marți, 16 august 2022

Statul mafiot totalitar român funcționează pe pierdere și îndatorează constant românii de azi și de mâine pentru a asigura opulența sectorului bugetar!

România postdecembristă a trecut de la partidul unic la pluralism politic. Această aparentă democrație șochează prin faptul că în practică există o mulțime de partide politice în România, dar o doctrină unică: furtul masiv de bani publici practicat de către cei care dețin puterea!

Citez din nou din colecția de texte SF care alcătuiesc Constituția României: conform Art. 1, alineat (3) și alineat (5),

„(3) România este stat de drept (?!?), democratic (?!?) şi social (?!?), în care demnitatea omului (?!?), drepturile (?!?) şi libertăţile (?!?) cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea (?!?) şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice (?!?) ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei (?!?) din decembrie 1989 (?!?), şi sunt garantate (?!?).”;

„(5) În România, respectarea (?!?) Constituţiei, a supremaţiei sale (?!?) şi a legilor (?!?) este obligatorie.”.

Mi-e greu să cred că România este stat social și că românii dau pe dinafară de demnitate, de drepturi, de libertăți și de dreptate atunci când România este campioană în UE la risc de sărăcie și excluziune socială și atunci când este scris că:

„România, țara cu cel mai mare risc de sărăcie și excluziune socială!”
(sursa: https://evz.ro/romania-tara-cu-cel-mai-mare-risc-de-saracie-si-excluziune-sociala-cum-arata-europa-la-acest-capitol-si-care-sunt-varste-cele-mai-sigure-financiar.html)

și că

„Copiii din România sunt cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE. 41% sunt în această situație”
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/copiii-din-romania-sunt-cei-mai-supusi-riscului-de-saracie-si-excluziune-sociala-din-ue-41-sunt-in-aceasta-situatie-eurostat-1716229).

De unde rezultă imediat că respectarea Constituției nu este obligatorie, deci democrația există doar pe hârtie și pe internet (democrația virtuală este un concept... real!).

După ce am înțeles realitatea politico-socială românească de dincolo de textele științifico-fantastice, pare mult mai ușor de înțeles faptul că în România există statul paralel privilegiat al sectorului bugetar (singurul beneficiar al prevederilor constituționale) și simplii cetățeni, deposedați de drepturile fundamentale și în fapt sclavi ai sectorului bugetar.

Cum sectorul bugetar este compus, printre alții, din Guvern, administrație centrală și administrație locală, toate aceste insituții conspiră la vedere împotriva simplilor cetățeni. Scopul sectorului bugetar este conservarea și amplificarea propriilor privilegii, în total dispreț față de simplii cetățeni, de legile economice și de viitorul României.

După ce corupția generalizată și la vedere a devenit relativ imposibilă și penalizată măcar de fațadă în justiție, statul mafiot totalitar postdecembrist român a imaginat salarizarea aberantă și total nesustenabilă a sectorului bugetar.

Cred că începând cu anul 2018 s-au elaborat legi ale salarizării în sectorul bugetar care să umple de bani ticăloșii și imbecilii angajați la stat, în total dispreț față de criterii de performanță și eficiență economică, dar și în total dispreț față de dreptate și echitate socială.

În fapt, salarizarea actuală a sectorului bugetar și finanțarea actuală a sectorului bugetar reprezintă un furt calificat aplicat simplilor cetățeni de către statul mafiot totalitar român.

Din momentul în care s-a trecut la aplicarea acestor legi, România a intrat în faliment tehnic. Statul mafiot totalitar român nu se putea autofinanța în urma serviciilor publice de calitate execrabilă sau inexistente și a investițiilor supraevaluate, inutile, păguboase și de calitate execrabilă (cum este de exemplu Arena Națională din București, care a costat cât nu face și produce constant pierderi de când a fost dată în folosință).

Falimentul tehnic nu prea interesează simplii cetățeni (care adesea sunt prea simpli cetățeni în anumite privințe de primă importanță).

Dar falimentul tehnic există și este mai groaznic decât un faliment declarat, pentru că falimentul tehnic este întreținut prin spolierea continuă a cetățenilor prin introducerea constantă de taxe și impozite (cu consecința sărăcirii continue a simplilor cetățeni în scopul finanțării mafiei bugetare privilegiate) și prin îndatorarea continuă a statului, până când se ajunge tot la falimentul declarat, care este supus unor condiții mult mai împovărătoare pentru populație (a se vedea cazul Greciei).

Deși salarizarea actuală a sectorului bugetar este crâncen nesustenabilă, niciun guvern nu a dorit reașezarea salariilor bugetarilor pe baze economice sănătoase, ci s-a continuat politica falimentară și antisocială, bazată pe supraimpozitarea simplilor cetățeni și pe supraîndatorarea țării (în fapt a acelorași simpli cetățeni).

Este evident că la putere sunt exclusiv trădători care urmăresc distrugerea românilor și a României. Iar „opoziția” mimează că vrea binele poporului până ajunge la ciolan (adică la putere), moment în care fraierii cu drept și chef de vot constată că nu există nicio diferență între „putere” și „opoziție”, cu excepția dreptului de semnătură.

Chiar dacă justiția îl consideră pe Ciucă plagiator cinstit și chiar dacă statul (într-un acces de „dreptate” și de „respectare” a Constituției României) a inventat mecanisme ticăloase prin care plagiate evidente sunt foarte greu sau imposibil de dovedit (nu se pot constata direct, comparativ cu texte copiate, ci trebuie declarate plagiate ca atare de către justiția mafiotă română), Ciucă rămâne un escroc al banilor publici care, conform sursei https://60m.ro/2022/08/16/datoria-publica-se-indreapta-vertiginos-spre-60-din-pib/ a adăugat între ianuarie și mai 2022 37.000.000.000 de lei la datoria publică, îndreptând-o spre 60% din PIB.

Amorf, impersonal și încet la vorbire, Ciucă nu este nici de stânga, nici de dreapta: este de Iohannis. Adică este cu „România lucrului bine făcut”, cu „România normală”.

Româniile lui Iohannis, alea „normale” și „bine făcute” arată în viitorul apropiat cam așa (sursa: https://www.zf.ro/eveniment/datoria-publica-devine-greu-urnit-guvernul-ciuca-adaugat-37-mld-lei-21087532):

„Până la finalul anului [...] la datoria publică de vor mai adăuga circa 60 de miliarde de lei (4,4% din PIB) doar din deficitul bugetar, la care se adaugă rostogolirea datoriei vechi”!!!

Sincer să fiu, după mintea mea văd că plătim niște mega nemernici care au ajuns la putere ca să ne falimenteze constant. Cu toate acestea, în România nu există nici măcar un solid și majoritar curent de opinie împotriva acestei anomalii aberante; evident, cu atât mai mult nu există o opoziție politică reală, pentru români și pentru România...

Am ajuns la mâna unor infractori ai banilor publici!

Iar România s-a putut îndatora până la 50-60% din PIB pentru că Nicolae Ceaușescu (mitraliatul de la Târgoviște) a lăsat-o fără datorii, fapt ce vorbește de la sine despre ticăloșia celor care s-au perindat pe la puterea postdecembristă din România.

Nu știu cum îndrăznesc nemernicii de la putere să-l numească pe Ceaușescu dictator și să condamne comunismul când ticăloșiile postdecembriste împotriva banilor publici se fac discreționar, la vedere și împotriva tuturor simplilor cetățeni și împotriva intereselor României!

Până la urmă, de ce îmi pasă mie dacă nimănui nu-i pasă? Pe asta chiar nu pot să o înțeleg!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu