Manipularea oficială pro Lasconi a scos din joben oamenii de afaceri din România, care se pare că își văd amenințată poziția de privilegiați dacă va ajunge președinte Călin Georgescu.
Așa cum în anii precedenți forțele pro UE i-au scos din joben de nicăieri și i-au băgat în politica de sus pe (de exemplu) Klaus Iohannis, Dacian Cioloș sau Rareș Bogdan, tot așa a apărut de nicăieri omul de afaceri Șucu Dan Viorel, patron al Rapidului și al Mobexpertului. Șucu a părut la televizor a fi mâna dreaptă a lui Lasconi, deși până acum nu a părut implicat în politică, ci doar în afaceri.
Brusc, afacerile lui Șucu din fotbal și mobilă au părut să treacă pe planul secund, în timp ce acuzațiile împotriva lui Călin Georgescu și colectarea datelor împotriva aceluiași au trecut pe primul loc.
Am remarcat că Georgescu devine aparent primul infractor al țării, prin prisma mijloacelor de dezinformare în masă și prin prisma justiției televizate. Foarte multe persoane fizice și psihice (organizații) au făcut brusc reclamații și sesizări fără număr împotriva lui Călin Georgescu pentru a-l scoate din cursa electorală, semn clar că în sondaje Georgescu șterge pe jos cu Lasconi.
Nu sunt primul care s-a întrebat dacă nu cumva tactica hărțuirii și acuzării non-stop a lui Călin Georgescu este de fapt destinată victimizării acestuia în scopul câștigării detașate a alegerilor.
Interesant este că până să iasă pe primul loc în primul tur de alegeri prezidențiale Călin Georgescu era un simplu cetățean aproape necunoscut. Numai după „derapajul” electoral al alegătorilor de la primul tur au început „dezvăluirile” și campania furibundă globală împotriva acestuia.
Problema centrală este, totuși, România și românii, adică datoria externă, bugetul nesustenabil și sărăcia contemporană.
În raport cu acești parametri, campania lui Lasconi prin Șucu împotriva lui Călin Georgescu este din start mincinoasă, pentru că se ignoră din start datoria externă a României, bugetul nesustenabil și sărăcia contemporană.
Șucu Dan Viorel minte încă din titlul de pe sursa https://hotnews.ro/mi-am-trait-copilaria-si-tineretea-intr-o-romanie-saraca-sub-umbrela-rusiei-nu-mi-doresc-pentru-copiii-mei-si-pentru-nepoti-acelasi-lucru-spune-unul-din-cei-mai-cunoscuti-antreprenori-romani-1853416:
„Mi-am trăit copilăria și tinerețea într-o Românie săracă, înfrigurată, sub umbrela Rusiei. Nu-mi doresc pentru copiii mei și pentru nepoți același lucru”.
Faptul că oamenii au suferit lipsuri în ultimii ani ai regimului comunist nu înseamnă că România era săracă. În ultimii ani ai comunismului s-au realizat în chip de mari investiții, printre altele, următoarele:
1. Casa Poporului (actualul palat al Parlamentului);
2. Canalul Dunăre-Marea Neagră;
3. Noul pod de la Cernavodă;
4. Centrul civic din București (zona Bulevardului Unirii);
5. Amenajarea complexă a râului Dâmbovița.
Toate acestea s-au realizat în timp ce România și-a achitat integral datoria externă, deci, poate că acele lipsuri economice îndurate de populație aveau oarecare justificare.
În contrapondere, România contemporană pro UE a realizat autostrada „Bechtel”, începută acum 20 de ani (!!!), la care... încă se lucrează. Probabil că este una dintre marile „investiții” pentru care Ciolacu a obținut aprobarea planului fiscal pe 7 (șapte) ani de la Consiliul Europei.
De remarcat că acele lipsuri economice i se pun în cârcă exclusiv lui Ceaușescu, nu și altor eșaloane politice și instituții comuniste, deși pe piața neagră din acele vremuri se găsea orice în cantități industriale, dar la prețuri... capitaliste (adică la suprapreț), fără ca miliția sau „temuta” securitate să intervină pentru combaterea comerțului ilicit care se desfășura la... vedere.
Sărăcia României ca stat, dinainte de 1989, este o minciună. Dar mulți simpli cetățeni în mod cert au îndurat lipsuri. România a devenit săracă după 1989, în urma dezindustrializării!
Cât despre România „sub umbrela Rusiei”, asta e și mai clar o minciună. România era un aliat al URSS prin CAER (de exemplu) și prin alte tratate, și era inclusă în sfera de influență a URSS prin decizia marilor puteri (inclusiv SUA) de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Nu a fost decizia României să se alieze cu URSS. România a fost un stat învins (exclusiv din cauza corupției, ticăloșiei și prostiei politice din perioada interbelică). Acum România este un aliat al SUA prin NATO.
Atunci când Ceaușescu a condamnat intervenția URSS din Cehoslovacia, probabil că ar fi trebuit să se spună (poate că s-a și spus) că Ceaușescu este antisistem, anticomunism, anti curentului politic care era pe atunci în blocul comunist.
Așa că teza României comuniste ca vasal obedient al Rusiei este o minciună ușor de demontat de fapte.
Nici n-a apucat să se opună Georgescu, în calitate de președinte al României, vreunei politici NATO, că nu prea mai are șanse să ajungă președinte...
Pe de altă parte, în zilele noastre, conform Șucu, România ar fi bogată?
Reamintesc niște parametri ai „bogăției” românești contemporane.
1. România are o datorie guvernamentală uriașă, deși a pornit în postdecembrism cu datorii ZERO (0)!
Conform sursei foarte recente, din 29.Noiembrie.2024, de pe sursa https://hotnews.ro/datoria-guvernamentala-a-crescut-in-septembrie-la-916758-miliarde-lei-respectiv-544-din-pib-spune-ministerul-finantelor-1849071,
„Datoria guvernamentală a crescut, în septembrie, la 916,758 miliarde lei, respectiv 54,4% din PIB, spune Ministerul Finanţelor”!!!
Iată alte date despre datoria guvernamentală a României:
1.1. „Datoria României crește: pentru fiecare euro în plus la PIB, guvernul împrumută 0,5 euro”
(sursa: https://romania.europalibera.org/a/32941365.html);
1.2. „România, împovărată de datorii – Statul va ajunge să plătească dobânzi de aproape 100 miliarde lei pe an.”
(sursa: https://hotnews.ro/romania-impovarata-de-datorii-statul-va-ajunge-sa-plateasca-dobanzi-de-aproape-100-miliarde-lei-pe-an-datoria-va-trece-in-premiera-o-borna-1819901).
În aceste condiții, cine se bucură de prosperitate? Evident, nu poporul, ci bugetarii, partidele abonate la banii publici, madam Lasconi și găștile de afaceri din jurul ei.
Bogăția României contemporane este o evidentă iluzie. Orice sistem politic are profitori.
Ipocrizia lui Șucu mi se pare indiscutabilă când vorbește de sărăcia României comuniste, ignorând apropierea de faliment a României postdecembriste.
Sigur că falimentul României nu îl va afecta pe Șucu în calitate de persoană fizică, nu va afecta nici mediul de afaceri care își poate transfera resursele financiare oriunde în lume, ci tot pe simplii cetățeni, aceiași cetățeni care au pus anterior ștampilele la vot pe iohanniși, ciuci și ciolaci.
Pentru simplii cetățeni vor veni alți ani de austeritate și de lipsă de oportunități, pentru că nu mediul de „afaceri” va plăti datoriile contractate de guvernele care au promovat o politică antiromânească (dar pe gustul UE și NATO!).
2. Sărăcia în România contemporană
2.1. „În România peste 40% dintre copii sunt supraponderali sau obezi, iar aproape 40% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială”
(sursa: https://tribunainvatamantului.ro/masa-calda-pentru-copiii-din-zone-defavorizate/);
2.2. „Eurostat: România, țara UE cu cei mai mulți săraci.”
(sursa: https://moldova.europalibera.org/a/eurostat-romania-tara-ue-cu-cei-mai-multi-saraci-cehia-are-cei-mai-putini/32991806.html);
„O treime dintre români trăiesc în condiții de sărăcie sau în pragul sărăciei.”!!!
2.3. „Peste 40% dintre copii din România se află în risc de sărăcie”;
„Potrivit unui raport UNICEF, numărul este dublu faţă de media europeană.”
(sursa: https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/peste-40-dintre-copii-din-romania-se-afla-in-risc-de-saracie-id193877.html).
3. Peste 2,6 milioane de români primeau ajutoare de la guvern pentru alimente
(sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/cardurile-sociale-pentru-alimente-vor-fi-incarcate-maine-cu-o-noua-transa-de-bani-ce-sume-vor-primi-romanii-din-15-octombrie-2967287).
Conform sursei https://mfe.gov.ro/cardurile-sociale-pentru-alimente-vor-fi-acordate-persoanelor-vulnerabile-cu-venituri-mai-mici-de-2-000-lei/,
„Cardurile sociale pentru alimente vor fi acordate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 lei”.
4. Alte milioane de români primesc ajutoare pentru încălzire
(sursa guvernamentală: https://www.mmanpis.ro/ajutor-pentru-incalzirea-locuintei-in-sezonul-rece-2024-2025/).
Păi, băi, Șucule, când ai pomenit de non sărăcie te-ai uitat doar la acareturile din casă sau te-ai interesat și de starea națiunii? Ești doar dezinformat sau ești chiar manipulat de forțele pro UE și pro sistem (ticăloșit și corupt)? Ai stat doar pe TikTok-ul lui Lasconi atunci când ai spus „Românie săracă”? Datele de mai sus sunt citate din surse publice, chiar și guvernamentale, nu de pe rețelele de socializare.
Acest blog nu se bazează pe date preluate de pe rețele de socializare.
Dacă am înțeles eu bine, Lasconi promovează în mod ipocrit prin Șucu și prin un anumit mediu de afaceri o Românie a unor oligarhi pro UE și NATO, care să-și deruleze nestingheriți afacerile într-o mare de români veșnic săraci, oricât de criminal ar fi nivelul de sărăcie.
Peobabil că asta o fi și voința poporului, altfel nu văd cum ar fi ieșit doar din TikTok Călin Georgescu pe locul 1 în turul întâi al alegerilor prezidențiale...
„Un candidat nu a fost pe placul autorităților și au decis să repete numărarea voturilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu