sâmbătă, 8 iunie 2024

Ultima petardă „democratică” a mersului la vot: lista de semnături a candidatului


Deși cred că este deja evidentă inutilitatea plimbării la vot, a mai venit o declarație a unui oficial care ne arată că actualul sistem de vot este un atentat la democrație și că sistemul de vot este manipulat din start prin imposibilitatea existenței candidaților independenți.

Astfel, conform sursei (de exemplu) https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/george-simion-si-sustinatori-aur-miting-la-parchetul-general-vrea-sa-fie-audiat-dar-nu-e-momentul-in-ancheta.html, un jurnalist l-a întrebat pe Eugen Simion:
„Crezi că e posibil să strângi cinstit 100.000 de semnături?”,

iar Eugen Simion a răspuns:
„Nu.”!

Care este ideea?

Conform legii (sursa: https://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba37), se spune că:

„Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 37
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3) , dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3) .

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.”
.

În completare, conform sursei https://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c1s0sba16, este scris că:

„Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.”
.

În concluzie, sintetizând din textele de mai sus doar partea referitoare la candidat, oricine poate fi ales DOAR în condițiile legii.

Practic, nu oricine poate fi ales doar pentru că a candidat și a fost preferatul alegătorilor!

Pentru că legea prevede că un candidat independent trebuie să strângă o listă cu cel puțin 100.000 de semnături ale persoanelor care l-ar vota!

Posibilitatea ca un simplu cetățean să adune 100.000 de semnături de la oameni este nulă. Nu cred că există nici măcar o singură excepție. Din câte știu, timpul pentru strângerea semnăturilor este destul de scurt (poate o lună).

Iar faptul că trebuie predate unei autorități a statului liste de semnături cu date personale mi se pare un atentat asupra așa zisului secret al votului, din moment ce angajații statului (adesea sau tot timpul paralel cu cetățenii!) știu exact ce opțiune de vot au cel puțin 100.000 de persoane cu nume, prenume și adresă!

Restul e... „democrație”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu