După tradiționalul optimism declarativ fără acoperire de la începutul oricărei campanii fotbalistice internaționale, echipa de fotbal a României condusă „magistral” de Gheorghe Hagi a jucat exclusiv la înfrângere, reușind cu succes 3 înfrângeri din trei meciuri și un golaveraj de 9 goluri în modul, adică -9 dacă explicităm modulul.
Fără să îmi pese în mod deosebit de rezultatele modeste ale echipei de fotbal a României (nu mă uit la meciuri de fotbal fără miză, iar jocurile naționalei României se încadrează perfect la domeniul „fără miză”, deci nu am văzut niciunul), am remarcat de foarte multă vreme că G. Hagi este un inutil în materie de antrenorat.
Nici calitățile intelectuale ale lui Hagi nu cred că impresionează pe cineva.
Și, totuși, federația lui Burleanu l-a considerat bun pentru a antrena echipa națională.
Cum se explică acest lucru?
Cel mai probabil se dorește să fim niște păcălici în domeniul fotbalistic.
Cred că dacă aș fi fost desemnat antrenorul echipei naționale de fotbal și aș fi venit la echipă doar înaintea meciurilor, unde le-aș fi spus „băieților” cu puțin înainte de fluierul de început al arbitrului „Jucați, băi, fotbal!”, aș fi reușit cel puțin aceleași rezultate, hi, hi!
Dacă niște băieți (sau fete) de liceu se întruneau și reprezentau România la fotbal fără antrenor în cele trei meciuri, cu siguranță ar fi obținut aceleași rezultate!.
Pentru că, fără îndoială, „MERGE ȘI AȘA!”.
Poate fi fotbalul românesc mai caraghios de atât?
Dacă se străduiește, cu siguranță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu