Se afișează postările cu eticheta comerciala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comerciala. Afișați toate postările

marți, 6 iunie 2017

Comerciala. In piata

Am fost de cateva ori in piata de la Moghioros, pozitionata convenabil langa parcul Drumul Taberei pe care l-am frecventat adesea in ultima vreme.

1. "Producatorii"

Am remarcat piersicile din Grecia si bananele din Ecuador, fructe vandute de... "producatorii" romani. Marfa frumoasa, atractiva si de sezon, mai ales piersicile.

De ce ii numesc "producatori"? Pentru ca daca erau firme de comert de produse alimentare, ar fi trebuit sa elibereze bon fiscal la vanzarea produselor. Daca nu se elibereaza bon fiscal, inseamna ca sunt "producatori", deci sunt scutiti de taxe.

Desigur, mai exact inseamna ca evaziunea fiscala este in floare si in timpul guvernului Grindeanu, si ca mafiile din piete au in continuare puteri discretionare. In mod evident, institutiile de control ale statului sunt inexistente in piete (sau sunt in parteneriat cu mafiile din piete).

Ce poate face simplul cetatean in acest caz? Sa scrie pe blog, sa scuipe in sus sau sa-si vada de altele. Realitatea il depaseste si il va depasi in veci, la cata prostie si sclavie e in tara asta.

2. Rosiile

Comerciantii din piete tin de pretul la rosii cu dintii, desi a venit caldura si a inceput sa li se inmoaie marfa. Acum vreo saptamana am vazut rosii cu 15 lei chilul, acum rosiile de calitate se vand cu 5-6 lei chilul.

La televizor s-a facut ceva tam-tam cu nu stiu ce ploi care au dus la inundatii si care au stricat culturile, fapt care, ca de obicei, ducea inevitabil la scumpiri. Probabil ca era ca in desene animate, norii cadeau doar pe culturile de rosii, ocolind cu grija praful sau buruienile. :)

Acum doua-trei zile, cand pretul la rosii era 7 lei chilul, trecand pe langa o vanzatoare, aceasta m-a indemnat sa cumpar. M-am uitat la pret si i-am spus ca astept sa mai scada. Aceasta mi-a spus: "Pai a scazut pretul, ca era 12 lei!".

Daca femeia a insistat, am revenit cu precizari: "Astfel de preturi, de 12 lei sau 7 lei la rosii, nu sunt preturi pentru oameni care traiesc din munca cinstita. Cand o sa fiu hot de bani publici probabil ca o sa cumpar si cu 300 sau 3000 de lei chilul.".

Cu asta cred ca am linistit-o pe tanti "legumicultoarea".

3. Castravetii

A mai fost recent la televizor o faza cu anumiti cultivatorii de castraveti. Ca de obicei, se vaitau ca preturile care li se ofera en gros, intre 0,80 lei si 1 leu chilul, sunt prea mici si nu-si acopera cheltuielile. O astfel de poveste am gasit pe net pe sursa http://www.gandul.info/stiri/agricultorii-din-mehedinti-sunt-nevoiti-sa-si-vanda-castravetii-la-pret-de-nimic-sau-sa-i-arunce-pe-camp-14394504, dar pretul pe chil ar fi de 0,30 lei.

Unii producatori mai spuneau ceva de sere si de agentul termic care costa foarte mult. Chestia asta cu serele si cu agentul termic este si mai ciudata acum, in luna iunie! Mai are cineva nevoie de sere si de agent termic in aceasta perioada? Poate doar daca face agricultura pe varful Omu sau pe Everest.

Oricum, daca isi inchipuie vreun "agricultor" ca produce castraveti de sera cu 5 lei chilul pentru a-i vinde pensionarului sau lucratorului pe salariul minim pe economie cu 10 lei chilul (categorii sociale foarte numeroase la noi in tara, ca sa nu mai vorbim de cei care nu realizeaza venituri), e clar ca e dus cu pluta si ca mai bine s-ar face... inginer.

Dincolo de asta, chiar azi, 06.iunie.2017, am cumparat castraveti din piata cu 1 leu chilul si erau o gramada de vanzatori cu marfa la acest pret. Surprinzator, dar niciunul nu se plangea ca nu-si scoate banii...

Cine stie, poate ca agricultorii romani sunt un fel de ONG-uri sau de asociatii non-profit... :) E mai frumos sa daruiesti decat sa primesti, mai ales sa primesti bani pe munca... :)

Comerciala. In supermarchet

Ieri, 05.Iunie.2017, o persoana era in fata mea la plata in supermarchetul de la Vulcan Value Center. Ii spune casiera cat are de platit si depasea binisor cu cativa lei fata de numerarul pe care il avea disponibil omul.

Omul vrea sa renunte la ceva, intreaba cat costa aia, cat costa ailalta. Casiera ii spune ca o cosmeticala costa 42 de lei si ceva. Omul se mira si zice: "Pai la raft era 27 de lei si ceva!".

Fac un calcul rapid in minte: fix 15 lei (plus sau minus ceva) este "bonusul" supermarchetului.

Dupa care vanzatoarea zice: "Nu ma intereseaza ce scrie la raft!"?!

Foarte tare! Adica preturile la raft sunt niste caterinci, sunt puse la 'sto. Daca suntem pe faza, de abia la casa aflam de fapt pretul corect si putem decide daca facem tranzactia! Sau suntem furati cu toata nesimtirea!

Ceea ce, in cazul meu (si al altora, din cate se vede) conteaza. Nu suntem chiar toti persoane de bani gata.

Mi se pare un mandat pentru furt pe fata din partea autoritatilor. E clar ca nimeni nu controleaza nimic, altfel bataia de joc din supermarcheturi nu ar fi asa de la vedere. Ca sa mimeze activitate, autoritatile dau din cand in cand amenzi, probabil de 10.000 de euro la fiecare milion furat de supermarchet. Iar amenzile sunt anuntate cu mare tam-tam in presa, ca sa se linisteasca fraierii.

In Franta, daca un pret era mai mic la raft si mai mare la casa, pretul mai mic era luat in considerare, fapt pe care l-am trait personal.

Dar in Romania, tara tuturor infractorilor (inclusiv a hotilor), nenorocitilor, scarbelor si imbecililor, nici macar marile si "onorabilele" lanturi de magazine nu se pot abtine de la inselaciune si furt.

Cine stie, poate ca marii "oameni de afaceri" sunt muritori de foame. Poate ca profiturile de zeci de milioane anuntate pe la televizor sunt doar niste inventii (sau poate ca se fac tocmai in acest mod). Cred ca ar trebui sa-i ajutam din cand in cand pe "amaratii" astia cu cateva linguri de zahar sau cu vreo cana de ulei...