Bianca Vanessa Andreescu, nascuta in Canada pe 16.Iunie.2000, a uimit si bucurat lumea tenisului, reusind sa o invinga pe Angelique Kerber in finala de la Indian Wells cu 6-4, 3-6, 6-4.
La numai 18 ani, beneficiind de o invitatie (wild-card), Andreescu si-a jucat sansa pana la sfarsit si a reusit ceea ce la inceput parea improbabil.
Victoria in trei seturi din finala (la fel ca si cea din semifinala) a avut ceva din meciurile de box din filmele cu Rocky. Bianca Andreescu a parut in corzi, doborata fizic iremediabil, dar, in loc sa primeasca lovitura decisiva, ea a fost cea care a lovit prima.
Agresiva, creativa, cerebrala si cu lovituri precise si variate, Bianca Andreescu are inca multe resurse sa creasca valoric. Daca va fi asa, probabil ca va domina tenisul feminin mondial pentru o decada.
In mod evident, la fel ca orice sportiv, trebuie sa gaseasca modalitatile cele mai bune de gestionare a energiei si de refacere. Asa cum pneurile castiga adesea cursele auto si moto, tot asa, resursele fizice fac diferenta in disputele directe de pe terenurile de sport.
Bianca Andreescu a alternat loviturile taioase, imparabile, cu greseli aproape inexplicabile (lovituri aparent usoare trimise in fileu sau in afara terenului). In mod evident, a castigat pe mana ei. Daca ar fi pierdut, ar fi pierdut tot pe mana ei.
De data asta finalul a fost fericit si Bianca Andreescu a devenit o tanara milionara.
Totusi, sa nu ne lasam inselati de aparenta ei tinerete. In tenis, Bianca Andreescu are vechime. A inceput sa practice tenisul la 7 ani, iar la 11 ani a intrat intr-un program national canadian dedicat tenisului. Deci joaca tenis de vreo 11 ani.
Se afișează postările cu eticheta campioni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campioni. Afișați toate postările
luni, 18 martie 2019
luni, 24 aprilie 2017
Romania, tara fara gimnastica dar cu doi campioni europeni la acest sport!
Campionatele europene de gimnastica pe care le-am urmarit in aceste zile (s-au incheiat ieri, 23.Aprilie.2017) au avut niste momente remarcabile.
Politica romaneasca din domeniul sportului a trecut de la sportul de masa de tipul Daciadei comuniste la investirea in cativa sportivi (in persoane fizice, am putea spune), in timp ce putini tineri cetateni mai au legatura cu cluburile si cu sportul de performanta.
Desi Romania a devenit o tara mai degraba fara sport si fara sportivi, campionii altor epoci refuza sa se "predea" si continua sa ne uimeasca.
De departe fenomenul Marian Dragulescu a iesit in evidenta. Mi se pare ca este cel mai mare sportiv roman al tuturor timpurilor, prin prisma performantelor. In orice caz, conform propriilor spuse este cel mai medaliat sportiv al tuturor timpurilor. La 36 de ani, gimnastul a mai castigat doua medalii (una de aur la sol si una de argint la sarituri), ajungand la 31 de medalii europene, olimpice si mondiale.
Mi se pare prea putin sa-l caracterizam pe Marian Dragulescu cu formula "sportiv de exceptie". Mult mai potrivit ar fi sa spunem ca este supranatural. Sa nu uitam ca gimnastica este un sport dur, unde sportivii sunt supusi frecvent accidentarilor, unele foarte grave. Nu stiu cati gimnasti de inalt nivel se pot lauda ca termina cariera intregi din punct de vedere fizic.
Catalina Ponor, la aproape 30 de ani, a reusit si ea sa ia medalia de aur la barna dupa o evolutie meritorie, intr-o competitie a fetelor care mi s-a parut mai degraba modesta.
Propaganda se umfla in pene si cu medalia de bronz a Larisei Iordache, valabila pentru gimnasta ca performanta individuala, dar obtinuta cu o nota mai mica de 14, dupa o aterizare catastrofala, cu care pe vremea Nadiei ar fi vazut podiumul de la oarece distanta.
Ce am inteles din toate astea? Ca gimnastica romaneasca inca pare ca exista in masura in care acesti doi mari campioni vor reusi sa se fereasca de accidentari si sa faca minuni. Dar cand si acestia se vor retrage definitiv, daca lucrurile vor merge ca acum, cred ca minim 20 de ani de acum incolo nu vom mai avea vreo legatura cu medaliile, poate doar vreun bronz obtinut in circumstante favorabile cum a fost cazul Larisei Iordache. Dar multi bagatori de seama vor incerca sa obtina imagine de pe urma medaliilor luate de campioni prin munca individuala.
M-a impresionat placut in mod deosebit publicul din Cluj Napoca prin atitudinea pozitiva si generozitatea cu care a aplaudat sportivii aflati in dificultate dupa ratari. Publicul mi s-a parut fabulos mai ales la ultimul aparat din competitie (la bara fixa baieti), cand au ratat Oleg Vernyayev (campionul european la individual compus a cazut de pe bara), iar un sportiv croat caruia nu i-am retinut numele s-a accidentat destul de rau dupa ce a scapat bara in momentul in care urma sa execute rotatiile de la aterizare. Evolutiile din concursul masculin mi s-au parut mult mai dificile si mai spectaculoase decat cele din concursul feminin.
Ca un fapt amuzant, Oleg Vernyayev a cazut de doua ori de pe bara. A doua oara a scapat bara si a cazut in picioare imediat dupa ce comentatoarea de la tv a spus ca isi pregateste coborarea. :) Dar a revenit si si-a incheiat evolutia in aplauzele publicului.
M-a impresionat neplacut comentatoarea noastra, cu retorica ei nationalist-panicard-isterica. Ce erau astea: "Stai acolo!", "Ramai asa!", "Mama!" si altele. Nu mai zic ca pe Gheorghe Zamfir l-a botezat Nicolae (?!), s-au ca in loc de 13 nu stiu cat vedea 15 nu stiu cat... Probabil ca la noi merge si asa.
Afisajul televizat al sportivilor si notelor obtinute dispareau foarte repede de pe ecranul televizorului, la fel si clasamentele; de multe ori cadrele luate in prim plan nu prea aratau nimic relevant din evolutia sportivilor.
Campionatele mondiale vor insemna concurenta asiatica si americana in plus pentru Marian Dragulescu si Catalina Ponor. Vor reusi sa se impuna si in fata acestora? Ramane de vazut. Indiferent daca se va intampla asta sau nu, pacat ca nu le mai calca nimeni pe urme si ca sportul romanesc a ajuns o bataie de joc. Dar daca se va intampla asta, un "Bravo!" anticipat pentru cei care lupta pana la capat.
Politica romaneasca din domeniul sportului a trecut de la sportul de masa de tipul Daciadei comuniste la investirea in cativa sportivi (in persoane fizice, am putea spune), in timp ce putini tineri cetateni mai au legatura cu cluburile si cu sportul de performanta.
Desi Romania a devenit o tara mai degraba fara sport si fara sportivi, campionii altor epoci refuza sa se "predea" si continua sa ne uimeasca.
De departe fenomenul Marian Dragulescu a iesit in evidenta. Mi se pare ca este cel mai mare sportiv roman al tuturor timpurilor, prin prisma performantelor. In orice caz, conform propriilor spuse este cel mai medaliat sportiv al tuturor timpurilor. La 36 de ani, gimnastul a mai castigat doua medalii (una de aur la sol si una de argint la sarituri), ajungand la 31 de medalii europene, olimpice si mondiale.
Mi se pare prea putin sa-l caracterizam pe Marian Dragulescu cu formula "sportiv de exceptie". Mult mai potrivit ar fi sa spunem ca este supranatural. Sa nu uitam ca gimnastica este un sport dur, unde sportivii sunt supusi frecvent accidentarilor, unele foarte grave. Nu stiu cati gimnasti de inalt nivel se pot lauda ca termina cariera intregi din punct de vedere fizic.
Catalina Ponor, la aproape 30 de ani, a reusit si ea sa ia medalia de aur la barna dupa o evolutie meritorie, intr-o competitie a fetelor care mi s-a parut mai degraba modesta.
Propaganda se umfla in pene si cu medalia de bronz a Larisei Iordache, valabila pentru gimnasta ca performanta individuala, dar obtinuta cu o nota mai mica de 14, dupa o aterizare catastrofala, cu care pe vremea Nadiei ar fi vazut podiumul de la oarece distanta.
Ce am inteles din toate astea? Ca gimnastica romaneasca inca pare ca exista in masura in care acesti doi mari campioni vor reusi sa se fereasca de accidentari si sa faca minuni. Dar cand si acestia se vor retrage definitiv, daca lucrurile vor merge ca acum, cred ca minim 20 de ani de acum incolo nu vom mai avea vreo legatura cu medaliile, poate doar vreun bronz obtinut in circumstante favorabile cum a fost cazul Larisei Iordache. Dar multi bagatori de seama vor incerca sa obtina imagine de pe urma medaliilor luate de campioni prin munca individuala.
M-a impresionat placut in mod deosebit publicul din Cluj Napoca prin atitudinea pozitiva si generozitatea cu care a aplaudat sportivii aflati in dificultate dupa ratari. Publicul mi s-a parut fabulos mai ales la ultimul aparat din competitie (la bara fixa baieti), cand au ratat Oleg Vernyayev (campionul european la individual compus a cazut de pe bara), iar un sportiv croat caruia nu i-am retinut numele s-a accidentat destul de rau dupa ce a scapat bara in momentul in care urma sa execute rotatiile de la aterizare. Evolutiile din concursul masculin mi s-au parut mult mai dificile si mai spectaculoase decat cele din concursul feminin.
Ca un fapt amuzant, Oleg Vernyayev a cazut de doua ori de pe bara. A doua oara a scapat bara si a cazut in picioare imediat dupa ce comentatoarea de la tv a spus ca isi pregateste coborarea. :) Dar a revenit si si-a incheiat evolutia in aplauzele publicului.
M-a impresionat neplacut comentatoarea noastra, cu retorica ei nationalist-panicard-isterica. Ce erau astea: "Stai acolo!", "Ramai asa!", "Mama!" si altele. Nu mai zic ca pe Gheorghe Zamfir l-a botezat Nicolae (?!), s-au ca in loc de 13 nu stiu cat vedea 15 nu stiu cat... Probabil ca la noi merge si asa.
Afisajul televizat al sportivilor si notelor obtinute dispareau foarte repede de pe ecranul televizorului, la fel si clasamentele; de multe ori cadrele luate in prim plan nu prea aratau nimic relevant din evolutia sportivilor.
Campionatele mondiale vor insemna concurenta asiatica si americana in plus pentru Marian Dragulescu si Catalina Ponor. Vor reusi sa se impuna si in fata acestora? Ramane de vazut. Indiferent daca se va intampla asta sau nu, pacat ca nu le mai calca nimeni pe urme si ca sportul romanesc a ajuns o bataie de joc. Dar daca se va intampla asta, un "Bravo!" anticipat pentru cei care lupta pana la capat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)