„Lupta” cu „pandemia” în Europa nu a depășit niciun moment stadiul bătăii de joc, al disprețului față de cetățeni și al dorinței de a prăda banii publici în numele „protejării” cetățenilor față de Covid-19.
Dacă ar fi fost o luptă onestă a autorităților, atunci virusul ar fi fost oprit la granițe, nelimitându-se dreptul la liberă circulație al cetățenilor, dar impunându-se carantină obligatorie tuturor celor care se întorceau din străinătate, indiferent de stat.
Autoritățile ipocrite au preferat să permită infectaților să răspândească virusul peste tot, nu doar în Europa, ci în lume, după care s-a trecut la represiuni naționale masive împotriva tuturor, mai puțin împotriva răspândacilor de drept.
Unde este dreptatea, unde este morala și unde este logica atunci când infectații beneficiază de tratament gratuit și nu sunt penalizați în niciun fel, în timp ce simplii cetățeni, majoritari, care nici măcar nu au călătorit în străinătate, sunt terorizați cu restricții juridice și cu penalizări financiare (amenzi uriașe!) pentru că... nu poartă mască sau pentru că nu au hârtiile necesare completate corect.
Este evident că statele mafiote (cel puțin la nivelul Uniunii Europene, nu știu concret ce se întâmplă pe alte continente) își bat joc de cetățeni și crează crize economice și sociale, fără nicio preocupare pentru traiul decent al cetățenilor.
În România (sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/alexandru-rafila-70-000-cazuri-covid-pe-zi-cel-mai-rau-scenariu-insp-3940845), în sintonie cu tendința politică ticăloasă internațională, sinistrul „sănătații”, Alexandru Rafila, prognozează 70.000 de infectări zilnice pentru luna februarie a anului curent, 2022!!!
Deci Ministerul „Sănătății”, prin liderul său, își clamează pe față prostia, incompetența și reaua credință, în timp ce pretinde cetățenilor săi să poarte mască pe viață și să se vaccineze practic non-stop!
Asta în timp ce politicienii, în frunte cu Klaus Werner Iohannis, prim-ministrul și turme de politicieni au sfidat societatea pe față, încălcând regulile de ei impuse, în văzul tuturor!
Mai avem nevoie de un sinistru al sănătății care nu e în stare decât să prezică infectări record în masă? Un „purtător de cuvânt” cu două clase (câte au trenul și avionul) ar putea trăncăni aceleași prostii, dar ar fi mult mai credibil datorită pregătirii precare.
S-ar schimba în mai rău viața noastră dacă am plăti taxe reduse cu minim 50% și nu am mai plăti astfel de lideri de tip balast bugetar, care vorbesc de rău în loc să aibă știința și dorința facerii de bine?
Ne mai mirăm că se protestează în toată Europa împotriva restricțiilor care par să fie pe viață și care s-a dovedit că nu au nicio eficiență față de răspândirea Covid-19?
Iată câteva exemple de proteste recente.
1. În Germania (sursa: https://www.mediafax.ro/externe/noi-proteste-masive-fata-de-restrictii-si-fata-de-vaccinare-in-zeci-de-orase-din-germania-20466800), zeci de mii de persoane vaccinate și nevaccinate au protestat împotriva vaccinării obligatorii și s-a cerut închisoare pentru Angela Merkel (fost cancelar), Steinemeier (președintele Germaniei, iohannisul Germaniei, hi, hi!), Spahn, sinistrul „sănătății” și Drosten, virolog!!!
2. La Paris, Stockholm și Helsinki (pe lîngă aceste capitale și în alte orașe) s-a protestat împotriva introducerii pașaportului Covid (sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/proteste-fata-de-pasapoartele-covid-in-mai-multe-capitale-europene-mii-de-persoane-au-iesit-in-strada-3942376).
3. La Buxelles au avut loc proteste cu participare internațională (de exemplu: germani, francezi, olandezi, români) față de restricțiile care nu limitează oricum în niciun fel infectarea cu Covid-19 (surse, de exemplu: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/proteste-violente-la-bruxelles-in-apropierea-institutiilor-europene-mai-multe-cladiri-au-fost-vandalizate-politia-a-ripostat-1812899 și https://alephnews.ro/guvern/mii-de-manifestanti-din-toata-europa-inclusiv-romani-protesteaza-la-bruxelles-fata-de-restrictii-2022-va-fi-anul-libertatii/).
Ca simplu cetățean vaccinat și niciodată infectat spun NU vaccinării obligatorii și cer eliminarea imediată a tuturor restricțiilor!
Cine dorește să se protejeze în mod voluntar în continuare, fără constrângeri din partea autorităților mafiote din statele Uniunii Europene, este liber să o facă!
Cine vrea să se vaccineze împotriva Covid-19 în mod voluntar, fără constrângeri din partea autorităților mafiote din statele Uniunii Europene, este liber să o facă de câte ori poftește!
Cine este de altă părere, este liber să aibă altă părere.
Em, de exemplu, sunt de părere că nu trebuie să mai port mască nicăieri, din moment ce m-am vaccinat și Klaus Iohannis a declarat că „Vaccinarea este sigură, eficientă și voluntară.”. Sau, nu cumva, Klaus Iohannis este un mincinos oficial (chiar liderul mincinoșilor oficiali, hi, hi!)?
JOS MAFIA STATALĂ DIN UNIUNEA EUROPEANĂ!
ALEGERI LIBERE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN INTERESUL UNEI VIEȚI DECENTE PENTRU SIMPLII CETĂȚENI, NU PENTRU ÎMBOGĂȚIREA ABERANTĂ A CELOR DEJA INUTIL DE BOGAȚI!
Zwiniec okrajkowy, Spodziec okrajkowy (Spilostethus saxatilis)
Acum 24 de minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu