luni, 30 mai 2022

Am făcut mult sport... la televizor!

Duminică, 29.Mai.2022, am avut multe competiții de văzut la televizor.

Am început cu competiția monomarcă (Porsche) de la Monte Carlo, după care am urmărit cele trei curse de MotoGP, apoi am urmărit cursa de F1 de la Monte Carlo, am prins și finalul ultimei etape a Turului Italiei (contratimp la Verona), fugitiv am mai văzut câte ceva din turneul de tenis de la Roland Garros, iar în final m-am uitat la meciul de baraj dintre Dinamo și U Cluj.

Dinamo a retrogradat în Liga a doua pe merit, după ce tot meciul (și chiar tot campionatul) a jucat pentru... evitarea rămânerii în prima ligă. Atâta neputință și atâta plcitiseală a arătat Dinamo în sezonul 2021-2022 și în ultimul meci de baraj, încât retrogradarea a venit ca un premiu de excelență.

Cine știe, poate va fi un nou început către mai bine pentru Dinamo, la fel ca în cazul Rapidului. Sau poate că echipa va dispărea complet, pe modelul atâtor echipe-fantomă care au bântuit fotbalul românesc postdecembrist.

În ciuda faptului că Dinamo a arătat că are suporteri dedicați, cei care au gestionat destinul postdecembrist al clubului s-au servit de el, dar nu l-au servit. În 2023 clubul Dinamo va împlini 75 de ani de existență.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu