1. „Șeful Biroului pentru Imigrări Caraș Severin, reținut în dosarul rețelei ilegle de migranți”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/seful-biroului-pentru-imigrari-caras-severin-retinut-in-dosarul-retelei-ilegle-de-migranti-dna-mita-ajungea-pana-la-22-000-de-euro-2815363).
Oare ce salariu (sau venituri lunare) ar trebui să aibă un șef din Poliția Română pentru ca să nu mai fie mituibil?
Infractorii din Poliția Română, dovediți și condamnați definitiv în justiție pentru fapte de corupție (de exemplu), beneficiază de pensie întreagă, la fel ca și colegii cinstiți? Bineînțeles.
E normal așa ceva? Bineînțeles că nu.
Vor politicienii să schimbe ceva? Bineînțeles că nu.
2. „Trei polițiști locali din București au fost reținuți de DNA. Ar fi luat mii de euro șpagă”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/trei-politisti-locali-din-bucuresti-au-fost-retinuti-de-dna-ar-fi-luat-mii-de-euro-spaga-la-controalele-facute-in-sectorul-1-2815761).
Corupția din România se află mereu în plină ofensivă, iar angajații din polițiile națională și locală par mereu în prima linie în lupta contra cinstei și legii.
Mecanismele de control par gândite pentru favorizarea spăgii către controlori. Mult prea ușor se întâmplă așa ceva.
3. „Amendă penală de 100 lei/zi pentru un medic din Sebeș acuzat că a falsificat mai multe fișe de medicina muncii”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/amenda-penala-de-100-lei-zi-pentru-un-medic-din-sebes-acuzat-ca-a-falsificat-mai-multe-fise-de-medicina-muncii-2815269).
Câte astfel de cazuri nedovedite există sub vârful aisbergului?
4. „„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită să ajute la salvarea planetei”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/frauda-secolului-in-europa-escrocii-care-au-furat-5-miliarde-de-euro-dintr-o-schema-menita-sa-ajute-la-salvarea-planetei-2814531).
Deși România accesează cu greu bani europeni, Uniunea Europeană s-a dovedit extrem de jalnică, vulnerabilă și de-a dreptul idioată în privința rambursării TVA-ului referitor la certificatele de carbon!
Detaliile fraudei sunt pe sursa citată, paguba din Europa este de 5 miliarde de euro.
Ce idee generoasă pentru UE să impună prosteala cu certificatele de carbon ca să se limiteze emisiile de carbon în beneficiul... infractorilor!
Știu că am plătit, la fel ca toată lumea, certificate de carbon pe factura de la energie electrică. Acum știu și pentru cine, obligat prin lege.
De ce nu răspund parlamentarii europeni și naționali pentru legile vulnerabile de care profită infractorii? Veniturile imense de care beneficiază nu presupun și o responsabilitate imensă? Binînțeles că nu. Se va schimba ceva? Bineînțeles că nu.
Propun desființarea imediată a certificatelor de carbon.
Oare infractorii gândesc întotdeauna mai bine decât creatorii de legi, adică sunt mult mai deștepți decât legiuitorii, sau există o complicitate deliberată în adoptarea de legi cu vulnerabilități?
În România s-au descoperit constant tone de vid legislativ după comiterea unor fapte care nu puteau fi pedepsite legal. Vid legislativ există încă gârlă. La fel și făptuitori favorizați...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu