Editia cu numarul 101 a Turului Frantei s-a terminat ieri, 27.Iulie.2014, cu victoria clara si meritata a italianului Vincenzo Nibali.
Constant de-a lungul intregii competitii, pragmatic, focalizat pe clasamentul general si pe evitarea surprizelor nedorite, Nibali s-a impus clar in fata celorlalti competitori. Doar aparent favorizat de abandonul celorlalti doi mari candidati la victoria individuala (Froome si Contador), Nibali a fost mereu in fata pe orice fel de traseu (plat, pavate, catarari, contratimp), dovedind ca este un ciclist complet si castigand 4 etape pana la victoria finala.
Poate ca abandonul celorlalti doi adversari, ambii accidentandu-se in urma unor cazaturi in zone care poate ca nu ar fi trebuit sa aiba probleme, a avut loc pentru ca au simtit pericolul reprezentat de Nibali si s-au fortat peste puterile lor, dupa modelul sprinterului Cavendish. Acesta a clacat si el inca din prima etapa, fiind "inghitit" si inlocuit in varful ierarhiei ciclistilor cu explozie de germanul Kittel, care a ajuns sa castige a doua oara la Paris si care ameninta serios recordul de 4 victorii pariziene ale lui Cavendish.
Sigur ca era interesant sa vedem lupta cu toti marii favoriti in cursa, dar nu depindea decat de ei ca sa ramana in cursa. Atat Froome, cat si Contador mi s-au parut ezitanti si lipsiti de initiativa pana la momentul abandonului, spre deosebire de Nibali care deja castigase etapa a doua.
Acest circuit ciclist a avut unele momente remarcabile pe care incerc sa mi le reamintesc.
1. Primele trei etape s-au desfasurat in Marea Britanie, trecand inclusiv prin Londra si bucurandu-se de un public foarte numeros si entuziast (s-a vorbit de milioane de spectatori).
2. Multi ciclisti de valoare au abandonat. Deja i-am pomenit pe Cavendish, Froome si Contador. L-as putea adauga si pe Rui Costa, campionul mondial pe sosea, care are o reclama la o bicicleta aerodinamica care-l ajuta sa castige, reclama devenita usor amuzanta in acest moment, dupa abandon. Andy Schleck a abandonat si el dupa o cazatura. Mai poate fi nominalizat si Fabian Cancellara, retras dupa cateva etape din Turul Frantei pentru a se menaja in vederea participarii in alte competitii unde are sanse mari sa castige.
3. Rafal Majka, polonezul adus, zice-se, din vacanta, a castigat doua etape in Turul Frantei.
4. Ramunas Navardauskas este primul lituanian care a reusit o victorie in Turul Frantei.
5. Jean-Christophe Peraud, la 37 de ani, s-a clasat mai mult decat meritat pe locul al doilea in ierarhia individuala dupa niste probleme incredibile in ultimele doua etape (pana in etapa de contratimp individual si cazatura in ultima etapa, la Paris)!
6. Franta a avut doi ciclisti in primele trei locuri (evident, pe locurile 2 si 3).
7. Politicienii nu se pot abtine sa nu se dea in spectacol in astfel de ocazii, sperand sa obtina ceva capital electoral. Se pare ca au o fisa o postului foarte flexibila. Sau poate ca nu mai au nimic de rezolvat, toti cetatenii avand situatii aproape perfecte.
8. 164 ciclisti au terminat Turul. Toti merita felicitari.
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 4 ore
Pentru clasamente si aspecte tehnice recomand, de exemplu, sursele:
RăspundețiȘtergerehttp://www.letour.fr/le-tour/2014/us/classifications.html
http://www.cyclingnews.com/tour-de-france