Albergian (5/ 5)

Fortul Fenestrelle in partea inferioara. As fi vrut sa fie o zi rece de iarna pentru o vizibilitate perfecta.

Fortul Fenestrelle in partea superioara. Cred ca erau multi bani la buget cand s-a construit.:)

Pe aici urmeaza sa cobor.

Ma mai uit spre lacuri, norii incep sa se ridice.

Asta numesc eu belvedere.

In poza nu se vede, dar norul se rostogolea continuu.

Mai arunc un ochi spre Sestriere. Macar mi-a ramas celalalt.:))

Am coborat pe un alt traseu, mult mai abrupt. Am alunecat de nu stiu cate ori si am cazut pe spate, dar pe spate era rucsacul. Terenul era prea inclinat si prea alunecos. Sa mai dau repede o tura? Dupa dumneavoastra!:)

In vale m-am oprit la fantana cu apa plata. Intrebare de baraj: cum poate ramane apa plata, desi provine dintr-un relief atat de accidentat? Eu imi luasem in sticla niste zapada de pe munte. Pana in vale nu se topise.

Albergian (4/ 5)

Nu pot sa inteleg cum a ajuns piatra asta sfaramata aici. Pare pusa de cineva cu basculanta. De ce nu e pamant? De ce nu e stanca?

Heeeeeei! Ne vedem la cina! :)

Hai ca nu-i asa de frig daca ai haina cu puf de pinguin.

Mai am putin.

Crucea de pe Albergian (3043 metri altitudine), mult mai mica decat cea de pe Caraiman.

Chiar trece paralela 45 pe aici?

Am urcat pe verticala peste 1500 de metri.

Lacurile lui Albergian, cam in ceata din pacate.

Valea pe partea opusa celei de unde am venit.

Daca eram tare urcam pe aici. :)

Albergian (3/ 5)

As vrea un covor persan cu modelul asta!

Aaa... Iar urcam? Nu puteau sa puna si astia lifturi? Nu putea sa fie varful la... parter? :) Bine, bine, gata, am plecat!

Ajung intr-unul din numeroasele locuri de "iolalariiti".

Mi s-a parut ca recunosc un amic pe varful din zare. Ii fac cu mana, desi pare foarte concentrat.

"Fereastra zmeilor". Avem si noi, in Fagaras.

Panorama spre Sestriere.

Muntele coltos. Ce turnulete!

Sestriere.

Doua pante. O singura creasta.

Albergian (2/ 5)

Si iata poteca! De aici urcusul a mers brici. Picioare sa ai, ca de urcus nu ducem lipsa.

Ajung in locul pe care l-am botezat "Poiana ciulinilor".

Au si ciulinii farmecul lor, nu pot sa-i ignor.

Am parcurs peste 400 de metri diferenta de nivel. Mai raman vreo 1100 de metri pana in varf.

Poiana cu buturugi si promoroaca.

Cam pe acolo trebuie sa ajung.

Ce larice minunata!

Cu zoom.

Si fara zoom. Ce chestie, parea la doi pasi!

Albergian (1/ 5)

E important ca povestea sa inceapa cu o formula spectacol. Ceva in genul "Oceanul era manios in acea zi, prieteni". Asa ca zic si eu: "se anuntase o zi insorita cu maxima de 15 grade, deci nu mi-am mai luat geaca rezistenta la friguri polare". In lumea reala, iata prima impresie la fata locului. Chiciura! Brrr!

Raul: incolor, inodor si insipid?

Cel mai greu e sa gasesti poteca cea buna. Am luat-o pe aici. La un moment dat s-a terminat. Cum e posibil? Adica sunt unii care merg pe aici 100 de metri si apoi se intorc?

La cate poze cu frunze am, e bine sa fie si una cu ace.

Mai ard o poza "hoinarind" prin padure in cautarea potecii marcate.

Inca nu m-am indepartat prea mult de Rua (Pragelato), altitudine circa 1500 m.
Pana pe Albergian (altitudine 3043 m) mai e cam tot atat.

Nu rezist cand vad aceste macese de munte si le introduc si pe ele in poveste.

Ca sa dau de poteca o iau in sus prin padure.

Ce padure!

Soare cu premolari

Se stie ca pe munte este de obicei mai frig decat la campie si ca o zi cu soare la munte nu garanteaza confortul termic.





Cum a fost si cazul de fata.