Chiar daca Elena Udrea tine capul de afis al televiziunilor de stiri, multi alti sefi mai mari sau mai mici au probleme cu legea. Cine i-o fi pus sefi si pe ce criterii? Probabil pe criterii de experienta infractionala... Venea omul la interviu si era intrebat: "Ce legi stii sa incalci?". Iar candidatul raspundea: "Pai, le am cu spaga, cu abuzul in serviciu 24/ 24, 7/ 7, cu grupurile infractionale organizate, cu falsul si uzul si abuzul de fals...". "Suficient. ADMIS!".
1. Şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Daniel Cristian Petre, a fost arestat preventiv ieri, 10.Februarie.2015. Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/seful-finantelor-publice-ploiesti-arestat-preventiv-transportat-la-spitalul-penitenciar-jilava-13815102,
"Conform unui comunicat al DNA, în perioada aprilie - mai 2012 Daniel Petre a primit în trei rânduri, de la un denunţător, sumele de 20.000 de lei, 10.000 de lei şi respectiv 20.000 de lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, cu atribuţii delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări finanţate de CJ pentru modernizarea unui drum judeţean.
De asemenea, Daniel Petre este suspectat că a promis că va face demersuri şi pentru ca plăţile să fie făcute cu prioritate de către CJ către societatea respectivă şi pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului.
Ulterior, în aprilie 2013, înaintea sărbătorilor de Paşte, Daniel Petre, în calitate de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, a primit de la acelaşi denunţător 10.000 de lei, pentru a favoriza aceeaşi firmă, la un control derulat de către inspectorii din subordinea sa.".
Las' ca plateste populatia TVA 24% ca sa acopere ilegalitatile functionarilor statului si se recupereaza astfel toate prejudiciile de la sine...
2. Inca un sef de consiliu judetean are probleme cu legea. Oare cati or mai fi ramas inca necercetati si teoretic curati? Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/presedintele-cj-ialomita-a-fost-retinut-pentru-luare-de-mita-si-abuz-in-serviciu-13814662,
"Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă (PSD), a fost reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu, alături de directorul Serviciului Achiziţii din CJ, Cezar Vâlcan, în dosarul privind intervenţii la un consilier din Ministerul Sănătăţii şi la conducerea ADR Sud Muntenia.".
In acelasi dosar sunt vizate si alte cateva persoane pentru fapte de coruptie (Liviu Gabriel Mușat, preşedinte al ADR Sud Muntenia, şi Mariana Vişan, director adjunct în aceeaşi instituţie, Marius Dragoş Constantinescu, Corina Elena Trandafir).
3. Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/directorul-romarm-si-seful-sucursalei-din-brasov-a-companiei-retinuti-pentru-abuz-in-serviciu-13814622,
"Potrivit unui comunicat de miercuri al DNA, directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Dan Tache, a fost reţinut sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma instigării, în timp ce Aurel Velţan, director general al SC Carfil SA Braşov, sucursală a Romarm, este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu.
De asemenea, procurorii DNA au emis ordonanţă de reţinere pentru Daniel Liliac, administrator la SC Gold Trans Tur SRL Săcueni, pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, în forma continuată, şi complicitate la tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu.".
Ce frumos suna "abuz in serviciu in forma continuata"... Adica probabil ca o astfel de persoana nu urmarea decat incalcarea legii zi de zi. Ceea ce este firesc, din moment ce nu se pedepseste fiecare abuz in serviciu in parte, ci se da o pedeapsa en gros (la gramada) si cu discount (reducere generoasa) pentru toate.
4. Un fost şef al Administraţiei Finanţelor Publice Satu Mare lua mita si abuza in serviciu tot in forma continuata, acompaniat de un grup de "tovarasi". Conform sursei http://www.mediafax.ro/social/fostul-sef-al-administratiei-finantelor-publice-satu-mare-trimis-in-judecata-pentru-luare-de-mita-13814285,
"Fostul şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare Ioan Ardelean a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată, alături de un fost angajat la aceeaşi instituţie şi un om de afaceri.
Procurorii DNA Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Ardelean, arestat preventiv, a omului de afaceri Gheorghe Moiş, pentru dare de mită, şi a lui Istvan Soos, şef Birou Colectare şi Executare Silită Persoane Juridice în cadrul AJFP Satu-Mare, la data faptelor, acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată şi spălare de bani, aceştia din urmă fiind arestaţi la domiciliu.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2013, Ioan Ardelean, în calitate de director executiv interimar al AJFP Satu Mare, i-a pretins lui Gheorghe Moiş, ca societatea acestuia din urmă, pe cheltuiala proprie, să se ocupe de renovarea unui imobil situat în Bucureşti, deţinut de fiica sa.
În schimbul acestui folos patrimonial, Ardelean l-a asigurat pe omul de afaceri că va face demersurile necesare atât pentru a-i fi aprobată, în regim de urgenţă, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, cât şi pentru ca această sumă de bani să fie plătită în favoarea societăţii într-un termen cât mai scurt.".
E clar ca finantele sunt pe maini bune si ca majorarea TVA la 24% a fost perfect justificata pentru bunul mers al "afacerilor" (rambursari de TVA preferentiale, ilegale etc). Bine ar fi sa ajunga TVA la minim 90% pentru o "crestere" economica sustenabila...
Nu cumva legislatia din Romania este o totala bataie de joc fata de cetatenii onesti si favorizeaza infractorii la greu din moment ce mai toata lumea spera sa se imbogateasca lucrand la stat sau cu statul si incalcand legea? Ce zici de asta, Iohannis? Nu e legislatia romaneasca foarte bine facuta pentru asigurarea prosperitatii infractorilor?
Daca stie cineva (de preferat tot presedintele lucrului "bine" facut): abuzul in serviciu in forma continuata se considera vechime in munca si intra in calculele pentru stabilirea pensiei?
Στο χιονισμένο Βραδέτο
Acum 6 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu