Ieri seara, pe postul Realitatea TV, am avut ocazia (la fel ca orice simplu cetățean) să aflu chiar din gura subiectului (Călin Georgescu) propriile opinii actuale.
Ceea ce apropie de normalitate dileala agresivă care se instalase împotriva sa.
Emisiunea a fost mai degrabă siropoasă, de parcă dacă va fi ales Georgescu președinte vor dispărea automat toate problemele.
Am reținut din emisiune faptul că Georgescu ar avea un program pentru creșterea nivelului de trai al românilor, un program de țară, cum s-a exprimat el însuși.
Am reținut și faptul că nu s-a spus nimic despre bugetul național, despre datoria externă și despre eficiența economică a angajaților statului.
Am mai reținut că nu s-a spus nimic despre monarhie, despre anularea statului de utilitate publică a entității numite „Casa Regală”, urmată de anularea banilor publici dați către această entitate.
În concluzie, nu le acoperă Călin Georgescu pe toate și nici nu le va face pe toate, mai ales că majoritatea nu vor fi de competența sa directă.
Călin Georgescu este la această oră doar o speranță că reprezintă (până va trece la fapte) ceva total diferit față de găștile tradiționale PSD-PNL, total diferit și față de USR-ul lui Lasconi, dar și al lui Clotilde Armand.
Un mare minus al lui Gerogescu este aprecierea pozitivă față de legionarul Codreanu.
Așa că, până se va alege într-un fel președintele și foarte multă vreme după aceea, vom fi în continuare pe cont propriu, dependenți de deciziile imediate pe care le luăm în lumea reală.
FIAT de sezon
Acum 3 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu