Bâlciul corona virus continuă pe termen nelimitat, în liniște și consens.
Populația este la mâna unor imbecili de rea credință, ajunși la putere prin manipularea dreptului si a democrației.
„Măsurile” luate de guvern pentru „combaterea” Covid-19 înseamnă doar interdicții care nu duc la nimic bun.
România a ajuns să schimbe prefixul numărului de infectări zilnice, care trece constant de 2.000 de cazuri pe zi. Iar cei de la putere nu sunt trași la răspundere!
Între timp, cele mai revoltătoare situații sunt cele ale încălcătorilor autorizați de restricții. În timp ce simplii cetățeni neînregimentați politic, religios sau infracțional sunt terorizați și amenințati constant cu pedepse pentru încălcarea regulilor de distanțare socială, la nivel național am văzut următoarele:
1. BOR este în continuare deasupra legii. Pupatul de moaște (pe scurt, închinarea la idoli, faptă condamnată de Biblie) este în continuare permis. Parascheva, chiar dacă nu va feri Iașiul, Moldova și România de Covid-19 (în ciuda legendelor false despre „puterile” „sfintei”), va putea fi pupată în bot (metaforic vorbind) de doritorii prea creduli.
BOR a demonstrat cu prisosință că nu este decât o organizație religioasă comercială, fără nicio putere în combaterea bolilor (inclusiv a Covid-19), așa cum s-a văzut că făcea Isus.
2. A fost permisă aglomerarea cetățenilor la vot și după vot, lumea adunându-se ca să sărbătorească „Drăcicii” care au avut norocul să devină primari. Picior de polițist sau de autoritate care să atragă atenția asupra regulilor de distanțare socială nu s-a văzut!
3. Am văzut la televizor o turmă prezentată pe post ca „interlopi”, care petreceau pe ultimul drum un... ortac. Surse:
3.1. https://www.youtube.com/watch?v=huL_8RQgWVw („Înghesuială și zero măsuri la înmormântarea unui interlop”);
3.2. https://www.youtube.com/watch?v=I2qUmeC-MeU („Poliția, total pasivă la incălcarea normelor de protecție”!);
3.3. https://www.stiripesurse.ro/interlopii-s-au-dat-din-nou-in-stamba-inmormantare-cu-zeci-de-participanti-la-urziceni-dupa-ce-i-a-pazit-politia-a-dat-si-amenzi_1513026.html („VIDEO INTERLOPII s-au dat din nou în STAMBĂ: înmormântare cu ZECI de participanți, PĂZITĂ de Poliție”).
Să reținem, deci, în cazul interlopilor: poliția a avut grijă ca înghesuiala ilegală să nu fie tulburată!
După care aflăm că... „1 din 5 polițiști de la Ordine Publică va patrula în civil și va putea amenda oamenii fără mască” (sursa: https://www.mediafax.ro/social/20-din-polistiti-de-la-ordine-publica-vor-patrula-in-civil-si-vor-amenda-oamenii-fara-masca-19619017).
Bravo, „vitejilor”! Sondaj de opinie printre polițiști: oare cum trebuie să patrulați printre interlopi, ca să-i împiedicați să comită ilegalități?
a) În civil;
b) în costum popular;
c) în umiformă de polițist;
d) Nu are importanță haina, nu este treaba polițiștilor să se ocupe de interlopi.
O întrebare pentru Iohannis, Orban, Vela, Tătaru, Arafat și restul turmei de nulități de la putere: care este contribuția interlopilor la răspândirea Covid-19, măscăricilor încravatați?
Oare nulitățile de la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu ar trebui să se autosesizeze și să pedepsească discriminarea de către statul mafiot totalitar român a simplilor cetățeni în față de interlopi?
Cât timp vor mai fi confruntați simplii cetățeni cu această dublă măsură? Cel mai probabil, până vom deveni o nație de interlopi...
Călugăriță în pom
Acum 32 de minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu