miercuri, 16 octombrie 2024

Lumea reală. Speranța prosperității prin intermediul ilegalităților nedescoperite

Munca onestă nu prea mai aduce satisfacții materiale de zeci de ani. Ba chiar înseamnă pentru lucrătorii pe salaliul minim pe economie lipsuri materiale severe constante.

Oare inechitatea socială invită cetățenii la infracționalitate?

Uneori, dar nu exclusiv.

Pare evident că în vremurile contemporane infracționalitatea în scop economic nedescoperită este o garanție a prosperității, chiar a prosperității deșănțate.

Dacă ne uităm la infractorii bugetari corupți, nu micimea salariului duce la comiterea de infracțiuni. Politicieni, miniștri, polițiști, procurori, judecători, medici, profesori și militari au apărut pe harta corupției. În mod sigur nu salariul era motorul infracțional.

În domeniul privat, o grămadă de firme realizează venituri ilegale din evaziune fiscală, din măsluirea documentelor și din escrocarea clienților.

Iar în domeniul social sau al infractorilor tradiționali, pare că școala vieții înseamnă în primul rând arta subjugării economice sub orice formă a semenilor (de la banale furturi la orice formă de sclavie).

Am făcut o selecție scurtă cu știri recente și relevante pe această temă.

1. „Lemn în valoare de 350.000 de lei, transportat ilegal.”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/lemn-in-valoare-de-350-000-de-lei-transportat-ilegal-ce-au-descoperit-autoritatile-2970771).

2. „Percheziții DNA în Suceava la medici acuzați că ar fi luat mită și pentru că ar fi favorizat anumite angajări”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/perchezitii-dna-in-suceava-la-medici-acuzati-ca-au-luat-mita-si-pentru-ca-ar-fi-favorizat-anumite-angajari-2970257).

3. „Caz de sclavie la o stână din Covasna. Victimele au fost racolate din gări din Brașov și București”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/caz-de-sclavie-la-o-stana-din-covasna-sase-persoane-exploatate-de-o-familie-2970173).

4. „Percheziții într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism: o tânără din Brăila, racolată și obligată să se prostitueze”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/perchezitii-intr-un-dosar-de-trafic-de-persoane-si-proxenetism-o-tanara-din-braila-racolata-si-obligata-sa-se-prostitueze-2970269).

Mă rog, de fapt tânăra a fost exploatată sexual și tratată ca o sclavă, că doar nu o obligau „șefii” să se umple de bani din practicarea prostituției, dar cine sunt eu să dau lecții realizatorilor de știri?

5. „Amplă operațiune DIICOT în toată țara: 130 de percheziţii au loc la traficanți de droguri și de persoane”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/ampla-operatiune-diicot-in-toata-tara-130-de-perchezitii-au-loc-la-traficanti-de-droguri-si-de-persoane-2970023).

6. „Nordis, copie după escrocheria „Radisson”, în care țeparii au ajuns la închisoare.”
(sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/cazul-nordis-copie-dupa-escrocheria-radisson-in-care-teparii-au-ajuns-la-inchisoare-ce-s-a-intamplat-cu-banii-pagubitilor-reteta-este-aceeasi-5044673).

Escrocheria „Radisson” a avut loc la Timișoara. Conform sursei citate, despre aceasta, avocatul Florin Kovacs a spus că o ilegalitate atât de amplă „nu se face fără conexiunea celor din sistemul judiciar, sistemul polițienesc sau sistemul politic”.

De menționat că în cazul „Radisson”, chiar dacă țeparii au ajuns la închisoare, prejudiciul nu a putut fi recuperat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu