Am regăsit țara la fel de scârboasă, ticăloasă și lipsită de speranță, ca de obicei. Păcat că am stat doar 15 zile în Franța, pe Coasta de Azur. Dar este uimitor că am avut parte chiar și de aceste 15 zile departe de cocina mioritică.
Știrile actuale de la televizor sunt inundate de comentarii despre gravida cu trei copii, asasinată de indiferența criminală a medicilor; despre drogatul asasin pupat în bot cu dragoste în repetate rânduri de Poliția Română și de Procuratură după comiterea infracțiunilor; despre guvernul care face ceea ce știe dintotdeauna: sfidează societatea la vedere, fără nicio reținere, ducând o politică anticetățean.
Ce ar fi de făcut?
Ca societate, probabil că acei 70% care nu s-au prezentat la ultimele alegeri ar trebui să se organizeze ca forță politică, cu obiectivele primordiale de a distruge în mod democratic (la vot) și desființa actualul stat mafiot totalitar român și de a legifera echitatea și normalitatea.
Dar este posibil așa ceva? Sunt acești 70% cetățeni români niște modele sociale, cu aspirații către umanism, echitate, cultură, educație, progres, civilizație, normalitate? Sau majoritatea sunt „piese de schimb” pentru actualul stat mafiot totalitar?
Privind la dezmățul discreționar al statului mafiot totalitar și la decesele evitabile ale multor simpli cetățeni, mi se pare evident că suntem o societate autocondamnată, ticăloșită, eșuată, imbecilizată, incapabilă de reacție coerentă față de nemernicia unui stat care își bate joc pe față de proprii cetățeni.
Așa că, la fel ca întotdeauna, de la societate nu pot exista așteptări.
Ca individ, pot doar să sper că nu voi ajunge în situațiile nefericite, cu urmări catastrofale, ale altora.
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 9 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu