Inițial trotuarul era asfaltat.
După care „edilii” au trecut la nivelul următor, trotuar cu dale. S-au aruncat banii publici, după care mașinile au început să erodeze dalele subdimensionate pentru un astfel de trafic. S-a ajuns la aberația din imaginile de mai jos:
După care, în aceste zile, „edilii” și-au dat din nou de lucru și s-a revenit la asfalt:
Pentru astfel de bătăi de joc ale statului mafiot totalitar român s-a ajuns la o datorie publică de circa 220 miliarde de dolari!
Pentru astfel de bătăi de joc s-a mărit TVA-ul și s-a prăbușit nivelul de trai al populației!
Cu siguranță, nu asta a fost voința poporului român.
Iar dacă voința poporului român nu se respectă, e clar că nu trăim în democrație, ci într-o dictatură atroce a mafiei politico-economice, care mimează discreționar democrația.
Se poate schimba ceva la votul următor?
În teorie, da; în principiu nu. Până să apară oameni cu adevărat noi ar trebui să fie exprimată în scris voința poporului sub forma unor principiide de respectat obligatoriu.
De exemplu,
Principiul 1. Statul să cheltuie maxim 1% peste veniturile realizate în anul anterior;
Principiul 2. Bugetul pentru anul următor să se realizeze pe baza încasărilor din anul anterior.
Principiul 3. Investițiile să fie bazate pe note justificative în care să se arate necesitatea și eficiența investiției. Nu se pot aproba investiții nerentabile (de exemplu, actuala Arenă Națională, care a fost aprobată deși se știa că va genera numai pierderi).
Democrația participativă presupune că oricine poate contribui cu propriile idei de principii.
Cam așa s-ar putea afla care este voința poporului.
După care ar trebui aleși oameni care dispuși să pună în practică voința poporului, nu derbedei mincinoși care să crească taxele și impozitele și să întrețină un stat JUNK, bazat pe miciună și pe hoție masivă de bani publici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu