Mâine, 06.Decembrie.2020, are loc o nouă manipulare a democrației. Călăii nației sunt din nou pe listele electorale și cer legitimitate de la naivii cu drept și chef de vot.
O singură dată m-am uitat la televizor în aceste zile la „dezbaterile” electorale, pentru foarte scurt timp. Ca de obicei în ultimii 30 de ani, nu se dezbăteau programe electorale. Unii îi făceau pe ceilalți proști, ceilalți îi făceau pe unii hoți.
Nimic nou sub soare. Privind la cum arată România, sunt convins că toți aveau dreptate.
Și atunci, ce mai căutăm la vot? Cum de ajung proștii și hoții întotdeauna decidenți ai vieților noastre?
Păi, dacă nu ar fi așa, nu ar mai exista manipularea democrației, mafia politico-economică și statul mafiot totalitar român.
Ce este politica peste tot în lume? Arta subtilizării masive a banilor publici, abuzul ca mod de operare și încălcarea grosolană și discreționară a drepturilor omului.
Peste tot există „programe” și „proiecte”, dar, după cum s-a văzut deja de prea multă vreme, în final rămân doar crizele economice și sărăcia majorității populației.
Ca de obicei, nu mă văd arbitrul grupurilor de interese ale mafiilor politico-economice.
Dar dacă cineva crede că mergând la vot și aduncând la putere o mafie politico-economică își face datoria civică, treaba lui. Legea nu interzice așa ceva, ba chiar încurajează. La fel și propaganda.
Porumbei aterizând în copac
Acum 7 minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu