marți, 28 decembrie 2021

Globalizarea disprețului față de simplii cetățeni în Uniunea Europeană

1. Motto sau lozincăreala ipocrită a BOR:

„Patriarhul Daniel: În perioada de criză medicală şi economică, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă” (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/patriarhul-daniel-in-perioada-de-criza-medicala-si-economica-ajutorarea-oamenilor-aflati-in-dificultate-este-o-necesitate-stringenta-1779853).

2. Trista realitate care se scrie în spatele demagogiei verbale.

2.1. „Prețul gazelor în Europa a atins un nou record, de 7 ori mai mare decât la începutul anului”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/energie/pretul-gazelor-in-europa-a-atins-un-nou-record-de-7-ori-mai-mare-decat-la-inceputul-anului-1777379).

În cea mai pură bătaie de joc afirm în fața scârbelor de politicieni, părtași cu marii hoți ai planetei, că pentru prăjirea a două ouă consumul de gaze a crescut de 7 (șapte) ori, deci cererea de gaze a crescut de șapte ori.

În niciun caz nu este vorba de manipularea pieței și prețurilor de către niște derbedei economici susținuți de niște derbedei politici! Chiar în clipa asta Ursula von der Leyen se dă cu capul de pereți pentru că nu găsește soluții pentru scăderea prețului gazelor și nu poate opri sărăcirea sau falimentarea simplilor cetățeni.

2.2. „Oficial BCE: Există riscul ca inflaţia să rămână la un nivel ridicat mai mult decât se estima”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/oficial-bce-exista-riscul-ca-inflatia-sa-ramana-la-un-nivel-ridicat-mai-mult-decat-se-estima-1777179).

Hai, băi, băiețași ipocriți, chiar nu știați că pandemia a anulat orice țintă rezonabilă de inflație și că a deschis poarta inflației galopante, mai ales pentru statele cu „democrație” „avansată”?

Pentru o corectă informare, a se citi știrea, în traducere și adaptare liberă:

„INFLAȚIA VA RĂMÂNE LA UN NIVEL RIDICAT PE O PERIOADĂ NEDETERMINATĂ.”.

2.3. „Analiza SRI: 3.600 de grupuri infracționale organizate internațional, active în Europa”
(sursa: https://www.antena3.ro/opinii/analiza-sri-3-600-de-grupuri-infractionale-organizate-international-active-in-europa-623138.html).

În cadrul știrii nu am găsit o estimare a numărului de persoane care compun aceste grupuri. Dar, conform ONU, „Oficiul ONU pentru combaterea traficului de droguri şi prevenirea criminalităţii estimează că între 2% și 5% din Produsul Intern Brut global este spălat în fiecare an.”.

Dacă am converti în procente umane, ar rezulta că între 2% și 5% dintre cetățeni sunt integrați în crima organizată! Desigur, nu am luat în considerare mafiile statale, grupurile de crimă organizată din cadrul instituțiilor corupte ale statului (oricare ar fi el acel stat).

De unde rezultă că un polițist onest care merge pe stradă ar întâlni cel puțin un criminal organizat din 100 de cetățeni pe lângă care ar trece. Chiar și un coleg de serviciu?

Ar fi posibil așa ceva dacă poliția însăși nu ar fi un grup infracțional organizat?

Câți polițiști europeni sunt integrați în cele 3.600 de grupuri infracționale organizate internațional, active în Europa?

2.4. „Aproape 100 milioane de persoane au ajuns în sărăcie din cauza pandemiei. Oamenii își duc traiul cu mai puțin de 2 dolari pe zi”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/aproape-100-milioane-de-persoane-au-ajuns-in-saracie-din-cauza-pandemiei-oamenii-isi-duc-traiul-cu-mai-putin-de-2-dolari-pe-zi-1782257).

Ei, nu-i nimic, lasă că merge și așa. „Noroc” că „Bogații lumii au devenit și mai bogați în timpul pandemiei.”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/bogatii-lumii-au-devenit-si-mai-bogati-in-timpul-pandemiei-cu-cat-a-crescut-ponderea-globala-a-averilor-acestora-1761903).

Probabil că bogații au descoperit noi modalități sau oportunități de „afaceri” bazate pe subsalarizare și sclavizare legalizată a sărăntocilor.

3. CONCLUZIE. Necesitatea stringentă și cruda realitate sunt două noțiuni paralele. Adică nu se întâlnesc niciodată, ca să fie clar și pentru cei cu pregătire matematică mai precară. Nu-i așa, Dănuț, cel de o fericire debordantă în vârful BOR?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu