sâmbătă, 1 iunie 2024

Putem schimba ceva în România doar dacă mergem la vot ca să-i votăm pe... aceiași?!

Ca de obicei, în televiziuni se duce o campanie murdară și ipocrită de manipulare a opiniei publice, în speranța că se va asigura o prezență cât mai mare la vot pentru a se asigura cât de cât o legitimitate viitorilor escroci ai banilor publici și viitorilor corifei ai sărăciei generalizate.

Se iau tot felul de intrerviuri unor „binefăcători”, „somități”, „elite”, „simpli cetățeni”. Aceștia, la unison, după ce trăncănesc despre vrute și nevrute, ne asigură în final că dacă vrem să schimbăm ceva în bine în viețile noastre trebuie să ne prezentăm musai la vot.

Ca de obicei, despre candidați (despre subiectul sau obiectul votului) nu se suflă o vorbă.

Ce candidați stau cel mai bine în „sondaje” la Primăria Capitalei? Nicușor Dan, Gabriela Vrânceanu  Firea Pandele, Cristian Popescu.

Deci, după logica ipocrită a televiziunilor specializate în minciună și manipulare, dacă mergem la vot și punem ștampila pe unul dintre aceștia, atunci sigur, sigur, ne va fi bine.

Rămâne imediat întrebarea, de exemplu, de ce nu ne-a fost bine, de exemplu, în mandatul precedent al lui madam Firea? Pentru că nu au votat-o păcălicii 100%?

Rămân, desigur o grămadă de alte întrebări fără răspuns. De exemplu:

De ce duce guvernul o politică antiromânească?

De ce duce guvernul o politică inflaționistă?

De ce duce guvernul o politică antieconomică, autofalimentară, bazată pe ineficiență deliberată?

De ce există atâția paraziți ai banilor publici în sectorul bugetar?

De ce se fură sau se împrăștie pe nimic banii publici cu atâta lejeritate?

De ce nu are România o agricultură performantă, deși se spune că înainte de 1990 s-au plătit datoriile externe cu haleala produsă în România?

De ce este România needucată și din ce în ce mai imbecilizată?

De ce este România bolnavă?

De ce a expldat violența în România?

De ce a explodat copnsumul de droguri în România?

De ce este România campioană la trafic de persoane?

De ce statul taxează munca atât de crâncen și luxul atât de lejer?

Și așa mai departe.

Care e răspunsul la toate aceste întrebări în viziunea manipulării televizate?

Pentru că nu am votat 100% Ciolacu, Ciucă, Cîțu, Iohannis, Băsescu și așa mai departe?

Sau pentru că toți candidații sunt părți din aceeași mafie politico-economică, interesată exclusiv să subjuge economic sau să distrugă simplii cetățeni?

A venit vreun candidat sau partid politic cu dorința de a face ordine în finanțele țării și de a eradica dezmățul bugetar?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu