luni, 4 iulie 2022

Trăiesc cu senzația că majoritatea „activiștilor” de mediu au un comportament cretinoid

„Activiștii” de mediu par niște spălați pe creiere de către liderii care îi manipulează.

Se întâmplă foarte multe acțiuni și există foarte multe situații care pun mediul în pericol, care distrug mediul, care duc la poluarea mediului.

Adesea este vorba despre activități industriale legale, față de care simplul cetățean nu se poate opune și nici nu ar trebui să se opună în raport cu firmele care desfășoară aceste activități. Opoziția s-ar putea canaliza către puterea legislativă, pentru emiterea de legi mai restrictive care să oprească activități care pun probleme mediului.

Mai există activități ilegale de distrugere deliberată a mediului, de exemplu: tăierile ilegale de arbori din România. În această situație, din câte am văzut, corupția autorităților a permis armatelor de infractori să agreseze și chiar să omoare pădurarii care încercau să mențină legalitatea în domeniu. Prezența „activiștilor” în sprijinul pădurarilor a fost absolut inexistentă în acest caz concret.

Mai există anumite predicții făcute de diverși „predictologi” asimilați cu oamenii de știință, care ne asigură că peste nu știu câți ani pămâtul va fi praf dacă vom continua să trăim într-un anumit fel. Propaganda media amplifică mesajele panicarde până la provocarea isteriei în rândul credulilor excesiv de nătărăi.

Iar de aici până comportamentele aberante în numele salvării planetei nu este decât o miime de pas.

De exemplu, conform sursei https://www.digi24.ro/stiri/externe/doi-activisti-de-mediu-s-au-lipit-cu-o-substanta-adeziva-de-rama-unui-tablou-pictat-de-van-gogh-1996199,

„Doi activişti de mediu s-au lipit cu o substanţă adezivă de rama unui tablou pictat de Van Gogh”.

Cică această tâmpenie s-a făcut ca să se atragă atenția asupra crizei climatice. Activiștii lui Peștișor fac parte dintr-o organizație care este ostilă utilizării energiilor fosile.

Pe de o parte, gestul în sine a avut un impact zero asupra utilizării în continuare a energiilor fosile.

Pe de altă parte, de ce trebuia distrus un tablou (sau rama unui tablou) al lui Van Gogh? Cred păcălicii ăștia că o să renunțe omenirea mai repede la energiile fosile dacă distrug obiecte de patrimoniu? Ce urmează? Vandalizarea altor muzee în numele salvării mediului?

Creațiile spirituale nu merită să fie prețuite?

Nu se puteau lipi păcălicii respectivi de vreun politician pe care îl considerau mare fan al energiilor fosile? Sau de un reprezentant al unei firme dovedite că a comis ilegalități față de mediu?

E de vină Van Gogh pentru problemele climatice actuale?

De asta zic că „activiștii” de mediu mi se par niște soldăței obedienți manipulați de lideri cu interese obscure, altele decât rezolvarea reală a problemelor de mediu.

Până acum am văzut o grămadă de incendii „spontane” pe suprafețe uriașe din diverse țări (SUA, Australia, Spania, Franța, Italia, Grecia, Brazilia), cu pierderi de vieți omenești și pagube materiale uriașe, fără să aud de propunerea creării unor sistem de irigații care să prevină repetarea unor astfel de situații în acele zone.

De aici îmi dau seama cât de mult le pasă „activiștilor” de mediu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu