Creșterea vârstei de pensionare, protestele continue din Franța, sfârșitul democrației în Europa și prostia populară

Am văzut în Franța că s-a legiferat creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Faptul s-a produs deși francezii protestează continuu de trei luni în toată țara, declarându-se majoritar împotriva acestei legi. Protestele de stradă continuă chiar și după ce legea s-a aprobat.

Odată cu victoria lui Macron împotriva poporului se poate spune că este evident că democrația a dispărut din Europa. Liderii decid despotic (nu doar în Franța) ceea ce afirmă ei că este bine, în ciuda opoziției populare continue.

Foarte pe scurt, Franța, asemenea României, are un sector bugetar mult mai bine plătit decât sectorul privat. Ca și în România, ca să-și mențină „randamentul” financiar, sectorul bugetar trebuie să taie din nivelul de trai al sectorului privat. Doi ani de muncă în plus în sectorul privat înseamnă pensii mai puține în plată și bani mai mulți pentru sectorul bugetar.

Doar nu o să stea Macron și guvernul francez să eficientizeze munca bugetarilor și să-și mai taie din salarii, ca să se pensioneze francezii tot la 62 de ani.

Inexistența democrației, a voinței poporului exprimată politic prin fapte concrete, se îngână armonios cu prostia populară. Toate aceste proteste care arată milioane de oameni uniți în jurul unui principiu (dorința ca vârsta de pensionare să rămână la 62 de ani), arată în același timp și incapacitatea societății de a se organiza politic, de a crea un partid politic care să candideze la următoarele alegeri cu ideea centrală de a anula legea pensionării la 64 de ani.

Haosul social este generalizat, nu este specific doar Franței. De România ce să mai vorbim? În România vârsta de pensionare este deja de 65 de ani, iar statul caută să o ducă la 70 de ani.

Românii de rând nu au văzut decât sărăcie în ultimii 30 de ani, dar nici măcar nu au ieșit în stradă. În patria analfabetismului funcțional nici nu poate fi vorba despre organizare politică în jurul unor principii...

Peste tot în lumea contemporană, statele impun discreționar sărăcia propriilor cetățeni, adesea imbecilizați și dezumanizați.

Iar unde nu există prosperitate populară, cu siguranță nu există democrație, ci politică dictatorială de genocid economico-social. Un fel de nazism cu fața aparent umană pe timp de pace.