Religia comercială musulmană ne demonstrează constant că nu este bună de nimic.
Comunitatea de religie comercială musulmană nu a demonstrat vreo superioritate față de alte comunități sau religii comerciale.
Comunitatea de religie comercială musulmană nu este superioară Uniunii Europene nici economic, nici științific. Comunitatea de religie comercială musulmană nu afișează nici pe departe vreo superioritate în privința prosperității în țările tradițional musulmane. Comunitatea de religie comercială musulmană nu a descoperit vreun medicament pentru tratarea Covid-19 și nici nu a trimis rachete pe lună în țările tradițional musulmane.
În aceste condiții, cetățenii de religie musulmană aspiră constant să trăiască în Uniunea Europeană.
Iar Uniunea Europeană a fost până acum foarte permisivă cu această comunitate de religie comercială musulmană, primind milioane sau zeci de milioane de cetățeni care aparțin acestei comunități.
Teoretic, cine ajunge să locuiască și trăiască în Uniunea Europeană aderă la valorile și la legislația Uniunii Europene. Aderă inclusiv la libertatea de exprimare și la dreptul la viață.
Practic, persoanele de religie comercială musulmană ajung în Uniunea Europeană doar bentru beneficiile materiale, după care încearcă să distrugă persoanele care au alte idei decât cele izvorâte din religia comercială musulmană.
După cum se vede, comunitatea de religie comercială musulmană dorește și este capabilă să producă veșnic asasini în numele religiei.
În Franța au avut loc recent noi atentate realizate de asasini de religie comercială musulmană.
La Conflans-Sainte-Honorine un profesor a fost decapitat, fiind „victima unui atentat terorist islamist tipic” (afirmație a președintelui Franței, sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/macron-profesorul-decapitat-asasinat-pentru-ca-preda-libertatea-de-exprimare-patru-persoane-intre-care-un-minor-au-fost-retinute-1386045).
Tot Macron a spus cu această ocazie că teroristul de numai 18 ani „a vrut să ucidă valorile Republicii, iluminismul, posibilitatea de a face din copiii noştri cetăţeni liberi” (aceeași sursă citată).
Azi, 29.Octombrie.2020, un alt terorist a omorât trei persoane la Nisa, atacându-le chiar într-o biserică creștină (sursa: https://www.mediafax.ro/externe/foto-video-19720348).
Tot azi, 29.Octombrie.2020, în timp ce striga un slogan islamist,
„Un individ înarmat cu un cuţit a vrut să atace mai multe persoane, inclusiv agenţi de poliţie, pe o stradă din oraşul Avignon.” (sursa: http://stiri.tvr.ro/un-individ-suspect-a-fost-impuscat-de-politie-in-orasul-francez-avignon_872598.html#view).
În concluzie, pe baza acestor fapte, o astfel de religie intolerantă și criminală trebuie legal declarată ca atare.
De aceea în calitatea mea de cetățean al Uniunii Europene, cer liderilor Uniunii Europene (dar și liderilor României) următoarele:
1. Scoaterea religiei comerciale musulmane în afara legii. Este singura organizație religioasă care generează pe bandă rulantă asasini și persoane dornice de violență în numele religiei.
2. Interzicerea oricăror noi emigranți sau azilanți de religie musulmană pe teritoriul Uniunii Europene.
3. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru omorurile probate cu dovezi directe și evidente (valabil nu doar pentru asasinatele în numele religiei).
S-a spus adesea, cu referire la religia musulmană: „Să nu generalizăm, nu sunt toți la fel.”.
Ar fi fost adevărat acest lucru dacă persoanele de religie comercială musulmană care se consideră altfel, rezidenți în țările Uniunii Europene, ar fi ieșit masiv în stradă în calitatea lor de credincioși musulmani și ar fi manifestat împotriva asasinilor islamiști (ar fi spus, de exemplu, despre asasinii musulmani în numele religiei: „Scuipăm pe voi, cretinilor! Sunteți niște imbecili, nu mai ucideți în numele religie musulmane!”). Cred că așa ar proba cineva că e altfel în această situație.
A văzut cineva așa ceva până acum?
Au trecut mai bine de 5 ani de la atentatul de la Charlie Hebdo și nu s-a întâplat așa ceva. Deci, acum este prea târziu să mai vorbim de așa ceva. Cei care sunt de religie comercială musulmană, locuiesc în Europa și pretind că sunt altfel sunt doar ipocriți.
În schimb, la acea vreme, au avut loc manifestări de bucurie (mai exact de solidaritate cu asasinii) în țări de religie musulmană! Adică rezervorul de scelerați religioși musulmani este nesecat.
joi, 29 octombrie 2020
Religia comercială criminală musulmană trebuie scoasă de urgență în afara legii în Uniunea Europeană!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu