miercuri, 27 noiembrie 2024

Dacă are TikTok, atunci orice prost sau prorus sau anti UE poate deveni președintele României?

Nu am mai văzut așa ceva: toate mijloacele de dezinformare în masă au sărit aproape la propriu la beregata lui Călin Georgescu.

Instituțiile statului își redescoperă valențele și competențele represive, căutând prin orice mijloace motive să anuleze candidatul Călin Georgescu, semn că nu oricine poate fi ales, dacă nu e pe placul mafiei politico-economice sau, mai mult decât atât, dacă nu face parte din mafia politico-economică.

Lătrăii plătiți ca să fie agenții de manipulare a opiniei publice în folosul mafiei politico-economice debitează minciuni și prostii fără nici cea mai mică reținere, fără nicio jenă.

Nicio televiziune nu se delimitează de această bătaie de joc, toate televiziunile sunt la unison împotriva lui Călin Georgescu.

Dimpotrivă, dezinformarea corectă pentru menținerea ticăloșilor și trădătorilor la putere și linșajul mediatic și chiar stradal împotriva lui Călin Georgescu sunt la apogeu și vor continua până la distrugerea totală a acestuia.

Subit, opiniile unui cetățean român care are dreptul la opinie, chiar și la opinii greșite, au devenit infinit mai letale decât devalizarea țării și batjocorirea constantă a cetățenilor români (inclusiv a celor care merg la vot) de către mafia politico-economică postdecembristă responsabilă de distrugerea majorității românilor și de primitivizarea României de 35 de ani încoace.

S-a sesizat chiar și Comisia Europeană în legătură cu presupusele sau așa zisele sau imaginarele nereguli făcute de Călin Georgescu pe TikTok.

Pot oare românii, veșnic batjocoriți de către puterea actuală, să uite subit în ce hal de țară trăiesc doar pentru că e numit Călin Georgescu de către propagandă „antisemit”, „legionar” sai „prorus”?

Orice nonsens este aruncat public în speranța că tradiționalii creduli vor fi îndepărtați de ideea de a-l vota pe Călin Georgescu.

Încerc să pun în evidență câteva dintre nonsensurile cele mai aberante puse pe seama lui

Din câte rețele de socializare există, doar TikTok e cea care a contat la vot!?!

Se pare ca acum aparițiile televizate nu mai contează, alte rețele de socializare nu mai contează (de exemplu Facebook, Instagram, YouTube).

Se pare că toți alegătorii au avut ochi doar pentru TikTok și, mai mult decât atât, doar pentru TikTok-ul lui Călin Georgescu!?!

Dar ce a făcut Goergescu atât de special pe TikTok, de numai el a fost văzut de către alegători? În afară de transmis mesaje, absolut nimic.

Se pare că marile partide și-au făcut campanie electorală doar în boscheți, nu folosesc internetul.

Se pare că marile partide nu au primit bani publici, milioane de euro pentru reclame electorale (pentru mascaradă electorală). De fapt, pentru o informare corectă, conform sursei https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/candidatii-la-prezidentiale-au-primit-contributii-de-120-de-milioane-de-lei-pentru-alegeri-cine-a-cheltuit-cel-mai-mult-3022901,

„Candidaţii la prezidenţiale au primit contribuții de 120 de milioane de lei pentru alegeri.”!

Candidaţii la prezidenţiale au primit contribuții de 120 de milioane de lei pentru alegeri.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/candidatii-la-prezidentiale-au-primit-contributii-de-120-de-milioane-de-lei-pentru-alegeri-cine-a-cheltuit-cel-mai-mult-3022901

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Candidaţii la prezidenţiale au primit contribuții de 120 de milioane de lei pentru alegeri.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/candidatii-la-prezidentiale-au-primit-contributii-de-120-de-milioane-de-lei-pentru-alegeri-cine-a-cheltuit-cel-mai-mult-3022901

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Candidaţii la prezidenţiale au primit contribuții de 120 de milioane de lei pentru alegeri.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/candidatii-la-prezidentiale-au-primit-contributii-de-120-de-milioane-de-lei-pentru-alegeri-cine-a-cheltuit-cel-mai-mult-3022901

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Se pare că mesajele marilor partide, de pregătire a noii devalizări a țării nu au ajuns la cetățeni!?!

Se pare că marile partide nu au comunicat cu cetățenii la televiziuni.

Chiar așa, băi, adunătură de nimicuri?

Ați luat la vot un șut în „cot” de nimicuri ticăloase ce sunteți și acum dați vina pe TikTok?

Ni se spune că Georgescu a avut influenceri (agenți de manipulare a opiniei publice) și ferme de troli.

De ce nu ni se spune mai bine câți agenți de manipulare a opiniei publice (influenceri) sunt plătiți constant de marile partide ca să prostească lumea non-stop la televiziunile de știri?

De ce nu se face o sinteză a minciunilor debitate de politicieni în timpul mandatelor lor, în frunte cu Iohannis, Ciucă și Ciolacu?

Chiar cred toți acești „neprihăniți” odioși și siniștri că ne pot prosti cu ideea că a inventat Georgescu șmecheria pe TikTok?

Ca să ne facem o idee despre cât de odioși și de siniștri sunt opozanții politici ai lui Călin Georgescu (opozanții fiind tradiționalele găști Ciolacu-Ciucă, Iohannis părând a fi deja debarcat), amintesc că toată campania electorală și mediatică se desfașoară sub semnul ipocriziei.

Nu există niciun plan de creștere reală a nivelului de trai al cetățenilor; dimpotrivă, abundă știrile despre noi majorări de prețuri și despre creșteri de taxe (probabil pentru liniștea noastră).

Nu există niciun program real de reducere a deficitului bugetar și de promovare a unui stat eficient economic și în slujba cetățeanului!!!

PNL, după ce a obținut la alegeri un scor mega penibil prin Nicolae Ciucă, s-a și trezit brusc prin Bolojan că ar trebui redus parlamentul la doar 300 de inutili (conform referendumului de la 1900 toamna) și că poate că ar mai trebui reduse pe ici, pe colo cheltuielile autorităților cu nimicurile din administrație. Dacă venea asta pe vremea când Ciucă era șef și pe vremea când nimeni nu credea că PNL-PSD vor fi spulberați la vot, aș fi crezut-o. Dar, la ora asta, evident că se încearcă să se dea electoratului penelist ceea ce vrea să audă.

Comisia Europeană a legalizat planul fiscal pe șapte ani propus de România în scopul reducerii deficitului bugetar și a datoriei externe (sursa: https://economedia.ro/comisia-europeana-a-avizat-planul-fiscal-al-romaniei-reforma-fiscala-prin-care-vor-fi-revizuite-ratele-de-impozitare-pentru-impozit-pe-profit-impozitul-pe-venit-contributiile-sociale-taxa-pe-valoar.html).

Altfel spus, Comisia Europeană a validat derapajele fiscal-bugetare realizate de guvernele Ciucă și Ciolacu! Încă o dată iese în evidență blatul dintre trădătorii României și Comisia Europeană!

Ce înseamnă aceste derapaje fiscal-bugetare și cum s-a ajuns la ele putem afla chiar de la Traian Băsescu, un mare om al sistemului, de o notorietate bună sau rea indiscutabilă (sursa: https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/basescu-despre-calin-georgescu-romania-nu-are-nevoie-de-oameni-care-se-consulta-cu-dughin-si-care-promoveaza-legionarismul-3020863), de parcă noi nu am ști că e vorba de corupție profundă:
„România s-a întors la o corupție endemică, s-a întors la un premier care administrează bugetul ca pe banii lui proprii, adică pune bugetul în fondul de rezervă al guvernului, după care îl împarte la clientela politică.”!!!

Și acum corupții de la putere și lătrăii lor din televiziuni ar vrea să ne convingă de faptul că Georgescu a prostit alegătorii cu TikTok-ul...

De ce nu încercați, bre, să ne prostiți și voi tot cu TikTok-ul? Pentru că din ce spuneți lăsați impresia că nimeni nu se mai uită la televizor.

Eu zic să faceți un autosondaj de opinie, voi, toți călăii și lătrăii acestei țări, și să bifați una dintre cele două rubrici:
a) Am sprijinit devalizarea țării pentru că sunt un călău/ lătrău de cea mai joasă speță, mai degrabă prost;
b) Am sprijinit devalizarea țării pentru că sunt un călău/ lătrău de cea mai joasă speță, mai degrabă nemernic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu