vineri, 19 iulie 2024

Șase dușuri reci pe zi pe călduri extreme!

Totul a început pe 16.Iulie.2024, când mi s-a părut cel mai cald în apartament.

Pe la două noaptea nu mai puteam să dorm din cauza căldurii. Deși stăteam cu geamul larg deschis, nu simțeam niciun fel de adiere răcoroasă. Am băut apă, dar nu am simțit niciun efect răcoritor.

Simțeam că mă supraîncălzesc pur și simplu. Zici că făceam insolație la umbră.

Așa că am intrat la duș și mi-am făcut un duș rece. E drept că apa rece pe timpul verii este clocită, cred că are 15-20 de grade la robinet, așa că nici măcar nu m-a afectat emoțional.

Dimpotrivă, după duș m-am simțit autosuportabil pentru o vreme. Iar când am devenit de nesuportat, cred că la 3-4 ore, nu am ezitat și am tot făcut dușuri reci.

La început dădeam cu apă rece mai pe furiș pe corp, pentru adaptare, dar apoi m-am obișnuit n-am nicio problemă cu apa rece. Ba chiar am umplut cada odată cu apă rece și cred că am stat vreo 10 minute în apă, fără să simt disconfort (probabil că apa chiar se încălzea în cadă cu trecerea timpului...).

Mă simt bine din punct de vedere termic în stilul ăsta.

Nu am aer condiționat, pentru că vreau să protejez planeta la modificări climatice. Pentru cine nu știe, și aerul condiționat contribuie la încălzirea planetei: deși răcește interiorul, încălzește și mai mult exteriorul! Așa o fi, Comisie Europeană cu circul tău climatic?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu