picioare-pentru-promotia-la-tigai.
"Cu gândul la promoţii, sute de oameni au ajuns în zori în faţa magazinului, iar când uşile s-au deschis s-au îmbrâncit şi şi-au dat coate. Oamenii au ajuns în faţa supermaketului cu mult înainte de deschidere. Au sperat că poate aşa vor primi şi câteva produse gratuite."

vineri, 12 octombrie 2012

Cum se mai toaca banii publici la ICR

Singurii responsabili de "crize" si "recesiuni" sunt reprezentantii statului, care cheltuie banii publici discretionar, cu toata iresponsabilitatea si cu tot dispretul fata de contribuabili, carora le pot aplica oricand masuri de austeritate "dure dar necesare".

La Institutul Cultural Roman (ICR), locul lui H. R. Patapievici (pe timpul guvernarii PDL) la tocat "cascavalul" public a fost luat de Andrei Marga (USL). Imediat, Andrei Marga s-a pus "pe treaba" si a avut o initiativa "legendara": s-a concentrat pe promovarea caloriferului?! Asta e, partidele se rotesc la putere, naravurile raman aceleasi, prin amabilitatea legilor facute de parlamentarii nostri, vesnic rau intentionati si dusmani ai poporului roman.

Reactia la o astfel de initiativa o aflam de pe sursa http://www.ziare.com/andrei-marga/icr/marga-ironizat-pe-facebook-caloriferele-nu-mor-cand-vor-caii-galerie-foto-1195312:

"Dupa ce Andrei Marga, presedintele Institutului Cultural Roman, a declarat Institutul se va concentra asupra promovarii caloriferului, Internetul este plin de imagini, filmulete si bancuri care ironizeaza afirmatia fostului ministru de Externe.
Ba, mai mult, Caloriferul are propria pagina de Facebook, care a adunat in 24 de ore aproape 1.000 de fani."


Dupa care, pe sursa se pot vedea mai multe imagini care "promoveaza" ironic caloriferul. La urma urmei, nimic uimitor: un nene a fost instalat in functie ca sa sparga banii publici.

Este foarte usor sa se intample in Romania asa ceva si chiar mult mai mult decat atat, daca ne uitam, de exemplu, la rezultatele unui sondaj de opinie pe sursa http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-antonescu-si-basescu-in-pierdere-de-incredere-opinii-1192929.

Conform acestui sondaj, romanii au incredere in urmatorii:
1. Mugur Isarescu, cu 35% cota de incredere in randul cetatenilor;
2. Sorin Oprescu, cu 33% din preferinte;
3. Victor Ponta, cu 31% din preferinte.

Ce se poate spune despre cei in care au romanii incredere (conform sondajelor)?

Mugur Isarescu este guvernatorul Bancii Nationale. Leul s-a depreciat fata de euro si dolar si a ajuns anul acesta la maxime istorice. Rezervele valutare la BNR se situau la 32 427 milioane euro la 30. Septembrie.2012 (sursa: http://www.bnro.ro/Home.aspx), dar statul se imprumuta de peste tot.

Sorin Oprescu este primarul capitalei, Bucuresti. A propus un proiect absolut tembel, dar mare consumator de bani publici, o autostrada care costa peste 100 de milioane de euro/ kilometru!!! Un proiect caruia ii acord toata neincrederea. Se pot consulta sursele:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Suspendata-lui-Oprescu-cost-101-milioane-euro-km-998460.html
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/autostrada-suspendata-a-lui-oprescu-facuta-praf-de-specialistii-francezi-280127.html

Victor Ponta este "premierul copy paste", un plagiator de mare succes, un fel de coana Leana in economia de piata. Ajuns la putere avand in spate un program USL care prevede, in mod demagogic, crearea a 1 milion de locuri de munca, Ponta s-a "concentrat" pe referendumul fantoma si pe lipsa de masuri economice pozitive. In acelasi timp, in loc sa se creeze locuri de munca, cateva firme de stat (intre care Oltchim) sunt in faliment sau amenintate cu falimentul. In plus, o firma privata (Mechel) anunta disponibilizari (sursa: http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Bomba_-Mechel-_sta_sa_explodeze_si_la_Buzau_0_781721917.html)!

Halal persoane publice si halal incredere! Are vreun motiv Andrei Marga sa nu promoveze caloriferul?

joi, 11 octombrie 2012

Stapanii platesc cand cainii domestici ataca

Aflam de pe sursa http://www.rtv.net/stapan-pedepsit-de-lege-merge-sase-luni-la-inchisoare-dupa-ce-cainele-sau-a-muscat-un-copil_47973.html:

"În 17 ianuarie 2009, un câine rottweiler a muşcat de cap un copil din vecini. Copilul a avut nevoie de câteva zeci de zile de tratament, iar de atunci face exerciţii de recuperare, după ce a avut o semipareză. În 12 iunie, bărbatul, proprietarul câinelui, a fost condamnat de Judecătoriei Cluj-Napoca la şase luni de închisoare cu executare.

"Instanţa condamnă pe inculpatul C.C.D. la şase luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă T.V. formulată prin reprezentanţii legali T.R. şi T.M.C. şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 200.000 lei, reprezentând daune morale", se arăta în încheierea Judecătoriei Cluj-Napoca."


Macar in cazul cainilor domestici se poate spera la reparatii in justitie. Poate se vor obisnui stapanii de caini sa-si tina animalele in lesa si cu botnita atunci cand merg pe strada sau in parcuri. In plus, poate se obisnuiesc stapanii sa-si dreseze cainii. Nu este normal sa vezi caini asa zis domestici avand un comportament agresiv si galagios si sa ignore comenzile stapanilor.

In cazul cainilor salbatici nu raspunde nimeni, de parca nu ar fi obligate institutiile statului sa asigure integritatea fizica si psihica a propriilor cetateni.

Daca tot am adus vorba de caini vagabonzi: prezenta hingherilor in cartierul meu a fost formala sau pentru imagine. Javrele sunt la locul lor, agresive, ca de obicei.

miercuri, 10 octombrie 2012

Programul USL-PDL

Din nou Bondache, zis Gica Tembelu - un agent de influentare a opiniei publice care se crede agent secret - arunca petarde pe blogul meu. De data asta l-a deranjat articolul despre starea Romaniei vazuta de politicienii romani si concluzia de la sfarsit, anume ca tot raul care se intampla in Romania are ca scop instaurarea monarhiei.

Vreau sa subliniez in clar, cu aceasta ocazie, ca exista urmatorul program USL-PDL:
1. Inrautatirea continua a nivelului de trai al romanilor;
2. Scoaterea masiva a romanilor in strada;
3. Lovitura de stat suprapusa peste miscarea din strada;
4. Reinstaurarea monarhiei;
5. Dupa care se vor redefini din nou institutiile statului, se va invoca din nou greaua mostenire - a capitalismului de aceasta data - si se vor afirma alte aberatii si aiureli, doar la trecerea timpului si pentru justificarea perpetua a statutului de sclavi pe care il au romanii.

Ca urmare, la mai bine de 10 zile (!) de la publicarea articolului care punea in evidenta legatura dintre isteria lui Bondache si cuvantul "EXPLOATARE", dragul nostru Bondache, zis Gica Tembelu, s-a hotarat sa-mi raspunda la o parte din acel articol. Mai exact la partea care se refera la veniturile si cheltuielile mele, pentru ca Bondache nu are nimic de spus in privinta exploatarii romanilor.

Omul, vadit agitat si cu mari fracturi de logica, imi insira o lista aproximativa de cheltuieli, fara sa treaca sumele reale in dreptul lor, asteptand, probabil sa fac eu acest lucru. Ceea ce, desigur, nu se va intampla. Bondache, dragule, tu esti cel care stie despre mine lucruri pe care eu abia acum... le aflu! Crezi ca este asa usor sa fac contabilitatea ultimilor 5-10 ani? Crezi ca daca nu am serviciu (desi nu mai sunt somer in sensul BIM!) sunt obligat sa muncesc pentru tine? Sa remarcam ca Bondache este la fel ca orice patron roman: cere munca fara sa ofere bani pentru asta :)) Sa nu ne miram deci ca Bondache nu are nimic de spus despre cuvantul "EXPLOATARE"!

Raspunsul este mult mai simplu la petardele tale:

1. Daca afirmi ca o persoana, care a castigat lunar timp de mai multi ani minim 10 salarii minime, este pe minus cu zeci de mii de euro (?!?), ce poti spune despre cei care au lucrat vesnic numai pe salariul minim? Eu zic sa ne arati cum traieste un roman din salariul minim! Arata-ne, dragule, cum poate supravietui un roman muncind pe salariul minim! Chiar si cei in cauza vor sa stie acest lucru. Daca rezolvi acest exercitiu, vei rezolva si problema cheltuielilor mele, iar minusul inventat de tine se va transforma in plus.

2. Daca tot afirmi ca primesc bani de la parinti la 50 de ani (nu asta e varsta mea, dar ce mai conteaza), poate imi spui care este "alocatia" mea lunara si in ce zi o primesc. Pentru ca vreau sa ma caut prin buzunare si sa pun poze pe blog cu "alocatia" in ziua de "salariu" :))

Altfel, Bondache ma umple din nou de insulte si comentarii cel putin stupide.

De exemplu, Bondache spune ca am mancat din banii mei (pai din ai cui?) in Italia. Din cate stiu eu, in Italia mancarea era mai ieftina decat in Romania. Iar daca preturile erau comparabile, calitatea alimentelor din Italia era superioara celor din Romania. Adica nu se poate compara un parmigiano reggiano maturat 36 de luni cu cascavalul romanesc cu 4% lapte (lapte despre care nu se stie cat la suta... lapte contine). La fel, nu se poate compara prosciutto cotto cu mezelurile romanesti pline de E-uri, pe care nu le-am mai cumparat de nu stiu cand. La fel, nu se compara fructele italiene, numai soiuri superioare, cu fructele comercializate in Romania. Strugurii care se vindeau in Romania cu 8-12 lei (sau 80.000-120.000 lei vechi) costau in Italia doar 1-1,5 euro. Mereu eram socat cand veneam in Romania si vedeam ca la noi preturile erau mai mari decat la ei. Merele italiene din Tirolul de Sud sunt in general absente in Romania. De exemplu soiul de mere Pink Lady nu a fost comercializat niciodata la noi. Am vazut la supermarket un hibrid de calitate inferioara numit in acest fel la raft!

Asa ca, Bondache, haleala in vest este mai ieftina si mai buna decat in est, desi in vest se castiga mai mult decat in est. Ma mir nu stiai nici acest lucru, tu care vrei sa pari ca le stii pe toate.

O manipulare aparte a lui Bondache este urmatorul comentariu: "in mod normal ar t[r]ebui sa muncesti pe rupte". Multi romani naivi si dezinformati cred sincer ca trebuie sa stea 10-16 ore la munca pentru ca sa aiba bani. Am mai spus-o si o repet: in occident am castigat mult mai multi bani decat in Romania si am muncit mult mai putin decat in Romania. Asa ca Bondache a incercat din nou sa sustina propaganda oficiala, doar nu era sa spuna ca romanii sunt EXPLOATATI in propria lor tara. NIMENI NU TREBUIE SA MUNCEASCA PE RUPTE IN SECOLUL 21! Cu exceptia sclavilor, desi se spune ca sclavia s-a desfiintat demult.

Sa remarcam cum "munceste pe rupte" Bondache la 10 octombrie 2012, 11:14 si la 10 octombrie 2012, 11:37, adica orele la care a postat comentariile pe blogul meu!!! Bravo, Bondache! Ce munca interesanta ai! O faci din pasiune? :))

Pentru insulte ii multumesc lui Bondache din nou, ca de obicei. Sunt si aceste insulte o parte a manipularii. Probabil ca Bondache se asteapta sa ma intrec cu el in acest domeniu. Nu este cazul, Bondache este mult prea neajutorat. In comentariile lui am remarcat ca se insulta singur :)) Se pare ca nici nu si-a dat seama de acest fapt :))

Ar mai fi ceva de spus in legatura cu comentariile lui Bondache. Bondache nu comenteaza subiectele mele, ci se refera numai la persoana mea si incearca, destul de jalnic, sa ma decredibilizeze.

Spun sau nu adevarul in legatura cu reinstaurarea monarhiei in Romania? Timpul ne va arata cum stau lucrurile.

marți, 9 octombrie 2012

Oameni politici despre starea Romaniei

Oameni politici si starea Romaniei

De pe sursa http://www.ziare.com/varujan-vosganian/pnl/vosganian-a-descoperit-saracia-te-infioara-ce-este-in-sate-1194611 aflam ca:

"Majoritatea drumurilor sunt impracticabile [!!!]. Multe sate nu au apa [!!!] si in timpul secetei din aceasta vara le-a fost adusa apa cu cisterna. Odata cu blocarea investitiilor in mediul rural, multe scoli au ramas fara acoperis [!!!], iar copiii invata in schimburi [!!!], ca la fabrica. Lipsiti de mijloace de transport, elevii bat kilometri intregi pana la scoala [!!!]. Dispensarele, acolo unde exista, nu au dotari suficiente [!!!]. Primariile nu au nici macar destule venituri pentru functionarea curenta [!!!], daramite pentru cofinantarea fondurilor europene"
...
"Senatorul liberal adauga ca "in prezent nu mai exista nicio viziune privind modernizarea satului romanesc, nici in teorie si nici in buget"."
[!!!]

Uimitor cum descopera Varujan Vosganian saracia la sate tocmai in anul electoral. Probabil ca in anii anteriori a crezut ca satenii traiau in "lux desantat", ca sa folosim o expresie la moda in decembrie 1989. Dar, desigur, Varujan Vosganian nu a gasit si nici nu va gasi responsabilii de aceasta situatie infioratoare (conform propriei declaratii). Daca haosul este o "fatalitate" in Romania, de ce mai trebuie platite autoritatile centrale si locale?

De pe sursa http://www.ziare.com/ludovic-orban/pnl/ludovic-orban-vor-fi-50-de-traseisti-pe-listele-usl-nu-riscam-guvernarea-pe-4-ani-1194650 aflam ca:

"Din pacate mi-am racit gura de pomana. Pe listele USL vor fi aproximativ 50 de traseisti (plus vreo 20 de PC-sti)."


Cum s-ar spune, la vremuri noi, tot... ei. Comparand cu fotbalul, retrogradeaza echipele, dar jucatorii se transfera tot in prima liga :)) Sa gandim pozitiv: viitor de aur tara noastra are. Un viitor, desigur, foarte, foarte, foarte indepartat. Sa avem putintica rabdare, sa mai treaca vreo 300 de ere glaciare :))

De pe sursa http://www.ziare.com/politica/legislatie/dorin-florea-pdl-toata-legislatia-romaniei-a-incurajat-nemunca-1194634 aflam ca:

"Prim-vicepresedintele PDL Dorin Florea afirma ca toata legislatia Romaniei este una electorala, prin care s-a cumparat un vot ieftin pe bere, pe minciuni, pe demagogie, pe promisiuni" si au fost incurajate nemunca si "indemnizatii la nastere pentru familii care nu sunt capabile sa educe un copil"."

Daca Dorin Florea este sigur ca legislatia Romaniei inseamna mita electorala, atunci toti cei care au inventat-o si aplicat-o ar trebui bagati la "zdup", pentru ca, se stie: "Mita electorala inseamna inchisoare" (de exemplu conform sursei http://www.adevarul.ro/locale/ploiesti/pedepse-prevede-electorala-votul-ilegal_0_713928739.html).

Totusi, nu legislatia a incurajat nemunca. Distrugerea deliberata a locurilor de munca de catre statul roman au incurajat somajul in masa. O noua posibilitate de a "incuraja" nemunca a actualului guvern pare sa fie inchiderea definitiva a Otchim. Amintesc ca programul USL clameaza - in mod evident demagogic - crearea de noi locuri de munca (a se consulta acest program pe una dintre surele:
http://www.cipriandobre.ro/download/VIZIUNEA%20ECONOMICA%20USL.pdf
http://www.alinagorghiu.ro/wp-content/uploads/2011/05/VIZIUNEA-ECONOMICA-USL.pdf).

PSD, UNDE SUNT LOCURILE DE MUNCA?
PNL, UNDE SUNT LOCURILE DE MUNCA?
PDL, UNDE SUNT LOCURILE DE MUNCA?

Personal, consider ca toate partidele participante la mascarada puterii au blatul aranjat. Nimeni nu va misca un deget pentru ameliorarea situatiei economico-sociale din Romania. Situatia economico-sociala va continua sa fie la fel de sinistra pana cand lumea va iesi masiv in strada si se va putea da lovitura de stat pentru reinstaurarea monarhiei. Dar nici monarhia nu va insemna o schimbare in bine, ci in rau.

O schimbare in bine inseamna in primul rand principii si directii transformate in legi pentru o societate echitabila. In al doilea rand inseamna vot responsabil.

luni, 8 octombrie 2012

Statul mafiot vazut de un deputat

Conform sursei http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/amnistie-pentru-nastase-si-vintu-ce-planuri-au-doi-deputati-samariteni-279480.html, deputatul Nicolae Păun a facut urmatoarea afirmatie:
"„Atunci când vorbim despre corupţie, în opinia mea cel puţin 40 la sută din populaţia României ar trebui să meargă la puşcărie“, explică Păun motivul pentru care aceste fapte ar trebui amnistiate."

Foarte interesante puncte de vedere. In primul rand, un deputat ne "asigura" ca sistemul este bine ticalosit si gandit pentru a fi stimulata coruptia.

In al doilea rand, un deputat spune ca daca tot sunt asa multi corupti, aceste fapte ar trebui amnistiate. Daca am extinde rationamentul, am putea crede ca daca minim 40% dintre cetateni ar fi hoti sau ar da in cap la oameni, atunci hotia si datul in cap ar trebui sa dispara din Codul Penal :))

Din aceste motive, dar si din alte motive care apar in articolele mele anterioare referitoare la coruptie si alesi, nu ar fi mai bine daca 99,99% dintre alegatori ar sta acasa decat sa aleaga asa ceva?

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Incalcarea legii si gratierea

S-a propus gratierea unui mare numar de puscariasi (a se vedea, de exemplu, sursa http://www.inpolitics.ro/gratierea-puscariasilor-o-diversiune-electorala-smechera-art67119.aspx).

Se spune ca de aceasta masura ar putea beneficia 50.000 de detinuti.

In Romania incalcarea legii este ceva normal. Multe legi sunt facute de asa natura incat este aproape imposibil sa nu fie incalcate. Se incalca de foarte multe ori regulile de circulatie, de exemplu, pentru ca impun de multe ori restrictii in scopul amendarii cetatenilor. Locurile de parcare inexistente duc la ridicarea masinilor parcate, evident, neregulamentar si la amendarea multor cetateni.

Dar exista reglementari care nu ar trebui incalcate si ma refer aici la legile care privesc violenta si coruptia. Daca violenta are consecinte nefaste la nivel individual, pentru cel agresat, coruptia mi se pare o incalcare a legii cu consecinte extrem de nefaste pentru toti cetatenii, in masura in care un asa zis inalt demnitar ia decizii in detrimentul interesului public pentru a obtine foloase personale si pentru a favoriza un grup restrans de persoane.

Cu atat mai uimitor este faptul ca pentru coruptie nu se aplica amenzi. Daca pentru recupararea masinii ridicate pentru parcarea neregulamentara se pot plati intre 700 si 800 de lei, pentru coruptie nu exista asa ceva. Mult mai normal ar fi sa se plateasca pentru coruptie de zece ori valoarea prejudiciilor create de corupt si corupator. Asta, in caz ca se doreste descurajarea faptelor de coruptie, la fel ca in cazul parcarilor neregulamentare.

Revenind la gratiere, s-a remarcat, conform sursei http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/amnistie-pentru-nastase-si-vintu-ce-planuri-au-doi-deputati-samariteni-279480.html, ca ar fi in beneficiul unor persoane ca Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu si Virgil Pop, condamnati pentru coruptie, santaj si trafic de influenta.

"Asta pentru că lista infracţiunilor care fac excepţie de la amnistie – care include fapte grave precum cele contra siguranţei statului, omor, tâlhărie, delapidare – nu include traficul de influenţă, şantajul sau faptele de corupţie."

Din punct de vedere al cetateanului de rand toleranta fata de traficul de influenţă, şantaj si fapte de corupţie sunt de neinteles. Din punct de vedere al politicianului toleranta fata de traficul de influenţă, şantaj si fapte de corupţie sunt foarte usor de inteles. Cred ca politicienii ar trebui sa legifereze in clar urmatorul text de lege: "Politicianul are dreptul sa fie corupt si sa faca trafic de influenta".

Numarul de beneficiari ai gratierii (circa 50.000 de persoane) este o manipulare, in masura in care de pe sursa http://www.manager.ro/articole/analize/analizele-managerro:-statistici-incredibile-despre-detinutii-aflati-in-inchisorile-lumii-11978.html este scris ca "Un raport din 2011 al Comisiei Europene privind situatia detinutilor din UE arata ca in penitenciarele din Romania se afla 28.481 de detinuti, din care 16,5% in faza pre-procesuala. Potrivit documentului mentionat, Romania are cel mai mic grad de ocupare a penitenciarelor (81,4%), dupa Letonia (70,4%). La celalalt pol se afla Bulgaria (155,6%), Italia (153%), Cipru (150,5%) si Spania (136,3%)."

Uimitor, in 2011 in Romania existau 28.481 persoane incarcerate, dar 50.000 de persoane ar putea beneficia de gratiere!?! In acest fel cade manipularea cu puscariile supraaglomerate, admisa chiar si de Victor Ponta, premier in exercitiu!

Deputatul Nicolae Paun, unul dintre initiatorii proiectului de lege, spunea, incercand sa justifice demersul: "Eu m-am gândit la cei care au furat un sac de porumb şi au primit doi ani de închisoare.".

Nu ar trebui sa fie posibil ca o persoana care fura un sac de porumb sa primeasca doi ani de inchisoare, adica o pedeapsa superioara sau comparabila cu cea a lui Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vântu. Asta ne arata foarte clar ca justitia din Romania inseamna injustitie si favorizarea infractorilor.

Proiectul de lege privind gratierea ar putea fi o invitatie la incalcarea legii in special de catre hoti, multi asteptand cu speranta si tupeu sa beneficieze de prevederile acestei legi.

In final, cateva date statistice despre criminalitatea in lume, conform sursei http://www.manager.ro/articole/analize/analizele-managerro:-statistici-incredibile-despre-detinutii-aflati-in-inchisorile-lumii-11978.html:

"SUA este tara cu cei mai multi detinuti din lume: 2,3 milioane. (Ca o curiozitate, aceasta tara are 5% din populatia lumii si 25% din detinutii lumii.) Numarul lor a sporit dramatic incepand cu anii ’80, cand legislativul american a aprobat perioade de detentie mai mari, intr-o incercare disperata de a stopa cresterea numarului de infractiuni. In plus, a hotarat ca si incalcarile minore ale legii – cum ar fi chiar si saritul peste turnichetii de la metrou – sa fie pedepsite cu inchisoarea.

La ora la care cititi acest articol, 1 din 4 adulti americani se afla in inchisoare [Sigur e o greseala aici!]. SUA se lauda de altfel cu cel mai mare numar de detinuti la 100.000 de locuitori: 766, un numar foarte sugestiv daca ne gandim ca media la nivel mondial este de 125. Singura tara industrializata care se apropie de performanta SUA este Rusia (630). In clasament vin apoi tot felul de tari obscure – Belize, Bahamas, Surinam etc. – si de-abia mai tarziu apar si alti grei ca Marea Britanie (151), Germania (88), Japonia (63). China are 123 de detinuti la 100.000 de locuitori, Romania - 133, iar ultima pe lista este San Marino cu doar 3 (in acest stat cu 30.000 de locuitori exista un singur detinut)."

vineri, 5 octombrie 2012

Romania primitiva: conflicte fara sens si folosirea cutitului

Alte doua cazuri de conflicte absurde care s-au "rezolvat" prin folosirea cutitului (obiect contondent foarte la moda in aceasta perioada): din nou la o scoala un elev a fost injunghiat pe altul (sursa: http://www.click.ro/news/national/Elev-liceu-Teleorman-injunghiat-coleg-clasa_0_1480651942.html), iar in Bucuresti un sofer a injunghiat un vatman (sursa: http://www.click.ro/news/bucuresti/Vatman-injunghiat-nervos-strada-Capitala_0_1480651986.html)!

In primul caz cutitul a fost folosit din cauza unor neintelegeri mai vechi, in al doilea caz soferul era nervos. Dupa cum se vede, motivele erau foarte "serioase", cel putin asa ne informeaza sursele citate.

Aceste doua cazuri cazuri ne arata din nou educatia nu se face in scoala. In timp ce multi cetateni inteleg sa convietuiasca pasnic cu cei din jur, altii nu dau doi bani pe viata celor din jur.

Multe persoane sunt "educate" si antrenate din copilarie pentru a folosi violenta. Exista copii care utilizeaza constant violenta, fara sa fie descurajati de autoritati. In scoli, in multe clase exista batausul clasei, cate unul care creaza conflicte si batai in fiecare zi. Parintii celor batuti se plang, dar nimeni nu ii ia in seama. Iar in cazurile foarte grave, se mai scade nota la purtare sau se exmatriculeaza agresorul. O mare "satisfactie" pentru victime.

Este cu atat mai convenabil pentru persoanele violente sa stie ca pot lua viata cuiva si in acelasi timp pentru ei sa nu existe pedeapsa cu moartea. Dupa parerea mea, violenta este incurajata in Romania. Daca m-as apuca sa citez toate cronicile negre ar trebui sa fac un blog separat dedicat violentei.

joi, 4 octombrie 2012

OLTCHIM

Privatizarea Oltchim a fost cap de afis in ultimele saptamani. In presa si la televiziune a avut loc mai mult un razboi al declaratiilor intre Dan Diaconescu si reprezentantii institutiilor statului. Multe date ale problemei sunt necunoscute chiar si de catre cei interesati, cu atat mai mult publicului larg.

In momentul de fata, privatizarea Oltchim apare ca un demers inutil, la fel ca si referendumul pentru demiterea presedintelui, o alta tragere de timp a guvernului, pe bani publici, desigur.

Nu vreau sa bun in discutie buna sau reaua credinta a lui Dan Diaconescu. Atat statul, cat si Dan Diaconescu, se lauda si se ameninta cu depunerea plangeri penale. Probabil ca dupa vreo 10 ani justitia va finaliza aceste situatii, atunci cand nimeni nu va mai fi interesat de Oltchim (poate ca nici nu va mai exista Oltchim).

In schimb, despre reaua credinta a statului se poate discuta. Este cel putin curios sa vedem cum statul se "plange" penal de Dan Diaconescu pentru ca nu a aratat ca are banii (45 de milioane de euro)?! In schimb, niciun guvern nu s-a "plans" penal de datoriile uriase ale Oltchim, evaluate la peste 700 de milioane de euro (conform sursei http://www.wall-street.ro/slideshow/Piete-de-capital/137831/cinci-greseli-ale-privatizarii-oltchim-in-viziunea-bancherilor-de-investitii/5/neclaritatile-in-privinta-viitorului-datoriilor-oltchim.html).

S-a aratat ingrijorat un guvern al Romaniei atunci cand Oltchim avea o datorie de 10 milioane de euro? S-a aratat ingrijorat un guvern al Romaniei atunci cand Oltchim avea o datorie de 50 milioane de euro? S-a aratat ingrijorat un guvern al Romaniei atunci cand Oltchim avea o datorie de 100 milioane de euro?

In functie de ce se stabilesc plafoanele de indatorare ale unei companii de stat, pentru ca un guvern al Romaniei sa aiba o reactie? Nu ar fi fost normal ca Oltchim sa aiba o alta politica de venituri si mai ales de cheltuieli pentru ca functiona mereu in pierdere? Se spune ca statul vrea sa stearga o parte a datoriilor Oltchim, asa cum s-a intamplat si la alte companii de stat. Este normal asa ceva? Adica managementul neperformant, dar costisitor, al Oltchim trebuie finantat de contribuabili?

Dupa cum vedem, in mod surprinzator, capitalismul nu are nicio legatura cu eficienta si performanta economica. Capitalismul este cel putin la fel de centralizat ca si socialismul. Chiar mai meschin decat socialismul. Acum statul capitalist decide de la cine ia bani si cui ii doneaza. Unii au obligatia sa fie performanti ca sa poata fi altii intretinuti discretionar prin decizii ale statului.

Ciudat este si faptul ca o firma de talia Oltchim, care are practic monopolul pe sectorul ei de activitate, nu poate fi rentabila.

Oltchim nu este tocmai o taraba de legume-fructe pe care si-o permite oricine. Conform sursei http://ro.wikipedia.org/wiki/Oltchim, "Oltchim Râmnicu Vâlcea este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din România și din Europa de Sud-Est având în 2009 un număr de 3.538 de angajați. Oltchim este ultima companie operațională în domeniul petrochimiei din România care produce, între altele, materiale de construcții din PVC[2]. În anul 2007, Oltchim exporta circa 78% din produse în 80 de țări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia - Pacific[2]."
...
"Compania a fost înființată în anul 1966 [!] și este deținută de către statul român iar din 18 februarie 1997 un pachet de acțiuni este listat la Bursa de Valori București, sub simbolul OLT[3]."
Oltchim comercializează policlorură de vinil (PVC), sodă caustică, propenoxid, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcții în peste 80 de țări. [!!!]

Compania deține și Fabrica de conserve Râureni, complexul Suinprod, firma Avicola Băbeni și fabrica de nutrețuri Băbeni[4].

În mai 2007, Oltchim a devenit membru deplin în Consiliul European al Producătorilor de Vinili fiind prima societate producătoare de PVC din Europa de Est care primește această distincție[5].
[!!!]

În prezent (iunie 2009), acționariatul Oltchim[6] este format din: Ministerul Economiei (cu 54,8% din acțiuni), PCC SE (12,15%) și alți acționari, cu 33,03%[7]."


In legatura cu actionarul PCC SE, am aflat de pe sursa http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/retelele-secrete-ale-unui-razboi-economic-224667-pagina1.html ca:

"Fără bani în plus, de la 1% la 12%

Cea mai importantă mişcare făcută de PCC în România rămâne însă achiziţionarea, în 2007, a unui pachet de acţiuni la combinatul Oltchim. Deşi iniţial, PCC a cumpărat 1%, în doar câteva luni, cota sa a crescut la peste 12%, fără a plăti nici un leu în plus. Majorarea a fost rezultatul unei decizii a Guvernului Tăriceanu
[!!!] prin care a fost diminuat capitalul social al combinatului." [!!!]

Aceeasi sursa ne mai informeaza ca:
"... conducerea Oltchim i-a acuzat deschis pe reprezentanţii PCC de faptul că urmăresc în primul rând interesele combinatului ROKITA, la care sunt acţionari majoritari, combinat aflat în competiţie deschisă cu Oltchim." [!!!]

Si tot din aceeasi sursa aflam care este miza desfiintarii Oltchim:
"Oltchim este ultima companie operaţională în domeniul petrochimiei din România care produce, între altele, materiale de construcţii din PVC. Prin închiderea Oltchim, România s-ar transforma din exportator de produse petrochimice în importator [!!!], cu efecte negative asupra balanţei comerciale şi valutare a ţării."

Cam atat despre Oltchim. Reaua credinta a statului roman s-a probat in toata politica economica, profund antiromaneasca [!!!], de dupa 1989. Statul a distrus economia romaneasca cu frenezie, stergand platforme industriale de pe fata pamantului sau vanzand pe nimic companii profitabile si care aveau monopol pe sectorul lor de activitate. Se pot aminti la capitolul vanzare pe nimic privatizarea petrolului si a telefoniei fixe din Romania.

In final, cateva vorbe despre populatia Romaniei. In fata tuturor acestor ticalosii rasunatoare si cu consecinte nefaste pentru majoritatea romanilor, circa 60% dintre cetateni au inca dilema alegerii raului cel mai mic. Romanii nu au resurse si curaj de a propune si impune prin vot alti lideri care sa ii reprezinte si sa le apere interesele!!!

marți, 2 octombrie 2012

Studii superioare si locuri de munca

Circa 400.000 de studenti si 108.000 masteranzi au inceput anul universitar 2012-2013 (sursa numarului de studenti: http://www.dailybusiness.ro/stiri-cariere/facultatile-de-stat-incep-luni-noul-an-universitar-cati-studenti-mai-sunt-81367/).

Cu toate acestea, locuri de munca nu prea exista si perspectiva este negativa pentru urmatorii 10 ani! Conform sursei http://www.business24.ro/locuri-de-munca/locuri-de-munca-in-romania/romania-risca-sa-ramana-fara-noi-locuri-de-munca-in-urmatorii-10-ani-1519418, aflam ca:

"Infiintarea noilor locuri de munca si mentinerea celor actuale vor reprezenta adevarate probleme pentru Romania in urmatorii zece ani, a declarat miercuri presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Lucian Anghel."


La 30.August.2012 erau disponibile 9400 locuri de munca, ne informeaza sursa http://www.ziare.com/locuri-de-munca/oferte-locuri-munca/peste-9-400-de-locuri-de-munca-disponibile-la-nivel-national-1187275:

"Peste 9.400 de locuri de munca sunt disponibile, la nivel national, in perioada 30 august - 5 septembrie, cele mai multe fiind in Capitala si in judetele Cluj, Iasi, Hunedoara, Timis, Sibiu, Tulcea si Vaslui, informeaza Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM)."


Iar la 20.Septembrie.2012 erau circa 10.300 locuri de munca disponibile, conform sursei http://www.gandul.info/financiar/peste-10-300-de-locuri-de-munca-vacante-disponibile-la-nivel-national-in-perioada-20-26-septembrie-10103588

"Peste 10.300 de locuri de muncă sunt vacante, la nivel naţional, în perioada 20 - 26 septembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Arad, Timiş, Călăraşi, Hunedoara şi Sibiu, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)."

Iar despre somaj aflam, conform sursei http://www.mediafax.ro/social/rata-somajului-a-crescut-usor-in-august-numarul-somerilor-a-ajuns-la-692-000-persoane-10143034, ca:

"Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut în august cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară, la 7,1%, iar comparativ cu august 2011 este în scădere cu 0,4 puncte, numărul şomerilor în vârstă de 15-74 ani ajungând la 692.000 de persoane, potrivit datelor anunţate luni de INS.

În iulie erau 694.000 de şomeri, iar în luna august a anului trecut 729.000."


Mai intai sa remarcam ca 729.000 - 694.000 = 35.000; iar sursa citata considera ca 35.000 de noi someri inseamna o crestere de 0,1% fata de luna anterioara!?!

Dar concluziile principale sunt:
1. Pentru sute de mii de persoane cu studii superioare se gasesc maxim 11.000 de locuri de munca;
2. Somajul este in crestere;
3. Perspectiva locurilor de munca pentru urmatorii 10 ani este negativa.
4. Pentru majoritatea absolventilor de liceu (12 clase) si pentru majoritatea absolventilor de facultati, studiile pot fi considerate o performanta individuala, dar nu au nicio finalitate practica si nu vor rezolva problemele economice ale acestor absolventi.