vineri, 10 iunie 2022

Oamenii lui Iohannis care și-au făcut treaba. Statul eșuat și podul prăbușit

Sinistra circotecă politico-economică românească a înregistrat un nou apogeu după prăbușirea unui pod la 6 luni de la reabilitare (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pod-prabusit-la-6-luni-de-la-reabilitare-ce-spune-firma-care-a-executat-lucrarile-1969859).

E clar că oamenii lui Iohannis și-au făcut din nou treaba: și-au bătut joc de banii publici, de cetățeni și de România.

Cred că cel mai bine ar fi să se mărească de 100 de ori salariile bugetarilor, pentru că doar așa am intra instantaneu în faliment ca țară, ceea ce ne-ar scurta suferințele interminabile în condițiile actuale.

Ca de obicei, nimeni nu e de vină, nimeni nu răspunde: nici constructorul, nici proiectantul, nici responsabilii cu întreținerea podului, nici ordonatorul de credite.

Premierul Ciucă cel „Mare”, cel „Viteaz” și, desigur, cel „Sfânt” cere pedepsirea vinovaților, fără să dea vreun nume (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-a-cerut-tragerea-la-raspundere-a-celor-vinovati-de-prabusirea-podului-din-neamt-1970629). Adică să se înceapă niște anchete (mai exact, să se completeze prima pagină a unor dosare) până se liniștesc lucrurile. Probabil că nici măcar asta nu se întâmpla dacă Ciucă nu cerea nimic, dar trebuie salvate într-un fel aparențele, ticăloșii și imbecilii de la putere!

Așa că s-au deschis dosare penale anonime (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/de-ce-s-a-prabusit-podul-din-judetul-neamt-au-fost-deschise-doua-dosare-penale-localnici-a-fost-facut-pentru-campania-electorala-1970251) și s-a aflat că „a fost redeschisă circulația pe pod fără să fie făcută recepția lucrărilor”!!!

Încă o dată constatăm că în România legile trebuie respectate doar de fraieri.

Oare a fost nominalizat cel care a autorizat circulația pe pod fără să se facă recepția lucrării? Desigur, nu.

Se mai pune întrebarea când ar fi trebuit să se facă recepția lucrării, din moment ce lucrarea părea încheiată, iar semnarea unor hârtii nu părea să schimbe nimic.

Sau de ce Poliția nu a pus o interdicție de circulație, dacă se spune că mai urmau teste și probe (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/pod-prabusit-in-neamt-ionel-arsene-presedintele-consiliului-judetean-receptia-nu-a-fost-finalizata-1969891).

Am mai putea să ne întrebăm cine va suporta prejudiciul, dar cunoaștem deja răspunsul: fraierii de contribuabili, în niciun caz vinovații! Doar nu o să ne imaginăm că justiția română va stabili vinovați (instituții și persoane fizice cu atribuții în cazul podului prăbușit) pe care îi va băga la plată, ca să se mai acopere găurile de la buget.

Cu asta mi se pare evident că statul eșuat și îmbuibat a eșuat pe toată linia, de la un capăt la altul.

Iar democrația mafiotă românească este mai vie și mai vibrantă ca niciodată!

Nu cred că își mai amintește cineva demagogia iohanniană din 2019, așa că citez (sursa: http://stiri.tvr.ro/textul-integral-al-acordului-na--ional-propus-de-pre--edintele-iohannis-partidelor-dupa-referendum--pentru-consolidarea-parcursului-european-al-romaniei_846117.html#view):

„România este o democrație vie și vibrantă, în care cetățenii sunt activ dedicați apărării libertății, păstrării și respectării regulilor și principiilor unui stat de drept autentic, precum și continuării luptei împotriva corupției”?!

Ha, ha, ha, ha, ha! Umor sinistru de cea mai bună calitate!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu