Zilele trecute am ajuns prin comuna Jilava.
Ca sa ajung acolo trebuia sa iau un microbuz. Ce microbuz? Greu de zis la inceput. La capatul tramvaiului 25 de la CFR Progresul nu te poti informa decat intreband oamenii la fata locului.
Statia de microbuze e semnalizata doar prin... prezenta microbuzelor. Nu se poate afla ce linii trec pe acolo, la cat timp circula si unde te duc citind vreun afis sau panou informativ. Musai sa intrebi. Am intrebat direct persoanele competente, adica soferii microbuzelor.
Aflu ca linia 171 merge in directia dorita. "E un microbuz mai inalt, trage aici, mai in fata.", imi precizeaza un sofer. Astept si dupa 5-10 minute apare microbuzul dorit, cel cu forma mai macro. Se deschid usile, coboara lumea, urca lumea. Fiind capat de linie, microbuzul pleaca mai tarziu si aflu ca vine din 30 in 30 de munite.
Ma uit in jur. In fata era un afisaj electronic pe care defilau mesaje, dintre care am retinut: "Tarif unic: 2 lei" si "Solicitati biletul de calatorie!"!
Cu 5 minute inainte de plecare, soferul trece pe la oameni sa dea bilete. E un fel de a spune, de fapt soferul colecta banii, dar bilete nu dadea. E drept ca nici lumea nu solicita, in ciuda indemnului electronic.
Cand ajunge soferul in dreptul meu, dau banii si zic "Sa ne dati si bilete!".
"Da, imediat", zice soferul. Imi da biletul; pe scaunul de langa mine era un domn; pentru ca am folosit pluralul, soferul o fi crezut ca suntem impreuna si a vrut sa-i dea bilet si celuilalt cetatean. Dar acesta a facut semn ca nu-i nevoie si soferul si-a vazut de ale lui.
In concluzie, dintre toti pasagerii am fost singurul care a primit bilet.
Adica daca nu ma nimeream pe acolo, evaziunea fiscala era chiar totala.
Imi e greu sa cred ca autoritatile cu competente de control in domeniu nu stiu cum stau lucrurile. Probabil ca profitul rezultat din incalcarea legii se imparte la toata lumea din jurul "afacerii".
La perioade mari de timp (de-a lungul anilor) am avut de-a face cu trei zone deservite de microbuze: spre Chitila, spre Clinceni si spre Jilava. Pe toate liniile pe care am mers comportamentul soferilor era identic: colectau bani si dadeau bilete doar la cerere. Daca nimeni nu cerea, nici nu i se oferea "bonul fiscal".
E o chestie cum unii sunt exceptati de la taxe iar altii sunt taxati non-stop. In toate domeniile de activitate statul a impus taxe prin lege, dar este evident ca acelasi stat nu vrea sa colecteze in unele domenii.
Nu ar fi mai simplu sa se reduca taxele? De ce sa stea oamenii stresati si terorizati de grija controlului?
Hyundai IONIQ 9 Captured in the Wil
Acum 2 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu