Agentul de manipulare a opiniei publice responsabil cu monitorizarea non-stop a blogului meu este sluga unor călăi neonaziști, șefi de departamente de propagandă, dezinformare și manipulare din structurile statului român.
A devenit cam vitriolat când și-a dat seama că am început să-i șterg mesajele. Ce nu a înțeles el este că nu am făcut-o definitiv, ci doar ca să îl pun în situația de a reacționa și de a proba faptul că munca lui constă în monitorizarea si discreditarea celor care au opinii incomode și contrare celor propagate de către putere.
Nu am de ce să cenzurez blogul. Nimeni nu are obligația de a fi de părerea mea, așa cum nici eu nu am obligația de a fi de părerea altcuiva. Totuși, unele opinii reprezintă adevăruri, alte opinii reprezintă neadevăruri neintenționate, alte opinii inseamnă minciuni asumante deliberat, propagandă și dezinformare. Școala ne invață multe lucruri inutile, dar uită să ne învețe ce este adevărul și cum să deosebim adevărul de minciună. De aceea, multe opinii false și minciuni deliberate s-au impus cu ușurință în țara noastră și tot de aceea cetățenii au o mare problemă atunci când trebuie să reacționeze în fața minciunii.
Tot de aceea țara este în halul în care este și avem liderii pe care îi avem. Semn că prostia totuși doare: la salarii, la pensii, la bani publici furați legal și la nivel de trai în general.
Faptul că un agent de manipulare și influențare a opiniilor scrie minciuni și insulte despre mine pe blogul meu nu este o problemă. Cine vrea să îl creadă este liber să o facă. Prefer să îl las pe agent să se producă, pentru a se ști că MANIPULAREA ȘI DEZINFORMAREA EXISTĂ ȘI LUCREAZĂ.
Și acum situația concretă. Agentul a trimis comentarii pe blogul meu ieri, 06.DEC.2011 la următoarele ore:
1. 11:22;
2. 11:26;
3. 12:16;
4. 12:20;
5. 13.28;
6. 13:31;
7. 13:39;
8. 14:02;
9. 14:05;
10. 14:07.
După apariția ultimelor 3 mesaje situația mi s-a părut suficient de relevantă. De aceea am aplicat principiile "cel mai deștept cedează primul" și "mai am și alte treburi". Spre deosebire de agent, care, după cum se vede, nu mai are altă treabă și și-a continuat "demersul":
11. 14:55;
12. 14:59;
13. 15:05;
14. 16:24.
...
Exemple de mesaje șterse, dar înregistrate (nimic nu se pierde, totul se transformă):
Εικόνες από γιορτινούς στολισμούς στην πόλη
Acum o oră
Și acum situația concretă. Agentul a trimis comentarii pe blogul meu ieri, 12.DEC.2011 la următoarele ore:
RăspundețiȘtergere1. 11:22;
2. 11:26;
3. 12:16;
4. 12:20;
5. 13.28;
6. 13:31;
7. 13:39;
8. 14:02;
9. 14:05;
10. 14:07.
barbule!
RăspundețiȘtergerescopul meu a fost sa te inebunesc si vad ca am reusit. cu alte cuvinte cand iti bati joc de oameni s-ar putea sa isi bata si ei joc de tine.
azi suntem in 07.12.2011, ieri am fost in 06.12.2011 si nu in 12.DEC.2011. bine ca nu ai folosit 12.12.2012 paranoicule.
schizofrenia ta este tot mai avansata. suferi de scenarita. iti faci iluzia ca "Agentul de manipulare a opiniei publice responsabil cu monitorizarea non-stop a blogului meu este sluga unor călăi neonaziști, șefi de departamente de propagandă, dezinformare și manipulare din structurile statului român.".
ba nene chiar asa important te crezi sa te urmareasca structurile statului roman???!!!
vai de capul tau de DISTRUS!!!!te vizioneaza cateva gospodine, iti mai baga un par in fund cate unul al drakului si te crezi formator de opinie!!!
nu mai sterge bai postarile sa le citeasca si copiii si nepotii tai cand or studia evolutia bolilor psihice in familia barbu marius.
vine ea si ziua cand am sa iti spun cine sunt. mai intai o sa primesti un scuipat in ochi si apoi iti dai tu seama ca sunt EU.
ADIO! si nu am cuvine IPOCRITULE, DEMAGOGULE, PARAZITULE, PARANOICULE, SCHIZOFRENICULE. de acum in colo o sa te cuprinda linistea vesnica pe blogul tau plin de refulari.
@Anonim 7 decembrie 2011, 13:06
RăspundețiȘtergereFoarte distractiv comentariul tau, ca de obicei. Vad ca ai idealuri inalte: "scopul meu a fost sa te inebunesc si vad ca am reusit". :))
Deci, daca am scris 12.DEC.2011 in loc de 06.12.2011, sunt "IPOCRITULE, DEMAGOGULE, PARAZITULE, PARANOICULE, SCHIZOFRENICULE".
Hai sa iti dau exemple de "greseli". De pilda (dupa cum s-a semnalat in presa si am scris si eu pe tema) niste functionari cu functie si cu pix au "gresit" pretul kilometrului de autostrada. Pana in acest an, kilometrul costa circa 16 milioane de euro, acum costa numai aproximativ 9 milioane de euro!!! Deci, niste functionari ai statului au bagat in buzunarul firmei Bechtel 7 milioane de euro pentru fiecare kilometru de autostrada (neterminata nici pana in ziua de azi). Te-ai indignat pe vreun blog de treaba asta? Nu, pentru ca nu aveai ordin de la sefi. :))
Daca eu sunt "IPOCRITULE, DEMAGOGULE, PARAZITULE, PARANOICULE, SCHIZOFRENICULE", cum ii numesti pe nemernicii care au semnat mizeria cu 16 milioane de euro/ kilometru de autostrada? Baietii buni? Sau ce ai scris despre mine multiplicat cu kilo, mega, giga etc?
Alta greseala: Roberta Anastase a "gresit" numararea voturilor in Parlament. Te-ai indignat pe vreun blog de treaba asta? Nu, pentru ca nu aveai ordin de la sefi. :))
Sa continuam?
Am facut corectura in textul meu. Crezi ca nemernicii de la putere pot si vor sa corecteze ceva? :))